Bujorel Dulgău, şeful Arhivelor Naţionale Bihor: "Cei de la UDMR cred şi azi că ascundem documente de ei"

Arădean din naştere, absolvent de Istorie la Iaşi, sătmărean două decenii şi orădean din 1998, când a preluat conducerea Arhivelor bihorene, Bujorel Dulgău a ajuns arhivist aproape din întâmplare. Putea fi profesor, muzeograf ori arheolog, dar în 1975, la un concurs, a fost singurul cunoscător al limbii maghiare, cea mai folosită în documentele vechi din Ardeal.

În interviul acordat BIHOREANULUI cu un an înainte de pensionare, veteranul arhivist dezvăluie câteva din "secretele" Arhivelor bihorene: cine sunt "clienţii casei", ce acte suscită cel mai mare interes, dacă pot fi ele măsluite, ce documente nu vor fi niciodată puse la dispoziţia curioşilor, plus un episod până acum neştiut, cu camioane militare care au dus la adăpost documente pe care statul le voia protejate în cazul unei agresiuni ungare...

- Care este rolul unei instituţii precum Arhivele Naţionale?

- Arhivele Naţionale sunt zestrea documentar-istorică a statului, pusă însă la dispoziţia tuturor celor interesaţi s-o cunoască, în diferite scopuri, de la cercetător până la oricare cetăţean de rând, indiferent dacă e român sau străin.

- Cine şi după ce criterii decide ce acte trebuie păstrate în Arhivele Naţionale la nivel central sau judeţean?

- Fiecare serviciu judeţean are o competenţă geografică, arhivând documente emise la nivelul judeţului. În Bihor, de pildă, avem 9 km de rafturi cu documente, cantitativ suntem cam pe locul al treilea în Transilvania. Este vorba despre acte administrative create de-a lungul timpului de comitate, de prefectură, de primării, de episcopii, de unităţile economice, de unităţi de învăţământ. De la fiecare creator se păstrează, însă, numai cele utile cu valoare istorică, nu toate.

- Ce specialişti lucrează la Arhive şi ce condiţii aparte trebuie să îndeplinească?

- În Bihor aveam 14 angajaţi până în 2010, de atunci suntem 12, din care 8 cu studii superioare, care au absolvit fie Facultatea de Arhivistică a Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, fie o facultate de istorie, fie una de limbi străine, iar jumătate au şi doctorat. Încadrarea la Arhive se face prin concursuri deschise oricărui cetăţean, dar n-o să fie angajaţi absolvenţi ai facultăţilor politehnice, de matematică, de fizică...

"Ce puşcherie faină!"

- Există o limită de timp pentru păstrarea documentelor?

- Odată intrat în Arhivele Naţionale, un document nu mai iese niciodată. Dar la diverşi creatori aprobăm să predea documentele al căror termen de păstrare e depăşit. De pildă, de la fosta Întreprindere Înfrăţirea sunt documente care se păstrează permanent şi acte, precum statele de plată, care se păstrează 50 de ani, iar în rest care se arhivează 15 sau 10 ani. Când se împlinesc aceste termene aprobăm trecerea lor la maculatură.

- Ce fonduri şi colecţii de documente sunt păstrate de Arhivele Naţionale?

- Avem fonduri şcolare, administrative, de la instituţiile publice, fondurile ecleziastice, ale episcopiilor, care la noi sunt cele mai multe, fondurile economice, create de fabrici şi uzine, referitoare la înfiinţare, personal, dări de seamă, deci sinteze, căci rostul nu e să depozităm acte cu valoare limitată, ci documente cu valoare istorică. Chitanţele nu ar interesa pe nimeni, dar sintezele sunt utile pentru cercetători.

- De ce este încadrată instituţia în Ministerul Administraţiei şi Internelor?

- Arhivele au luat fiinţă în 1831 în Moldova şi în 1832 în Ţara Românească, fiind unificate în 1862 în Ministerul Trebilor Dinlăuntru. În Oradea există Arhive abia din 1952, după reorganizarea administrativ-teritorială din 1950, când oraşul a devenit centrul Regiunii Crişana. Între 1950-1968 Arhivele Statului au funcţionat în cadrul Ministerului Educaţiei, fiind apoi readuse în MAI pentru că acest minister poate asigura disciplina şi întreţine acest sistem special. În prezent, logistic şi financiar aparţinem de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, domnul inspector şef Liviu Popa ne aprobă inclusiv achiziţia de hârtie, iar profesional suntem subordonaţi conducerii Arhivelor Naţionale de la Bucureşti.

- Din 2012 aţi scăpat de Cetate, v-aţi mutat într-o clădire modernă, lângă Poliţia Municipiului...

- De la înfiinţare Arhivele bihorene au funcţionat în şapte clădiri, inclusiv la Sfatul Popular Regional, pe Şirul Canonicilor şi în actualul sediu al Camerei de Comerţ, iar din 1962 în Cetate, unde cea mai mare problemă era climatul. Se putea lucra cu adevărat doar din mai până la începutul lui octombrie. Cum documentelor trebuie să le asiguri o temperatură între 18-24 grade, o anumită umiditate, între 55%-60%, integritatea lor era periclitată, iarna intra umezeala în ele, iar primăvara le scoteam la aerisit.

Ştiţi cum am obţinut noul sediu? L-am invitat pe domnul Liviu Popa la o şedinţă de bilanţ, în ianuarie 2006. La 7 dimineaţa am făcut focul în sobe - consumam anual 28 de tone de lemne! - dar la 12 era tot frig, şi dânsul ne-a sprijinit pentru un sediu nou. În toamna aceluiaşi an s-au reluat lucrările la fundaţia acestei clădiri, care fusese începută în 2000.

- Au existat reguli speciale pentru mutarea Arhivelor?

- Am mutat toţi cei 9 km de documente cu camionul Poliţiei, cu personalul propriu. Ne-au mai ajutat cei de la Constructorul Sălard, care lucrau la reabilitarea Cetăţii, şi de la Administraţia Imobiliară Oradea. Luam un fond, puneam documentele în saci speciali din vinilin, şi aduceam cam câte 120 de saci cu un transport. Sigur, totul s-a făcut sub pază.

- Ce facilităţi oferă noul sediu?

- Clădirea e complet securizată, cu sisteme de protecţie împotriva incendiilor şi antiefracţie. Sunt cinci jandarmi de pază non-stop, diverse instalaţii de alarmă şi de supraveghere, plus grilaje la toate geamurile. Într-o zi au trecut nişte ţigani pe stradă şi i-am auzit cum ziceau "ce puşcherie faină s-o făcut aci!"...

"Românaşii noştri au alte preocupări"

- Care este cel mai vechi şi valoros document din Arhivele bihorene?

- Avem cam 120 de pergamente, documente scrise pe piele de animal, cel mai vechi din 1291, de la diplome, acte de danie, privilegii regale şi princiare, până la acte de moşteniri.

- Cum se aprobă accesul publicului la documente?

- Orice cetăţean român sau străin are acces liber la Arhive de lunea până joia între orele 8.30 şi 15.30, pe baza unui formular pe care trebuie să-l completeze, menţionând tema pe care doreşte s-o cerceteze, în funcţie de care primeşte inventarele de documente. De exemplu, dacă doreşte să afle arborele genealogic al familiei, poate primi colecţia celor peste 3.000 de registre de stare civilă, şi îşi alege pe care, din ce localitate, să-l consulte.

- Cine solicită cel mai frecvent documente din Arhive?

- Cel mai mult străinii, românaşii noştri au alte preocupări. Cel mai adesea se cer registrele de stare civilă, pentru că este moda asta a reconstituirii arborelui genealogic. Vin din Israel, din SUA, din Franţa, din Ungaria nici nu mai vorbesc. Evreii mai caută şi câte o casă, mai ales dacă găsesc un bunic care a avut o fabrică, o moară... Urmează apoi actele de studii şi documente privind proprietatea. Taxele de consultare sunt foarte mici, doar 45 de lei.

- Există şi documente care pot fi consultate online? Pot fi copiate documentele?

- Încă nu avem serviciu online. Actele pot fi fotografiate la sala de studiu cu aparatul digital al solicitantului contra unei taxe de 9 lei pe zi sau fotocopiate cu aparatul nostru, la 1 leu fila.

- La sfârşitul zilei, când solicitantul predă actele studiate, e verificată integritatea lor?

- Sigur, în sala de studiu sunt camere pentru supraveghere, iar la predare documentele sunt verificate de către custode.

- Există documente clasificate în Arhivele bihorene?

- Există şi documente clasificate, mai ales în fondurile miniere, planuri ale unor zăcăminte care nu pot fi publice tocmai pentru că se referă la rezerve strategice.

- Aveţi acte al căror conţinut încă nu e cunoscut, care încă nu au fost văzute de nimeni?

- Da, mai ales fondurile bancare. Nimeni nu le solicită, aşa că pentru un cercetător şansa de a face tot felul de descoperiri e mare.

- Dar informaţii cu caracter militar păstraţi?

- Nu. Astfel de documente sunt păstrate de serviciile de informaţii, nu fac obiectul de interes al Arhivelor Naţionale.

"Proprietăţile îi interesează!"

- În urmă cu câţiva ani se spunea că anumite documente importante pentru statul român au fost duse la o unitate militară din interiorul ţării, pentru a le feri de distrugeri şi falsificări din partea unor "inamici" chiar din interiorul sistemului. Ne puteţi da detalii?

- Avem vreo 500 de metri liniari de documente mutate, într-adevăr, în cadrul unei aplicaţii militare, la Alba Iulia şi la Râmnicu Vâlcea, dar s-a întâmplat prin 1992, când s-a pus problema mutării unor arhive din judeţele de frontieră cu Ungaria, în caz că ne ocupă sau alte baliverne. Dar de atunci nu s-au mai mutat arhive de aici.

- Cum vă explicaţi că un singur partid, UDMR, şi-a dorit invariabil două instituţii, indiferent cu cine a fost la guvernare - Arhivele şi Cadastrul?

- Ei şi azi au mentalitatea că ascundem documente de ei!

- Şi ascundeţi?

- Ascunde dracu’. Dacă sunt mai mulţi cercetători maghiari, şi din Ungaria, şi din Oradea, decât oricare alţii, cum pot zice aşa ceva? Proprietăţile sunt la mijloc, asta îi interesează, nu altceva!

- Ce rol au documentele din Arhive în retrocedările către bisericile maghiare?

- Eu atât vă pot spune că furnizăm documente fără nicio discriminare oricui face solicitări şi este îndreptăţit, fie că umblă după o pădure, un teren, o casă, o moară...

- Există posibilitatea falsificării unor documente în Arhive?

- Am avut un caz când Arhivele încă erau în Cetate: o anume Szentivanyi Erzsebet intra la sala de studiu, unde a introdus într-un dosar acte fabricate de ea, după ce şi-a procurat hârtie şi o maşină de scris vechi de prin 1940. După o lună a revenit să-i eliberăm copii autentificate după ele, dar au prins-o băieţii de la Poliţie, de la Parchet. E o îndeletnicire periculoasă.

- Acum vreo 2-3 ani aţi fost reclamat de discriminare de o cetăţeană din Ungaria care reprezenta Ordinul Premonstratens, ce revendica proprietăţi uriaşe. Cum s-a finalizat plângerea?

- Ştie franţu’. Andrea Varga se numeşte femeia... După ce am tot servit-o vreo 2 ani cu toate documentele pe care ni le cerea, a venit într-o zi să ne ceară nişte documente care nu erau filate, adică nu erau numerotate în dosare. I-am zis să revină peste o lună, pentru că le numerotăm, dar ne-a reclamat la Arhivele Naţionale, la MAI, la Guvern... Când a revenit pentru documente, ştiţi ce s-a întâmplat? Dosarul cerut conţinea documente despre producţia fermei de vaci a Prepoziturii Ordinului călugăresc, în care scria cât lapte dădeau vacile în fiecare zi, adică lucruri total irelevante. S-a uitat vreo 3 minute şi apoi a abandonat. Ulterior a cerut acte judecătoreşti din anii 50, dar e o restricţie în lege, că pot fi furnizate abia după 90 de ani. A zis bine, o să vă reclam din nou nu ştiu unde... I-am zis s-o facă, iar de atunci n-a mai revenit, s-o fi lecuit. A umblat ea prin toată Transilvania...

- Cu ce instituţii colaborează cel mai frecvent Arhivele Naţionale?

- Colaborăm permanent cu institutele de cercetare, cu CNSAS, cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi periodic cu ambasadele, care organizează expoziţii documentare. Anul trecut, de pildă, am colaborat cu Ambasada Poloniei, pentru o expoziţie despre refugiul polonezilor în România la începutul celui de-al Doilea Război Mondial...

- Aveţi parteneriate cu instituţii similare din alte ţări? Faceţi schimburi de documente?

- Am avut cu Arhivele din Debreţin o cooperare în 2010-2012, titulari de proiect au fost Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Hajdu Bihor. Schimburi de documente nu se fac, doar de informaţii. Colegii maghiari şi-au copiat mii de documente din protocoalele Primăriei, s-a scos şi o cărticică bilingvă cu comunicări ştiinţifice. De la noi n-a fost nimeni să copieze arhive din Ungaria.