URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
14 Iulie 2010, 18:24

În Oradea, trafic de junglă

În Oradea, trafic de junglă GIRAŢIE ÎN "OPT". Primăria vrea să amenajeze pe strada Oneştilor (foto), sensuri giratorii în "cascadă", la nici 50 de metri unul de celălalt. Şoferii care vor veni dinspre Splaiul Crişanei vor intra întâi în giraţia de la intersecţia străzilor Brâncoveanu-Cazaban, iar apoi în cea de la intersecţia Tudor Vladimirescu-Lăpuşului. "Prostie mai mare nici nu am văzut", protestează şeful Camerei Taximetriştilor Bihor, Octavian Raţiu (medalion)
În Oradea, trafic de junglă BANDA "LENTĂ". Concepute să fluidizeze traficul, benzile rapide din sensurile giratorii de la intersecţia Bulevardului Dacia cu strada Transilvaniei (foto) şi cea cu strada Carpaţi mai mult o îngreunează. Motivul e de tot râsul: de cele mai multe ori, la capătul lor staţionează o maşină care împiedică ieşirea în bulevard
În Oradea, trafic de junglă PARCĂRI PIETONALE. Pentru că a amenajat locurile de parcare atât de bine încât maşinile nu mai au unde opri, Primăria a urcat maşinile pe trotuar, printre pietoni. În Bulevardul Dacia, a amenajat chiar o rampă, ca accesul să fie mai uşor...
În Oradea, trafic de junglă OBSTACOLE. Şoferii care vor să ajungă în Calea Aradului rulând pe Bulevardul Decebal dinspre Tudor Vladimirescu trebuie să traverseze nu mai puţin de trei "zebre", un semafor şi un giratoriu pe doar o sută de metri
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vi s-a întâmplat vreodată să înjuraţi la volan? Liniştiţi-vă, şocant era dacă reuşeaţi să vă abţineţi!

Şoferii orădeni se plâng că, pe lângă gropile din asfalt, gunoierii care golesc tomberoane la ore de vârf şi cerşetorii din intersecţii, amenajările făcute de municipalitate pentru fluidizarea traficului îl dau şi mai tare peste cap. Pe nervii şi banii celor prinşi în ambuteiaje...

(Contra)sensuri giratorii

Menirea sensurilor giratorii este să mărească atenţia şoferilor la intrarea în intersecţie, pentru evitarea accidentelor şi disciplinarea circulaţiei. Şoferii orădeni spun însă că acestea mai mult încurcă decât ajută. "Cineva din Primărie a descoperit o modă din occident de acum 50 de ani şi o aplică peste tot. Cum se întâlnesc două străzi, cum, hop, un sens giratoriu!", reclamă un şofer. Octavian Raţiu, preşedintele Camerei Taximetriştilor Bihor, e de aceeaşi părere.

10 Octavian Ratiu.jpg"Dacă în străinătate sensurile giratorii sunt proiectate odată cu drumul, noi le facem ulterior şi pe urmă ne mirăm că toate sunt mici şi înghesuite. Nu poţi întinde de şosea ca de gumă...", spune Raţiu (foto). Bărbatul afirmă că unul din exemple e giraţia din intersecţia Bulevardului Dacia cu strada Carpaţi. "Raza sensului e aşa mică încât abia dacă poţi merge cu 20 de kilometri la oră", justifică el, adăugând că la fel de înguste sunt giraţiile din intersecţia Dacia-Transilvaniei, Tudor Vladimirescu-Lăpuşului, Ştefan Zweig-Muntele Găina.

Grăbeşte-te încet!

Parcă nu era de ajuns, în noile giraţii din Bulevardul Dacia, şoseaua a fost îngustată cu un sens de circulaţie prin încropirea pe lângă trotuar a unei benzi "rapide" pentru cei care nu vor să intre în sensul giratoriu. Însă aceasta încurcă. "Banda rapidă e inutilă şi chiar periculoasă. Dacă circuli cu 50 de kilometri la oră rişti să dai în unul care parchează în capătul ei fără nicio grijă. Eu aşa am păţit joia trecută şi a trebuit să aştept ca să pot reintra în trafic", povesteşte un alt şofer, Emil Trifa.

Dacă la benzile rapide mai adăugăm limitările de viteză precum cele din Calea Clujului, de pe centură sau din Şoseaua Borşului, bicicleta apare ca unul din mijloacele de locomoţie mult mai rapide. "În drum drept, liber ca-n palmă, în Şoseaua Borşului ai limitare la 50 de kilometri la oră. Eu înţeleg că sunt proprietăţi pe marginea drumului, dar cine a autorizat construcţiile trebuia şi să oblige proprietarii să-şi ia măsuri de siguranţă, ca să nu sufere toată lumea pentru ei", spune un şofer. Nu de alta, dar pe aici îşi face încasările Poliţia Rutieră din amenzile pentru depăşirile de viteză...

Cu maşina pe trotuar

Printre aberaţiile rutiere orădenii mai numără şi intersecţiile în care pentru a ajunge la stânga şoferii trebuie s-o ia la dreapta, cum se întâmplă lângă Piaţa Mare pe sensul de mers dinspre Cantemir spre Centrul Civic. Altele sunt amenajarea parcărilor astfel încât blochează vizibilitatea, cum se întâmplă la Parcul Petofi pe sensul de mers dinspre magazinul Crişul spre stadionul FC Bihor sau amenajarea a nu mai puţin de trei treceri de pietoni şi a unui sens giratoriu pe distanţă de o sută de metri în apropierea Bisericii Emanuel.

Pietonii se plâng, de asemenea, că pe Bulevardul Dacia au fost trasate locuri de parcare pe trotuar, iar acum ei fac slalom printre maşini. "Nici nu ştii pe unde să mai umbli de ele", se plânge o bătrânică. Parcă nu era de ajuns, în zona farmaciei Menta, a fost amenajată chiar şi o rampă, pentru ca maşinile să poată urca pe trotuarul aflat mai sus faţă de carosabil. Iar pentru a putea coborî la loc în şosea, şoferii trebuie să circule pe trotuar până la capătul celălalt. Semn clar că şi Primăria, şi Poliţia Rutieră au cam încurcat borcanele, în trafic se descurcă fiecare cum poate...


ARGUMENTUL "FORŢEI"
Să vină Poliţia!

10 Leontin Patcas.jpgÎn ciuda evidenţei, reprezentanţii municipalităţii susţin că modificările făcute sunt în folosul orădenilor. "Am cronometrat, şi în sensul giratoriu de la intersecţia Bulevardului Dacia cu strada Transilvaniei se circulă acum de cinci ori mai repede decât înainte. Nu stă nimeni mai mult de 30 de secunde", spune Leontin Pătcaş (foto), şeful Serviciului Drumuri şi Poduri din Primărie.

Funcţionarul susţine că pentru fluidizarea traficului semaforul de lângă Biserica Emanuel va fi mutat în dreptul fostei întreprinderi Înfrăţirea, şi vor fi amenajate mai multe parcări pentru a elibera carosabilul în zonă. Pătcaş spune că toate măsurile au fost dezbătute în Comisia de Circulaţie formată din reprezentanţi ai Primăriei, Poliţiei Rutiere şi drumarilor, care le-au aprobat.

"Nu e vina Primăriei nici că şoferii blochează banda rapidă deşi există semn cu "Oprirea interzisă", nici că pietonii traversează peste scuarul din Dacia riscându-şi viaţa, nici că numărul de maşini a crescut atât de mult încât suntem nevoiţi să facem parcări pe trotuare ca să nu blocheze traficul. E treaba Poliţiei Rutiere să facă ordine", spune directorul. Pentru că până la urmă traficul poate fi disciplinat cu binele sau cu de-a sila, prin amenzi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
sensuri giratorii blocate cu treceri de pietoni
la baza ideea sensurilor giratorii este foarte buna pacat ca la noi s-a aplicat cu dosul: unde-ati mai vazut in occident sensuri giratorii care sunt blocate la toate iesirile cu treceri de pietoni??? se pierde toata ideea de-a fluidiza traficul daca tu intri in sens si nu mai poti iesi ca trebuie sa dai prioritate pietonilor
Postat 20 Iulie 2010, 16:31 de alinag
Pentru Lenin
Domnule Lenin problema cu semafoarele in Oradea si in alte localitati din Romania este ca nu se respecta culorile . \"Toti\" suntem grabiti si trecem pe galben in consecinta blocam intersectiile, iar cele 30 de sec -1 minut ,de care spuneti dumneavostra, se transforma in 2-5 min la fiecare semafor. Giratiile sunt inventate, nici de partide, nici de primari ,ci de oameni inteligenti si este nevoie de oameni inteligenti si curajosi care sa le puna in aplicatie fie ei PSD-isti, PNL-isti sau PDL-isti s.a.m.d si de organe de politie care sa amendeze cu rigurozitate pe cei ce incalca regulile de circulatie.
Postat 19 Iulie 2010, 10:52 de Gavril
Taximetristi de doi bani
Taximetristi de doi bani... Auzi, ca nu se poate circula in sens numai cu 20 km/h. Foarte bine! Oricum ei circula ca nebunii prin oras. Sensurile giratorii sunt o idee super, fluidizeaza traficul, iar viteza de deplasare SCADE, ceea ce e excelent! Oradea nu e mare, iar faptul ca circuli constant, NU CU VITEZA CA MULTI DINTRE AMETZITZII DE TAXIMETRISTI, te ajuta sa jungi fara probleme la destinatie. In concluzie, sa se construiasca mai multe sensuri giratorii. Si, apropos, pentru domnul Ratziu, eu am vazut in Marea Britanie sensuri care au in centru un singur semn (cel de sens giratoriu), si toata lumea se invarte in jurul lui. Nu existau tot felul de ridicaturi de pamant si betoane ca sa vezi ca-i sens acolo, doar un semn in mijlocul strazii si toata lumea se conforma.
Postat 18 Iulie 2010, 08:44 de Shifu
ochim, oradean, adi si ceilalti
nici nu stiam ca stergatorii de pene de pe spatele imbracinatului au atita apetit pentru carne! inseamna ca in afara de pupat dosuri se dedau si la carne, ca prea stau cu ea in gura toata ziua. cit despre pdlism, psdism sau oricare alta grupare terorista numita partid in romanica, sa stiti, lingai pnlisti, ca m-am lecuit de conducatori destoinici de pe vremea guvernarii tariciene si m-as fi bucurat sa particip si eu la cheful de adio de la secretariatul guvernului. da' nu-i problema, n-o sa-l ratez pe cel de peste 2 ani... si abia astept sa scap si de marele boc si ai lui. deci critic pentru ca am motive serioase date de cel cu dosul de catifea nu pentru ca ma calauzeste vreun lider terorist asa cum e un cazul tau ochim... iar cei care n-ati vazut semafoare in vest ori ati avut orbul gainii ori ati ametit de la invirtitul in sensul giratoriu
Postat 16 Iulie 2010, 17:44 de lenin reloaded
SENSURI
MAI MARE PROSTIE CA SI SENSURILE GIRATORII DIN ORADEA NU AM VAZUT IN VIATA MEA DAR TREBUIE SA INTELEGM CA TREBUIE SA BAGE SI EI CEVA BANI IN BUZUNAR POATE DUPA CE OR SA CRESCA NUMARUL TAMPONARILOR IN ZONELE ACESTEA O REALIZEZE CINEVA CA PROSTIE S-A FACUT SI VOR FI CHELTUITI IAR ALTI BANI AI BIHORNEILOR PENTRU MODIFICAREA LOR
Postat 15 Iulie 2010, 13:36 de SOFER
@lenin
footu-te in gura de pedelist! cum apare un articol critic, cum te bagi si tu! la articolele despre realizari de ce nu postezi, fraiere? chiar acuma este pe site un articol despre o solutie care ar putea sa scada pretul gigacaloriei. la alea nu te bagi? acolo nu te simti sa lansezi invective catre bolojan? oricum stai flexat, ca partidul vostru corchesist nu-l o bate nici pe mustata lui bolojan in alegeri
Postat 14 Iulie 2010, 22:51 de ochim
multi prosti in orasul asta
cand incepe sa se faca si in orasula sta parasin se gasesc niste timpiti sa le combata... auzi la ei sensurrile giratorii nu sunt bune .... bine ca in prosti din occident nu mai intersectii ci doar giratorii... dar e greu daca pentru cei care nu ai trecut dincolo de bors.
Postat 14 Iulie 2010, 22:08 de oradean
adrian
Probail sunteti niste timpiti frustati daca nu puteti recunoaste evidenta si anume ca sensurile giratorii sunt super si ar fi bine sa fie cit mai multe.
Postat 14 Iulie 2010, 21:53 de adi
pupati! pupati! pupati!
marele ctitor de parcari supra si subterane, l-am numit aici pe ultraliberalul oradean bolojan(sic!) este pupat in, scuzati, trei litere, de marele sau fan, stixu, prin omisiune!!! de ce nu scrii pupindosistule cum statea maria sa prostia(imbracinatu' adicatelea) in minunatele sensuri giratorii rasarite in oradea ca ciupercile dupa ploaie(la culesul lor ar trebui sa-si dovedeasca vasta experienta) si dadea indicatii bravilor constructori selinari mai ceva ca impuscatu'! el e marele inovator al acestor sensuri giratorii mai dese ca liniile intrerupte din marcajul dintre benzile de pe 6 matie, lui trebuie sa-i multumim pentru haosul din circulatia oradeana! de parca moare vreun sofer in europa sau aiurea daca sta la semafor 30 de sec sau 1 min! acum a inventat cu patcas parcarea pe trotuar, in curs e cea de pe aleea din fata scarii, urmeaza cea din casa scarii blocului! si apoi, ce surprize ne mai rezerva bolovania sa? poate ne bucura si se cara la el la bold in alesd sa-si traga niste sensuri giratorii intre rafturile de dulciuri si paine si frigiderul de bere. hai pa.
Postat 14 Iulie 2010, 20:33 de lenin
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON