URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2014, 13:09

Beton ca din carton! Un orădean avertizează concitadinii că o firmă i-a livrat beton sub standarde

Beton ca din carton! Un orădean avertizează concitadinii că o firmă i-a livrat beton sub standarde ÎN PAGUBĂ. Pentru că planşeul turnat peste subsolul casei cu beton de la Erpalcons nu-i garanta soliditatea construcţiei, George Pop (foto) a trebuit să-l dubleze cu încă unul, furnizat de o altă firmă. "Dacă se surpă casa peste o familie cine răspunde?", întreabă, retoric, bărbatul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acum cinci ani, când criza încă nu-şi arăta colţii, George Pop visa, ca mulţi alţii din "clasa de mijloc", o casă încăpătoare şi trainică pentru familia sa.

Visul i s-a transformat, însă, în coşmar. La un moment dat, a folosit la construcţie beton de o calitate atât de slabă încât casa se putea surpa. Fiind inginer şi intuind posibilele urmări, a prelevat mostre din material şi le-a dus la testare, şi fiindcă rezultatele i-au confirmat temerile a refuzat să-l plătească. Dat în judecată de furnizor, a pierdut procesul "cu dreptatea-n mână", dar a sesizat Parchetul pentru ca firma să răspundă, dacă nu material, măcar penal.

Înţelegere încălcată

Proprietar al unui lot de 250 mp de teren primit de la Primărie în baza legii ce încurajează construcţia de locuinţe de către tineri, la ieşirea din Oradea spre Oşorhei, George Pop s-a apucat de ridicarea casei în vara anului 2009. Când fundaţia a fost terminată şi constructorul pe care l-a angajat voia să toarne planşeul peste viitorul subsol, se făcuse deja toamnă. "Încă se construia mult, iar în cartierul Tineretului venise un agent de vânzări care m-a convins să iau beton de la firma Erpalcons. Avea staţie de betoane în apropiere, la Oşorhei, iar preţul era convenabil", povesteşte Pop.

La finele lui noiembrie, pentru că vremea era blândă, iar alţi vecini turnau şi ei, s-a decis să pună planşeul. "Pe 27 noiembrie, într-o zi de vineri, l-am sunat pe agentul de vânzări şi am convenit să-mi livreze două cife de beton clasa C 16/20 a doua zi, la ora 8.30 dimineaţa". Atâta doar că planul i-a fost dat peste cap: marfa i-a fost livrată cu întârziere de 8 ore, o parte erau resturi aduse de pe alt şantier, diluate cu apă ca să nu se întărească în "burta" utilajului, iar în timpul turnării celei de-a doua cife a început să plouă.

Beton "zeamă"

"A doua zi, pe la ora 10, văzând că nu ajung betonierele, am sunat agentul, care mi-a spus că firma a trimis întâi marfă la altă lucrare, dar ajung la mine pe la 11", povesteşte Pop. Prima betonieră a sosit însă abia la ora 16, iar a doua la 17. Cum începuse să plouă, aceasta nu s-a mai apropiat de casă, pentru a nu se împotmoli, conţinutul fiind descărcat în cupa unei vole, iar de acolo în confragul planşeului. "Betonul era fluid ca o zeamă. În alte condiţii l-aş fi refuzat, dar nu mai aveam ce face. I-am spus agentului că voi face teste de laborator şi dacă rezultatele nu sunt în regulă nu voi plăti". Betonul nu făcea priză cum trebuia, iar după întărire, în loc să fie compact, era sfărâmicios.

Dirigintele de şantier angajat de Pop a prelevat mostre de beton, care au ajuns la Vemat, un laborator de verificare a materialelor de construcţii. "Am asistat şi la testare. Cuburile de beton se pun într-o presă, unde sunt comprimate. În momentul când cedează, pe un ecran e afişat nivelul de rezistenţă. Proba din prima cifă a cedat la o forţă de 14,3 Newtoni pe milimetrul pătrat, iar a doua la 13,3 N/mmp. Concluzia a fost "necorespunzător", pentru că tipul de beton pe care l-am comandat trebuia să reziste până la minim 20 N/mmp", explică Pop.

Una caldă...

Bărbatul a refuzat plata facturii Erpalcons (3.519 lei), aşa că în primăvara lui 2010 firma a deschis proces pentru recuperarea banilor. După mai multe termene, în 2012, instanţa a numit un expert, iar reprezentanţii unui laborator din Arad au venit la Oradea, au scos carote din planşeu, rezultatul testării indicând că betonul rezista la doar 9,1 N/mmp, sub jumătate faţă de parametrul indicat de producător. Nu oferea deci garanţii de soliditate pentru continuarea construcţiei, ceea ce l-a şi obligat pe Pop să toarne peste planşeul compromis unul nou, cu beton de la alt furnizor.

La proces, pe baza actelor depuse chiar de Erpalcons, bărbatul a demonstrat că firma nu făcuse măsurători care să ateste calitatea betonului, dându-i doar o declaraţie de conformitate, prin care susţinea că acesta corespundea standardelor. "Erpalcons a prezentat în instanţă doar buletine de analiză realizate ulterior, în 2010, pentru alte clase de beton decât cea comandată de mine, adică nu pentru C16/20, ci pentru C12/15 şi C8/10". De cealaltă parte, Erpalcons a susţinut că betonul livrat a fost bun şi doar condiţiile de turnare l-au compromis.

Luând în calcul argumentele ambelor părţi, Judecătoria i-a dat câştig de cauză lui Pop. "Într-adevăr, calitatea betonului poate fi afectată de turnarea pe timp ploios, dar pe de altă parte producătorul nu şi-a creat în favoarea sa o prezumţie că în general marfa sa este corespunzătoare, nepreocupându-se de efectuarea periodică a testărilor în anul 2009", arată sentinţa prin care Erpalcons a fost obligată să achite cheltuielile de judecată clientului păgubit.

... alta rece

Firma a făcut recurs, iar la începutul acestui an Tribunalul Bihor a întors verdictul, punându-l pe Pop să achite atât factura din 2009, cât şi costurile expertizelor şi onorariul avocatului Erpalcons. "Nu rezultă că testele au fost efectuate asupra betonului livrat şi modul în care au fost efectuate", a reţinut instanţa, adăugând că probele nu ar fi demonstrat că Pop "a invocat în momentul livrării betonului sau ulterior probleme legate de calitatea acestuia".

Practic, spune bărbatul, completul a ignorat, pur şi simplu, toate detaliile: că în 2009 firma nu făcea buletine de analiză pentru betoanele din clasa C16/20, că însuşi agentul de vânzări recunoscuse că o parte din marfă erau resturi de la un alt client şi că aceasta i-a fost livrată cu întârziere, ceea ce l-a şi silit să toarne a doua şarjă pe ploaie, ba chiar şi faptul că şi-a manifestat nemulţumirea încă la livrare.

Nereguli confirmate

"Am pierdut cu dreptatea în mână", zice bărbatul care, în loc să se resemneze, a sesizat Parchetul Oradea, acuzând Erpalcons de fals, uz de fals şi înşelăciune. Asta întrucât, pe lângă faptul că nu a realizat analize, inclusiv declaraţia de conformitate era fără acoperire legală. "Prin acest act Erpalcons garanta pe proprie răspundere că produsele sale corespund standardelor, dar declaraţia era făcută în baza unor normative din 2002, expirate, în loc să respecte normative instituite ulterior, în 2007. Practic, firma a falsificat un act şi s-a folosit de el pentru a mă înşela cu privire la calitatea mărfii".

"Nu doresc ca Erpalcons să fie închisă, dar vreau ca alţi orădeni, care şi-au făcut case cu beton de la ei, să ştie că nu sunt în siguranţă şi că ar trebui să facă testări ca să afle cât de trainice sunt construcţiile", explică bărbatul, care speră că procurorii vor cerceta cazul cu mai multă atenţie decât au făcut-o judecătorii.

A greşit procesul!

Solicitat să-şi prezinte punctul de vedere, administratorul Erpalcons, Eugen Pal, recunoaşte că livrarea betonului a fost făcută cu întârziere, dar Pop putea să reacţioneze altfel. "De la noi betonul a ieşit cum trebuie, numai turnarea pe ploaie a stricat totul. Dacă era nemulţumit, clientul trebuia să refuze marfa, nu plata ei. Trebuia să plătească şi apoi să ne dea în judecată pentru calitatea ei, nu să îl dăm noi în judecată ca să ne primim banii", spune Pal.

Cât despre problema pe fond, managerul admite că în anul 2009 firma nu avea un laborant atestat care să verifice calitatea betoanelor, dar adaugă că, după ce Pop l-a "bombardat" cu reclamaţii, a angajat unul, iar de atunci procedurile de producţie şi de control sunt respectate ca la carte: "Tot răul e spre bine, pentru că ne-am pus la punct cu toate. De atunci, marfa noastră este chiar beton!".

O fi, cine poate contesta asta? Nici măcar Pop, care constată doar că, deşi firma a intrat în legalitate, el a rămas tot păgubaş. El şi, vorba lui, cine ştie câţi alţii...


CUVÂNTUL SPECIALIŞTILOR
Producţie oprită

În litigiul cu Erpalcons, George Pop a încercat să obţină şi sprijinul Inspecţiei de Stat în Construcţii. După ce ITSC Bihor i-a sugerat că nu are destui angajaţi pentru a se ocupa de problema lui, a sesizat ITSC Cluj şi ITSC Timişoara. Anul acesta, în aprilie, în urma unui control, şeful ITSC Cluj, Viorel Ruben, a confirmat că la Erpalcons nu exista în 2009 un control al producţiei şi transportului, calitatea betoanelor neputând fi dovedită prin controale de conformitate, astfel că a dispus oprirea producţiei "până la soluţionarea neconformităţilor". La rându-i, ITSC Timişoara a constatat în iulie că în perioada 2009-2014 la staţia Erpalcons "nu a fost respectată frecvenţa de eşantionare a betonului prevăzut în Codul de practici 012/1-2007". Altfel spus, nu a existat niciun "CTC", calitatea produselor fiind doar declarată de producător, fără acoperire.


REACŢIE ERPALCONS
Respectăm standardele de calitate!

După apariţia articolului, în ianuarie 2015, administratorul Erpalcons, Pal Eugen, a comunicat BIHOREANULUI că Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a clasat dosarul deschis împotriva firmei sale la sesizarea lui George Pop, arătând că reprezentanţii societăţii nu s-au făcut vinovaţi de comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri pentru a atesta, în mod nereal, calitatea produselor.

Altfel spus, nu s-a confirmat că în perioada 2009-2014 această societate ar fi comercializat beton pentru care să fi emis certificate de conformitate false, iar probele din betoanele produse să fi fost neconforme standardelor de calitate în vigoare. „În cauză, faptul că la un moment dat s-a constatat că o anumită cantitate de beton, după verificare, nu este conform, nu poate susţine că certificatul de conformitate însoţitor este fals", a consemnat procurorul Teofil Ilisie în ordonanţa de clasare a dosarului.

De asemenea, magistratul a precizat că un motiv important pentru care a luat această decizie este şi faptul că autorul plângerii, George Pop, nu a prelevat probe conform procedurilor, iar turnarea betonului a fost făcută pe ploaie torenţială, în condiţii improprii pentru această operaţiune, şi în absenţa dirigintelui de şantier, strict la insistenţele beneficiarului.

Pe de altă parte, tot în luna ianuarie, administratorul Erpalcons a primit rezultatul ultimului control efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcţii Nord-Vest la firma sa, finalizat cu constatarea că aceasta îndeplineşte toate condiţiile legale, inclusiv în ce priveşte standardele de calitate ale betoanelor produse. „În timpul controlului au fost prezentate documente şi înregistrări care dovedesc că elaborarea reţetelor de beton s-a efectuat pe baza încercărilor preliminarii, cu respectarea metodologiei de calcul a compoziţiei betoanelor", iar la societatea Erpalcons „există documentele care dovedesc efectuarea controalelor de conformitate a betoanelor produse", care - în concluzie - respectă toate standardele de calitate cerute de lege.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
care e pretul
In acest caz noi am avea nevoie de justiatiari care sa se ocupe in primul rand de cei care fac cica justitie. Adica pe procuror nu il intereseaza daca se incalca legea, daca statul nu este prejudiciat fapta nu exista? Ar fi cazul sa afle cei din justitie ca leafa lor e platita din taxele muritorilor de rand, iar falsul si uzul de fals trebuie sa fie pedepsit chiar daca este prejudiciat un singur muritor de rand, in cazul de fata se pare ca sant cu mult mai multi.
Postat 16 Decembrie 2014, 12:44 de citizen2
???
Nu inteleg de ce, daca tot mai sunt si alte cazuri asemanatoare, nu ies la suprafata sa vorbeasca! Nu este normal ca o persoana sa aiba atata de suferit si de umblat pentru niste corupti. Evident ca au spatele asigurat din moment ce, stiind calitatea betonului livrat, tot ei au fost cei care l-au dat in judecata pe client pentru recuperarea banilor.
Postat 15 Decembrie 2014, 20:33 de anon
Inca una rece
Da din nou un dus rece, procurorasul cel viteaz a decis "Clasarea cauzei" motivul "Nu exista fapta","fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege". Desigur nu pot sa inteleg asta, mai ales ca insusi inspectorul ISC Oradea declara ca "asumarea raspunderii el o face si raspunde penal pentru declaratiile de conformitate a produselor". Probabil nu a urmarit cu atentie acele declaratii (ISC Cluj a oprit statia din aceste motive)si nici a inspectorului de specialitate de la Cluj, care de asemenea a pomenit de PUSCARIE (deoarece nu a respectat interdictia de a nu mai produce si livra betoane dupa oprirea statiei).Iar ISC Timisoara a specificat acest lucru inclusiv cu perioada in care nu au fost realizate aceste incercari (2009-28.04.2014).Si toate acestea la solicitarea si resolicitarea prin adrese trimise de mine acestor institutii, ei necontribuind la formarea acestui dosar cum ar fi fost normal.In opinia procuroasului cel viteaz ca si in cazul administratorului firmei Pal Eugen, acele declaratii de calitate sint de fapt niste Talismane menite sa te protejeze de cutremure? Certificat de conformitate Definitie: Document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare si care indica existenta increderii adecvate ca un produs, identificat corespunzator, este conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ. Certificatul de conformitate este reglementat de Lege nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, republicata 2008. Desigur afirmatile inspectorului in constructii "eu sint mic, mic am fost", pe care le-a auzit procuroasul cel viteaz pe la alte institutii care spunea ca si-a facut treaba, la fel si inspectorul principal care de asemenea si-a facut treaba, si probabil la fel considera si el. Ce mai conteaza ca TREABA e MARE si PUTE RAU de TOT. E foarte greu sa intri in sala de judecata, cu avocatul statului impotriva ta. Dar asta este motivul pentru care unii isi permit sa faca astfel de infractiuni. Avocatul statului cu un salar de aproximativ 6000 Ron/luna nu considera, sau poate considera dar tot claseaza dosarele infractorilor.
Postat 10 Decembrie 2014, 11:34 de acidutul
Resturi de betoane ... de calitate
Cum ne insulta inteligenta acel adminstrator al firmei Erpalcons. Zice omu' respectiv: "De la noi betonul a ieşit cum trebuie". Si sa fi fost asa (trecand peste toate aspectele amintite cum ca de fapt betonul lor nu prea corespunde), cum mai poate fi "cum trebuie" un beton care e un rest adus de pe alt santier?! La care se adauga apa (poate multa apa, daca e adus dupa multe ore). Pe de alta parte, cum a putut firma aia sa vanda beton fara buletine de analiza? Cum i-a lasat ISC, care are dreptul, dar mai ales obligatia sa verifice intrarea pe piata a materialelor de constructii? Cele maxim 20 de statii de betoane din Bihor nu pot fi controlate macar de 2 ori pe an (obligatia ar fi, cica, de 4 ori pe an)? O alta chestie amuzanta: firma da “declaraţie de conformitate, prin care susţinea că acesta corespundea standardelor”. Dau deci declaratie de conformitate si pentru resturi de betoane? Ca doar au recunoscut ca au adus si “ramasite” din alta parte! In plus “managerul admite că în anul 2009 firma nu avea un laborant atestat care să verifice calitatea betoanelor”, dar ca dupa aia “s-au pus la punct”. Nu vad cu ce-l ajuta asta pe omul care primit beton prost si adus de la alte lucrari. Adica el poate pierde linistit procesul, ca acum astia s-au dat pe brazda? Vorba aia, noi ti-am dat porcarii, dar acum (vorba vine) avem marfa buna! Cu ce fel de beton de la Erpalcons s-or fi ridicat insa si alte case in care stau familii cu copii?
Postat 09 Decembrie 2014, 21:09 de sirius
Gunoaiele societatii
Ar trebui sa raspunda toti oamenii, inclusiv magistratii si aici includ atat judecatorii cat si procurorii. Nefiind trasi la raspundere in nici un fel astfel de categorii sociale, sun tmai presus de constituia Romaniei. La art. 1 se spune"nimeni nu e mai presus de lege", eu completez: decat doar cei care o aplica. Asa ca daca altii gresec sau incalca legea voit pentru a-si mari profiturile, doar cu acordul unor altor categorii sociale care nu pot fi trase la raspundere pentru malpraxis. Malpraxis pentru cine nu stie e eroare profesionala. Probabil magistratii sunt D-zei pe pamant, caci daca ei nu fac dreptate cine sa faca? Probabil omul cu mana lui si apoi ne vom mira de ce se intampla si va fi prea tarziu si condamnabil social.
Postat 09 Decembrie 2014, 20:39 de mateiluc
declaratii de conformitate emise in fals
Exista la parchet un dosar pe numele lui Pal Eugen. Cei care au achizitionat beton de la firma Erpalcons din Osorhei in perioada 2009-28.04.2014 au motive mari de ingrijorare, deoarece am confirmarea de la Inspectoratul de Stat in constructii Bucuresti (prin ISC Timisoara)ca nu isi testau produsul. Partea si mai proasta este ca ei o anumita perioada au testat produsul, dar au renuntat datorita faptului ca oricum nu le ieseau probele,si ca sa nu reiasa ca au beton neconform nu se inregistrau cu ele. Astfel a incercat sa ascunda neconformitatile din gestiunea lor nepasindu-i de siguranta scump platita de dumneavoastra pentru propriile camine. Daca aveti cumva Declaratii de conformitate emise de Erpalcons (Pal Eugen)din perioada 2012-28.04.2014 va rog sa le trimiteti pe adresa de email george_ipop@yahoo.com pentru a completa dosarul penal. Desigur eu am facut din 2012 sesizare la ISC Oradea, dar nu s-a intreprins nimic desi aveau obligatia sa ii verifice anual. Asa ca puteti sa ii multumiti sefului acestei institutii pentru asta.
Postat 09 Decembrie 2014, 01:09 de acidutul
Nu i corect
Din cate stiu eu rebuturile de orice fel nu pot sa aiba declaratie de conformitate. Judecatorii ar trebui sa se gandeasca mai mult la ce fac si sa si asume ce judeca. Firma de betoane ar trebui inchisa. Nu stiu cum de mai functioneaza si pe deasupra mai si castiga la recurs. Probabil au platit unde trebuie.
Postat 08 Decembrie 2014, 11:44 de Sacalul
greu de digerat
Parca in August,reprezentantii firmei sustineau ca ei aveau laborant acreditat care le prelevau probele, acum recunosc, ca aveau lipsa acel laborant si doar acum au angajat unul,atunci probele lor de cine au fost relizate?. Interesant, daca statia a fost oprita in cele din urma de ITSC Cluj sau Timisoara, inseamna ca nu erau in regula cu productia. Specialisti Oradeni nu au avut personal?,sa puna ranga la usi , sa dea drumul la ciini si sa stinga lumina, atunci stim o treaba, ne protejam singuri, nu platim pe altii pe degeaba. Cat despre justitie as fi curioasa cine a fost judecator? Si mai ales cum a luat licenta.
Postat 07 Decembrie 2014, 20:27 de Karma
Coruptie evidenta
Cand incepi constructia unei case se plateste printre altele o taxa la Inspectoratul de Stat in Constructii Bihor.Acesta are obligatia de a controla toate statiile de beton, daca produc si livreaza beton de calitate. Si totusi functioneaza statii, care produc beton "zeama" unul din ele fiind Erpalcons Srl,care a livrat beton in construitia poate a sute de case din Bihor si al caror locuitori habar nu au ce pericol ii paste in cazul unui seism ...Insa atat ISC Bihor cat si administratorul firmei Erpalcons Srl considera ca la un seism nu se va mai tine seama de motivul daramarii constructiilor:varsta constructiei sau proasta calitate a betoanelor. Poate au un dispret imes fata de cei care nu fac parte din "cercurile inalte"! Intr-un cuvant se stie ca Erpalcons Srl a produs si produce beton de proasta calitate incepand cu agregatele si apa folosita,nu a avut laborant, nu si-a luat probe conform normativelor in vigoare, da certificate de conformitate pe propria raspundere depasite de legile in vigoare,livreaza resturi de la alte turnari , nu se tine de intelegerile cu clientii ce tin de data si ora turnarii,neaga ca se iau probe la momentul turnarii, nu e de acord cu rezultatele laboratoarelor de analiza a calitatii si rezistentei betonului si au pretentia de a li se plati deseurile de beton? Si inca inainteaza proces pentru neplata deseului livrat? Si chiar daca pierd procesul, castiga recursul, adica ceea ce fac e totul legal? Adica ce se intelege din asta?Pe langa capetele incoronate si ne mai detronate de atat vreme ale institutiilor statului,admnistartorul se mai bucura si de sustinerea unor "impartitori de dreptate"? Nu e nevoie de diploma in drept ca sa iti dai seama ca un produs care contine deseuri nu poate fi considerat corespunzator ori cate declaratii de conformitate ar avea , toate ar fi intocmite in fals. Cat mai putem tolera coruptia evidenta?
Postat 07 Decembrie 2014, 13:52 de airamanna
calitate proasta
firma in cauza a mai turnat planseu si la alte case din cartier ,crapand dupa scurt timp.ar trebui sa apara si alte reclamatii.oricum e de penal.
Postat 06 Decembrie 2014, 10:09 de citizen2
dupa bani
Dupa pret probabil.daca iei ieftin ,ieftin primesti.
Postat 05 Decembrie 2014, 16:06 de asterix
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON