Călin Pop, liderul şi vocea formaţiei Celelalte Cuvinte: "Atitudinea rock e să fii contra prostiei"

Despre Celelalte Cuvinte unii spun că este cea mai valoroasă formaţie rock din România după Phoenix, alţii că e chiar pe primul loc. Muzica extrem de elaborată şi textele de cea mai bună calitate o fac să fie considerată, în orice caz, cea mai "intelectuală". Nu s-a conformat modelor, nu a făcut concesii şi, la 32 de ani de la înfiinţare, se dovedeşte nu doar longevivă, ci şi capabilă de surprize.

BIHOREANUL a profitat de concertul acustic "Trup şi suflet" oferit sâmbăta trecută publicului de acasă, în cadrul Toamnei Orădene, pentru a sta de vorbă cu liderul şi vocalistul Călin Pop despre proiectele, nostalgiile şi gândurile Celorlalte Cuvinte.

- Ce au pierdut orădenii care n-au fost la "Trup şi suflet"? Cineva aprecia că acest proiect e o adevărată lucrare de doctorat a voastră...

- Eu aş zice că este un examen al maturităţii în faţa fanilor. Ce nu au câştigat cei care au ratat spectacolul? O seară frumoasă, o atmosferă unică, o amintire trainică...

- Cât aţi lucrat la "Trup şi suflet"?

- Proiectul acustic exista în noi de mult. Eu am fost un baladist încă din adolescenţă. Oriunde era o petrecere, o excursie, eram cu chitara după mine. În liceu făceam parte din orchestra de la Gojdu, unde am cunoscut doi colegi de trupă, pe Leontin Iovan şi Marcel Breazu, cu care făceam folk în spectacole pe la Casa de Cultură a Sindicatelor şi prin Felix. Tot acustică era în studenţie, la Timişoara, şi compoziţia noastră. De altfel, o parte din materialele noastre au fost gândite cu părţi acustice: Despărţire, Scrisori iubite, Fântâna suspinelor... Deci, aveam idei de acest fel, voiam să le concretizăm de prin 2009. Am renunţat însă o vreme, întrucât cântatul unplugged devenise o modă, iar nouă nu ne plăcea să facem ceva la modă, ci ceea ce este împotriva curentului. Am reluat ideea cu proiectul de acum, care nu este un unplugged obişnuit, ci un acustic rock, ceva special.

- Veţi duce "Trup şi suflet" în turneu?

- Pe 18 octombrie vom fi la Bucureşti, apoi vom merge în câteva oraşe importante. Dar mă bucur enorm că a fost aprobat proiectul nostru în Toamna Orădeană, pentru că astfel orădenii s-au putut bucura înaintea bucureştenilor de acest acustic special.

"Nu suntem genul să ne aruncăm"

- De ce nu vă aruncaţi şi voi în televiziuni şi radiouri, la "Zile" de tot felul?

- Nu suntem genul să ne aruncăm. Noi cântăm din plăcere, nu cântăm oriunde, oricând şi oricum. S-a mai întâmplat, rar, să cântăm la festivaluri, dacă scena şi atmosfera au fost propice, dar nu după asta am alergat.

- Cum v-au influenţat comunismul, festivalurile studenţeşti, Decembrie '89 şi după, mineriadele, alegerile, politica, show-bizul?

- Comunismul, sigur, ne-a influenţat, pentru că a trebuit să cântăm mai învăluit, dar vremea aceea a avut farmecul ei, ne-a învăţat să luptăm, iar lumea era solidară cu noi. Avantajul e că am rămas mai întipăriţi în sufletul unor generaţii decât formaţiile astea care apar acum în ritm de inflaţie şi încearcă să se lanseze. Revoluţia din 1989 ne-a influenţat în sensul că, la început, am sperat că va fi mai bine. Ce a urmat, mineriadele, bătăile cu bâte din Târgu Mureş, ne-a influenţat, de asemenea, de aceea am şi scos în '92 "Se lasă rău".

- Ce relaţie aveţi cu această societate de consum, inclusiv muzical?

- Noi nu ne aliniem la consum. Este evident că societatea noastră, toată Europa, n-a învăţat să facă marketing la ceva necomercial. Asta spre deosebire de americani, care au făcut necomercialul vandabil. La ei şi un Frank Zappa s-a vândut, pentru că a fost promovat inteligent. La noi nu face nimeni aşa ceva, de teamă că nu-şi scoate repede banii înapoi. Drama e că societatea renunţă la valori şi ajunge, mai ales în România, chiar să-şi ucidă valorile. Mulţi trec prin viaţă ca nişte maşinării, nu mai gândesc, devin captivi ai sistemului. Nu doar că nu mai evoluează, dar spiritual chiar involuează.

- Cât vă ajută şi cât vă încurcă tehnologizarea?

- Şi ajută, şi încurcă. E o problemă mondială. Internetul a însemnat scăderea vânzărilor de discuri, iar asta diminuează şi interesul caselor de discuri de a te mai produce. Avantajele sunt că ai reclamă, informezi publicul mai uşor, poţi stoca materiale imense. Datorită supertehnologizării, mulţi au ajuns să şi cânte, unii chiar cu talent, dar problema e că nu mai ai timp nici să asculţi, nici să pătrunzi. E o suprasaturare: talentul nu mai prelucrează, publicul nu mai procesează...

- Care este explicaţia că aţi rezistat ispitei de a nu trece la cântări în engleză?

- Sincer să fiu, în 1992 am făcut nişte încercări, cu două piese, să vedem cum sună. Dar nu ne-a plăcut, nici nu le-am făcut publice.

"În spatele cuvintelor"

- La începuturi v-aţi botezat Sonic. Cum aţi ajuns la Celelalte Cuvinte?

- La începutul anilor '80 ne-am spus Sonic, dar nu-mi plăcea, mai ales că am auzit că şi afară era o trupă Sonics. Breazu a venit cu propunerea Celelalte Rugi sau Celelate Porunci, dar nu ţinea. Apoi mi-a venit mie ideea Cuvintelor, gândindu-mă că orice limbă de pe lumea asta are ca instrumente de comunicare cuvintele. Deşi suna ciudat, chiar şi nouă ne-a trebuit o vreme să ne obişnuim cu numele ăsta. La început, când ne întreba cineva cum se numeşte trupa şi-i ziceam Celelalte Cuvinte, credea că facem mişto. Pe atunci toţi, şi în lume, şi la noi, îşi dădeau nume scurte, gen Enigma, Sintagma, Sfera... În cazul nostru, tâlcul e acesta: cuvintele pe care le rostim ni se par prea puţine pentru ceea ce simţim. Adică muzica e dincolo de cuvinte. În spatele cuvintelor, când piesa se opreşte şi se lasă o linişte misterioasă, în "celelalte" Cuvinte...

- Care sunt cele mai importante întâlniri ale voastre, cele mai pregnante influenţe?

- Pe mine m-a influenţat foarte mult o întâlnire, la propriu, pe care am avut-o la 11 ani. Venise Phoenix la Oradea şi tata primise o invitaţie. Am zis că hai, mă duc de curiozitate. Ascultându-i, am rămas cu gura căscată! Ştiam deja să cânt la chitară, dar nu descoperisem gustul rockului. Ei, când am văzut Marshall-urile şi forţa unei astfel de muzici, am zis: asta-i calea!

- Cum se explică schimbările voastre de registru stilistic, de la un album la altul?

- Nu facem nicio piesă fără a încerca să exprimăm prin ea rezultatul interacţiunii cu ceea ce este în jurul nostru. Înainte de '89 fuseseră numai "Suflete nefericite". Cum spuneam, "Se lasă rău" s-a născut din dezamăgirea şi violenţele de după '90. În 1994 am făcut "Armaghedon" influenţat de războiul din fosta Iugoslavie. Când am văzut că tinerii încep să bea şi să se drogheze, am făcut "Ispita", în '97. Apoi a venit NOS, o avertizare că supertehnologizarea duce la stricarea comunicării, la dezumanizare. "Stem", în 2008, a fost semnul capacităţii de reinventare a trupei, cum s-a şi adeverit în perioada următoare.

"N-am cântat cu contorul pornit"

- Ai fi crezut că o să rămâneţi împreună 32 de ani? Care e secretul vostru?

- N-am crezut că o să ajungem o trupă aşa cunoscută. Când ca liceeni eram duşi la cules de porumb, Iovan spunea "Las' că vezi tu, o să scoatem discuri", îi spuneam "Fii, mă, serios!". Nucleul trupei era din Oradea: Iovan, Breazu şi cu mine. Problema a fost cu Radu Manafu, care era severinean, şi cu Ovidiu Roşu, pentru care am încercat să tragem sfori să rămână aici după facultate. Fiind din Zalău, lui Tiberiu Pop i-a fost mai uşor să se stabilească aici, că a fost repartizat la Înfrăţirea Beiuş, de unde a venit la Oradea prin transfer. Secretul nostru a fost că nu ne-am despărţit şi că n-am făcut muzică pentru bani. Nu că muzica noastră e pe gratis, dar n-am cântat cu contorul pornit. Deci, e vorba despre dragostea pentru muzică, prietenia, respectul reciproc şi democraţia financiară. Multe trupe s-au destrămat fiindcă nu existau egalităţi financiare între membrii lor, dar la noi deviza este împreună şi la bine, şi la greu.

- O vreme, până prin 2003, care este considerat anul renaşterii trupei, Celelalte Cuvinte păreau să fi dispărut...

- Trupa n-a dispărut niciodată, chiar dacă într-o vreme rockul parcă trăgea să moară. Nici casele de discuri nu mai cereau rock, ba chiar impuseseră să vii cu discul înregistrat de tine, pentru că apăruseră fufele cu sponsori care le dădeau bani să facă albume şi tot ei le şi cumpărau. Asta a dus la o lipsă de respect pentru artiştii români de valoare, şi la proliferarea bâlciurilor unde pare că totul e gratuit... Totuşi, noi compuneam şi atunci, doar faptul că nu mai apăream pe scenă dădea senzaţia, greşită, că am dispărut.

"Ne-a rămas o cicatrice"

- În ţară sunteţi percepuţi ca orădeni, şi totuşi cele mai tari concerte le-aţi avut pe altundeva. Ba aici aţi avut greutăţi: la a 30-a aniversare vi s-a refuzat închirierea Teatrului, proaspăt restaurat, să nu facă rockerii stricăciuni...

- Ne-a rămas o cicatrice, dar se mai estompează. În 2011 am vrut să oferim un regal aniversar într-un loc la fel de regal, şi atât de supărat am fost de refuz încât mă gândeam să nici nu mai fac spectacolul la Oradea. Dar nu era corect să pedepseşti publicul pentru că cineva avea probleme cu capul.

- Astă-vară aţi cântat la Fân Fest, la Roşia Montană. Pentru că aţi fost invitaţi sau aveţi o opinie contra proiectului de exploatare?

- Eu de mult am o opinie pe tema asta, am expus-o pe Facebook, iar anul acesta am fost invitaţi la Fân Fest pentru a patra oară. Atâta doar că a fost primul an în care am reuşit să mergem. Politica mea e să lupt prin muzică, căci atitudinea rock e să fii împotriva lucrurilor dăunătoare, inclusiv împotriva prostiei. Dar reţineţi: dacă am fi invitaţi să mergem să cântăm în Piaţa Universităţii, nu am merge. Nu amestecăm lucrurile.

- Fiul tău, Marius, e chitarist. Cât din "vină" îţi aparţine şi cum se face că el, totuşi, are şi abordări mai soft?

- Chiar soft nu este el. Depinde cum priveşti lucrurile. Dacă te uiţi la cei cu care cântă, poţi înţelege că o face din nevoi financiare. Pe de altă parte, ce face el valoros încă nu e apreciat corect. Marius are şi un alt stil de a aborda viaţa, sunt şi alte vremuri, şi nu mi-aş permite să-l judec nici dacă nu ar fi fiul meu. L-am lăsat să se dezvolte cum a dorit el, l-am lăsat să iasă ceva diferit, nu o copie a mea.

- Vivi Repciuc a anunţat că va deschide Rock Fort, unde va cânta cu trupa sa şi va invita şi alte formaţii. Sunteţi interesaţi să cântaţi într-un "local"?

- Dacă ar deschide, iar acolo ar fi un mediu bun, am cânta şi acolo. Eu mă bucur când cineva mai vechi face ceva. Sper să-i şi iasă.

Cristi Minculescu - o personalitate marcantă în istoria rockului românesc

Dan Bitman - un nume în pop-rockul românesc

Nicu Covaci - un zeu al rockului nostru, ca om nu-l pot judeca

Mircea Baniciu - un mare trubadur al României

Tudor Gheorghe - depozitarul unui specific românesc autentic şi foarte valoros

Roger Waters - Dumnezeul Pink Floyd-ului şi un zeu personal de-al meu

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul "Celelalte Cuvinte au cântat "Trup şi suflet" pentru orădeni (FOTO / VIDEO)"