![]() | ![]() |
![]() | Ediția tipărită
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Părerea noastră
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Folclor de Mircea Chirilă Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept. ![]() Zic şi eu de Adrian Criş Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb. |
![]() | ![]() |
![]() | Newsletter
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Magazin
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
|
![]() | ![]() |
![]() | Spune ce crezi
| ![]() |
![]() | ![]() |
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect? sau vezi rezultatele
|
![]() | ![]() |
![]() | Premiile lui Bihorel
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
|
![]() | ![]() |
![]() | De știut
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Bihoreanul de Mircea Dumitrescu Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente. ![]() Avocatul Bihoreanului de Mircea Ursuta La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. |

Anul trecut, zeci de funcÅ£ionari publici care conduceau serviciile deconcentrate în Bihor au fost schimbaÅ£i după ce Guvernul a decis mazilirea tuturor directorilor neafiliaÅ£i la PDL ori la PSD.
Decizia s-a dovedit un dezastru. Unii dintre cei maziliÅ£i au atacat actele normative care au stat la baza demiterilor ÅŸi au obÅ£inut reîncadrarea pe vechile funcÅ£ii, ba chiar ÅŸi plata salariilor restante plus a unor sume compensatorii. AÅŸa s-a ajuns, în unele cazuri, în situaÅ£ia aberantă ca statul să plătească doi oameni pentru aceeaÅŸi funcÅ£ie...
Ai noÅŸtri ca brazii
Două ordonanţe de guvern, 37 şi 105, ambele emise anul trecut, au legiferat epurările politice făcute de coaliţia PDL-PSD după alegerile parlamentare din 2008.
Primul act normativ, OUG 37/2009, emis în luna aprilie, anula statutul de funcÅ£ionar public al directorilor serviciilor deconcentrate ÅŸi le desfiinÅ£a funcÅ£iile prin rebotezarea cu denumirea "directori coordonatori". În aceste funcÅ£ii au fost plantaÅ£i, apoi, oamenii PDL ÅŸi ai PSD, în baza unui contract de management care să justifice numirea lor pe criterii politice. În octombrie, însă, OrdonanÅ£a a fost declarată neconstituÅ£ională, iar ca să-ÅŸi salveze clientela, Guvernul Boc a emis OUG 105. Aproape identică cu precedenta, motiv pentru care ÅŸi aceasta a fost declarată neconstituÅ£ională, printr-o decizie dată în decembrie.
Harababura creată s-a clarificat la sfârÅŸitul lunii trecute, printr-o lege care modifică Statutul funcÅ£ionarilor publici ÅŸi desfiinÅ£ează definitiv posturile de directori coordonatori inventate în 2009, stabilind totodată cadrul legal prin care ÅŸefia deconcentratelor poate fi exercitată, din nou, de funcÅ£ionari publici.
"Eficienţă" la pătrat
Chiar dacă practic schimbările făcute de Boc erau menite doar să satisfacă propria clientelă, teoretic pretenţia era de eficientizare a activităţii administraţiei şi de scădere a cheltuielilor bugetare.
În realitate, însă, schimbările au provocat un vid de autoritate, dar ÅŸi cheltuieli bugetare suplimentare, întrucât, după declararea neconstituÅ£ională a celor două OG-uri, foÅŸtii ÅŸefi care ÅŸi-au apărat funcÅ£iile în justiÅ£ie au câÅŸtigat procesele. Rezultatul? S-a ajuns ca doi ÅŸi uneori trei directori au fost plătiÅ£i concomitent pentru acelaÅŸi post. Potrivit unor calcule făcute de BIHOREANUL, în judeÅ£ prejudiciul astfel creat depăşeÅŸte 100.000 de lei, chiar dacă doar o mână din ÅŸefii demiÅŸi au intentat procese.
Åžpăgar în concediu
Unii dintre cei "ejectaÅ£i", mai precis PSD-iÅŸtii înlocuiÅ£i prin OG 105, s-au răzbunat repauzând în concedii medicale prelungite cu lunile de zile. AÅŸa au procedat directorul plin al Camerei Agricole Bihor, Gheorghe ChiÅŸ, dar ÅŸi adjunctul său, Vasile Tripon, directorul tehnic al DirecÅ£iei Silvice, Gheorghe Roman, ori directorul adjunct al AgenÅ£iei de Plăţi ÅŸi IntervenÅ£ii în Agricultură, Nicolae Rugea. Doar acesta ÅŸi-a luat nu mai puÅ£in de 130 de zile de concediu medical, din noiembrie 2009 până în martie 2010, încasând pentru acest lux 13.792 lei.
Cel mai tupeist s-a dovedit, însă, de departe, PSD-istul Pompiliu Luncan, ÅŸeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic ÅŸi de Vânătoare, refugiat în concediu fix la momentul când procurorii DNA l-au prins că pretinde taxe de protecÅ£ie soÅ£ului preÅŸedintei Judecătoriei BeiuÅŸ, mare tăietor de lemne, ÅŸi când se pregăteau să-l pună sub învinuire pentru luare de mită. Luncan a continuat să bolească ÅŸi după trimiterea sa în judecată, decisă în decembrie 2009, până la sfârÅŸitul lunii aprilie a acestui an, când s-a « însănătoÅŸit » brusc ÅŸi ÅŸi-a dat demisia. În total, pentru cele 111 zile de concediu, fostul ÅŸef al ITRSV încasase însă 16.177 lei.
La loc comanda
AlÅ£i patru ÅŸefi de descentralizate au cerut în instanţă anularea deciziilor de schimbare făcute în baza celor două OG-uri ÅŸi, cum între timp acestea au fost declarate neconstituÅ£ionale, sentinÅ£ele le-au fost favorabile. În cazul Floricăi Burdescu, adjunct la DirecÅ£ia Agricolă, ÅŸi al lui Corneliu Sotoc, director executiv la DirecÅ£ia JudeÅ£eană pentru Accize ÅŸi OperaÅ£iuni Vamale (DJAOV), instanÅ£a a dispus doar repunerea în funcÅ£ie, fără să acorde ÅŸi compensaÅ£ii băneÅŸti.
Marius Chipurici (foto), în schimb, a câÅŸtigat ÅŸi plata salariilor, indexate ÅŸi reactualizate, începând de la data demiterii, 23 mai 2009, ÅŸi până pe 1 iunie 2010, când ÅŸi-a reluat în primire vechiul birou. În total, peste 35.000 lei. Deocamdată, însă, doar pe hârtie. "DeÅŸi am titlu executoriu, suma o voi primi în trei tranÅŸe anuale, începând din 2012", a explicat BIHOREANULUI directorul.
În cazul lui, situaÅ£ia e totuÅŸi una "fericită", deoarece directorul PSD-ist cu care a fost înlocuit, Bogdan Hosu, a plecat din funcÅ£ie, iar aceasta n-a mai fost scoasă la "concurs" pentru un PDL-ist. Ca atare, Chipurici nu trebuie să-ÅŸi împartă "scaunul" cu nimeni. SituaÅ£ia s-a rezolvat ÅŸi la DJAOV Bihor, unde Corneliu Sotoc a câÅŸtigat reconfirmarea pe postul ocupat în prezent de Dorel PătcaÅŸ, fostul adjunct al DJAOV Sălaj. "Domnul Sotoc a fost repus în funcÅ£ie pe 25 mai, iar o săptămână mai târziu a fost mutat, temporar, la conducerea DirecÅ£iei JudeÅ£ene Sălaj", a explicat rocada ÅŸeful DirecÅ£iei Regionale pentru Accize ÅŸi OperaÅ£iuni Vamale, Călin Vesa.
În proces
Pentru Liviu Lupea, fostul inspector-ÅŸef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, procesul este încă pe rolul Înaltei CurÅ£i de CasaÅ£ie ÅŸi JustiÅ£ie după ce, în prima ÅŸi a doua instanţă, Tribunalul Bihor ÅŸi Curtea de Apel Oradea au dispus reangajarea lui pe funcÅ£ia deÅ£inută anterior.
După emiterea sentinÅ£elor, managerul s-a reinstalat ostentativ ÅŸi a convocat o ÅŸedinţă în care le-a cerut angajaÅ£ilor, "o conduită de aÅŸa manieră încât să nu lezeze interesele instituÅ£iei", după care, surprinzător, ÅŸi-a dat demisia ÅŸi continuă procesul cu Ministerul Muncii din postura de expert tehnic auto. Nu pentru că ÅŸi-ar vrea funcÅ£ia din nou, ci ca să dea un exemplu. Ca fost ÅŸef peste o instituÅ£ie pusă să apere drepturile salariaÅ£ilor, normal cu nu era dispus să-ÅŸi vadă drepturile încălcate, ca ÅŸi cum ar fi lucrat "la negru", ÅŸi nu pentru statul român. Chiar dacă acesta e primul care-ÅŸi bate joc de propriii angajaÅ£i ÅŸi de banii pentru plata lor.
PERSEVERENTÄ‚
8 ani pentru o funcţie
Una dintre cele mai vehemente apărătoare ale propriei funcÅ£ii esteNadia Racz (foto), fostul inspector ÅŸef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă. Schimbată din funcÅ£ie în anul 2000, când a venit la putere Guvernul Năstase, Racz a dat în judecată Ministerul Muncii, iar în urmă cu doi ani JustiÅ£ia a repus-o în drepturi, dispunând inclusiv să-i fie achitate retroactiv diferenÅ£ele salariale neîncasate, în valoare de 800 de milioane de lei vechi.
Schimbată din nou, anul trecut, de Guvernul PDL-PSD, Racz nu s-a mai adresat instanÅ£ei, preferând să demisioneze.

Grevă la fabrica de mezeluri Principal Food de la Salonta
Daniel Ţigan, de la Electrocentrale: "Sistemul de termoficare este ca o Dacie veche"
Inspecţia muncii în 2011: duşmanul public nr. 1 a rămas tot munca la negru
CET-ul, luat la "puricat" de oamenii lui Mircea Matei
Prefectura şi căldura: prefectul vrea să ştie de ce Primăria îi avantajează pe orădenii din Ioşia Toate articolele scrise de Laura Gal
| Diferenta dintre CAP si KUR [16.07.2010, 03:07] D-na Laura GAL Pe viitor informati-va corect inainte de a face afirmatii ampulea RACZ le sufla -n ceafa Pe Blonda obosita o ia cu frig gandul ca aceasta a castigat procesul de repunere pe post... Nu-i tot una sa promovezi cu ce ai in cap sau cu ce ai intre picioare...... postat de: Balanta ![]() |
| replica la articol [15.07.2010, 05:42] Cunosc pe acesti oameni din PSD Bihor iar razbunarea lor ,,concedii medicale prelungite `` a fost o directiva de partid centrala ,si directiva de partid locala PSD Bihor menita ca sa-i tina pe post cit mai multa vreme dupa esecul lui Mircea Geoana la prezidentiale.Cunosc pe Nicolae Rugea este din colegiul 6 Salonta si la adunarea electorala prezidentiala de la Salonta mi-a dat o carte de vizita ,era omul potrivit la locul potrivit stie cum se face ,,Agricultura`` are studiile in domeniu,dar cei din PDL l-au uns pe post la APIA pe Traian Abrudan ca sa nu ramina pe drumuri de la Prefectura.Si nici cei din conducerea PSD si presedintele PSD Bihor senatorul Ioan Mang nu au sprijinit pe acesti oameni dupa ce au fost demisi din post ,au preferat pe batrinul Daescu de la Mediu si pe pasarica Simona Iancu de la ITM alaturi de alti traseisti politici ,,Florian Pantea PRM,Durgheu sculptorul si altii penali traseisti.Redactia saptamanalului ,,Bihoreanul`` tot articolul acesta este menit ca sa compromita ,sa discreditezesi sa murdareasca oameni din PSD Bihor cu viitor politic in partid ,si poate este comanda PDL care a sifonat aceste informatii .Aceasta este opinia lui Romanul Simplu. postat de: Romanul Simplu ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Foto Bihoreanul
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Actual
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Anunțuri gratuite
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Sport
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Bihoreanul TV
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Oradea noastră
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Vremea în Oradea
|
![]() |
![]() | Fenomene meteo: Umiditatea: 91 % Viteza vântului: 14.48 km/h |
![]() | ![]() |
![]() | Curs valutar
|
![]() |







.jpg)



.jpg)





















.jpg)
.jpg)


.jpg)
.jpg)
.jpg)


