URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Ianuarie 2017, 19:00

"Cumpărători" de amenzi: Un orădean s-a trezit cu amenzi rutiere încasate de cel căruia i-a vândut maşina

'Cumpărători' de amenzi: Un orădean s-a trezit cu amenzi rutiere încasate de cel căruia i-a vândut maşina ADIO, TAXĂ! Veste bună pentru cumpărătorii de maşini: preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 6 ianuarie, legea care elimină 102 taxe, între care şi timbrul de mediu, astfel că, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, şi le pot înmatricula fără a mai prezenta adeverinţa din partea ANAF
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aţi vândut o maşină pentru care cumpărătorul trebuia să plătească timbru de mediu? Grijă mare! Orădeanul Ioan Galiş s-a trezit "cadorisit" cu amenzi rutiere încasate de cel căruia îi vânduse maşina în urmă cu doi ani, dar care, pentru a nu plăti taxa, n-a mai transcris-o pe numele său.

Nu e nici pe departe singurul păţit, spun poliţiştii Serviciului Înmatriculări, care recomandă ca în cel mult 30 de zile de la o asemenea tranzacţie vânzătorul să verifice dacă maşina înstrăinată a fost transcrisă, iar dacă acest lucru nu s-a întâmplat să îşi ia măsuri pentru a nu fi obligat să plătească pentru ce n-a greşit...

Şi amendat, şi cercetat

În 2015, Ioan Galiş şi-a vândut autoturismul, un Renault luat la mâna a doua, pentru care îşi recuperase taxa de primă înmatriculare. Ca urmare, noul proprietar trebuia să achite noua taxă, rebotezată timbru de mediu. Vânzătorul şi-a primit banii, a radiat maşina din evidenţele Primăriei şi apoi a şi uitat de tranzacţie, mai ales că obligaţia transcrierii maşinii revenea cumpărătorului care, potrivit Codului Rutier, trebuia să facă acest demers în 30 de zile de la data încheierii contractului. 

"Mare greşeală", recunoaşte acum Galiş. Motivul? După câteva luni, s-a trezit cu o amendă de 250 lei pentru că ar fi circulat cu maşina fără rovignetă. Evident, contravenientul era noul proprietar, care nu transcrisese maşina pe numele său, ca să nu achite timbrul de mediu. În astfel de cazuri, dacă sunt opriţi în trafic, şoferii încasează amenda pe numele lor. Dacă însă nu sunt traşi pe dreapta, cum se întâmplă în cazul lipsei rovignetei ori a parcării fără tichet, procesul verbal de contravenţie e trimisă persoanei pe numele căreia este înmatriculată maşina.

Deşi cumpărătorul a avut bunul simţ să-l anunţe că a luat amendă, totuşi ulterior n-a dat semne că ar fi avut de gând s-o şi plătească. "De ce s-o fi făcut, că doar era pe numele meu, nu pe al lui?!", remarcă amar Galiş, recunoscând că a încercat şi să-l forţeze pe noul proprietar: ştiind unde locuieşte, într-o seară a demontat plăcuţele de înmatriculare ale Renault-ului. Numai că a intrat şi mai rău în bucluc: nu doar că a rămas cu amenda în seama sa, dar după ce cumpărătorul l-a reclamat la Poliţie, s-a ales şi cu un dosar penal pentru... furt.

Cum te fereşti

Ca norocul, păţania lui Galiş se îndreaptă totuşi spre un happy-end. Bărbatul a contestat amenda în instanţă şi se judecă pentru anularea ei cu CNADNR, iar pentru sustragerea plăcuţelor procurorii l-au iertat, hotărând să renunţe la urmărirea penală având în vedere "lipsa pericolului social" al faptei.

Alţi orădeni aflaţi în situaţii similare pot evita asemenea probleme simplu, spun reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor. "La expirarea termenului-limită de 30 de zile după o tranzacţie, e bine ca vânzătorul să verifice dacă noul deţinător a înmatriculat autoturismul pe numele său. Dacă nu, vânzătorul poate depune o cerere la noi, pentru a menţiona înstrăinarea autovehiculului în baza de date. Se anexează copii după contractul de vânzare-cumpărare, cartea de identitate, eventual şi a cumpărătorului, precum şi după procesul verbal de scoatere din evidenţă de la Primărie", spune comisarul Toma Tecan, ofiţer în cadrul Serviciului.

Se radiază

Cererile pot fi depuse personal ori prin împuternicit, zilnic între orele 9.00 şi 10.00, sau pot fi trimise prin poştă. "Această menţiune nu obligă cumpărătorul să înmatriculeze autoturismul, dar îl scuteşte pe vânzător de eventuale neplăceri ulterioare, cum ar fi plata amenzilor încasate de conducătorul maşinii înstrăinate. Practic, odată cu efectuarea menţiunii, actele vor rămâne pe numele fostului proprietar, dar amenzile sunt trimise la noul deţinător", precizează ofiţerul.

Dacă noul proprietar nu înmatriculează maşina pe numele său şi o vinde unei alte persoane care, la rându-i, circulă cu ea tot netranscrisă, situaţia se complică. Trebuie apelat la o instanţă de judecată, căreia vânzătorul îi poate cere radierea autoturismului. După pronunţarea unei soluţii definitive, maşina se radiază din circulaţie, iar cumpărătorul este notificat ca în 30 de zile să se prezinte la SPCRPCIV pentru a o reînmatricula. Şi ar fi bine s-o facă. "Dacă Poliţia Rutieră găseşte în trafic un asemenea şofer, îi ridică talonul autoturismului şi plăcuţele de înmatriculare, dar îi şi fac dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat", explică Tecan. Cum ar veni, deşi are maşină, rămâne şi fără ea, şi cu belele...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON