![]() | ![]() |
![]() | Ediția tipărită
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Părerea noastră
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Folclor de Mircea Chirilă Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept. ![]() Zic şi eu de Adrian Criş Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb. |
![]() | ![]() |
![]() | Newsletter
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Magazin
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
|
![]() | ![]() |
![]() | Spune ce crezi
| ![]() |
![]() | ![]() |
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect? sau vezi rezultatele
|
![]() | ![]() |
![]() | Premiile lui Bihorel
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
|
![]() | ![]() |
![]() | De știut
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Bihoreanul de Mircea Dumitrescu Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente. ![]() Avocatul Bihoreanului de Mircea Ursuta La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. |

DeÅŸi contestate uneori de ÅŸoferii mai conservatori ori mai puÅ£in dibaci, Primăria a comandat în Oradea o serie de sensuri giratorii cu scopul de a fluidiza traficul. Iar cum costul unei asemenea amenajări nu era deloc nesemnificativ, edilii au găsit o soluÅ£ie care îl ieftineÅŸte cu 70%.
SoluÅ£ia e simplă: înlocuirea bordurilor din beton, a căror montare presupune manopere scumpe, cu cele din cauciuc, care se înÅŸurubează pur ÅŸi simplu în carosabil. Vopsite în culori reflectorizante, elementele oferă o vizibilitate bună pe timpul nopÅ£ii ÅŸi nu se deteriorează, iar dacă vreun ÅŸofer intră neatent în giraÅ£ie scapă fără stricăciuni la maÅŸină.
Ca-n Vest
Inspirându-se din modelul sensurilor giratorii văzute prin ţări ca Italia sau Olanda, reprezentanÅ£ii Primăriei au studiat mai multe cataloage pentru a se convinge de avantajele unor giraÅ£ii din cauciuc faţă de cele cu care românii sunt obiÅŸnuiÅ£i. "Am primit trei oferte pentru elemente din cauciuc pentru giraÅ£ii, iar cea mai bună a fost a firmei Tehno Semnal din Palota", spune Leontin PătcaÅŸ (foto), ÅŸeful serviciului Drumuri ÅŸi Poduri din cadrul DirecÅ£iei Tehnice a Primăriei.
Primul sens giratoriu făcut cu elemente de cauciuc a fost amenajat săptămâna trecută la intersecÅ£ia străzilor Brâncoveanu cu OneÅŸtilor ÅŸi Cazaban, ÅŸi ÅŸi-a dovedit deja o parte din numeroasele avantaje pe care le prezintă faţă de cele clasice, din beton. Primul atu este, în mod evident, preÅ£ul mult mai scăzut. "Costurile totale sunt de doar aproximativ 30% din cele ale unei giraÅ£ii din beton", explică PătcaÅŸ. Astfel, dacă la o giraÅ£ie normală se investesc între 100.000 ÅŸi 120.000 de lei, cea din cauciuc a costat doar 30.000 de lei. O economie clară, incontestabilă.
Mai trainice
DiferenÅ£a netă între costurile celor două tipuri de giraÅ£ii se datorează în primul rând faptului că lucrările pe care le necesită modelul din cauciuc sunt minime. "Asfaltul nu trebuie spart, fiindcă bordurile de cauciuc se prind simplu în două ÅŸuruburi", explică PătcaÅŸ. AÅŸadar, se evită spargerea carosabilului, introducerea apei subterane pentru irigarea plantelor, vopsirea bordurilor ÅŸi montarea acestora cu adezivi pe bază de ciment, apoi refacerea carosabilului, operaÅ£iunea cea mai costisitoare, care durează ÅŸi cel mai mult. Un alt avantaj al giraÅ£iilor de cauciuc e acela că pot fi montate în doar două zile, ceea ce reduce ÅŸi costurile de manoperă.
Elementele care compun giraÅ£ia de tip nou sunt făcute în Italia din cauciuc reciclabil (foto), au termen de garanÅ£ie între 3 ÅŸi 5 ani, ÅŸi sunt vopsite cu galben reflectorizant, pentru o bună vizibilitate pe timpul nopÅ£ii. "În timp ce bordurile de beton sunt "cariate" de intemperii, ÅŸansele ca bordurile din cauciuc să se deterioreze sunt foarte mici", susÅ£ine PătcaÅŸ.
Giraţia rezistă
Fiind amplasată deocamdată experimental la intersecÅ£ia străzilor Brâncoveanu, OneÅŸtilor ÅŸi Cazaban, prima giraÅ£ie de cauciuc va fi mutată ceva mai sus pe aceeaÅŸi stradă, adică la întrepătrunderea străzilor Tudor Vladimirescu, OneÅŸtilor ÅŸi LăpuÅŸului. Pentru că da, acesta e un nou avantaj: giraÅ£ia de cauciuc poate fi scoasă ÅŸi "transplantată" în alt loc în perfectă stare.
"Deocamdată, pentru că nu s-a făcut podul (n.r - podul rutier care va înlocui podul de pontoane din IoÅŸia) nu se justifică un sens giratoriu acolo. O giraÅ£ie e necesară atunci când pe drumurile care se întâlnesc la intersecÅ£ie există un trafic echilibrat", explică primarul Ilie Bolojan. Un alt motiv pentru care giraÅ£ia de cauciuc a fost pusă în acel loc, de probă, a fost acela de a-i măsura capacitatea de rezistenţă sub trafic. "Mai bine să facem un test decât să facem o prostie. S-a dovedit, însă, că nu sunt probleme", conchide primarul.
Ca urmare, alte sensuri giratorii de cauciuc vor fi amenajate şi la intersecţia străzilor Războieni şi Ştefan Zweig, unde acum există o giraţie provizorie, delimitată cu "bidoane" de plastic. "Pe viitor vrem să facem giraţii şi la intersecţia străzilor Bumbacului cu Constantin Noica, precum şi la cea dintre Lăpuşului şi Meşteşugarilor. Şi acolo vom pune tot giraţii de cauciuc", arată Leontin Pătcaş.
Doar pe străduţe
Primarul Ilie Bolojan spune că astfel de giraÅ£ii realizate din borduri de cauciuc se pretează în oraÅŸ, unde intersecÅ£iile sunt mai mici, deoarece acestea pot avea ÅŸi o rază de 3 metri, faţă de 10 ai celei clasice. Astfel că la intrările în oraÅŸ Primăria va continua să amenajeze giraÅ£iile după metoda ÅŸi cu materialele clasice, care permit ÅŸi realizarea de amenajări peisagistice. "La întrările în oraÅŸ, unde giraÅ£iile au o rază mai mare ÅŸi un impact vizual puternic, vom prefera tot timpul giraÅ£iile clasice", explică primarul.
Pentru că, apropo de aspectul giraÅ£iilor, cele cu elemente din cauciuc au dezavantajul că nu pot adăposti în interiorul lor arbuÅŸti sau flori care să le înfrumuseÅ£eze. Până acum, municipalitatea nu a stabilit cu ce vor fi umplute giraÅ£iile de tip nou, oscilând între piatră cubică, dale de pavaj sau chiar tradiÅ£ionale ghivece cu flori, de dimensiuni, fireÅŸte, mai mari. Chiar ÅŸi aÅŸa, însă, Å£inând cont câÅ£i bani se economisesc, probabil că deficitul de imagine e un sacrificiu mic...
ORAÅžUL GIRAÅ¢IILOR
La trafic mare
După ce au fost amenajate giraÅ£ii pe Bulevardul Åžtefan cel Mare ÅŸi la intrarea în oraÅŸ dinspre Åžoseaua BorÅŸului, a venit rândul Bulevardului Dacia să fie "aerisit" cu sensuri giratorii. Lucrările au pornit de la intersecÅ£ia cu strada CarpaÅ£i, iar apoi Primăria a decis să amenajeze un sens giratoriu ÅŸi la intersecÅ£ia cu Transilvaniei, deoarece s-a constatat că traficul a fost fluidizat semnificativ. "De când cu sensurile giratorii, nu mai stă nimeni 30 de secunde, cât se aÅŸtepta înainte la intersecÅ£iile semaforizate sau la cele semnalizate cu indicatoare de prioritate", spune Leontin PătcaÅŸ.
Costurile de amenajare a celor două sensuri giratorii, realizate în stil clasic, cu borduri din beton, au fost incluse într-un proiect mai amplu, ce cuprindea înlocuirea bordurilor de-a lungul scuarului până pe strada Podului, extinderea părÅ£ii carosabile, plantarea de arbori, plus alte lucrări, care au ridicat bugetul de execuÅ£ie la nu mai puÅ£in de 792.000 de lei.

Orădenii sunt chemaţi să dezbată bugetul local
Curăţenie chibzuită: Bugetul micşorat la salubritate nu va afecta curăţenia oraşului
Primăria vrea dispecerat pentru monitorizarea traficului rutier
Ăsta da miting! 500 de funcţionari au protestat în centrul oraşului împotriva lui Băsescu şi Boc (FOTO)
Sudul ţării, paralizat de zăpezi: Un om a murit, blocat în maşinăToate articolele scrise de Smaranda Chişbora
| O parere [02.08.2010, 09:25] Oare tot experimental nu s-ar putea monta o giratie si la intersectia strazii Nufarului cu strada Constantin Noica? O fi semaforizata, dar parca prea multe accidente au avut loc in acea zona. Parerea mea ca un sens giratoriu ar fi mai util chiar daca ar fi "ajutat" de catre un semafor pentru ca, in zona, sunt treceri de pietoni. postat de: un cetatean ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Foto Bihoreanul
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Actual
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Anunțuri gratuite
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Sport
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Bihoreanul TV
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Oradea noastră
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Vremea în Oradea
|
![]() |
![]() | Fenomene meteo: Umiditatea: 91 % Viteza vântului: 19.31 km/h |
![]() | ![]() |
![]() | Curs valutar
|
![]() |







.jpg)



.jpg)





















.jpg)
.jpg)


.jpg)
.jpg)
.jpg)


