URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Martie 2011, 12:06

Clinică cu "dureri"

Clinică cu "dureri" LA LIMITĂ. Birocraţia riscă să lase goale cele 48 de scaune ale clinicii de stomatologie în jurul cărora au apucat să înveţe meserie zeci de studenţi şi să fie trataţi peste 2.000 de orădeni săraci. Pentru că funcţionează în sediul altui minister, adică al Educaţiei, clinica nu poate nici primi fonduri de la Ministerul Sănătăţii, nici încasa bani de la pacienţi...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şansele orădenilor de a scăpa de dureri de măsele rapid şi, mai ales, ieftin sunt tot mai reduse.

La doar un an şi jumătate de la înfiinţare, clinica de medicină stomatologică de la parterul Facultăţii de Medicină şi Farmacie este în pragul închiderii. Din lipsă de fonduri...

Clinica salvatoare

Înfiinţată în octombrie 2009, clinica de stomatologie a salvat de la închidere, în ultima clipă, Facultatea de Medicină şi Farmacie (FMF) a Universităţii Oradea, măcinată de scandalul diplomelor false. Amenajată la parterul clădirii din Piaţa Independenţei, ea a făcut ca Facultatea să treacă, la limită, peste controlul Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Membrii comisiei s-au lăsat înduplecaţi de dotările performante care le oferă studenţilor posibilitatea să facă practică, sub ochii profesorilor, pe 48 de scaune stomatologice.

Utilată şi amenajată din sponsorizări private, clinica e a doua din ţară din punct de vedere al dotărilor, după cea de la Târgu Mureş, unde s-au investit nu mai puţin de 6 milioane de euro. Clinica orădeană se adresează îndeosebi localnicilor cu venituri mici, care nu îşi permit o vizită la stomatolog, dar care nu se feresc să lase un student să le umble cu freza prin gură. În doar un an şi jumătate de activitate, aici au fost trataţi gratuit 2.600 de pacienţi, majoritatea aflaţi în evidenţele Administraţiei Social Comunitare Oradea. Dar acum a ajuns la fundul sacului...

Greu de salvat

Întrucât funcţionează la parterul Facultăţii - într-un sediu aparţinând Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - clinica nu poate nici să fie finanţată de Ministerul Sănătăţii, nici să încaseze legal bani de la pacienţi.

12-Dan-Slavescu.jpg"Suntem într-un impas. Clubul Rotary, de pildă, ne-a donat un aparat de radiologie. L-am arătat studenţilor, am făcut câteva radiografii, după care l-am resigilat. Nu putem lucra cu el pentru că nu avem chitanţă să-i dăm omului dacă îşi plăteşte filmul", spune Dan Slăvescu (foto), profesor în cadrul FMF şi coordonator al proiectului.

Până de curând, medicii au acoperit costul materialelor folosite pe pacienţi din banii sponsorilor, apoi şi le-au plătit studenţii din buzunar, însă au ajuns şi unii şi alţii la fundul sacului. Iar banii sponsorilor sunt doar o "plombă" provizorie...

"Privatizare" de formă

Soluţia găsită pentru finanţarea instituţiei a făcut valuri în lumea stomatologilor orădeni, şi aşa măcinată de orgolii. La rugămintea decanului Gheorghe Bumbu, doctorul Slăvescu, împreună cu doi colegi, a înfiinţat o societate civilă medicală prin care intenţionau să închirieze clinica, cu scopul declarat de a lucra fără plată şi de a dona Universităţii toate încasările. Astfel, pacienţii şi-ar fi putut plăti legal materialele folosite, clinica ar fi putut înnoi stocurile din sumele colectate şi ar fi putut continua activitatea.

Dar a apărut altă încurcătură! Pentru că Universitatea nu poate da spaţiul cui vrea, închirierea a trebuit scoasă la licitaţie. Anunţul licitaţiei planificate pe 7 martie a fost publicat doar într-un cotidian de circulaţie restrânsă, JDD, ferit de ochii curioşilor, numai pentru cei avizaţi. Iar preţurile de pornire au fost gândite la nivelul celor practicate de Primărie, tocmai pentru a nu împovăra asocierea gândită la Facultate. Şi anume, porneau de la 2,28 lei pe metrul pătrat pe lună pentru cei 697,3 metri pătraţi destinaţi serviciilor medicale, respectiv de 3 lei lunar pentru cele 48 de scaune stomatologice.

Mai căutăm...

În ciuda condiţiilor "trăsnet", BIHOREANUL a aflat că la licitaţia de săptămâna trecută nu s-a prezentat nimeni. Nici măcar Slăvescu, promotorul proiectului. Motivul e simplu. Dacă cu plata unei chirii simbolice s-ar mai descurca, deşi lucrează fără bani, societatea medicală nu ar avea de unde acoperi costurile cu utilităţile clinicii. Care sunt consistente!

