Fabrica de aur negru: Rafinăria de la Suplac îşi reia producţia

Aşa cum credincioşii aşteaptă firicelul de fum din hornul Vaticanului ca să strige "Avem Papă!", la fel sunt nerăbdători şi locuitorii Văii Barcăului să vadă fumul alb al Rafinăriei de ţiţei de la Suplac ridicându-se spre cer, în semn de "avem papa". Minunea se va întâmpla chiar săptămâna aceasta, când Rafinăria "Crişana" reia producţia după o pauză forţată de cinci ani.

Povestea cu fumul e, însă, doar o metaforă, căci pe lângă reuşita financiară care va face ca locuitorii din zonă să aibă locuri de muncă iar autorităţile un contribuabil la bugetul local, Rafinăria din Suplac va fi, datorită retehnologizării, cea mai "verde" din ţară.

Aproape istorie

În urmă cu cinci ani, peste 400 de oameni rămâneau fără serviciu, Rafinăria "Petrolsub" de la Suplacu de Barcău închizându-se fără perspectiva că anul 2005 nu va fi şi finalul unei istorii de aproape 40 de ani. Construită în 1967 şi având o capacitate de producţie de 800 de tone de bitum pe zi, întreprinderea a prosperat până când, în 1995, a fost privatizată în beneficiul Euro Trading Chemicals, parte a grupului Euro Columna, controlat de fostul şef al SRI Virgil Măgureanu. În scurt timp, rafinăria avea să fie parazitată de celelalte firme din grup, Euro House 2000 şi Fertinvest Holding, care luau marfă la preţ de producţie şi o revindeau în profit, dar fără a-şi plăti furnizorul.

Căpuşarea a durat până în 2001 când, pentru a-şi recupera cele 433 de miliarde de lei neplătite de rafinărie pentru ţiţeiul primit, "Petrolsub" a fost preluată de Petrom. În loc, însă, ca datoriile să scadă sub noul administrator, au crescut până când, în 2005, rafinăria a fost închisă şi a fost scoasă la mezat.

Închiderea întreprinderii de care depindea soarta atâtor familii a stârnit în zonă o adevărată revoltă pentru că, având cărţile de muncă necompletate la zi, oamenii nu puteau nici să se angajeze în alt loc, nici să beneficieze de ajutoare de şomaj. Disperaţi, au recurs la o măsură extremă, deschizând tancul cu reziduuri şi dându-le drumul în apa Barcăului, în speranţa că poluarea ajunsă în Ungaria va provoca un scandal internaţional ce va atrage atenţia autorităţilor. În cele din urmă, situaţia a fost calmată cu ajutorul jandarmilor şi al pompierilor, însă oamenii tot au rămas cu paguba.

Cenuşăreasă

În timp ce foştii angajaţi şi-au căutat de lucru ba prin jurul Marghitei, ba la Autostrada Transilvania, lichidatorul judiciar al Petrolsub avea să constate că nimeni nu-şi mai dorea rafinăria ale cărei instalaţii rugineau. Abia în 2008, la a patra licitaţie organizată în acest scop, întreprinderea a fost cumpărată, cu 14,9 milioane euro, de o firmă mixtă italo-română, Ecodiesel, condusă de fostul fotbalist Călin Bălaj şi de Antonio Papalia, şi din care fac parte, fifty-fifty, şi alţi oameni de afaceri italieni şi români.

"Aici era o jale totală. Între şinele de cale ferată uzinală crescuseră copaci. Daţi-vă seama că au fost scoase 60 de remorci de gunoi şi deşeuri. Ce mai, încă puţin şi s-ar fi tăiat totul pentru a fi dus la fier vechi. Mii şi mii de tone de instalaţii nefolosite ar fi îmbogăţit două-trei persoane, în timp ce oamenii din zonă ar fi rămas fără locuri de muncă pe termen lung", descrie situaţia Teodor Cladovan (foto). Fost director al rafinăriei în perioada cea mai înfloritoare, acesta a fost angajat de Ecodiesel ca şi consultant pentru repornirea producţiei. Dar până să ajungă la rezultatul scontat mai erau de trecut hopuri...

Războiul ţiţeiului

Cladovan spune că Ecodiesel a achiziţionat rafinăria, pe care a rebotezat-o cu vechea denumire "Crişana", deoarece în 2008 Petrom, cumpărată la rându-i de compania austriacă OMV, garantase în scris că va furniza materia primă necesară. Era, altfel spus, o garanţie că exista ţiţeiul fără de care rafinăria nu avea nicio noimă.

"Noul proprietar al rafinăriei a început să facă retehnologizarea tuturor instalaţiilor, cheltuind până acum 20 de milioane de euro, precum şi demersuri pentru obţinerea autorizaţiilor de la Mediu, de la Ape, de la Sanepid, Pompieri, Finanţe etc, etc. N-am ştiut că va dura aşa mult, dar slavă Domnului că acum le avem pe toate", spune Cladovan.

Numai că doar în poveşti merg lucrurile strună, fără piedici, aşa că nici investitorii de la Suplac n-au fost scutiţi de surprize. Evident, neplăcute. De data asta nu din partea proverbialei birocraţii româneşti, care te obligă să umbli după o hârtie cât nu face, ci a furnizorului tradiţional de materie primă. "În 2009, când ne apropiam de faza montării noilor instalaţii, retehnologizate, şi se apropia faza probelor de lucru, Petrom-OMV ne-a înştiinţat că nu-şi va respecta angajamentul luat cu un an înainte. Rămâneam fără materia primă, ţiţeiul", spune Cladovan.

Întrebat de BIHOREANUL despre cauza acestei situaţii, omul dă din mâini a lehamite: "Habar nu am ce dedesubturi au fost. N-aş vrea să spun că politice sau de altă natură, dar cert e că ne-au dat peste cap programul de investiţii, iar investitorului planul de afaceri. Nu e totuna să-ţi iei materia primă de la doi paşi sau s-o aduci din alt capăt al ţării...".

Până la urmă, însă, investitorii au trecut şi de asta, chiar dacă nu fără costuri, căci acum ţiţeiul e adus de la nu mai puţin de 900 de kilometri, din oraşul italian Trieste. "Avem nevoie de 1.100 de tone de ţiţei pe zi. Nu-i glumă! Deocamdată îl aducem cu autocisterne, pe şosea, dar asta numai până facem contract cu CFR-ul, să-l aducem pe calea ferată", zice fostul director.

Back in business

De săptămâna aceasta, rafinăria de la Suplacu de Barcău reîncepe să producă, iar acesta e lucrul cel mai important, crede Teodor Cladovan. "Nimic din profilul de activitate nu a fost schimbat, facem atât combustibili pentru centralele termice, cât şi bitum, totul la parametri tehnici, calitativi şi ecologici pe care nu-i atinge nicio altă rafinărie din ţară", se mândreşte directorul.

"Până şi instalaţiile pentru utilităţi le-am schimbat cu unele nou-nouţe şi cu echipamente de ultimă generaţie. Poate că neînţelegerea cu Petrom-OMV a fost tot spre bine, căci altfel probabil nu am fi realizat surse proprii de apă şi gaz, pe care ei ni le-au tăiat. La instalaţia de apă avem un sistem performant de tratare a apei folosite, iar aceasta va fi recuperată şi refolosită pentru producţia de abur. Ceea ce, practic, înseamnă scăderea consumurilor", spune Cladovan.

Dincolo de amănuntele tehnice, însă, mândria cea mai mare a directorului este că rafinăria "va da din nou de mâncare la oameni". "Acum avem 200 de salariaţi, dar când o să producem la capacitatea maximă vom avea 400, la fel ca-n vremurile bune". Chiar dacă, vreme de un cincinal, nu puţini au cântat prohodul unei întreprinderi pe care ar fi vrut-o, pe bucăţi, la fier vechi...

CA AERUL
Toată lumea câştigă

Autorităţile şi localnicii din Balc, comuna pe a cărei rază administrativă se află Rafinăria "Crişana", au aşteptat cinci ani momentul reluării activităţii, pentru că întreprinderea nu doar că poate da zonei o gură de oxigen în plină criză ci, pe termen lung, poate evita depopularea întregii văi a Barcăului, între Marghita şi Ip.

"Din 2005, anul când s-a închis rafinăria, oamenii au încercat să muncească pe unde apucau. Dar şi la schela de foraj a OMV-Petrom, şi la Bechtel, unde au găsit unii de lucru, s-au făcut concedieri masive", spune primarul comunei Balc, Arsenie Maroşan (foto).

Edilul a calculat că repornirea Rafinăriei ar dubla bugetul local: "Acum, veniturile proprii sunt de vreo 350.000 de lei pe an, mare lucru nu putem face din aceşti bani, dar după reluarea producţiei o să scadă şomajul, iar din impozitul pe clădiri şi din impozitele pe salarii ar intra la bugetul comunei încă vreo 500.000 de lei".