De ce nu ne vor investitorii?

Firmele vin, întreabă şi pleacă. Lansat în urmă cu doi ani, Parcul Industrial Eurobusiness din Şoseaua Borşului este încă departe de a fi atractiv pentru investitorii străini.

BIHOREANUL a descoperit motivele pentru care, în ciuda facilităţilor oferite de Primărie, firmele mari se codesc să investească la Oradea. Şi nu sunt puţine...

Primărie, caut investitor...

După o lungă perioadă în care economia locală a fost susţinută din pantofărie, construcţii şi comerţ, Eurobusiness Park a fost gândit acum doi ani ca un mecanism de reindustrializare "forţată", menit să asigure relansarea economică a oraşului.

Cu toate acestea, în ciuda preţului mai mult decât convenabil la care este concesionat terenul către investitori, cu pornire de la 8 euro pe metrul pătrat, şi a facilităţilor acordate firmelor care se mută în Parcul Industrial, la doi ani după lansarea proiectului municipalitatea a reuşit să atribuie doar 38 din cele 100 de hectare de teren disponibile în Şoseaua Borşului. Şi asta printr-o minune. Pentru că în parc nu există nici drumuri, nici reţele de apă şi canalizare!

Dar minunile nu durează. Deşi Primăria a atras 14 milioane de euro de la UE pentru amenajarea infrastructurii, iar lucrările vor începe încă de anul acesta, doar 21 de firme s-au arătat interesate până acum de Oradea. Dintre investitori, numai coreenii de la Shinheung Electronics şi-au construit deja fabrica şi au lansat producţia...

La trei ore în urma lumii

Pentru atragerea de investitori, angajaţii Zonei Metropolitane Oradea, instituţia care administrează proiectul, au trimis zeci de scrisori la ambasade, sute de oferte la firme şi au amenajat standuri de prezentare la târguri internaţionale, multe dintre ele în străinătate. Rezultatele au fost, însă, sub aşteptări.

Antonio Sargenti (foto), corespondentul Consulatului Italian de la Timişoara pentru judeţele Bihor şi Satu Mare, şi prima persoană la care apelează antreprenorii italieni, a declarat pentru BIHOREANUL că motivele sunt simple. "Parcul Industrial este destul de bun ca facilităţi şi chirie. Dar restul oraşului nu este!", zice italianul.

Sargenti afirmă că primul lucru pe care îl reclamă investitorii străini este absenţa unui aeroport internaţional. "Ca să poţi zbura de la Oradea în străinătate trebuie să mergi la Budapesta sau la Cluj. Asta înseamnă un drum de două sau trei ore cu maşina. Or, în timpul ăsta, astăzi, străbaţi tot continentul cu avionul". Antonio Sargenti arată că în era globalizării timpul unui manager de companie este prea preţios ca să fie risipit aşteptând pe bancheta din spate a unei maşini.

Aeroportul e "în aer"

Problema aeroportului e cu atât mai încurcată cu cât nu ţine de Primărie. Acesta este administrat de Consiliul Judeţean, care nu reuşeşte să facă rost de bani pentru modernizare. În prezent, se modernizează doar aerogara, pentru respectarea condiţiilor impuse de aderarea la spaţiul Schengen.

Posibilitatea de a deservi curse internaţionale regulate presupune, însă, investiţii mult mai mari, care să fie făcute pentru reabilitarea şi extinderea pistei. "Reabilitarea acesteia încât să poată primi aeronave de tipul Boeing şi Airbus, cu care lucrează de obicei operatorii low cost, înseamnă o investiţie de circa 25 milioane de euro", afirmă directorul aeroportului, Gheorghe Pasc.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Voloşeniuc, spune că, împreună cu Primăria, se caută soluţii pentru finanţarea lucrărilor. "Încercăm să atragem fonduri europene prin intermediul Ministerului Transporturilor, iar dacă nu reuşim, vom apela la un parteneriat public-privat sau la un credit", spune Voloşeniuc.

Conştient că modernizarea aeroportului avantajează în primul rând Oradea, primarul Ilie Bolojan este de acord ca Primăria să achite o parte din investiţie. Atâta doar că nu ştie cu cât şi din ce fonduri. "Am căzut de acord să cofinanţăm o parte din lucrări, dar nu s-a discutat concret despre sume", spune Bolojan. Pentru că nici Primăria nu are bani...

Şcoala Babel

Chiar dacă ar reuşi să se teleporteze la Oradea, investitorii se lovesc de o altă problemă majoră. Multinaţionalele preferă să îşi relocheze specialiştii cu familii cu tot în ţările în care dezvoltă proiecte decât să îşi vadă angajaţii făcând "naveta". Or, la Oradea, acest lucru este aproape imposibil.

Dacă partenerii de viaţă şi-ar mai putea găsi un loc de muncă, copiii acestor familii nu au pentru ce să iasă din casă. "Foarte mulţi potenţiali investitori ne întreabă dacă avem o şcoală internaţională pentru copiii angajaţilor", povesteşte Delia Ungur (foto), administratorul Parcului Industrial. Iar răspunsul e negativ...

BIHOREANUL a aflat că numai familiile angajaţilor străini de la Shinheung Electronics, care locuiesc în cartierul Europa, numără 30 de copii. Micuţii au nevoie să se instruiască într-un sistem standardizat, astfel încât, dacă familia se va muta din nou, să îşi poată continua studiile oriunde în lume. În prezent, o parte dintre micuţi învaţă în limba română la Şcoala Dacia, dar înfiinţarea unei şcoli internaţionale cu predare în limba engleză le-ar uşura viaţa. "O şcoală internaţională este o instituţie de învăţământ privată, iar Primăria nu are prea multe pârghii să influenţeze înfiinţarea ei. Tot ce putem face este să nu încurcăm potenţialul investitor într-o asemenea şcoală cu formalităţi inutile", spune Delia Ungur.

BIHOREANUL a aflat că reprezentanţii municipalităţii au şi purtat în ultimele luni discuţii cu o organizaţie non-profit interesată dar, aşa cum e şi normal, decizia va aparţine în totalitate investitorului. Pentru că şcoala este o afacere care trebuie să se lase cu câştig...

Firmă, caut specialişti...

Dacă primele două handicapuri ale Parcului Industrial mai pot fi corectate, cel de-al treilea necesită şi mai mult timp şi bani, şi nici măcar nu poate fi influenţat de municipalitate. "O problemă mare este resursa umană. Dacă mâine ar veni aici Volvo, de exemplu, Oradea nu ar avea de unde îi furniza sute de muncitori calificaţi", spune consultantul în afaceri Dan Octavian.

Meseriaşii care au mai apucat să lucreze în fabrici au ieşit la pensie, iar alţii nu au mai apărut. "Avem nevoie de o Universitate puternică, care să trimită studenţi la practică pe platforma industrială şi de o schimbare de optică. La noi nu există cultură pentru formarea continuă, aşa că prea puţini se mai pot reprofila", spune consilierul local.

Pentru a suplini în parte acest dezavantaj, mediul de afaceri va încerca să atragă măcar studenţii spre o formă de calificare practică. "Cea mai bună soluţie ar fi să oferim un sistem de burse pentru cei care fac practică. Sigur, nu vor dori toţi, dar măcar cei strâmtoraţi vor accepta să lucreze în domeniul lor pentru un ban în plus decât să vândă hot-dog sau să împartă produse promoţionale pe stradă sau în magazine", crede Dan Octavian.

Numai că, spre deosebire de firmele orădene în căutare de angajaţi, investitorii străini nu au nici timp, nici răbdare să îşi pregătească forţa de muncă de la zero. Aşa că preferă din start zonele unde găsesc mediu propice de dezvoltare. Cu toate dezavantajele ce decurg din asta, pentru Oradea şi pentru Bihor...

LA ÎNCEPUT

11.415 lei a fost profitul înregistrat în 2010 de Parcul Industrial

JUDEŢ SĂRAC
Cele mai mici salarii din ţară

În absenţa unei industrii puternice, judeţul Bihor se numără printre ultimele din ţară în ce priveşte prognoza creşterii economice pe 2011, alături de Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Satu Mare şi Sălaj. Datele centralizate de Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru anul în curs o majorare de doar 0,9% a creşterii economice, fapt ce echivalează cu o prelungire a perioadei de recesiune faţă de alte regiuni ale ţării. Totodată, conform estimărilor, bihorenii vor încasa anul acesta cele mai mici venituri din ţară, cu un salariu mediu de aproximativ 1.078 lei, sub cele din Satu Mare şi Sălaj, de 1.113, respectiv 1.194 lei.