Aventurieri în eter: Un grup restrâns de orădeni practică radioamatorismul, un "sport" care le-a permis legături inclusiv cu CIA şi NASA! (FOTO)

Pentru un neiniţiat, radioamatorismul pare ceva mult prea science-fiction. De fapt, hobby-ul vechi de aproape un secol îmbină ştiinţa şi pasiunea, mai puţin ficţiunea…

Folosind unde radio şi aparate speciale de emisie şi recepţie, radioamatorii comunică între ei în toată lumea, uneori căutând chiar şi ani întregi anotimpul, ora şi frecvenţa potrivită pentru a realiza conexiunile. Pasiunea "trăieşte" şi în Oradea datorită unor entuziaşti care de zeci de ani leagă "punţi" invizibile între propriul oraş şi locuri îndepărtate, precum Alaska ori Insulele Cuc, sau aparent inaccesibile, cum ar fi sediul CIA...

Setea de cunoaştere…

Peste 2 milioane de oameni practică radioamatorismul, un hobby ce presupune comunicarea prin unde radioelectrice între emiţători şi receptori din diferite colţuri ale globului, cu ajutorul unor echipamente speciale. Radioamatorii nu se cunosc între ei după nume, ci mai degrabă după indicativele unice pe care le primesc şi cu care se şi prezintă de fiecare dată când încep o "legătură", fie vorbită, fie telegrafică, prin Codul Morse. În România, pentru a emite, radioamatorii au nevoie de o licenţă din partea Agenţiei Naţionale de Comunicaţii (ANCOM), pe care o primesc în urma unui examen.

În Oradea sunt înregistraţi peste 100 radioamatori, dar activi sunt doar vreo 10-20. Între cei mai fervenţi este Paul Spitzer (foto), în vârstă de 62 de ani. Inginer în electromecanică şi electrotehnică, bărbatul a lucrat la Uzina Electrică timp de 25 de ani. De mult mai mulţi, însă, are o pasiune pe care o numeşte "viciu": radioamatorismul. Vina, zice el, este "setea de cunoaştere" pe care i-a insuflat-o tatăl său şi faptul că a crescut odată cu dezvoltarea comunicaţiilor. Pe când avea doar câţiva ani, a vorbit pentru prima dată la telefon cu tatăl său, care lucra la Fruct-Export şi plecase în delegaţie. "I-am recunoscut timbrul vocii şi mă uitam în telefon mirat că nu-l văd. Am fost fascinat de acea forţă invizibilă a comunicării", îşi aminteşte bărbatul.

Alaska, aici Oradea!

Având un unchi radioamator, Paul s-a apucat şi el de mic de această pasiune, iar în 1976 a primit licenţa de emiţător cu indicativul YO5BRZ, "YO" fiind codul României, iar "5" cifra alocată districtului din care face parte şi judeţul Bihor. "La grădiniţă ne jucam cu oglinda în soare şi încercam să punem lumina soarelui în ochii fetelor. Ce facem noi e asemănător, dar distanţele sunt cu totul altele", spune orădeanul, încercând să explice cât mai simplu radioamatorismul.

În biroul său, Paul are un aparat radio numit transceiver, care poate să emită şi să recepteze mesaje, un calculator de care acesta e "legat", un amplificator de semnal şi mai multe cabluri care duc spre antene instalate deasupra blocului unde locuieşte. Cu ajutorul lor, căutând undele potrivite, comunică în toată lumea.

Trebuie, însă, ştiinţă şi migală. "Mi-au trebuit 3 ani ca, pe o bandă foarte joasă, să fac o legătură până în Anchorage, Alaska. Legătura se poate face doar 4-5 zile pe an", zice orădeanul. De ce? "Undele radio concurează soarele, care le "mănâncă". Se propagă în întuneric, aşa că sunt o cucuvea de noapte. Din cauza axei Pământului, sunt doar câteva zile în care Oradea şi Anchorage au acelaşi întuneric".

Legături cu NASA

Paul Spitzer a adunat peste 200.000 conexiuni în toată lumea, intrând în Top 100 cei mai prolifici şi premiaţi radioamatori din lume, potrivit celei mai mari asociaţii de profil din SUA. A primit, de asemenea, o diplomă specială şi pentru că a realizat legături în toate ţările şi teritoriile lumii, între care Maldive, Noua Zeelandă, Finlanda, Coreea de Sud, Insulele Azore, Insulele Cuc, Vietnam, Samoa, Afganistan, Burkina Faso...

Dar pentru Paul nu simpla performanţă tehnică e cea care contează, ci faptul că a reuşit să creeze o "punte" invizibilă între locuri îndepărtate. "Suntem ca pescarii, vrem să prindem peştele cel mai mare", explică el. Pe vremuri, fiecare conexiune reuşită se nota în caiete anume create. În prezent, acestea sunt introduse automat în calculator, într-un aşa numit "log". Legăturile sunt confirmate, ulterior, prin trimiterea unei ilustraţii numite QSL, cu imagini şi denumirea staţiei cu care s-a luat legătura. Astfel, locuinţa lui Paul Spitzer este casa cea mai plină cu "vederi" din toate colţurile planetei...

Orădeanul are şi ilustrate speciale, de la concursuri ţinute frecvent în lumea radioamatorilor. Spre exemplu, este unul dintre cei care au reuşit să comunice cu staţia centrului spaţial al NASA (Johnson Space Center), precum şi cu staţia anume deschisă de CIA pentru un concurs de radioamatori. A luat legătura şi cu vapoare şi portavioane, dar şi cu Hussein, fostul rege al Iordaniei, şi el un mare pasionat, care i-a trimis la rându-i o "vedere".

Urmăriţi de Secu’

Radioamatorismul era cu atât mai fascinant în vremea comunismului, când posibilităţile de comunicare cu lumea erau puţine ori chiar inexistente. "Regimul permitea radioamatorismul fiindcă era o chestiune de prestigiu. Altfel, am fi părut înapoiaţi", spune Paul. Practicanţii erau însă - deloc surprinzător - atent supravegheaţi. La un moment dat, un interlocutor i-a spus lui Paul că a auzit despre întreruperile de curent din România. "M-am temut că o să mă lege. Ulterior, mi s-a comunicat că am voie să spun doar ce apare în ziarele noastre", îşi aminteşte orădeanul, care avea dosar la Securitate.

Mai târziu, în timpul Revoluţiei, o parte din comunicaţiile militare s-au făcut din apartamentul lui Paul Spitzer. "Generalul Bordei, care era comandantul Garnizoanei Oradea, mi-a cerut ajutorul şi am ţinut legătura cu Bucureştiul. Erau comunicaţii clandestine ale Armatei, când Securitatea încerca tot felul de intoxicări. Am transmis coduri militare, nu ştiu exact ce au fost", povesteşte radioamatorul. Mai târziu, i s-a propus să devină erou al Revoluţiei. Dar, "am zis că dacă Iliescu este erou al Revoluţiei, eu nu sunt!".

Nu despre femei…

Lovas Ferenc este un alt radioamator orădean cu palmares important. Şi el a prins drag de comunicaţii de mic, tatăl său fiind radiotelegrafist la Aeroportul Oradea, iar apoi a urmat Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. La 45 de ani, cât are acum, a adunat o mulţime de diplome la concursuri internaţionale şi a reuşit conexiuni dificile. "De obicei, se dă un apel general care începe cu prezentarea ta, îţi spui indicativul, al meu fiind YO5OED. Apoi vorbim între noi, în general tot despre chestii tehnice, care ţin de pasiunea asta, nu despre femei", spune Feri zâmbind.

Nu practică radioamatorismul doar de acasă, ci şi în deplasare. Când vremea e bună, organizează împreună cu alţi câţiva pasionaţi din judeţ expediţii pe Vârful Bihorul (1.849 m), unde semnalele sunt mult mai bune. Excursioniştii se duc cu corturile şi cu aparatura după ei şi încep să caute legături cu alte ţări. În natură, după un grătar şi o bere sau două, evident că treaba merge mai cu spor...

Feri recunoaşte, însă, că pasiunea nu e deloc ieftină. "Doar un emiţător-receptor radio de nivel mediu costă cam 500-600 euro", exemplifică bărbatul care, mai nou, şi-a găsit şi o altă pasiune, şi acesta costisitoare, aviaţia, obţinând o licenţă de pilot.

Good morning, Vietnam!

Din 2012, Feri şi-a dus pasiunea pentru radioamatorism la următorul nivel, începând să participe la expediţii internaţionale în locuri exotice, organizate de un club din Italia, numit Mediterraneo DX, în cadrul cărora participanţii îmbină relaxarea cu munca. Până acum, orădeanul a participat la şase expediţii, în Brunei, Bangladesh, Madagascar, Vietnam, Cambodgia şi, anul trecut, în Burundi. În astfel de excursii, radioamatorii cară cu ei zeci de kilograme de echipamente pe care le montează la destinaţie, creând, astfel, un punct de radio-comunicaţie inexistent până atunci. E un mod de-a pune pe hartă locuri "virgine", asemenea exploratorilor de odinioară...

Cum este tare priceput la telegrafie, Feri răspunde de obicei de comunicarea în codul Morse cu alţi radioamatori. "La telegrafie ai nevoie de dexteritate şi rapiditate. Eu nu folosesc un decodor, ci traduc în minte mesajele din Codul Morse", explică orădeanul. Şi trebuie s-o facă rapid, căci sute de radioamatori din toată lumea se înghesuie ca în cele câteva zile ale expediţiei să creeze "puntea" glorioasă între ei şi staţia provizorie. Căci, dintr-un hobby, radioamatorismul s-a transformat în sport, iar în sport trebuie să strângi cât mai multe medalii...

RADIO-SALVATORII
Comunicaţii de urgenţă

Radioamatorismul poate fi vital în situaţii de urgenţă. În cazul unor cutremure sau al altor dezastre naturale, când celelalte mijloace de comunicare, cele "mainstream", sunt suprasolicitate ori căzute, radioamatorii folosesc benzile lor pentru a transmite informaţii extrem de valoroase.

Spre exemplu, în 2001, când turnurile gemene din New York au fost atacate, Crucea Roşie a fost ajutată de radioamatori voluntari, care au asigurat legăturile între salvatori. De altfel, şi în România radioamatorii sunt pregătiţi să intervină în cazul unor situaţii extreme. "Doamne fereşte să fie nevoie de mine, dar sunt membru în Crucea Roşie. Noi suntem aşa numitele noduri de comunicaţii", zice Paul Spitzer.