URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Martie 2010, 19:15

"Roata" Morii nu se-nvârte!

'Roata' Morii nu se-nvârte! NICI-NICI. Chiar şi după încheierea lucrărilor de modernizare, o parte din strada Morii va rămâne tot în noroi. Întrucât Compania de Apă nu le poate introduce canalizarea, nici Primăria nu va investi în asfaltare, ca să nu spargă mai târziu strada. Aşa că familiile din capătul străzii n-au decât să-şi invidieze vecinii care îi privesc "de sus"...
'Roata' Morii nu se-nvârte! NICI-NICI. Chiar şi după încheierea lucrărilor de modernizare, o parte din strada Morii va rămâne tot în noroi. Întrucât Compania de Apă nu le poate introduce canalizarea, nici Primăria nu va investi în asfaltare, ca să nu spargă mai târziu strada. Aşa că familiile din capătul străzii n-au decât să-şi invidieze vecinii care îi privesc "de sus"...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
La începutul verii trecute, orădenii de pe strada Morii au primit o veste bună: apăruseră afişele ce-i informau că, în sfârşit, încep lucrările de canalizare. Însă nu toţi au avut motive să se bucure în final.

Cinci familii care stau în capătul străzii nu au nici acum canalizare, şi nici nu vor avea prea curând, decât dacă o vor plăti din buzunarele proprii. Pentru că locuinţele lor sunt în pantă, iar Compania de Apă susţine că nu găseşte o soluţie tehnică la un preţ pe care Primăria să şi-l permită, modernizarea s-a făcut doar până la porţile lor!

Povestea băii

La ieşirea din oraş prin Nufărul, pe lângă ultimele blocuri de pe partea stângă, porneşte strada Morii, care merge în linie dreaptă spre Peţa. În capăt, aproape de pârâu, strada are o dublă cotitură, fără a se intersecta, însă, cu alte străzi, iar acolo, după colţ, mai sunt cinci case.

Într-una din ele locuieşte, de 35 de ani, tanti Minodora. Împarte aceeaşi curte cu cei doi fii şi cu familiile lor. Au apă curentă de la reţeaua oraşului, dar la scurgere aceasta se varsă într-o fosă septică ce trebuie golită periodic, evident, pe propria cheltuială. Şi-au şi pierdut speranţa în "luxul" canalizării. "Vara trecută, când s-a băgat canalizarea pe stradă, m-am supărat rău când am văzut că la noi nu vin cu ţevile. Încă 50 de metri n-au mai putut continua?", zice femeia, referindu-se la distanţa ce o desparte de vecinii care au fost branşaţi la canalizare.

Aceeaşi supărare o macină şi pe vecina ei, Maria, doar că situaţia acesteia e şi mai mizeră. Asta pentru că femeia nu are fosă septică, iar apa scursă de la chiuvete şi cadă o strânge în bidoane şi o aruncă în spatele grădinii, ca la ţară. "Am doi copii şi nici măcar o baie normală nu putem face. Nu am făcut scurgere individuală, că am aşteptat să ne lege Primăria la reţeaua oraşului...", zice ea. Şi cu aşteptarea a rămas.

Drum lăsat în... drum

În urmă cu două săptămâni, utilajele au intrat iarăşi pe strada Morii. De data aceasta, cele ale firmei Drumuri Orăşeneşti, care au început lucrările de asfaltare. Din nou bucurie printre locuitorii străzii, mai puţin pentru cele cinci familii din capăt! Motivul e acelaşi: lucrările s-au oprit exact unde anul trecut s-a terminat şi canalizarea. Adică înainte de casele lor. "Nu de mult am adus, pe banii mei, balastru pe drum, să pot intra cu maşina până aici. Utilajele drumarilor l-au stricat, dar nouă nu ne asfaltează până în poartă", se plânge unul din fiii Minodorei.

Oamenii au sperat că poate, cu ocazia asfaltării, cumva-cumva se va prelungi canalizarea până la ei. I-au întrebat pe drumari dacă va fi aşa şi au primit un răspuns ce i-a lăsat cu gura căscată: nu, pentru că proiectul de asfaltare se opreşte înainte de capătul străzii. "L-au făcut din birou, fără să ştie cât de lungă e strada? Sau îşi bat joc de noi?...", se întreabă cele cinci familii.

Toate costă

Nemulţumită de cele aflate de la muncitori, Maria a fost săptămâna trecută în audienţă la viceprimarul Gheorghe Carp. "M-a primit un domn de la Compania de Apă şi mi-a spus să zic mersi că după 30 de ani ne-au tras apă fără să ne ceară bani". I s-a explicat că, pentru canalizare, cele cinci familii trebuie să-şi facă o fosă septică, ori la comun, ori fiecare separat. "Noi suntem în pantă faţă de restul străzii, aşa că pentru canalizarea caselor noastre trebuie o fosă separată, iar asta ar costa cam 10.000 de euro. Primăria zice că nu poate plăti pentru noi atâta. Dar dacă aş avea banii ăştia, aş mai locui aici?!", zice orădeanca.

Aceeaşi explicaţie a primit-o şi BIHOREANUL de la Biroul de Presă al Primăriei. "Racordarea la canalizare nu este posibilă deoarece casele sunt la un nivel mai coborât decât reţeaua de canalizare. Soluţia, deocamdată, este o staţie de epurare doar pentru zona respectivă, dar investiţia trebuie suportată financiar de beneficiari. Compania de Apă analizează totuşi în continuare această problemă", afirmă Mirela Macra, unul dintre purtătorii de cuvânt ai municipalităţii.

Nu se merită

La fel ca în cazul canalizării, administraţia spune că, momentan, nu are cum să le facă nici drum celor cinci familii. "Asfaltarea străzii face parte dintr-un proiect finanţat prin fonduri europene. Iar pentru că nu este introdusă canalizarea peste tot, nu a fost cuprinsă toată strada în proiectul de asfaltare. Nu dorim să asfaltăm acum, iar mai târziu să spargem strada şi apoi iar s-o asfaltăm", a mai explicat Macra. Când anume se va găsi o soluţie şi pentru canalizare, şi pentru asfaltare, nimeni nu mai ştie să spună...

"M-am convins, cinci familii nu merită banii Primăriei", spune resemnată Maria. Deopotrivă, însă, se întreabă dacă oraşul merită banii din taxele ei...


PE FONDURI UE

Muncă Ro pe bani Euro

La începutul lunii martie, firma Drumuri Orăşeneşti a pornit asfaltarea în cadrul proiectului "Modernizarea de străzi în vederea fluidizării traficului între zonele de acces rezidenţiale şi funcţionale din municipiul Oradea", în valoare de 28,6 milioane de lei şi finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR).

O regulă fundamentală a acestui tip de lucrări este, însă, că ele nu se pot desfăşura decât pe străzi pe care, în prealabil, a fost rezolvată problema infrastructurii subterane, astfel încât să nu fie necesară, ulterior, spargerea carosabilului pentru instalarea de conducte şi cabluri.

Strada Morii, alături de Depoului, Margaretei, Ursului, Vaporului şi Miron Costin, se află printre primele drumuri la care se lucrează în cadrul proiectului finanţat prin POR.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
eu
aproximativ aceeasi problema au cativa locatari de pe strada valea nucului din episcopia dupa cateva sesizari la primarie acelasi raspuns ca nu se poate desi de la bun inceput daca cei care au facut lucrarile de canalizare bagau tevile mai jos cu jumate de metru nu era nicio problema se putea racorda roata lumea, asa ca dupa ce am platit in jur de 140 lei racordul la canalizare, ni se spune sa ne luam pompa ca sa ne putem racorda la canalizare, nu mi se pare corect
Postat 31 Martie 2010, 09:21 de eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON