URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 OCTOMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu am o simpatie deosebită pentru premierul Viktor Orbán, măcar din pricină că a sugrumat presa de opoziție din ţara vecină. În plus, atunci când vine vorba de imigranți, își aduce aminte că-i ungur verde, dar când e rost să capete fonduri UE devine european convins.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima împărţeală, dată acum în vileag de BIHOREANUL, are totuşi două particularităţi. Întâi, că a fost făcută târziu, mult după scrutinul din iarna anului trecut, pentru că, aşa cum se vede cu ochiul liber, cele trei partide care conduc ţara şi judeţul au avut alte urgenţe: PSD şi ALDE să castreze justiţia, iar UDMR să impună încă o limbă oficială în administraţie. A doua specificitate e că în Bihor, pentru prima oară, PSD împarte cu UDMR instituţii pe care nimeni nu le mai "înstrăinase", ca de pildă Arhivele Naţionale.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La sfârşitul anilor ’90, revista Time a vrut să afle care este cea mai importantă invenţie a secolului XX pentru cititorii săi. Concluzia chestionarului, la care au răspuns mii de persoane, a fost mai mult decât surprinzătoare: nu automobilul, nici computerul, nici internetul, nici telefonul mobil, ci... vasul de toaletă a ieşit pe primul loc! WC-ul în casă, mai exact.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale încă două dispoziţii ale codului de procedură penală. În ceea ce priveşte prima decizie, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor produse de animalele infectate (sălbatice sau domestice) sau prin pătrunderea salivei infectate într-o rană deschisă sau în mucoasă. Virusul rămâne o perioadă de timp la nivelul locului de pătrundere în organism înainte de a ajunge la creier, unde provoacă o meningoencefalită ireversibilă, fatală în 5 până la 20 de zile.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Un concept relativ nou în psihologie şi derivat oarecum din cultura pop este cel de "autism digital". Prin "autism digital" se înţelege acea stare de detaşare în care un utilizator de tehnologie intră după ce este acaparat de conţinutul furnizat.
11 Octombrie 2017, 11:53

Dr. Alin Blaga, noul şef al Secţiei de Neurochirurgie din Spitalul Judeţean: "În Oradea s-a mers multă vreme cu frâna de mână trasă"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Născut, şcolit şi specializat la Cluj, dar şi în Germania, unde a lucrat într-o clinică profilată pe intervenţii în patologia coloanei vertebrale, dr. Alin Blaga a devenit de o lună noul coordonator al secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean, la 43 de ani fiind chiar unul dintre cei mai tineri şefi de secţie. Epoca "Mohan-Miron" a devenit, de-acum, istorie...

În primul său interviu, acordat BIHOREANULUI, neurochirurgul povesteşte cum a ajuns la Oradea acum 4 ani, după un... accident, cum s-a dezvoltat secţia până atunci "încremenită", care sunt piedicile, dar şi câştigurile obţinute pentru pacienţi în urma dotărilor şi perfecţionării personalului.

- Prin mutarea la Oradea aţi inversat un sens de migrare, cel spre Cluj. Cum s-a întâmplat?  

- În 2013 lucram la Clinica de Neurochirurgie din Cluj sub conducerea profesorului Ştefan Florian, iar într-o gardă am intrat în sala de operaţie pentru un confrate: doctorul Hadrian Borcea (n.r. - şeful UPU-SMURD Bihor), care suferise un accident rutier şi necesita o fixare a coloanei, cervicală şi lombară. Aşa am cunoscut un pacient cu care aveam să devin coleg.

- Cine v-a făcut propunerea să veniţi la Oradea?

- Tot dr. Borcea. M-a întrebat dacă, în cazul în care se va scoate la concurs un post la Oradea, unde era deficit de neurochirurgi, aş fi dispus să vin aici. Secţia avea doar doi medici specialişti primari, deşi normal şi legal era să fie minimum cinci. Condiţiile nu erau deloc cele la care mă aşteptam, dar mi-a prezentat şi perspectivele, intenţiile conducerii Spitalului, care m-au convins. Judeţeanul avea un bloc operator la nivelul anilor ’80, iar schimbarea a durat mai mult decât credeam, dar până la urmă s-a schimbat totul. Blocul operator, echipamentele, instrumentarul, consumabilele... Ca exemplu, acum lucrăm cu fire de sutură pe care greu le vedeţi cu ochiul liber, cu diametrul cât a şasea parte dintr-un milimetru.

"Birocraţia care ne împiedică"

- Ce fel de cazuistică avea secţia şi care erau performanţele ei?

- Cazuistica neurochirurgicală, patologia capului, coloanei şi a nervilor periferici, este extrem de variată. Dacă vorbim despre patologia coloanei, care în prezent ne este cea mai accesibilă, cauza e îmbătrânirea populaţiei, care provoacă afecţiuni degenerative, dar în ultima vreme avem din nefericire şi foarte multă patologie tumorală. Ieri am internat 8 pacienţi, dintre care 4 cu tumori cerebrale, veniţi prin Urgenţe, oameni care nu se ştiau până atunci cu absolut nicio problemă. În ceea ce priveşte intervenţiile uzuale, cel mai des se operau hernii de disc (n.r. - deplasarea discurilor dintre vertebre care ţin coloana), stenoze de canal lombar (n.r. - îngustarea spaţiului din interiorul părţii inferioare a coloanei), ambele afecţiuni care cauzează dureri mari.

- Iar acum?

- Din păcate, deşi am putea face mult mai mult, cam la acelaşi nivel suntem şi acum, motivul fiind birocraţia care ne împiedică. Am vrea să facem şi fixări ale coloanei fracturate, care poate fi "protezată" cu bare prinse în şuruburi. Nu ni s-a aprobat, şi nu din partea Spitalului, ci a Ministerului. De asemenea, există programe de chirurgie spinală, pentru care sunt fonduri, dar nu ni s-au aprobat pe diverse chiţibuşuri, ca urmare încă trimitem la Cluj pacienţi pe care i-am putea rezolva aici. Tot din cauza birocraţiei ne e greu să intrăm în programul Spinal Cord Stimulation, pentru pacienţii multiplu operaţi, cu dureri cronice, care ar putea beneficia de dispozitive electrice pentru stimularea măduvei spinării. Am vrea ca şi pacienţii cu spasticitate şi cu paralizii cerebrale infantile să beneficieze de administrarea în coloană a unui antispastic special. Se introduce în coloană un tubuleţ căruia i se adaugă o pompă cu această substanţă, Baclofen, montată sub piele. O încarci o dată la 2 ani, iar calitatea vieţii pacientului se îmbunătăţeşte mult, poate frecventa societatea sau pur şi simplu îşi poate duce furculiţa la gură, nu lângă. Dar ni se cer vrafuri de dosare!

GPS neurochirurgical

- Cu ce a început schimbarea secţiei?

- În mod evident, cu regândirea blocului operator. În 2014 s-a refăcut de la zero şi, fără exagerare, în prezent există foarte puţine blocuri operatorii în sistemul sanitar public din România precum cel din Oradea. La fel pot spune şi în privinţa dotărilor. Avem un microscop operator performant, investiţie de 340.000 euro, fără de care neurochirurgia ar fi de neconceput pentru multe patologii. Când am venit aici am lucrat cu lupe care măreau de 3 sau de 4 ori, iar pentru o hernie de disc făceam o incizie de 4,5 cm. Acum facem incizii de 2 - 2,5 cm, dar am reuşit şi de 1,8. Pentru laici nu înseamnă mare lucru, dar fiecare milimetru redus înseamnă riscuri reduse pentru pacient şi recuperare mai bună. Microscopul nu doar creşte siguranţa operaţiei, dar îi şi permite medicului să injecteze în creier fluoresceină, un fel de substanţă de contrast care evidenţiază celulele tumorale, aşa că poate face o rezecţie completă. Dacă într-o intervenţie grosieră într-un glioblastom (n.r. - cea mai agresivă formă de cancer cerebral) scoţi doar 90% din tumoră, ştii că pacientul mai are de trăit vreo 6 luni, dar după o rezecţie completă are şanse să mai trăiască şi 2 ani, timp în care îşi poate vedea copiii crescând ori căsătorindu-se, îşi poate vedea nepoţii...

- Alte dotări demne de notat?

- Am primit şi instrumentar nou de microchirurgie, cu forfecuţe şi decolatoare foarte fine, care ne permit să protejăm artere de jumătate de milimetru, apoi a urmat un aspirator ultrasonic, care aspiră tumorile din creier lăsând intacte vasele de sânge, făcând chirurgia tumorală mult mai sigură, şi un sistem de neuronavigaţie, un GPS al neurochirurgiei, care localizează exact tumora, permiţând medicului să rezece precis şi să reducă riscul leziunilor cerebrale în timpul intervenţiei. Când am început activitatea aici nu puteam interveni la copilaşi cu hidrocefalie, cărora trebuie să li se scoată lichidul dezvoltat în creier printr-o procedură relativ simplă, un drenaj din craniu în peritoneu, în burtă, pentru că drenajele erau scumpe, aşa că pacienţii erau trimişi la Cluj. Acum facem şi asemenea operaţii. Am mai operat copii cu defecte de tub neural, născuţi cu măduva descoperită, stenoze, tumori, şi sperăm ca în viitor să operăm şi patologii vasculare, anevrisme cerebrale.

"Rezistenţa la nou există peste tot"

- Modernizarea nu asigură însă automat creşterea calităţii actului medical...

- Categoric. Poţi avea cea mai sofisticată aparatură dacă nu ştii sau nu vrei s-o foloseşti. Dar în paralel s-a urmărit şi perfecţionarea personalului. Echipa noastră a urmat cursuri care şi-au spus cuvântul în optimizarea intervenţiilor. Nu ar fi corect să spunem că înainte se opera doar cu bisturiul, dar din păcate erau multe cazuri pe care colegii mai în vârstă preferau să le trimitem în alte centre, unde erau condiţii mai bune. Cred că asta este explicaţia întârzierii cu care s-au schimbat anumite lucruri. Am fost adesea priviţi chiorâş pentru că am vrut să facem lucrurile altfel, cum scrie la carte, pentru că am "intrat" în creierul unui pacient chiar şi când alţii considerau că nu sunt şanse. Îmbucurător e că această mentalitate a trecut şi că echipa are o disponibilitate totală şi la nou, şi la efort. Rezistenţa la nou există însă peste tot, nici măcar nu e tipic românească, am văzut şi în Germania...

- Totuşi, nu putem ocoli evidenţa. Până nu demult, şeful secţiei a fost un medic în vârstă, care a "dus-o" câteva decenii, dar în ultimii ani abia se mai mişca şi mulţi se întrebau cum de mai operează. Cum se putea progresa în aceste condiţii?

- Am fost obligaţi să progresăm. A fost o presiune din toate părţile, de la managementul spitalului şi conducerea oraşului, de la pacienţi. După accidentul doctorului Borcea, nu puţini s-au întrebat de ce la Oradea nu se pot face fixări ale coloanei.

- Şi acum se pot face?

- Încă nu, dar motivul vi l-am explicat, e birocratic şi financiar. Clujul şi Timişoara pot pentru că sunt cuprinse în programul Ministerului, în care noi ne luptăm de vreo 8-10 luni să fim incluşi. Tipic pentru birocraţia românească este, însă, că nu primim niciun răspuns.

- Cine formează acum echipa secţiei?

- După pensionarea dlui conferenţiar Dumitru Mohan, care a rămas angajat doar la Facultatea de Medicină şi se ocupă de integrarea clinică şi de pregătirea rezidenţilor (eventual ne mai ajută cu sfaturi, noi profitând de experienţa sa), iar apoi şi a dlui dr. Miron Clement, avem un nucleu format din trei medici specialişti - o colegă venită tot de la Cluj, Andreea Mogyoros, foarte ambiţioasă şi implicată, dr. Aurel Mohan şi cu mine - plus trei medici rezidenţi şi câţiva care se pregătesc în alte centre, chiar şi în străinătate, şi care, din câte ştim, doresc să vină la Oradea. Pentru anul viitor sunt cerute încă 3 posturi de rezidenţi.

Obligaţi să se prezinte la medic

- În Germania cum aţi ajuns?

- Am vrut să văd şi alt sistem. Ulterior am constatat că nu era mult diferit de cel de la Cluj din punct de vedere al tehnicilor chirurgicale, dar acolo birocraţia este mai mică şi coerentă, iar tehnologia superioară, la fel şi posibilităţile financiare. Ca medic, îţi permiteai să ceri orice şi primeai totul dacă solicitarea era justificată. Cel mai mult mi-a plăcut acolo că legislaţia obligă cetăţenii să se prezinte la medic periodic, astfel că bolile sunt depistate mai repede şi pot fi tratate cu mai multe şanse. La noi, mai ales la ţară, avem bătrâni care toată viaţa trăiesc cu dureri de şale şi nu au fost niciodată la medic.

- Ce v-a făcut să vă întoarceţi?

- M-am întors pentru că intrasem într-o rutină prea mare, or aici cazuistica e mult mai diversă. Plus că mie îmi place România!

- Când ajung cei mai mulţi pacienţi la Neurochirurgie şi de ce?

- Cam 80% vin în Urgenţă, când nu mai pot de durere sau după o traumă prin cădere, accident, bătăie, chiar şi cu securea, cu sapa ori cu toporul în cap, sau când suferă o criză comiţială şi descoperim, cum spuneam, că mulţi au tumori cerebrale. Foarte puţini vin în ambulatoriu, ceea ce şi determină supraaglomerarea. Azi, de pildă, am avut 28 de pacienţi. Săptămânal avem 7-8 operaţii. Foarte mult.

-  Are în vedere conducerea spitalului suplimentarea numărului de neurochirurgi?

- Urmează ca în noiembrie să se scoată la concurs încă unul sau două posturi de medic specialist.

Complexul Oradiei faţă de Cluj

- Cum vă place Oradea? Şi cum de-aţi acceptat, totuşi, câştiguri mai mici?

- Norocul e că n-a trebuit să plătesc chirie. Primăria ne-a asigurat locuinţe de serviciu, ceea ce este absolut normal când ai deficit de specialişti, indiferent de domeniu, şi vrei să-i aduci şi să dezvolţi oraşul.

- Salariile au fost majorate pentru ca medicii să nu mai emigreze. Credeţi că acest scop va fi atins?

- Pe de o parte, salariile nu au fost aduse la un nivel care să dea siguranţa că medicii nu mai pleacă. Eu, de pildă, câştig acum cam 1.000 euro, cu gărzi cu tot, pe când în Germania, ca medic rezident, luam 2.700 euro fără gărzi, iar un specialist primeşte de la 6.000 euro, net. Acum există şi îngrijorarea că salariile ni se pot reduce prin trecerea contribuţiilor la angajat. Pe de altă parte, nu doar salariile fac medicii să plece, ci şi condiţiile de muncă deficitare, şi atitudinea decidenţilor care ţin sistemul sanitar cu frâna de mână trasă, care cred că merge şi aşa, de pe o zi pe alta. Inclusiv în Oradea s-a mers multă vreme cu frâna de mână trasă.

- Mulţi medici se plâng de ingerinţe politice sau, în cel mai fericit caz, de neglijarea de către politicieni a nevoilor sistemului sanitar. Aţi simţit acest lucru?

- Aici am simţit contrariul, o implicare pozitivă pentru îmbunătăţirea sistemului. Dar am colegi în ţară care reclamă amestecul nefast al politicului ca fiind o frână în calea dezvoltării.

- Clujean fiind, vă gândiţi să plecaţi cândva de aici?

- Nu am în prezent asemenea gânduri. Dacă aspectele familiale nu mă vor împiedica - am copil rămas la Cluj - nu am niciun motiv să plec. Ştiu că mulţi orădeni au un complex faţă de Cluj, dar nu totdeauna o comparaţie e defavorabilă Oradiei. Clujul are tradiţie, are universităţi puternice, are o populaţie mare şi, implicit, o economie mare, dar Oradea are o dinamică de dezvoltare peste cea a Clujului. Pentru mine ilustrativ este că pentru a străbate Clujul de la un capăt la altul îţi trebuie 2 ore. Când am venit în Oradea, făceam o oră din Rogerius până în Felix, dar acum oraşul se mişcă mult mai bine. Parcă aici există mult mai multă voinţă de a schimba lucrurile...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
NU RECOMAND!
NU RECOMAND acest personaj controversat! Nu am intalnit nici un pacient care sa fie multumit pana acum de el! Reclama platita isi poate face oricine! Cei mai buni medici nu au nevoie de reclame, pacientii ii recomanda!
Postat 12 Octombrie 2017, 09:11 de bravanflaviu
Dezinformare
Din păcate se dezinformează, dr. Dumitru Mohan nu a fost pensionat. Probabil au hotărât că vasta sa experiență nu mai trebuie folosită pentru binele pacienților, este mai important să ajungă cine "trebuie" pe funcția respectivă.
Postat 11 Octombrie 2017, 20:51 de ardeleanc09
RE: Dezinformare
Redactia Bihoreanul descurajează SPAM-ul în toate formele sale. Prin urmare este important ca cititorii de bună credinţă să ştie că mesajele de mai jos semnate de useri diferiți, bcatalin, popacristi124 și ardeleanc09, provin de fapt de pe acelaşi IP şi, deci, au acelaşi unic emiţător.
Postat 12 Octombrie 2017, 01:41 de Moderator
MAFIA MEDICILOR
Clanul Blaga a ajuns și în spitale. Asta m=ai lipsea.. Suntem curioși ce grad de rudenie există între el și tovărășu Vasile ca să aflăm cât de mult i=a luat managerului PNL-ist să facă mutarea..
Postat 11 Octombrie 2017, 20:30 de popacristi124
Idiotiu
Cine l-a schimbat pe batranul Mohan, este un idiot, un asemenea profesionist nu mai intalneste Oradea in graba. Omul inca da lectii celor mai mari neurochirurgi din Romania.
Postat 11 Octombrie 2017, 20:21 de bcatalin
bravo
Felicitari domnului doctor si celor ce contribuie la imbunatatirea serviciilor medicale oferite oradenilor. Sper sa se concretizeze si revenirea medicilor pomeniti ca se specializeaza in strainatate.
Postat 11 Octombrie 2017, 19:47 de oradea_mea_si_a_ta
Dacă...
...dacă scoatem anii obosiţi ai comunizmului(48-90)care se ştie cum au fost,cam care ar fi vremea aia?:))))
Postat 11 Octombrie 2017, 17:22 de crisan

FOTO BIHOREANUL

  • Oradea tricoloră: Oraşul s-a umplut cu steaguri (FOTO)
  • Patru locuinţe în 10 zile! Peste 200 de voluntari orădeni au ridicat case pentru sărmani (FOTO)
  • Feli a încins o 'horă rock' la ERA Park Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Mihai Neşu, la Balul caritabil organizat de notarii din Oradea pentru centrul său de recuperare: 'Fundaţia este bucuria cea mai mare din viaţa mea' (FOTO)
  • Târgul Pălincarilor: Parcul Nicolae Bălcescu s-a umplut de lume (FOTO)
  • Accident cu 5 maşini pe strada Vladimirescu (FOTO)
  • Mass-media şi istoria recentă: Jurnalişti şi istorici din trei ţări dezbat la Oradea cum devin articolele de presă istorie (FOTO)
  • A vrut, dar n-a putut! Primăria Oradea a încercat să taie mai mulţi copaci de lângă Liceul German, dar a oprit-o APM Bihor (FOTO)
  • Foaia Românească în agonie: Înfiinţat cu 65 de ani în urmă, cel mai vechi ziar românesc din Ungaria riscă să ajungă în pragul închiderii (FOTO)
  • Expoziţiile fotografilor locali şi 'înfrăţiţi' au fost vernisate de Ziua Oradiei (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON