URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Crimă la mănăstire: Doi călugări de la Izbuc au fost ucişi de bandiţi care îi bănuiau că ascund averile Regelui Mihai

Crimă la mănăstire: Doi călugări de la Izbuc au fost ucişi de bandiţi care îi bănuiau că ascund averile Regelui Mihai COMOARA REGELUI. După aproape şapte decenii, doar pustnicii şi unii localnici mai ştiu că Regele Mihai a poposit la Mănăstirea Izbuc cu puţin înaintea abdicării sale forţate, iar singurele mărturii ale năpraznicului sfârşit al călugărilor ucişi pentru comoara ascunsă aici sunt lespezile de pe mormintele acestora şi Registrul Sfintei Mănăstiri
Crimă la mănăstire: Doi călugări de la Izbuc au fost ucişi de bandiţi care îi bănuiau că ascund averile Regelui Mihai RECUNOŞTINŢA LUI MIHAI. Pasionat al faimoaselor Jeep-uri americane, tânărul Rege s-a aventurat la volanul unei asemenea maşini şi pe meleaguri bihorene. Împotmolit lângă Mănăstirea Izbuc, a fost ajutat de câţiva săteni, drept mulţumire trimiţându-şi un reprezentant să-l boteze pe feciorul unuia din ei. Cu numele Mihai, fireşte...
Crimă la mănăstire: Doi călugări de la Izbuc au fost ucişi de bandiţi care îi bănuiau că ascund averile Regelui Mihai UCIŞI PENTRU UN ZVON. Monahii omorâţi de tâlharii care căutau aurul Regelui au fost înmormântaţi în micul cimitir al mănăstirii, având parte de cruci din fier, pe care nici măcar nu le sunt trecute numele. Abia o mână de pelerini cunosc năpraznicul lor sfârşit, consemnat în Registrul Sfintei Mănăstiri
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Multe au pătimit călugării de la Izbuc până să ajungă mănăstirea la slava zilelor noastre... Faima bisericească răspândită de zecile de mii de pelerini care vin să se închine aici la marile praznice ar putea fi îmbogăţită, însă, dacă am preţui trecutul, şi de un renume istoric, căci aici a poposit cel din urmă monarh al României, Regele Mihai, înainte să fie izgonit de comunişti, abătând asupra sihăstriei, fără voia sa, moartea violentă a doi din cei trei monahi.

BIHOREANUL vă împărtăşeşte o legendă pe cât de uimitoare, cunoscută doar de călugări şi de oamenii locului, pe tot atât de adevărată, consemnată şi în câteva documente rămase, din ignoranţă şi din nepăsare, "la secret"...

Călare pe Jeep

Cine aude povestea popasului Regelui Mihai la Izbuc e tentat s-o asemene celor despre voivozii descălecători. Dacă în istoria cea veche Dragoş Vodă se rătăcise în căutarea vânatului la malurile râului Moldova, pe care le-a populat cu maramureşeni de-ai săi, întemeind astfel Ţara Moldovei, ultimul Rege al românilor a ajuns în Bihor în primăvara lui 1947 tot rătăcind, numai că la cârma unei maşini de teren...

Vremurile nu erau deloc senine. Cu câteva luni înainte, în noiembrie ’46, comuniştii falsificaseră alegerile, folosind forţa tovarăşilor sovietici pentru a-şi însuşi victoria PNŢ şi PNL. Încercând să pună stavilă bolşevismului, tânărul suveran, pe atunci de doar 24 de ani, se afla în aşa-numita grevă regală, refuzând să semneze actele Guvernului Petru Groza. Temerarul său gest a fost însă zadarnic, SUA şi Marea Britanie recunoscând puterea roşie, astfel încât comunizarea ţării a continuat accelerat.

Curând, în decembrie ’47, Regele avea să fie obligat la abdicare, sub ameninţarea că în caz contrar vor fi executaţi 1.000 de tineri pe care comuniştii îi ţineau în puşcării. Până la samavolnicia din care s-a născut Republica, monarhul se "bucura" de ultimele zile dinaintea furtunii, retras la Castelul de la Săvârşin (judeţul Arad).

"S-a dus vestea" 

Mihail Tărău, stareţ Mănăstirea IzbucStareţul de la Izbuc, arhimandritul Mihail Tărău (foto), a aflat de la călugării înaintaşi şi de la bătrânii săteni cum a ajuns monarhul aici şi ce urmări cumplite a avut trecerea lui. "În primăvara lui 1947, Regele a ajuns la Izbuc cu un Jeep, singur, venind dinspre Săvârşin pe o scurtătură, pe drumuri forestiere. La un moment dat, în apropierea Sfintei Mănăstiri, a rămas împotmolit şi au mers oameni din sat să-l tragă cu boii. S-a dus vestea că a fost aici şi, nu după multă vreme, s-a întâmplat nenorocirea", a povestit părintele BIHOREANULUI.

Oameni fără Dumnezeu au aflat despre popasul Regelui şi, crezând că a venit la mănăstire să ascundă aur şi bani, cu care să fugă din ţară, au năvălit asupra aşezării monahale. "O bandă de tâlhari rămaşi nedescoperiţi, înarmaţi cu puşti şi pistoale din război, i-a ucis în noaptea de 15 spre 16 iulie 1947, prin împuşcare, pe doi din cei trei călugări", zice părintele Mihail.

Însemnări fără Rege

Două mărturii scrise au fost păstrate în Registrul Sfintei Mănăstiri, cronică şi deopotrivă "carte de onoare" a aşezământului, în care călugării consemnează evenimentele "interne", iar laicii impresiile de vizitatori. "Astăzi 18 iulie 1947 am săvârşit înmormântarea fraţilor Ieromonah Nichita Ciurdea şi Monah Alexa Rătan ucişi de răufăcători în noapte spre Miercuri 16 iulie ’947. Odihneşte-i Doamne cu drepţii pe robii Tăi", stă scris în Registru, dedesubt aflându-se iscăliturile vicarului Episcopiei Ortodoxe, protopopului de Beiuş şi ale altor patru preoţi din Oradea, Beiuş şi Cărpinet.

Pe următoarea pagină, pe data de 5 august, se menţionează: "Pentru descoperirea asasinilor s’au făcut din partea Jandarmeriei Vaşcău cercetări la timp, efectându-se şi câteva arestări. Dosarul odată înaintat Parchetului Tribunalului Beiuş, cauza a fost dată pentru instruire Judecătorului de instrucţie Buzin Tiberiu, care s’a şi deplasat la Sf. Mănăstire Izbuc, însoţit de grefierul Cabinetului de instrucţie Eugen Gheorghe, audiind, în zilele de 3, 4 şi 5 august 1947, peste 40 de persoane în comunele: Călugări, Avram Iancu şi Criştior. Nădăjduim că munca depusă de organele Ministerului de Justiţie va duce la descoperirea criminalilor". Semnează doi reprezentanţi ai Parchetului, plus un consilier eparhial.

Ţiganul pocăit

De ce în niciuna din menţiuni nu se face legătura între vizita Regelui şi omorârea monahilor? Răspunsul poate fi doar dedus: suveranul era deja izolat, iar autorităţile supuse Guvernului comunist nu aveau niciun interes ca evenimentele să işte tulburări. Cu toate acestea, sătenii au aflat povestea şi au transmis-o mai departe din tată-n fiu. "Pe Rege şi pe călugări i-o vândut un ţigan", povesteşte baciu’ Ion, un bătrân din Călugări, satul pe teritoriul căruia se află mănăstirea. Pe atunci bărbatul avea 1 an, dar finalul poveştii l-a trăit ca om matur.

Florea Roman, fost paroh la IzbucCum anume, lămureşte fostul preot paroh, acum pensionar, Florea Roman (foto): "Bandiţii care au împuşcat călugării erau de peste Codru Moma, din Brusturescu, sat în comuna arădeană Zimbru. Aveau legătură la noi în sat un ţigan, Lingurar Petru, pe care l-am cunoscut. Un beţiv, informator la Miliţie şi la Securitate. El le-a dat pontul bandiţilor, că Regele ar fi adus bani şi aur la mănăstire". La fel ca baciu’ Ion, părintele Roman povesteşte că după 1990 Lingurar s-a pocăit. "În 2000 zăcea la pat, trăgând să moară, dar n-a putut să-şi dea duhul până n-a recunoscut că el a dus bandiţii la Izbuc".

Bătuţi degeaba

Gheorghe Ienciu, primar CărpinetPovestea o ştie, de la bunici şi părinţi, şi primarul comunei Cărpinet, Gheorghe Ienciu (foto), care a aflat şi ce au păţit localnicii arestaţi în iulie 1947. "Călugării erau în conflict cu câţiva săteni care îşi lăsau vitele să pască pe pământurile lor. Pe baza ameninţărilor au fost arestaţi 5-7 bărbaţi din sat şi bătuţi trei luni degeaba. Până la urmă, li s-a dat drumul". Tot Ienciu spune că, la scurt timp, după ce unuia dintre localnicii care l-au ajutat i-a născut nevasta, Regele şi-a trimis la Călugări un reprezentant care să-l boteze. "În cinstea Regelui, a fost botezat cu numele lui. Mihaiu’ Mahalii era cunoscut, dar a murit de câţiva ani buni", zice edilul.

