URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2012, 11:25

"Poliţia" lucrărilor: Primăria angajează "jandarmi" contra furtului de pe şantierele oraşului

"Poliţia" lucrărilor: Primăria angajează "jandarmi" contra furtului de pe şantierele oraşului DORELE, PROBLEME?! Primăria îşi plăteşte firmă specializată în dirigenţie de şantier care să garanteze calitatea lucrărilor "Dacă nu eşti atent, constructorul te poate fura folosind materiale mai puţine ori mai ieftine decât prevăd proiectele", spune viceprimarul Mircea Mălan
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea va pune câte un "poliţist" în spatele fiecărui drumar. Municipalitatea a scos la licitaţie serviciile de dirigienţie de şantier pentru toate lucrările la străzi, drumuri, poduri şi parcări care vor fi derulate în următorii doi ani.

"Inginerii Primăriei îi vor verifica pe diriginţii privaţi, care la rândul lor îi vor urmări pe executanţi", explică viceprimarul Mircea Mălan.

Lucru, gârlă!

O regulă de bază în management spune că un şef conduce atâţia oameni câţi poate urmări. Or, Primăria a derapat total. Astăzi, cinci ingineri răspund de cel puţin cinci puncte de lucru, şi au şi multe alte însărcinări. Iar "şantierizarea" e abia la început! Lunile următoare vor demara lucrări pe bandă rulantă, începând de la refacerea pieţelor Unirii şi Ferdinand, reabilitarea Pasajului Vulturul Negru şi transformarea în arteră pietonală a străzii Vasile Alecsandri, până la construcţia parcării subterane din Piaţa Independenţei şi a celei supraterane de la Stadionul Voinţa.

La fel, conform promisiunii făcute de primarul Ilie Bolojan în campanie, în cartiere se vor asfalta străzile nemodernizate de zeci de ani, va începe construcţia drumului rapid din strada Ecaterina Teodoroiu, a bretelelor de acces dinspre Nufărul spre centură, plus altele. Cum nici nu are destui oameni pentru a urmări toate lucrările şi nici nu poate face angajări, Primăria pune la bătaie 1,5 milioane lei pentru supravegherea, vreme de doi ani, a modului în care lucrează constructorii.

"Toată lumea fură"

02 Leontin Patcas_1.jpgSupervizorii vor trebui să fie cu ochii-n patru. "Prostia asta cu atribuirea lucrărilor la cel mai mic tarif face ca licitaţiile să se adjudece la jumătate din preţul de pornire, în vreme ce motorina şi materialele se tot scumpesc. Ca să nu lucreze în pierdere, constructorul "ciupeşte". Cum te-ai întos cu spatele, cum te-a făcut", povesteşte plastic Leontin Pătcaş (foto), unul dintre puţinii ingineri de teren ai Primăriei.

Exemple ar fi destule: în loc să sape fundaţia la 30 de centimetri, constructorul o face la 20, în loc să pună 5 centimetri de asfalt pune 4, iar în locul materialelor din proiect foloseşte înlocuitori cu 30-50% mai ieftini. "Toată lumea fură. Aşa s-a întâmplat cu gurile de canal din strada Sahia, care crapă pentru că s-a folosit ciment de tencuieli, la jumătate de preţ, sau cu asfaltul din strada Armatei Române, care se sfarmă pentru că în loc de agregate concasate din granit s-au folosit calcaroase, mai ieftine", zice inginerul.

Şantiere cu diriginte

02 Mircea Malan.jpgDiriginţii privaţi vor avea sarcină să oprească prăpădul. "Aceştia vor verifica ce s-a pus, cât s-a pus, care e grosimea asfaltului, dacă e respectată tehnologia şi altele", explică viceprimarul Mircea Mălan (foto). "Privaţii" vor răspunde cu portofelul. "Vom face contractul astfel încât firma va plăti pentru orice problemă de calitate", zice Mălan.

Spre deosebire de angajaţii Primăriei, care îşi iau salariul întreg chiar dacă omit "scăpările", în cazul unor nereguli diriginţii vor răspunde în solidar cu constructorul, fapt ce îi va arde la buzunar. Reprezentanţii Primăriei sunt convinşi că, astfel, calitatea lucrărilor va creşte. "Mai mulţi ochi pe o lucrare înseamnă şanse mai mari să descoperim neregulile", spune viceprimarul.

La licitaţia pentru dirigenţia de şantier aferentă lucrărilor de drumuri, poduri şi străzi anunţate pentru perioada 2012-2014 s-au înscris deja şase firme, deci Primăria are de unde alege. Câştigătorul va fi cunoscut săptămâna aceasta şi îşi va lua cât mai curând ingratul rol în serios. Acela de Bau-Bau al drumarilor...


PE BANI
2,5
la sută din valoarea lucrărilor ar putea costa dirigenţia de şantier


CAPUL LIMPEDE
Dirigenţie cu decontare

Folosirea firmelor specializate în dirigenţie de şantier la supravegherea lucrărilor nu este o idee nouă. În cadrul proiectelor europene, cheltuielile cu supervizarea sunt eligibile, semn că reprezintă un capitol important pentru gestionarea investiţiilor.

"Toate proiectele importante au prevăzute cheltuieli cu dirigenţia de şantier. Pentru că sunt banii contribuabililor, trebuie să fie cineva care să urmărească cum se execută lucrările", spune Marcel Boloş, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@.
Era mai potrivit "din puta gandirii" vicelui Malan !
Postat 20 Septembrie 2012, 20:41 de scortosul
Din putul gandirii vicelui Malan
Citez : <"Inginerii Primăriei îi vor verifica pe diriginţii privaţi, care la rândul lor îi vor urmări pe executanţi", explică viceprimarul Mircea Mălan.>. Nu e mai simplu sa ,,sari'' o veriga ? Adica inginerii primariei sa-i urmareasca pe executanti ?! Sau ,,obligatiile'' fata de ,,binefacatorii'' din fosta/viitoarea campanie nu mai sufera amanare ?! Ca fiecare are un fiu/fiica/frate/etc care ar manca si ala o paine....
Postat 20 Septembrie 2012, 19:35 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON