URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Februarie 2015, 16:56

Gazat în hală: Un paznic de la o fermă din Cefa a murit intoxicat, după ce patronul a oprit sistemul de ventilare

Gazat în hală: Un paznic de la o fermă din Cefa a murit intoxicat, după ce patronul a oprit sistemul de ventilare STOP! De la moartea colegului lor, angajaţii fermei Agroindustrial Unu din Cefa au primit ordin să ţină porţile închise cu lacăt şi să evite orice discuţie cu persoanele străine. De aceea, când au văzut maşina BIHOREANULUI, de teamă că-şi vor pierde locurile de muncă, muncitorii s-au retras imediat în hale, refuzând orice comentariu...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O echipă de poliţişti, procurori, inspectori de sănătate publică şi specialişti ai Inspectoratului de Muncă cercetează moartea, pe cât de stupidă, pe atât de suspectă, a unui paznic de la punctul de lucru din Cefa al firmei Agroindustriala Unu Nojorid.

Supraveghetorul Szabo Adalbert a fost găsit prăbuşit într-o hală, după ce s-a sufocat cu otrăvurile emanate de centrala de încălzire a clădirii, împreună cu cei 17.000 pui proaspăt cumpăraţi de patronul firmei. Accidentul putea fi, evident, prevenit, dar nici măcar nu era primul de acest fel. BIHOREANUL a aflat că la fiecare transport de pui intrat în crescătorie, angajaţii erau obligaţi de patron să oprească sistemul de ventilaţie al centralei, pentru ca aerul rece să nu îmbolnăvească înnaripatele. Cum era de aşteptat, acesta spune însă că de vină a fost mortul.

"Mi-e rău"

În vârstă de 51 de ani, Szabo Adalbert lucra la ferma de pui din Cefa a Agroindustriala Unu Nojorid încă de la deschidere, de acum doi ani. În noaptea de 7 spre 8 ianuarie era în tură de noapte, dar a plecat de acasă mai devreme. "Venise un transport cu 17.000 de pui de o zi şi a mers să ajute la descărcat", povesteşte soţia bărbatului, Dorina Szabo.

Mai târziu, aproape de miezul nopţii, bărbatul a sunat-o. "Mi-a zis că se afla în hală şi îi era rău. I-am spus să iasă la aer, dar spunea că nu poate, că ameţeşte, că îl durea capul şi îl lasă picioarele. Apoi convorbirea s-a întrerupt. L-am resunat, dar n-a mai răspuns", îşi aminteşte femeia.

Dimineaţa, rudele bărbatului l-au aşteptat degeaba acasă. "Am aflat de la alţii că a murit, fiindcă nu ne-a anunţat nimeni de la firmă", spune ginerele Dumitru Hulea. La fel zice şi soţia victimei. "Pe la ora 11 au venit vecinii să-mi spună că Poliţia şi Ambulanţa au ajuns la fermă, să merg şi eu acolo, că ceva nu-i în regulă. Atunci am aflat că a murit. Nu era omenesc să mă sune patronii, să mă anunţe? Dar lor le păsa numai de pui, că le-au murit toţi", e revoltată văduva.

Unul după altul

Dorina Szabo îl consideră vinovat de moartea soţului pe patronul fermei, Nicolae Paina, care ar fi putut preveni accidentul dacă nu ar fi fost mai interesat de afacere decât de angajaţi. Angajaţii acestuia, dezvăluie femeia, lucrau în condiţii improprii. Nu aveau o gheretă în care să se adăpostească pe timpul nopţii, fiind obligaţi să stea într-un vestiar amenajat în hala unde erau şi puii. Lipsa aerisirii le provoca ameţeli şi probleme de respiraţie, întrucât aveau ordin ca după descărcarea fiecărui transport de pui să ţină închis timp de cinci ore sistemul de ventilaţie al centralei termice, pentru ca păsările să nu inspire aer rece şi să se îmbolnăvească.

"Muncitorii s-au plâns mereu de dureri de cap, ameţeli şi greţuri. Şi soţului meu i-a mai fost rău. Înainte cu ceva timp, un alt paznic a scăpat de intoxicare ca prin urechile acului. A reuşit să ajungă la uşa halei şi să o deschidă înainte să cadă. S-a şi lovit la cap, a venit Ambulanţa să-l ia, şi o săptămână a stat cu capul umflat", spune Dorina Szabo.

Un alt accident s-a petrecut chiar în după-amiaza zilei de 7 ianuarie, cu puţin timp înainte de moartea soţului ei, când a ameţit, susţine femeia, chiar unul dintre şefii de tură ai societăţii.

În cercetări

Niciunul dintre angajaţi nu a făcut însă vreo reclamaţie, iar situaţia s-ar fi perpetuat, probabil, dacă nu se întâmpla accidentul căruia i-a căzut victimă Szabo Adalbert şi care a atras atenţia asupra neregulilor din activitatea fermei. Întrucât muncitorul murise în timpul serviciului,  poliţiştii trimişi la faţa locului au anunţat şi ITM.

04_Marius_Rotar_bihoreanul_1.jpg"Când am ajuns noi la fermă, în jurul orei 2, toate geamurile şi uşile halei erau larg deschise. Le deschiseră muncitorii. Am cerut să le închidă şi am chemat inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, care puteau măsura nivelul de monoxid de carbon. Chiar şi aşa, după aerisire, analizele au arătat că nivelul de monoxid de carbon era de zece ori mai mare decât cel admis", a arătat BIHOREANULUI Marius Rotar (foto), şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, instituţie care a deschis o anchetă sub suspiciunea încălcării normelor de securitate şi sănătate în muncă.

La fermă au sosit, atunci, şi reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care au dispus incinerarea celor 17.000 de pui morţi, şi ei, în aceeaşi hală. "Ca să fie evitată o epidemie", a explicat purtătorul de cuvânt al DSVSA, Aurel Indrie.

Mortul e de vină

Pentru că nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă este considerată infracţiune pedepsită cu închisoare între 6 luni şi 3 ani sau amendă, cercetări fac şi poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale coordonaţi de procurorii Parchetului Salonta. Anchetatorii au adăugat, însă, la această acuză, şi o alta, mai gravă, de ucidere din culpă, cea din urmă pedepsită cu închisoare de până la 7 ani.

Plecat în Maroc, patronul Agroindustriala Unu, Nicolae Paina, nu a putut fi găsit de reporterul BIHOREANULUI, pentru a-şi exprima punctul de vedere legat de acuzaţii. În faţa anchetatorilor, înainte de a pleca în vacanţă, acesta a negat însă că ar avea vreo vină şi a aruncat întreaga răspundere pe seama victimei, care ar fi oprit din proprie iniţiativă sistemul de aerisire al halei.

Văduva lui Szabo Adalbert e convinsă, însă, că moartea bărbatului n-a fost un simplu accident, ci rezultatul unei neglijenţe criminale, fiind hotărâtă să şi demonstreze acest lucru. Îndârjirea îi e motivată şi de atitudinea angajatorilor. "M-am întâlnit cu soţia patronului, care a vorbit aşa de lejer, de parcă nu ar fi murit un om, ci un pui de găină", acuză ea.

Femeia a cerut poliţiştilor să-i audieze şi pe muncitori şi să ceară înregistrări de la 112, din zilele în care aceştia au apelat la medici pentru ajutor. Căci, vorba ei, o viaţă de om nu poate fi comparată cu vieţile a 17.000 de pui...


LA ÎNCEPUT
Deocamdată, fără suspecţi

04_Ciprian_Puie_bihoreanul.jpgAncheta în cazul paznicului Szabo Adalbert este în fază incipientă, a declarat BIHOREANULUI prim-procurorul Parchetului Salonta, Ciprian Puie (foto), cel care coordonează investigaţiile.

"Deocamdată, urmărirea penală a fost începută doar pentru fapte", spune magistratul, care nu exclude ipoteza ca acuzele familiei victimei împotriva patronului fermei să fie întemeiate. "Ce spun oamenii ar putea fi adevărat. Dar deocamdată nu pot nici să neg, nici să le confirm bănuielile. Cert e că hala era dotată cu sistem de aerisire care nu a funcţionat. Trebuie să stabilim dacă instalaţiile au fost instalate şi manevrate corespunzător, cine trebuia să le supravegheze şi abia apoi să tragem concluzii", spune prim-procurorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON