Bardul "analfabeţilor"

BIHOREANUL dezvăluia acum cinci ani un episod până atunci necunoscut din biografia lui Adrian Păunescu. După trecerea poetului la cele veşnice, reluăm articolul ce face parte din cele doar patru citate de Wikipedia în dreptul numelui poetului.

Episodul avea loc acum 30 de ani, când revista de cultură Familia din Oradea publica pe o pagină cinci poeme de Adrian Păunescu: "Protest proletar", "Tăierea porcului", "Primăvara oarbă", "Nedreapta Gramatică" şi "Analfabeţilor". Apariţia a avut efectul unei bombe! Revista a fost "cumpărată" en-gros de securişti, dar şi multiplicată şi vehiculată conspirativ în ţară. Ulterior, orice poezie de Păunescu trebuia verificată de cenzorii din Comitetul Central al PCR, la indicaţia expresă a lui Nicolae Ceauşescu, care s-a simţit vizat ca "analfabet".

Vârf de lance

Între 1965-1980 revista în care debutase Eminescu dădea direcţia în viaţa intelectuală nu doar a Oradiei, ci a întregii ţări. Meritul era al redactorului-şef Alexandru Andriţoiu, care a catalizat recuperarea din puşcării a unor literaţi valoroşi, închegând un colegiu sonor. Adjunct era Radu Enescu, secretar Stelian Vasilescu, redactori Ovidiu Cotruş, Nicolae Balotă, Dumitru Chirilă, Francois Pamfil, Vasile Spoială şi Mircea Bradu, iar între colaboratori Ioan Alexandru, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Maliţa. "A apărea în Familia era o onoare şi un certificat. Revista nu obliga la compromisuri şi îşi permitea mai mult decât altele să fie critică. Se vindea în 12.000 de exemplare, uneori în 20.000, care circulau în toată ţara", îşi aminteşte dramaturgul Mircea Bradu (foto).

În septembrie '80, Familia publica cinci poezii de Păunescu, din care una avea să-l enerveze rău pe Ceauşescu, aducând pe capul redacţiei "securiştii culturali". Bradu conducea pe atunci Teatrul orădean, însă rămăsese şi colaborator al Familiei. "Într-o zi, m-a sunat Andriţoiu să dau o fugă în Felix, unde se afla Păunescu, să aduc de la el un plic cu poezii. Bănuiam că e ceva la mijloc, că Păunescu avea unde să publice, în propria lui revistă, Flacăra, adesea un for al nemulţumiţilor în contradicţie cu instituţiile statului. Avea şi propriul Cenaclu, fenomen de masă, pe care tocmai se pregătea să-l aducă la Oradea. Era aşa puternic încât dacă ar fi vrut să facă cenaclu pe Biserica cu Lună, îl făcea! Simţeam, deci, că urma ceva neobişnuit"...

Manifestul

Ajuns la hotel, Bradu a devenit, din simplu mesager, spectator al unei adevărate reprezentaţii. "Ne-am îmbrăţişat ca prietenii şi ne-am spus tot felul de istorisiri. Când să-i cer plicul, m-a oprit, să mi le recite întâi. Era un nărav de-al lui din vremea uceniciei la ziarul Crişana, când toţi îl ascultam. Era tânăr, abia însurat, încă îndrăgostit, şi făcea poezii de dragoste imberbe. Ca în tinereţe, am stat să-l urmăresc şi atunci. A început să recite cu gesturi de tribun o poezie numită "Analfabeţilor". M-a şocat. Era cam tare chiar şi pentru nebunul de Păunescu", spune Bradu.

Poezia era un pamflet făţiş la adresa activiştilor de partid: "V-am spus că vremurile s-au schimbat / Şi că situaţia-i complexă, / Nu-i intelectualul servitor, / Cultura nu-i ceva ca o anexă. // Şi lumea nu se poate cuceri / Umflând la cifre şi mimând tumulturi, / Cu agramaţi şi trândavi doctoranzi, / Cu papagali care ţin loc de vulturi". Şi, ca să nu existe dubii, urma: "V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx, / Să nu-i păstraţi în spirt învăţătura, / Şi voi întruna, fără să-l citiţi, / Îl pomeniţi până vă doare gura. // V-am spus, contemporani analfabeţi, / Să luaţi şi să ţineţi minte, / Dar nu ştiam că v-aţi născut şi surzi / Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte".

Andriţoiu cu ţoiu'

"Cum-necum, nimeni nu ştie, Familia a apărut aşa, necenzurată. A ieşit un tărăboi de pomină!", îşi aminteşte Bradu. "La chioşcuri vedeai a doua zi băieţi cumpărând revista cu teancul". Rezolvarea, spune omul de cultură, a venit tot de la Andriţoiu (foto). "Era prieten cu ştabii, cu Cornel Burtică, membru în CC, cu Ştefan Andrei, ministru la Externe, cu Maliţa, ministru al Învăţământului... Ăştia îl cultivau, pentru că Andriţoiu era fermecător când zicea poveşti cu Labiş şi cu Zaharia Stancu, şi scria versuri de o frumuseţe seducătoare. Mă rog, i-a vrăjit Andriţoiu cum ştia el pe cenzori şi pe activişti".

După un sfert de veac, Bradu păstrează prietenia lui Păunescu, dar admite: "Histrionul a depăşit Poetul. Dacă nu era poet, ar fi ajuns un mare actor. Îi plăcea să joace pe muchie de cuţit, ba scriind ode, ba criticând regimul cu un tupeu strigat, pe care alţii - chiar disidenţi recunoscuţi - nu aveau curaj să şi-l asume. Când erau înghesuiţi, alţii cedau. Păunescu dimpotrivă, supralicita!".

Pus la index

Abordat de BIHOREANUL în urmă cu 5 ani, Adrian Păunescu şi-a amintit totul. "Întâmplarea n-a fost primul meu gest de rebeliune, dar a sporit definitiv suspiciunea la adresa mea. În ziua când a apărut acel număr al Familiei eram la Huşi şi, ciudat, mi-au fost furate toate manuscrisele din maşina pe care miliţienii o păzeau în faţa hotelului. Domnul Maxim, care are o fabrică de confecţii în Oradea, mi-a arătat câteva copii ale acelor poezii dispărute, spunând că le are prin intermediul lui Petre Enache, secretar cu propaganda la CC al PCR în acei ani. Le furase Securitatea!".

Despre consecinţe, Păunescu spune că iniţial nu l-a luat nimeni la întrebări. Apoi a auzit că toate revistele aveau ordin să trimită de urgenţă poeziile lui la Direcţia de Presă a Comitetului Central. Aşa că a reacţionat. "I-am trimis lui Ceauşescu o scrisoare de protest şi m-a chemat la el. Ştia pe dinafară poezia şi mă lua la şuturi, deşi eu îi spuneam că nu la el mă gândisem. Aşa şi era. Dar o ţinea pe-a lui, că nu-i corect ce am făcut, că el nu-i analfabet şi îi place poezia, dar că am făcut aluzie la defectul lui de auz şi că lovesc în comandantul suprem. Era supărat rău pe ultimul vers: "Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte"".

Reputaţie sporită

Păunescu recunoaşte că incidentul i-a amplificat faima de rebel. "Pe unde mergeam prin ţară, dădeam de copii ale poeziei". Morala? "Nu există cenzură care să oprească libertatea atunci când există oameni hotărâţi să creeze şi oameni cu caracter care transportă în lume acea creaţie".

Foile înmulţite conspirativ erau pentru bardul comunist ca fluturaşii volanţi ai lui Voltaire, ori ca buzduganul aruncat cale de-o poştă înainte să sosească Zmeul. Pentru contemporanii de-acum, e uşor să-l judece, pro sau contra. Să stea însă deoparte nu se poate, fiindcă deşi cea mai mare parte din producţia lui literară s-a perimat, "păşunismul", moda de-a fi fanul poetului, a fost un fenomen social. Iar astăzi, când Păunescu reţine din nou toată atenţia publică, se confirmă că e bine ca, atunci când ceilalţi aruncă cu pietre în tine, să le aduni, pentru că îţi pot folosi drept piedestal...

În prefaţa la "Poezii de până azi", Eugen Barbu i-a făcut cea mai fidelă descriere lui Păunescu: "Şi-a propus să devină, ba crede că a şi ajuns, cel mai mare poet al românilor. Adolescenţii îl aşteaptă pe stadioane, unde nici un părinte nu doreşte să-şi trimită copiii pentru că zăltatul îi ţine 8-10 ore. A pătruns în cartea de Citire, ar vrea să fie autorul Imnului Naţional. Încă n-a pictat, n-a sculptat, dar mai e vreme. Scrie poeme de 300 de strofe cu aceeaşi dezinvoltură cu care alţii compun o scrisoare. E totul un urlet şi un protest. Nimeni de la Goga încoace n-a avut atâta viscol în cuvânt".

Născut în Basarabia la 1943 şi copilărit în Oltenia, viitorul "bard ceauşist" a publicat peste 40 de volume. Antologia "Poezii de până azi" din 1978 deţine recordul mondial de tiraj pentru o carte de poezii: 155.000 exemplare. În zilele Revoluţiei, Păunescu era să fie linşat din cauza odelor închinate lui Ceauşescu. Şi-a păstrat până la moarte convingerile de stânga.

CENACLUL FLACĂRA
A ţinut 1.615 spectacole

Întemeiat în 1973, când Păunescu a ajuns redactorul-şef al revistei omonime, Cenaclul Flacăra a devenit un fenomen fără precedent, asumându-şi un statut de Woodstock românesc, sub semnul celor trei L: Lumină, Luptă, Libertate. A reunit valorile muzicii folk şi a consacrat numeroşi alţi artişti. Cenaclul Flacăra a avut 1.615 spectacole, cu peste 6 milioane de participanţi. Ca multe lucruri din biografia lui Păunescu, şi el s-a sfârşit prost. La 16 iunie 1985, poetul a refuzat să amâne spectacolul de pe stadionul din Ploieşti, în ciuda condiţiilor meteo. Buluceala iscată după începerea furtunii a dus la moartea a 5 oameni şi rănirea altor 200, iar Ceauşescu, deşi nu a dispus o anchetă penală, a decis închiderea definitivă a "fenomenului".