Bihorenii Regelui: Vreme de două decenii, Casa Regală a plătit chermezele din Vadu Crişului (FOTO)

Cu 72 de ani în urmă, Prinţul Carol zbura în deplină conspirativitate de la Paris spre Bucureşti pentru a-şi lua coroana de Rege la care renunţase câţiva ani mai devreme din pricina legăturii amoroase cu nefasta Elena Lupescu. Cum avionul pierdea benzină, a aterizat forţat pe un câmp din Vadu Crişului, incident ce putea periclita planurile de întronare croite în secret împreună cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Iuliu Maniu, şi cunoscute doar de o mână de fideli.

Descrisă lapidar de un istoric, povestea o mai ştiu astăzi fruntaşii comunei, doi-trei bătrâni şi un profesor aflat în pragul pensionării. După atâta vreme, BIHOREANUL restituie cititorilor istoria şi urmările unei zile care a făcut ca localitatea de la poalele Munţilor Pădurea Craiului să poarte aproape două decenii numele Regelui, dând naştere unui ritual ce o lega simbolic, dar direct, de Capitală, şi influenţând destinele unor oameni pentru tot restul vieţii.

Dinastie în criză

Anul 1930. Nesiguranţa plutea peste toată Europa. Pe tronul României se afla Mihai, un rege copil, de doar 9 ani, astfel că prerogativele acestuia le exercita aşa-numita Regenţă, formată din patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, şi Prinţul Nicolae, al doilea fiu al Regelui Ferdinand, care murise în 1927.

Cel dintâi fiu, Prinţul Carol, renunţase la tron, şi încă de două ori. Întâi în 1918, când s-a căsătorit în secret la Odessa cu Zizi Lambrino. Pentru că tânăra, fiică a unui maior, nu provenea dintr-o familie regală, actul a fost anulat rapid, iar Carol pus sub arest chiar din ordinul Regelui Ferdinand. Dar tot nu s-a cuminţit. Deşi între timp se căsătorise cu Prinţesa Elena a Greciei, mama lui Mihai, năbădăiosului Prinţ i se aprinseseră călcâiele după uşuratica Elena Lupescu (foto), cu care în 1925 s-a şi stabilit la Paris, sub banalul nume Carol Caraiman, renunţând la tron pentru a doua oară.

Tensiunea premergătoare celui de-al doilea război mondial se simţea şi în România, situaţia fiind complicată în 1929 de moartea regentului Gheorghe Buzdugan. În această atmosferă, şovăitorul Iuliu Maniu, ajuns la şefia Guvernului, a început negocieri cu Carol şi, după ce acesta a promis că rupe legătura cu Lupeasca, a pus la punct un plan de aducere a Prinţului în ţară, pentru a-l pune pe tron în locul fiului său minor. Totul cu discreţie, fiindcă prin Testament Ferdinand îl lăsase moştenitor pe Mihai...

"Naufragiu" Air France

În seara de 6 iunie, scria istoricul Liviu Borcea în monografia comunei, la Chestura Poliţiei din Oradea se anunţa telefonic că două avioane misterioase aterizaseră la marginea satului Vadu Crişului. Chestorul Ilie Reu şi comandantul Siguranţei, Liviu Posar, s-au pornit în grabă într-acolo, ajungând seara târziu. Pe uliţe era încă agitaţie, iar la porţi oamenii stăteau grupuri-grupuri. La primărie se afla notarul Gavril Brândaş cu directorul şcolii şi cu şeful gării. Poliţistul satului fiind de negăsit, chestorul dădea semne de nervozitate. Ca totdeauna, trebuia să afle de la alţii ce s-a întâmplat...

Notarul i-a povestit că după prânz, pe la 3, oamenii aflaţi la sapa porumbului au auzit un uruit din cer şi apoi au văzut un avion zburând jos, pentru ca la un moment dat să coboare spre ţarina cu grâu. Au dat fuga cu toţii spre acel loc. "Am văzut aeroplanul cu însemnele Air France în holda de grâu a lui Dubău Mihai. Nu era prăbuşit, iar lângă el stăteau trei bărbaţi în haine de piele", povestea notarul.

Un bărbat trebăluia la motor, iar ceilalţi doi stăteau de vorbă. Unul dintre aceştia s-a îndreptat spre săteni şi, după ce l-a luat deoparte, i-a spus notarului: "Sunt căpitanul Romeo Popescu. Vin de la Paris şi însoţesc pe Principele Carol. Pe drum am pierdut unul din rezervoarele de 50 de litri de benzină. Te rog să faci rost de benzină cât se poate de repede ca să ne continuăm drumul. Pe dumneata te voi prezenta Majestăţii Sale, dar te rog să nu dezvălui că ştii cine este", povestea notarul, care îl descria şi pe Principe: "Purta o pelerină lungă, caschetă de pilot şi mănuşi mari. Mi-a întins mâna zicând "Mulţumesc anticipat pentru osteneală"".

Zbor secret

Potrivit însemnărilor şefilor Poliţiei şi Siguranţei, căpitanul Romeo Popescu i-a dat notarului 1.000 de lei, să-i împartă celor care au scos avionul din lanul de grâu, şi altă mie unui sătean trimis cu căruţa, în goană, la Aleşd să aducă benzină. Până să se întoarcă, Prinţul n-a mai vorbit cu nimeni. Doar fuma neîncetat. O singură dată l-a pus pe pilot să ceară apă proaspătă, iar o tânără i-a adus un ulcior plin, primind în schimb trei mărci de argint. Pe la 6 fără câteva minute, dinspre Cluj s-a auzit iarăşi un zbârnâit de motor. De data asta era un avion militar românesc, din care au coborât un căpitan şi un plutonier major în uniforme. Ofiţerul s-a dus la Principe şi l-a salutat. După o scurtă discuţie cu căpitanul Popescu, Prinţul a urcat şi, în câteva clipe, avionul militar a dispărut spre Cluj.

Ce se întâmplase înainte şi după au relatat, mai târziu, istoricii: Carol pornise de la Paris incognito, cu o escală la Munchen pentru alimentare şi o alta programată la Cluj în acelaşi scop. Deşi unul din cele două rezervoare ale aeroplanului a căzut deasupra Ungariei, Principele n-a vrut să coboare pe teritoriu străin, ca să nu i se afle planul de suire pe tron, aşa că a riscat până în ţară. De la Vadu Crişului a fost preluat de avionul sosit din Cluj, care l-a dus, cu o scurtă oprire la Someşeni, până la Băneasa, unde aterizarea s-a făcut pe 7 iunie dimineaţa. A doua zi, pe 8 iunie, Carol ocupa tronul lui Mihai, pe care, în schimb, avea să-l numească Mare Voievod de Alba Iulia.

Cât despre localnicii din Vad, istoria a mai reţinut că butoiul cu benzină a ajuns în sat seara pe la 7 şi jumătate. Într-o jumătate de ceas, căpitanul Popescu, pilotul francez şi plutonierul major venit de la Cluj au pus combustibilul şi au decolat. Nu înainte ca ofiţerul să-i ceară notarului să trimită o notă la Palatul Regal, cu datoriile ce le aveau pentru despăgubirea plugarului Dubău Mihai, şi să-i dea plata pentru oamenii care au scos avionul din lanul cu grâu: 2.500 de lei. O sumă mare, care i-a îndestulat pe toţi

Înflorituri de propagandă

În 1935, când Carol devenise deja un dictator şi avea nevoie de popularitate tocmai fiindcă în loc să renunţe la Lupească era subjugat de ea, în ţară era difuzată o broşură, "Carol al II-lea, Regele Românilor - Cinci ani de domnie", ce povestea evenimentul în culori mult înflorite. Potrivit versiunii oficiale, Prinţul s-a adresat direct sătenilor adunaţi pe câmp: "Puţină apă aveţi voi aci?", iar un ţăran i-a răspuns cu îndrăsneală "Mă rog frumos la Domnu, apă este de la Dumnezeu, şi avem şi pită şi clisă. Dar vezi bine, noi nu aşe, pă domnie, cu păhare bem, ci din ulciorul ăsta, dacă a bea aşa şi Domnul". Emoţionat de simplicitatea invitaţiunii, Prinţul apucă ulciorul pe care o fată de 18-20 de ani i-l întindea voioasă şi sfioasă, şi bău. Şi apoi, tot întrebându-i cum merge treaba, dacă sunt mulţumiţi de stăpânire, câţiva săteni, recunoscând pe Prinţul Carol, prinseră curaj şi-l întrebară: "Apoi, mă rog la Domnul, nu sunteţi Prinţul Carol al nostru? Că Doamne bine mai semănaţi cu drăguţul!". Prinţul surâse voind să continue convorbirea cu sătenii, şi aceştia, însufleţiţi de surâsul regal, începură să strige: "Trăiască Prinţul Carol! Trăiască Domnul nostru!"".

Nu mai puţin metaforic, istoricul Borcea încheia şi el povestea din monografia comunei, tipărită în 2005, amintind cu tâlc că Vadu Crişului a fost întemeiat în 1405 de Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, care decreta aşezarea ca "oraş liber crăiesc", neavând alte obligaţii decât să găzduiască oricând pe rege şi de a-i pune la dispoziţie, la nevoie, mijloace de transport. "Au trecut veacuri ca localnicii să împlinească vechea poruncă", reflecta istoricul.

"Mândruţa" lui Carol

Povestea, însă, nu se opreşte aici, iar BIHOREANUL i-a recuperat continuarea de la bătrânii satului, participanţi direcţi sau depozitari care au moştenit-o de la părinţi şi vecini. Una dintre puţinele supravieţuitoare e Irina Jurca (foto), care avea 10 ani. Încă e "verde" şi în putere, iar ca să fie crezută nu uită să precizeze că şi acum citeşte din Biblie şi din cărţile de rugăciune.

"Nu ştiam noi atuncea că din cer s-o pogorât Regele. Am văzut numa' pe cei trei bărbaţi, dintre care era unul cu mişcări de mare domn. Bărbat frumos, prezentabil, înalt, nu vorbea cu nimeni, ci mergea aşa, semeţ, cu mâinile la spate", povesteşte bătrâna. Femeia spune că atunci când a vrut apă, prima care i-a adus un ulcior alb-alb ca spuma laptelui a fost "Marişca", o "fată de mărit". Maria Mudura sau, cum i se zicea în sat, "a Chisilii", măritată mai târziu cu un funcţionar de prin părţile Moldovei, Amarghioalei, cu care s-a mutat peste ani în Salonta. Prin oraşul din sudul judeţului se povesteşte că mutarea a fost forţată, întrucât Carol, muieratic, i-ar fi luat fecioria şi i-ar fi făcut un copil, dar bătrâna spune că asta-i doar o legendă: "Doamne fereşte! Marişca s-o mutat pentru că bărbatul ei o găsit un post mai bun la Salonta, da' numa' după ce-or venit comuniştii".

Nana Irina îşi aminteşte cu plăcere de vremurile ce-au urmat după popasul Regelui, fiindcă au fost prospere. "Comuna a primit numele Vadul lui Carol al II-lea, iar din următorul an, 1931, în fiecare vară veneau de la Palat, din Bucureşti, oameni de-ai regelui care duceau ţărani la serbări. Aşa o ajuns acolo şi tata, şi sora mea, care era mai mare. Se îmbrăcau frumos în straie populare de-ale noastre şi mergeau cu trenul la clasa-ntâia. La Bucureşti, după defilări, erau duşi la restaurant, iară la întoarcere veneau cu traistele pline de dulciuri. Atunci am mâncat şi eu prima oară ciocolată, în ‘31", povesteşte bătrâna.

Chermeză pe spezele Regelui

Un alt sătean nostalgic este Hegedus Sanyi (foto). În vara aterizării lui Carol avea doar 6 ani, aşa că n-a fost de faţă la eveniment, dar a participat la altele, ce aveau să urmeze. "Mie cel mai mult mi-o plăcut că după treaba cu aterizarea, în fiecare vară, pe 6 iunie, indiferent în ce zi pica data asta, marţea ori duminica, lângă locul unde-o coborât avionul, amenajat cu macadam, se făcea o chermeză pentru toată comuna. Oricine ar fi vrut - şi toată lumea o vrut - putea veni la serbarea care se dădea cu muzică adusă de la Aleşd, cu mâncare şi băutură cât puteai mânca şi bea. Popricaş cu carne din belşug şi pălincă tot aşa, toate pe cheltuiala Regelui", spune Sanyi bacsi.

În faţa unor asemenea provocări, bătrânul recunoaşte că n-a ratat nicio serbare până în '47, când s-a proclamat Republica prin abdicarea forţată a Regelui Mihai. Care, deşi după 1940, când Carol a părăsit tronul, a sistat serbarea de pe 8 iunie din Bucureşti, a suportat mai departe cheltuielile cu bihorenii din Vadu Crişului.

Petre a' Regelui

Sanyi bacsi întregeşte povestea cu încă un personaj de care, apoi, a auzit toată lumea în jurul Aleşdului. "Căruţaşul care s-a dus după benzină era un jidov, dar la întoarcere în căruţă s-a suit un fecior de 18 ani mai îndrăzneţ, care a şi luat hăţurile în mână până la locul unde era avionul, de-au crezut însoţitorii regelui că el a procurat benzina", spune bătrânul.

Mai târziu, întrebat de oamenii Palatului ce răsplată îşi dorea, Petre Codileanu, sau "a' Barangului", cu care Sanyi bacsi era vecin, nu s-a vrut nici primar, nici poliţai, ci CFR-ist la Oradea. I s-a făcut pofta, iar apoi lumea a început să-l cunoască şi să-i zică Petre a' Regelui. Căpătase un fel de intangibilitate şi a ştiut să profite de asta. "Petre o fost mare şmecher, că îl angaja unu' şi altu' care aveau procese, pentru datorii, pământ ori vite, şi cine îl angaja ăla câştiga procesul, că niciun judecător nu-i dădea minciunile pe faţă".

Nici la CFR nu se atingea nimeni de Petre, nici măcar după venirea hortiştilor. Dar cu ăştia tot a păţit-o tânărul din Vadul lui Carol. Într-o seară, se ameţise la crâşma din sat şi făcea gălăgie, ceea ce a deranjat doi "csendori" ce treceau prin apropiere. Jăndarii au intrat să-l potolească, dar Petre i-a luat la rost. "Le-o zis că nici măcar nu erau în servici, că aveau bonete cu pană de coţofană pe cap, nu pălării cu pană de cocoş. Ăia s-or dus, şi-or luat pălăriile ca şi cum ar fi fost în servici, şi s-or întors. Or strigat la Petre să se ridice, că românii trebuie să stea în picioare în faţa csendorilor. Petre, deodată, s-o ridicat, i-o dat la unu' o palmă şi o fugit. O dispărut peste graniţă, care era la 7 kilometri, şi s-o întors numa' în '44, după ce-or plecat ungurii", povesteşte Sanyi bacsi.

Petre s-a descurcat şi sub comunişti. "O ocupat casa unui jidov, Kakas, iar prin '53, când un prieten de la Sfatul Popular i-o zis că tovarăşii de la Aleşd or hotărât să facă cinema în casa lui s-o apucat seara şi până dimineaţa o demolat jumătate din ea, iar apoi o vândut ţiglele şi cărămida. Tot el o fost mai deştept..."

Ştafetă pentru Rege

Viceprimarul comunei, Ioan Hasas (foto), povesteşte şi el că, pe lângă chermezele pe spezele Casei Regale şi "delegaţiile" duse la Bucureşti, în urma aterizării forţate a lui Carol s-a mai încetăţenit un ritual care lega Vadul direct de Capitală. "Vară de vară, până în 1940, când Carol a plecat definitiv din ţară, în preajma sărbătorii întronării era trimis din comună un ulcior cu apă până la Palatul Regal. Cu ştafeta, din sat în sat, ca să ajungă la Palat pe 8 iunie", spune vicele.

Oamenii locului au realizat că vechea poveste cu regele căruia comuna i-a purtat numele până la venirea comuniştilor, în 1947, ar putea aduce din nou Vadului faimă şi, mai ales, turişti. "Am putea face în fiecare vară, pe 6 iunie, un fel de serbare câmpenească, unde să fie jucată, ca o piesă de teatru, scena cu regele care cere apă", spune doamna Carmen, stăpâna pensiunii Belvedere. "Ar veni oameni din Aleşd, din Oradea şi din Cluj", e convinsă femeia.

La fel ca primarul Dorel Cosma, vicele a încercat să refacă legătura cu trecutul ceva mai "la nivel înalt". "Am contactat neoficial un reprezentant al Casei Regale, să facem un bust al Regelui Carol al II-lea. Am fost refuzaţi, tot neoficial, dar ferm", spune vicele, dând de înţeles că însuşi Regele Mihai n-a fost încântat de idee. Nu din ranchiună, ci fiindcă tatălui său multele calităţi i-au fost umbrite de şi mai marile defecte, pe care intransigentul monarh nu le poate trece cu vederea. Tocmai pentru că deviza sa este Patria et Honor...

AMINTIRE CU BĂSESCU
De mic era băgăcios

Deşi a locuit toată viaţa în Vadu Crişului, bătrânul Hegedus Sanyi a umblat mult prin ţară, fiindcă, la fel ca Petre a' Regelui, s-a "orientat" şi el "sub vremuri", în comunism ajungând instructor cu "munca culturală şi de propagandă". Nu mică i-a fost mirarea reporterului să afle că însăşi Academia Ungară l-a premiat recent pentru o carte de poveşti pe care el le-a spus, iar un scriitor din Budapesta le-a pus în pagină.

Una dintre ele, surpriză, îl are ca personaj pe însuşi Traian Băsescu, pe care Sanyi bacsi l-a cunoscut în 1957, pe când el făcea armata la Basarabi, iar preşedintele de astăzi avea 6 ani. "Odată am dat un spectacol pentru localnici, la care au asistat şi nişte copii. Unul era foarte dezgheţat şi băgăcios, tot comenta, aşa că l-am întrebat cum îl cheamă. "Băsescu, Băsescu", mi-o răspuns. Zicea că taică-său era ofiţer la Balta Albă, unde-o fost un lagăr pentru deţinuţi politici", a povestit bătrânul. Şi, sesizând neîncrederea reporterului, i-a pus sub ochi un album cu poze. Pe spatele uneia din ele, alături de dată, scria cu cerneală estompată de vreme, "Băsescu, Băsescu"...