Istoricii orădeni n-au auzit despre popasul Regelui Mihai la Izbuc, nici despre omorârea călugărilor. Povestea n-a fost pusă în valoare nici de feţele bisericeşti, spre ştiinţa pelerinilor, nici de autorităţile locale, care ar fi putut iniţia "săpături" în Arhive. Aşa că, până la urmă, rămâne tot misia profesioniştilor să afle cât mai precis ce s-a întâmplat cu aproape şapte decenii în urmă şi să adauge acest episod la seria dovezilor despre falsificarea istoriei de către propaganda comunistă...


DIN STRĂMOŞI
Izbucul minunilor

Mănăstirea Izbuc fiinţează de la mijlocul Evului Mediu, acesta fiind motivul pentru care satul pe teritoriul căruia se află se numeşte Călugări, toponimul fiind atestat într-un document din 1581 al Arhiepiscopiei de Esztergom (Ungaria). În 1928, viaţa monahală a fost reactivată de Roman Ciorogariu, episcopul ortodox al Oradiei Mari, dar după război, deşi nu au interzis-o, comuniştii au îngreunat-o aşa încât aici a vieţuit un singur sihastru până în 1954, când ieromonahul Ioanichie Popescu a dezvoltat din nou mănăstirea. Biserica din centrul mănăstirii a fost construită chiar în 1989, în ultimul an de regim ateu.

După 1990, aşezământul a înflorit datorită credinţei că izvorul ce izbucneşte în apropiere când şi când (de aici trăgându-i-se numele Izbuc) ajută la facerea minunilor şi produce vindecări miraculoase. Purtând hramul Adormirii Maicii Domnului şi pe cel al Sfântului Nectarie, deţinând un fragment din mâna dreaptă a aceluiaşi Nectarie, o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi o icoană pictată de Arsenie Boca, mănăstirea atrage an de an câte 15.000 de pelerini la praznicul Izvorului Tămăduirii (în vinerea Săptămânii Luminate), de Schimbarea la Faţă (6 august) şi la Adormirea Maicii Domnului (15 august).


REGI ÎN BIHOR
Ferdinand, Carol, Mihai...

Istoria României a consemnat doar trei vizite regale în Bihor, prima fiind desfăşurată cu fast la Oradea după Marea Unire, pe 23 mai 1919, de către Regele Ferdinand şi Regina Maria. În cinstea evenimentului a fost ridicat un monument ecvestru al suveranului în actuala Piaţă a Unirii, precum şi o statuie a Reginei în faţa Teatrului. 

Înaintea trecerii Regelui Mihai pe la Izbuc, cealaltă prezenţă regală în Bihor, a tatălui său, Carol al II-lea, a fost rezultatul unui accident, povestea fiind relatată de BIHOREANUL în 2012. Conform localnicilor, dar şi autorităţilor de atunci, pe 6 iunie 1930 un avion Farman ateriza forţat pe un câmp din Vadu Crişului, unul din pasageri fiind Carol, pornit de la Paris (unde se afla din 1925, când renunţase la Coroană din pricina relaţiei cu Elena Lupescu) spre Bucureşti (unde se făcuseră pregătiri să-şi reia domnia). Întâmpinat de o tânără ţărancă, Maria Mudura, care i-a adus un ulcior cu apă rece, Carol a fost impresionat, astfel că a dat comunei numele Vadul lui Carol şi, până la abdicarea definitivă din 1940, a plătit o chermeză populară desfăşurată mereu la 6 iunie pe locul aterizării forţate. Serbările s-au ţinut până în 1947, când comuniştii le-au oprit, hotărând şi revenirea comunei la vechiul nume, Vadu Crişului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sigur legenda e adevărat bag mana in foc
Fain legenda deși nimeni nu poate dovedi prezenta regelui probabil după 3 pahare de palinca si 2 sticle de vin lui Badea Mihai a avut o vedenie cu regele care se arătară în vis cam cetos visu regele Mihai calare pe un Land Rover Discovery turbo cu care rămase împotmolit pe valea izbucului ca ploiase cam mult .no bine ca scăpat regele teafăr si nevătămat păcat ce cei doi popi care muriră la datorie si acum personajul intrigant tigan securist turnător bețiv si pocăit mance-i betesigu de pocăiți ca ei sunt vinovați de toate relele ce li se întâmplă popilor si noua tuturor.tot așa mi-a povestit mie străbunici bunicului cum a dormit Decebal la noi în pod atunci când fugea de Traian da io nu cred că bunicu avea ceva întăritor la bord când mi a povestit da primărul a auzit si el ceva pe la birt așa că legenda tre sa fie adevarata .Pe bunicu îl chema bace Abrudan Dumnezeu să-l ierte .
Postat 10 Mai 2016, 10:48 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON