"Criza: o să fie şi mai rău!"

"Nu mai putem împuşca francul"

- De unde criza asta?

- S-a trecut prin etape. Iniţial a fost o criză financiară, determinată de relaţia nepotrivită dintre marile bănci şi fonduri speculative. Apoi criza a devenit economică, a început să influenţeze producţia, serviciile, comerţul. Acum e deja o criză culturală: societatea a ajuns să nu mai ştie încotro s-o ia şi pe ce să se bazeze. Multă vreme am fost dominaţi de conceptele liberaliste, care considerau că interesul privat e suficient, alături de piaţă, ca să asigure stabilitatea societăţii. Ultimii ani arată că nu e suficient, de unde şi reconsiderarea rolului statului. Statul tinde să devină mult mai normator şi mai activ, să fie şi arbitru, dar şi în mai mare măsură jucător.

Unele teorii încep să spună că nu are rost să mai reinventăm roata, ci trebuie să ne întoarcem la modelele vechi, în care aveam graniţe şi în care schimbul de mărfuri şi servicii putea fi planificat, controlat, în care statul putea stimula anumite activităţi economice sau tempera altele. Cam aşa cum face şi acum China. Alţii discută în ce măsură se pot regla lucrurile prin instrumente monetare. A fost o vreme când cantitatea de bani trebuia să aibă acoperire în cantitatea de aur, apoi în petrol, în fine, în mărfuri şi servicii. Deci ar trebui să ne întrebăm dacă nu am exagerat abandonând acoperirea banilor şi înlocuind-o cu speculaţii financiare de tot felul. N-ar trebui, oare, să ne întoarcem la un sistem de valori în care chiar Dumnezeu să fie mai prezent, iar setea de profit să nu ne domine?

- Criza e globală sau există mai multe crize locale, de diferite tipuri, inclusiv una românească?

- Şi una şi alta. E o criză globală, pentru că la nivel internaţional banii circulă foarte greu, deci investiţiile se fac mai rar şi mai puţin. Tot la nivel mondial există o contracţie a consumului. Sigur, în Germania, să zicem, o persoană nu mai cheltuie 1.000 de euro, ci 600, iar la noi nu mai cheltuie 1.000 de lei, ci 200. Tot restrângere de consum este, chiar dacă la nivel diferit.

Problema e că pe noi criza ne-a prins decapitalizaţi. Un european, la pensionare, are în bancă între 50.000 şi 100.000 de euro. La noi nu-i are omul nici când e activ. Similar se întâmplă cu firmele: o companie capitalistă are nişte rezerve, aşa-numitele provizioane, în timp ce, să fim serioşi, câte firme româneşti au pus ceva de-o parte? Dimpotrivă, la noi mai toate au angajat credite pentru a face afaceri în baza unor planuri care acum sunt depăşite, pentru că nu mai există consumul care era. Concluzionând, putem vorbi de o criză specific românească în contextul unei recesiuni globale.

- De ce la noi e criză, dar nu şi în Polonia, Cehia, Suedia, sau în alte ţări unde există creştere economică?

- Simplu: pentru că acolo oamenii muncesc. De la mic la mare. De la individul de rând la politicianul care elaborează politici publice.

- Şi la noi de ce nu muncesc oamenii? Nu pot, nu vor sau nu au unde?

- Explicaţia nu e complicată. În ultimii 20 de ani ne-am repezit să recuperăm diferenţele de consum faţă de capitalişti, deci să consumăm la fel de mult ca ei. Dar nu ne-am grăbit să şi muncim ca ei. La noi nu există un cult al muncii. Mai mult, pe fondul exuberanţei ultracreditării, la noi s-a speculat foarte mult. De ce să fi muncit cineva pământul, de pildă, când era mai simplu să cumpere un hectar cu 1.000 de euro şi să aştepte să-l revândă cu 2.000? La noi oamenii nu muncesc fiindcă nu se mulţumesc cu un randament de 8%. Dacă bagă 100 de euro într-o afacere, românul vrea să scoată 200 de euro, nu se mulţumeşte să scoată 108 euro. Deci, noi nu am gândit pe termen lung. Nu ne-a interesat decât ziua de azi sau, cel mult, cea de mâine. Nu ne-am gândit la poimâine. Trebuie să ne "resetăm" cultural, să ne dezvăţăm de vechile năravuri, să conştientizăm că nu mai putem, cum se spune, să împuşcăm francul.

"Statul român e nesătul"

- Ce greşeli au făcut politicienii români de ne-au adus sau ne-au lăsat să ajungem aici?

- În primul rând nu au construit o credibilitate care să aducă investitori. La noi dominante sunt afacerile mici, fără mize. Cu excepţia mărcii Logan, ce producem noi ca să ne cunoască lumea? Suntem cunoscuţi prin producţia de vapoare, de electronice, de legume? Nu.

Apoi, dincolo de lipsa curajului de a-şi asuma reconstrucţia statală  - nici nu mai povestesc că statul încurajează mentalitatea de asistat social a cetăţeanului, nu pe cea de întreprinzător - statul a permis ca angajaţii săi să fie şi privaţi. Există categorii profesionale întregi care sunt în două luntrii - medici, profesori, finanţişti...

Altă eroare e că au creat mecanismele evaziunii fiscale aproape la lumina zilei şi la scară naţională. Să fim înţeleşi, peste tot se eludează fiscul, dar ca la noi la nimeni. Acuma s-au trezit să lupte cu evaziunea, să ia impozitele de la speculatorii imobiliari când ei nu mai au bani. Deci e mereu atitudinea asta dubioasă de a ajunge în gară după ce trenul a plecat. Iar când politicienii fac asta regulat, sigur că-ţi pui probleme asupra corectitudinii lor. Poate n-ar strica să ne gândim la ideea utopică a unei legi a lustraţiei prin care cei care ne-au condus în ultimii 20 de ani să nu mai aibă acces la deciziile politice şi pe viitor.

- Se tot vorbeşte de datoria statului. Dar dacă România are datorii mici comparativ cu vecinii şi raportat la PIB, de ce nu poate să mai ia alte credite?

- Specific datoriei externe a României este că în ultimii doi ani a crescut constant şi periculos modul în care statul s-a îndatorat ca să-şi finanţeze cheltuielile curente, nu pe cele de capital. Înainte, acum trei ani, datoria crescuse, dar prin intrările de capital de la băncile-mamă străine care dădeau banii pentru creditarea privată, pentru finanţarea consumului, dar şi a afacerilor. Datoria publică este însă acum uriaşă, iar statul nu-şi poate acoperi cheltuielile aiuristice. Statului român, oricâţi bani îi dai, tot nu-i ajung.

- Curba de sacrificiu decisă de Guvern poate duce la redresare?

- O analiză responsabilă ar presupune să ai cifrele, dar Guvernul nu ni le spune. În atare situaţie, eşti nevoit să foloseşti datele care circulă public, iar acestea spun clar că măsurile nu sunt nici cele mai fericite, şi nici suficiente. Soluţia? Noi, la firmele cărora le dăm consultanţă, deja lucrăm pe scenarii cu taxe şi impozite majorate, fiindcă asta se va întâmpla. Noi trebuie să ne luptăm cu piaţa, să creăm bunuri şi servicii, să găsim pieţe, să supravieţuim. Iar dacă statul român o ia razna rău de tot, şi văd că aici e un tratament fiscal trist, o să mă duc să-mi fac firmă în Luxemburg sau unde o să pot.

"Mulţi îşi vor pierde minţile"

- Sunt voci care avertizează că reducerea subvenţiilor la încălzire va face ca la anul un apartament cu 3-4 camere să se vândă cu 10.000 de euro, întrucât oamenii vor fi evacuaţi pentru neplată. Atunci se mai poate vorbi de mobilizare, de solidaritate, de păstrarea moralului?

- Nu exclud nimic. E limpede că mulţi români vor fi într-o imposibilitate matematică de a supravieţui. Şi acum e o mirare cum reuşesc unii să supravieţuiască. O să vedem depresii, sinucideri şi altele din astea, pentru că limita de rezistenţă fizică va fi mult încercată. Mulţi îşi vor pierde minţile...

Vor supravieţui cei care vor avea ancore în credinţă sau într-un psihic solid, ori cei care sunt obişnuiţi să caute soluţii cu tenacitate. Cei care pictează din pasiune ar putea să vândă tablourile, iar cei care sunt mai flexibili vor face lucruri pe care până acum nu erau dispuşi să le facă.

Perspectivele sunt însă triste, pentru că principalul atribut al puterii actuale este că amestecă într-o formă extrem de experimentată minciuna cu adevărul pentru a manipula oamenii. Iar fără a avea repere şi informaţii sigure, fără a şti ce este adevărat şi ce e fals, oamenii nu vor putea face paşi înainte, nu vor putea să planifice nimic.

- O să fie, deci, şi mai rău?

- În logica de acum a lucrurilor, da. Nu trebuie să fii mare specialist ca să observi că în ultimele trei săptămâni, după vizita FMI şi după anunţul măsurilor de reducere a veniturilor populaţiei, totul s-a contractat fantastic. Aproape nimic nu mai mişcă. Până şi spălătoriile auto au căzut brusc. Cum să-ţi mai speli maşina când nu ştii dacă peste un an o mai ai, sau dacă o să mai ai casă? Perspectivele sunt triste. O să iasă la liman doar cei care se vor mobiliza şi care vor fi dispuşi să facă orice şi care se ridică şi după ce cad de două-trei ori la rând. Trebuie, însă, să ne obişnuim cu gândul că urmează o perioadă în care o să numărăm multe victime...