Ideea asocierii mai multor cadre didactice pentru a salva clinica nu a fost abandonată, dar urmează să fie adaptată pentru a da rezultate. "În momentul de faţă problema este în curtea juriştilor Universităţii. Trebuie să existe o soluţie pentru ca această clinică să poată funcţiona şi să primească finanţare în mod legal", spune doctorul Slăvescu. Coordonatorul proiectului e cu atât mai întărâtat cu cât, având în vedere că forţa de muncă este gratuită, costurile de funcţionare rămân minimale. "Materialele ne-ar costa cel mult 5.000 lei pe lună, pentru că multe lucrări le putem face noi. Spre exemplu, o proteză totală care la orice cabinet din oraş costă 500 de lei noi o putem face cu cel mult 100 de lei, prin implicarea tehnicienilor dentari care predau la facultate", spune Slăvescu.

Şi totuşi, în ciuda avantajelor pentru facultate şi pacienţi, clinica are toate şansele să se închidă în viitorul apropiat, din lipsă de fonduri. Pentru că e prea scump să lucreze gratis...


BREASLĂ CU ORGOLII
Clinica răfuielilor

Iniţiativa universitarilor de a "privatiza" clinica nu a fost văzută cu ochi buni de către unii stomatologi, cadre didactice la FMF. În timp ce apropiaţii decanului Gheorghe Bumbu au susţinut ideea, cârcotaşii comentează că ea se face pe ascuns. "E ceva putred la mijloc. Nu ştiu ce se pune la cale, dar e bătător la ochi că au publicat anunţul de licitaţie în JDD, un ziar care se împarte într-un magazin, pe gratis, dar pe care nu-l citeşte nimeni", susţine un dentist care a cerut să rămână în anonimat.

Chestionat pe această temă, Dan Slăvescu susţine că nu are nicio legătură cu organizarea defectuoasă a licitaţiei, iar cârcotaşii sunt de fapt colegi care, deşi au fost invitaţi să se alăture proiectului, s-au eschivat. "Am avut o şedinţă de catedră şi li s-a spus tututor colegilor despre ce este vorba. Ca dovadă există procesul verbal de şedinţă", afirmă medicul, susţinând că, de fapt, colegiii au refuzat să se implice tocmai pentru că proiectul înseamnă muncă benevolă şi neretribuită.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
defect
extraordinar. acum un an nu se cunosteau aceste probleme? un plan bine facut ia in considerare cine va plati frezele, plombele si ce mai folosesc aia pe acolo. nu poti face un plan dupa ureche daca te consideri mare centru academic. hai nu ne mai prostiti cu licitatii si alte tampenii. nu ne jigniti inteligenta. fiti mai concreti. cine pune mana pe clinica? si cum o dati la intors in fata sponsorilor.
Postat 19 Martie 2011, 21:09 de @dentist
dentist
de ce nu dati numele celor doi colegi cu care a facut slavescu societate... se spunea prin targ ca-i vorba de fiul cel mic al lui bumbu, de ce nu spuneti lucrurile cum stau ? astia pun de-o mica privatizare pe seama frierilor care au donat bani ca sa doteze clinica, inclusiv cei de la Lions... cum sa nu poata supravietui ? se poate inchiria spatiul respectiv ministerului sanatatii si acesta sa gestioneze clinica... dar nu, ei vor s-o transfere gratis celor trei. nu-i adevarat ca s-a discutat in sedinta de catedra, am fost acolo iar daca in procesul verbal scrie ca au propus tuturor sa se asocieze, au comis fals in acte publice. alo, dna-ul e pe fir ????
Postat 19 Martie 2011, 16:36 de dr
vrajeala
totul nu este decat o vrajeala ieftina. sau altfel spus o mare greseala de management de proiect. parca ceva ar merge in medicina oradeana. foarte interesant ca imediat dupa ce marea clinica a pornit la drum constatam ca nu avem finantare. prin targ circula alte povesti. cum ca cineve suspus vrea sa puna mana pe sali. om trai si om vide.
Postat 19 Martie 2011, 15:54 de cadru didactic
surpriza
Nu stiu de unde asa surpriza cu falimentul? Cand s-a infiintat aceasta clinica, pe ce temei legal s-a infiintat? Sau a fost facuta cu hei-rup-ul, sa inchida ochii Aracis-ului? Imi aminteste de cum se vopsea iarba in preajma unei vizite de-a lui Ceausescu...cam asa s-a procedat si acum. Iar ca ar fi a 2-a clinica de acest fel din tara e o minciuna, faceti bine si mergeti pana la Timisoara sau Cluj si vedeti cu ce se mananca stomatologia universitara. Iar daca dl. Slavescu se afla sarmanul intr-un impas, sa faca bine sa lase pe altii sa repare ce a stricat `mnealui. O vinitura din Capitala! Proteza totala cu 500 lei la orice cabinet din oras? Un ageamiu, nu stie ce vorbeste!
Postat 19 Martie 2011, 12:45 de bumbu pe i
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON