URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2013, 16:57

Hoinarul "ia-mă, nene!": Un tânăr bihorean, primul român care face înconjurul lumii cu autostopul (FOTO)

Hoinarul "ia-mă, nene!": Un tânăr bihorean, primul român care face înconjurul lumii cu autostopul (FOTO) DOR DE DUCĂ. După ce a străbătut ca autostopist 21 de ţări şi teritorii, Timotei Rad se înhamă la călătoria vieţii, care i-ar putea lua chiar şi doi ani. Durata nu-l sperie, însă, căci vrea să dovedească că lumea poate fi văzută şi fără bani...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ce copil nu-şi imaginează măcar o dată cum ar fi să călătorească liber în lumea largă, să descopere ţinuturi îndepărtate şi să aibă parte de aventuri alături de oameni cu poveşti interesante?

Un bihorean e pe cale să-şi îndeplinească un asemenea vis, pe care îl are încă din copilărie, pentru că de sâmbătă va porni în jurul lumii cu autostopul. O fi nebun? El însuşi recunoaşte că e posibil. Dar, convins că neprevăzutul este parte a aventurii, nu are de gând să dea înapoi.

Tentaţia necunoscutului

Născut la Alba Iulia, Timotei Rad a crescut în Valea lui Mihai, unde părinţii lui s-au mutat când avea 9 ani. "Copilăria mea e legată toată de Bihor, am cele mai faine amintiri din liceu", spune tânărul de 27 de ani. S-a ataşat şi de Cluj, unde locuieşte de la 18 ani, când a început prima facultate, cea de Relaţii Internaţionale, la Universitatea Babeş-Bolyai.

Timo, cum îi zic prietenii, a fost fascinat încă de mic de cărţile lui Alexandre Dumas, dar şi de povestea lui Ferdinand Magellan, primul navigator care a condus o expediţie în jurul lumii. Ca oricărui copil, i s-a înfiripat visul unor aventuri în ţinuturi îndepărtate. Cealaltă pasiune, hărţile, datează tot din pruncie. "Un unchi mi-a şi cumpărat primul glob pământesc după ce am învăţat capitalele mai multor ţări. Îl am şi acum", spune Timo despre începuturile pasiunii pentru cartografie, specializare pe care a absolvit-o în 2012, tot la UBB.

În căutarea hărţilor

Înaintea examenului de licenţă, Timotei a început o lucrare ştiinţifică prin care voia să arate că nu Constantin Cantacuzino a fost cel care a realizat prima hartă a unui teritoriu locuit de români, aşa cum se crede despre cea a Valahiei din 1700, ci Dimitrie Cantemir, care a trasat-o pe cea a Moldovei prin 1710-1711. "Harta Valahiei a fost făcută de alţi învăţaţi de la curtea lui Brâncoveanu. Informaţii pentru a-mi întări ipoteza aveam destule, dar ştiam că în unele biblioteci din Europa există lucrări vechi despre cartografie şi voiam să le verific şi pe acelea", spune Timotei.

Cum acestea se află în Viena, Leipzig, Paris, Londra şi Padova, iar drumul până în aceste destinaţii l-ar fi stors de bani, bihoreanului i-a venit o idee nebunească. Ce-ar fi dacă ar merge cu autostopul? "Mai călătorisem aşa prin ţară. Mi-am zis să încerc", povesteşte Timo începutul aventurii. În mai 2012, echipat doar cu un rucsac şi cu 90 de euro în buzunar, a pornit la drum spre Viena. "Nu mi-a fost frică. Îmi place neprevăzutul", zice el, ca şi cum ar vorbi despre o drumeţie oarecare.

Tovarăş de drum

A pornit din Cluj, iar din Ungaria a urcat pe autostradă. "În Europa nu se dau bani pentru ia-mă nene", spune Timotei. S-a interesat din timp pe un site dedicat autostopiştilor cine-l poate găzdui gratis câte o noapte şi apoi a parcurs cei aproape 5.000 de kilometri pe ruta Cluj-Viena-Praga-Leipzig-Paris şi înapoi în 10 zile. Cum a reuşit? "Pe autostradă stai în benzinării şi întrebi şoferii de acolo dacă merg în direcţia ta. Unii sunt reticenţi, alţii deschişi".

În iulie 2012, după ce şi-a luat licenţa, Timotei a vrut musai să meargă şi la Londra, via Italia, căci mai avea nişte biblioteci de cercetat. Fără emoţii, fiindcă avea deja experienţă, a pornit din nou la drum. Din Oradea a nimerit un TIR-ist care l-a dus până în Italia, la Padova, iar de acolo l-a luat un soldat american care s-a oferit să-l ducă la aeroport în Milano şi chiar să-i cumpere bilet de avion. "L-am refuzat. I-am explicat care e povestea mea. Păcat că n-a avut inspiraţia să spună să bem de banii ăia", glumeşte Timo.

Fără hărţi!

În a treia şi a patra excursie a călătorit din Cluj până la Madrid şi apoi a vizitat întreaga Spanie şi Portugalia. Cum părinţii lui muncesc acum în Spania, s-a angajat şi el mai multe luni ca grădinar să-şi strângă bani pentru următoarele aventuri. De aici, însă, vrând neapărat să vadă deşertul Sahara, a pornit prin strâmtoarea Gibraltar şi a ajuns până în sudul Marocului. "Am întâlnit un şofer care, aflând că sunt cartograf, m-a întrebat dacă n-aş putea să-l ajut câteva zile la planul unei case. Am acceptat, pentru că o ţară o cunoşti prin oamenii ei", crede tânărul. Recunoscător, omul l-a cazat şi hrănit, ba chiar i-a şi dat nişte bani de buzunar.

Până acum, Timotei a parcurs în străinătate circa 30.000 de kilometri cu autostopul, plus vreo alţi 20.000, după socotelile lui, prin ţară. Cu toate că hărţile sunt pasiunea lui, nu s-a ghidat niciodată după vreuna. "Sunt scumpe. Prefer să-mi folosesc cunoştinţele. Dacă mă rătăcesc, experienţa devine şi mai interesantă. După ce ajung la destinaţie, fac eu hărţi cu traseul parcurs", spune aventurierul.

În pericol

Deşi nu se teme de neprevăzut, căci a întâlnit oameni de toate naţiile cu care s-a înţeles perfect, experienţele n-au fost tot timpul plăcute. Un şofer a încercat să plece la drum cu rucsacul lui cu tot, o dată a stat chiar şi 16 ore până să prindă o ocazie, iar în Elveţia a fost aproape de un accident.

"Eram în Alpi şi m-a luat un japonez care mergea spre Berna. După un timp mi-am dat seama că era drogat, căci mergea cu 150 la oră prin munţi, aproape intrând în parapeţi şi frânând brusc în faţa altor şoferi. După vreo 20 de kilometri i-am repetat că vreau să mă duc la baie şi a oprit într-o benzinărie", îşi aminteşte autostopistul. De acolo, a anunţat Poliţia. "N-am vrut să-i fac rău, dar putea să omoare pe cineva. Au venit poliţiştii, l-au testat şi l-au reţinut. Mie mi-au mulţumit"...

Dacă după o astfel de experienţă alţii s-ar feri să mai urce în maşina unui străin, Timo recunoaşte că e destul de nebun să-şi continue aventurile. "Până acum n-am păţit nimic. Şi, oricum, la bătrâneţe nu-ţi aminteşti nopţile în care ai dormit bine!", e deviza lui.

Mai departe

Ca urmare, pe 22 iunie, vrea să pornească în cea mai mare călătorie, cu autostopul în jurul lumii! Ideea i-a venit de multă vreme. "Aş fi primul român care face turul lumii cu autostopul. Vreau să le arăt tinerilor că vacanţa nu înseamnă doar să stai la plajă". Cu banii adunaţi în Spania vrea să-şi obţină viză de Rusia, Mongolia şi Kazakhstan, iar apoi să pornească la drum. "Am înţeles că ruşii-s primitori", îşi motivează planul.

De acolo vrea să coboare spre India, iar apoi, cu vaporul, până în Australia. "Sunt site-uri specializate unde se caută muncitori pe vas în schimbul transportului", descrie Timotei autostopul pe mare. Itinerarul cuprinde şi America de Sud, iar în final Europa. Cât îi va lua? Nu ştie exact, poate şi doi ani. "Sper să-l pot duce la capăt. De foame sigur nu voi muri!", e sigur aventurierul.

În urmă cu un an şi-a lansat un blog propriu, www.autostopmagellan.ro - "Blog de ia-mă nene!... de mă citeşte", unde povesteşte cu mult har aventurile de până acum şi îşi va ţine fanii la curent cu fiecare etapă a călătoriei. La fel, pagina lui de Facebook (Me hitchhiking around the world) are aproape 7.500 de fani, iar cea pentru România (Înconjurul lumii cu autostopul) aproape 1.700. "Cei care vor să mă ajute pot să-mi facă donaţii online pe aceste pagini", zice Timotei. Banii sunt pentru de-ale gurii, căci la transport se descurcă şi singur...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Farcas Aurelia
Un om si un preot deosebit. Dumnezeu sa-l odihneasca si condoleante familie indurerate.
Postat 02 Iulie 2013, 14:02 de Farcas A
Se poate
Deci se poate sa postati poze fara watermark, mai ales daca nu aveti drepturi asupra lor. Si daca tot ati renuntat la watermark pentru corectitudine ar trebui specificata si sursa pozelor. Nu credeti? Din punctul meu de vedere asa ar trebui sa se comporte niste ziaristi adevarati.
Postat 20 Iunie 2013, 21:01 de Un cetatean
tupeu si noroc
aventura sau tupeu pe banii altora? asta are nume de copil al Lui Dumnezeu. timotei iar el viseaza alcool si alte prostii. pacat.
Postat 20 Iunie 2013, 10:05 de adeli
succes!
Abia asteptam sa ajunga in ROmania, sa faca autostopul imediat dupa vama si sa primeasca o amenda grasa se la Politia Rutiera, pt ca la noi aparent nu ai voie sa faci stopul sau sa opresti si sa duci pe cineva undeva... Tara de cacat...
Postat 20 Iunie 2013, 10:04 de baba cloanta
Nelamurire
Felicitari fotografului de la Bihoreanul ca l-a insotit pe calatorul din poveste. Nu de alta, dar vad watermark-ul vostru pe toate pozele.
Postat 19 Iunie 2013, 22:56 de Un cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON