Fraţi de sânge

Se spune despre gemeni că sunt speciali, că au simţuri diferite de ale oamenilor obişnuiţi. Nu puţine sunt poveştile în care asemenea fraţi, la distanţă fiind, îşi simt reciproc bucuria ori neliniştile.

Doi fraţi din Diosig au avut ghinionul unei coincidenţe sinistre, de parcă soarta i-a ales să fie leiţi în suferinţă, chiar dacă în momente diferite. Unul din gemeni, care avea încă din naştere un handicap locomotor, abia s-a vindecat când a rămas fără un picior celălalt frate. Taman când credeau că, după o copilărie necăjită, îşi pot începe tinereţea ca doi oameni întregi, au suferit o nouă nenorocire.

Tristeţe în bucurie

În urmă cu 15 ani, într-o zi toridă de august, naşterea lui Robert şi a lui Norbert a fost prilej de mare bucurie pentru familia Nagy. "Lumea îmi spune că seamănă leit. Mie nu mi se pare", spune mama gemenilor, Tunde, una din puţinele persoane care îi deosebeşte şi care a văzut "din prima" că pruncii nu sunt chiar identici la chip.

Pe cât de fericită a fost înainte, femeia s-a întristat însă după naştere, când a aflat că, în timp ce Robert era sănătos, Norbert avea un handicap locomotor. "Din cauza unei probleme la tendonul principal, avea laba piciorului întoarsă", povesteşte ea.

La trei ani şi jumătate, Norbert a fost operat, însă nu s-a vindecat. Se putea mişca, dar nu putea umbla fără ajutor. Mama şi-a dedicat de atunci toată energia pentru a-şi îngriji copilul bolnav. A devenit asistentul personal al acestuia, cele câteva milioane de lei primite lunar pentru asta fiind singurul venit pe care l-a avut timp de 15 ani. Un mare sprijin în îngrijirea lui Norbi l-a avut, însă, în celălalt fiu. "Robi l-a ajutat foarte mult pe Norbi ca să se simtă un copil normal. Din clasa a II-a, dimineaţa îi duceam eu la şcoală, iar la amiază Robi îl aducea pe Norbi pe bicicletă", povesteşte mama.

Rază de speranţă

Practic, întreaga copilărie Robert şi-a ajutat fratele să nu rămână în urmă. L-a dus cu el la joacă pe străzile Diosigului, l-a ajutat la şcoală, nu l-a lăsat singur niciodată, a împărţit totul cu el. Pe când avea 13 ani, Norbert a avut nevoie de o nouă operaţie, deoarece crescuse, iar implantul de tendon de la prima intervenţie chirurgicală se dovedea insuficient.

După această a doua intervenţie, Norbi a început să umble tot mai bine. Acum, la 15 ani, a ajuns să se deplaseze de unul singur. Şchiopătează, dar nu mai are nevoie de ajutor de fiecare dată când vrea să se plimbe.

Familiei Nagy i s-a arătat, în sfârşit, şansa să înceapă o viaţă normală. Anul trecut, cei doi băieţi s-au înscris la liceu, şi încă la un profil bun. Amândoi învaţă în clase de turism şi alimentaţie publică, Norbert la Colegiul Tehnic Traian Vuia, iar Robert la Mihai Viteazul. Fac naveta la Oradea împreună, cu trenul personal. Asta le-a adus şi cea de-a doua nenorocire...

Tragedia

Acum două săptămâni, pe 25 februarie, Robert a avut un teribil accident. Obişnuia ca dimineaţa să urce în tren de cum acesta intra în gară, căci mereu se grăbea să ţină un loc pentru fratele său. Comunitatea de ţigani din sat e mare, iar dimineaţa mulţi iau acelaşi tren pentru a veni la Oradea să cerşească. Cum Norbert nu poate sta prea mult în picioare, Robi sărea în tren înainte ca ţiganii să dea năvală, să ţină locurile ocupate, iar fratele lui să se poată aşeza. Profita că la intrarea în gară personalul nu are viteză şi sărea în el, căci dacă aştepta până oprea de-a binelea nu mai avea loc de ţigani.

Aşa a făcut şi în acea zi fatidică: trenul a intrat încet în gară, iar Robi a urcat pe scări. "N-a putut să deschidă uşa, aşa că a sărit jos şi a încercat la o altă uşă. Acolo, însă, era gheaţă pe scări şi a alunecat", povesteşte mama băieţilor, cum a aflat şi ea de la Robi că s-a întâmplat nenorocirea. Ce a urmat, deşi băiatul n-a mai ştiut să spună, căci a intrat în şoc, e uşor de înţeles: trenul i-a trecut peste picior, peste cel drept, secţionându-l de la jumătatea tibiei, mai jos de genunchi.

Cu capul sus

Cineva care a văzut accidentul a anunţat-o pe mama gemenilor, care a fugit într-un suflet spre gară. Pe drum, i se părea că cerul întreg cade peste ea. Ajungând înaintea echipajului Ambulanţei, şi-a văzut băiatul întins la pământ. Ce disperare a cuprins-o, numai ea ştie...

La Spitalul Judeţean, medicii n-au avut altă soluţie decât să-i amputeze piciorul la nivelul genunchiului. "Nu era altă posibilitate, pentru că piciorul nu mai era decât un ciot de os", spune mama băiatului. În ciuda faptului că nu se poate resemna, femeia s-a străduit să fie puternică, pentru a-i da curaj şi lui Robi. Recunoaşte, însă, că băiatul se ţine mai bine decât ea. "N-a plâns nicio secundă de la accident, până când fratele său a mers la spital să-l viziteze. Abia atunci a izbucnit în lacrimi", povesteşte Tunde.

Având parcă înţelepciunea unui adult, Robi şi-a înăbuşit plânsul şi a anunţat că nu vrea să fie compătimit. "Nu vrea mila nimănui, ştie că a fost vina lui, fiindcă eu le-am spus mereu să aibă grijă de ei şi unul de celălalt", mărturiseşte mama. Tocmai de aceea Robi i-a spus să nu dea cumva vreo poză de-a lui, ca nimeni să nu-i vadă chipul în ziar şi să-i plângă de milă!

Impresionaţi

La o săptămână după accident, medicii orădeni nu erau încă siguri dacă vor trebui sau nu să-l supună amputării chirurgicale. "Vom vedea ce va fi...", spune mama tânărului, întristată. Parcă nu-i vine să creadă cât de crudă e soarta cu familia ei. După ce 13 ani s-a chinuit văzându-şi unul din copii neputincios să umble, acum celălalt are o soartă asemănătoare: va trebui o viaţă întreagă să se împace cu o proteză.

Colegii şi profesorii lui Robert sunt la fel de şocaţi. "Nu mi-a venit să cred, când am auzit de accident. Elevii plângeau, eu cu greu m-am abţinut", spune diriginta lui Robi, Katona Valeria (foto). Profesoara are doar cuvinte de laudă despre băiat. "Nu a lipsit nici măcar o oră de la şcoală, este un copil silitor şi îi place să înveţe. Îşi ajuta mereu colegii şi e îndrăgit de toţi", spune diriginta. Aceleaşi cuvinte de laudă le au şi sătenii din Diosig despre Robi şi despre întreaga familie Nagy. "Sunt oameni cumsecade, harnici, nu s-au certat cu nimeni niciodată", depune mărturie un vecin.

Solidaritatea

Tocmai pentru că au o părere foarte bună despre familia lui Robi, toţi cei din jur vor acum să-i dea o mână de ajutor. Colegii şi profesorii adolescentului au început să strângă bani, ştiind că familia lui nu a fost niciodată una înstărită, ci din contră.

Mama lui Robi nu mai are niciun venit, după ce a fost anunţată că nu mai poate fi asistenta lui Norbert, de vreme ce acesta se deplasează singur. Tatăl băieţilor a fost tractorist, dar a intrat în şomaj, iar acum lucrează ca zilier pe unde găseşte. "Am strâns într-o zi de la colegii lui de clasă 475 de lei, apoi din şcoală 1.639 de lei. Ulterior s-au mai adunat alţi 200 de lei şi încă mai strângem", spune diriginta băiatului.

Comunitatea s-a mobilizat la fel de bine. Câţiva săteni s-au oferit voluntari şi umblă din casă în casă, adunând bani, pe chitanţe date de Primărie, de la fiecare cum poate şi cum vrea să dea. Până acum, aproape toţi au răspuns pozitiv şi, din puţinul lor, au contribuit pentru a ajuta această familie greu încercată.

Pentru că printr-un asemenea chin nimeni n-ar trebui să treacă singur. Iar Norbi şi Robi cu atât mai puţin, căci sunt pentru a doua oară prinşi, pe nedrept, în zodia nenorocirii...

Pe lângă cheta făcută din casă în casă prin Diosig, voluntarii din sat au deschis şi un cont bancar pe numele mamei gemenilor, unde oricine poate să facă donaţii, dacă vrea să-i ajute pe cei doi fraţi. Contul este deschis la CEC Bank, Unitatea Oradea, agenţia Diosig, pe numele Nagy Tunde-Jolan, iar codul IBAN este RO79CECEBH2908RON0570271. Orice sumă, cât de mică, poate să le fie un ajutor bine-venit.