Şcoala de tâmpiţi: Un universitar orădean arată de ce produce proşti şcoala românească

Deşi comunismul a murit, şcoala încă scoate "oameni noi". Tâmpiţi, zice preşedintele ţării. Sistematic şi la toate nivelurile, spune universitarul orădean Mihai Maci, într-un text publicat săptămâna trecută pe platforma online contributors.ro, care a strâns peste 60.000 de citiri şi 400 de comentarii. O mulţime mult peste cea pe care ar putea s-o strângă la mitinguri toate sindicatele din învăţământ, semn că problemele expuse sunt reale şi ating pe toată lumea.

Ambiţia de a crea un om "supradezvoltat", pretenţia că ţinteşte performanţa fără a produce însă competenţă, cu profesori prost pregătiţi şi prost salarizaţi, dar încurajaţi să-şi "completeze" veniturile din comerţ cu meditaţii şi cu manuale - sunt doar câteva din cauzele care fac ca societăţii să-i fie livraţi absolvenţi care nu-şi merită diplomele şi care, la rându-le, vor perpetua impostura. Un cancer social, spune universitarul căruia BIHOREANUL îi prezintă constatările.

Industrie surogat

Lector de filosofie şi părinte al unei fetiţe de clasa a V-a, Mihai Maci (foto) porneşte în analiza intitulată şocant "Cum produce şcoala românească tâmpiţi" de la o observaţie empirică - ghiozdanul acesteia cântăreşte 7-9 kilograme, un pericol pentru sănătate - şi ajunge la concluzia că "tâmpiţii" nu sunt rezultatul unui accident sau al unor disfuncţii întâmplătoare ale sistemului de învăţământ, ci consecinţa lui logică. Motivul? "Sistemul nu e interesat de ceea ce produce, ci e focalizat pe propria supravieţuire şi pe afacerile conexe". Nu există, spune Mihai, nicio corelare între învăţământul preuniversitar şi cel superior, şi nici între acestea şi cererea pieţei.

Răul, spune profesorul, vine din primii ani de după comunism, când locul industriei propriu-zise, desfiinţate, l-a luat industria diplomelor universitare, care a "stabilizat" oraşele, mascând şomajul absolvenţilor de licee prin transformarea lor în studenţi. Toţi voiau să "muncească" la birou. "La noi toţi consideră că a te realiza e a munci la birou. Dar amintesc: când ţăranul mergea odinioară la muncă era odihnit şi abia de la muncă se întorcea obosit. Acum, orăşenii merg la birou gata obosiţi", zice Mihai. Ideea e că învăţământul a devenit o industrie energofagă, "un gigantic consumator de resurse", o problemă pentru bugetul de stat. Iar cercul vicios a inclus rând pe rând şi liceele, gimnaziile şi şcolile primare.

Culegerea "best-seller"

Deşi teoretic învăţământul e gratuit, greutatea ghiozdanului unui şcolar e dată de manualele şi culegerile care, majoritatea, sunt cumpărate de părinţi. Iar acestea sunt şi ele parte a industriei. "Rodica Birău (nu ştiţi cine e? înseamnă că nu aveţi copii de şcoală primară!) e un autor mai bine vândut decât Cărtărescu, Lucian Boia şi Liiceanu la un loc", spune Mihai Maci.

Cine e Rodica Birău? Unul din anonimii care populează eşalonul doi din Ministerul Educaţiei (indiferent de miniştri şi de guvernări), care îşi distribuie manualele şi culegerile inspectoratelor şcolare, de unde sunt distribuite profesorilor pentru a fi vândute elevilor (totdeauna fără chitanţă!), contra unor comisioane. "Cine ştie cât e salariul profesorilor înţelege că 10-15 procente din 15-20 lei, înmulţite cu 20-25 elevi şi cu câte 5-10 clase, dau o sumă mereu binevenită". Iar pe lângă beneficiile pecuniare mai vin şi titlurile din CV-uri, aşa că "unii precum doamna Birău pot afişa o listă nu de gradaţie de merit, ci de secretar de stat".

Din toate câte nimic

Dacă tot vând culegerile, profesorii se şi simt obligaţi "să lucreze" cu ele, de unde greutatea ghiozdanului şi sufocarea elevului cu o materie stufoasă şi incoerentă. În mod normal, spune Mihai, şcoala ar trebui să se bazeze pe manual, iar acesta să fie clar (înţeles de toată lumea, de la elevi la părinţi şi bunici), gradual (să prezinte materia de la elementar spre complex) şi complet (să aibă un început şi un sfârşit).

"Nu poţi cere unui manual de gimnaziu să se substituie unui tratat", zice profesorul, dar la noi tocmai asta se întâmplă. "Manualele abundă în termeni de neînţeles, dar şi în detalii care împiedică elevii să înţeleagă ansamblul". Rezultatul? "Parcurg materia şi nu rămân cu nimic". Fenomenul e cauzat de pretenţia sistemului că vrea "performanţă". "E patologic. Societatea se amăgeşte că poate obţine excelenţa fără a obţine şi consolida normalitatea. Or, scopul şcolii nu e de a crea savanţi, ci de a oferi elevilor cunoştinţe de bază, clare şi precise", spune Maci.

Fiindcă "temele cad peste elevi cu cadenţă înfricoşătoare şi în consecinţă ceea ce reţin aceştia e aleatoriu", oficialii au decis totuşi, de-o vreme, să simplifice lucrurile. Dar aiurea. "Manualele au fost subţiate ca volum, păstrând însă toate temele, iar ceea ce s-a tăiat a fost fix explicarea şi exemplificarea, astfel că au devenit abstracte până la incomprehensibil", spune profesorul. Dacă un părinte le răsfoieşte, nu înţelege mai nimic. Aşa ajunge la altă concluzie: copilului îi trebuie meditaţii! Iar viaţa elevului e complicată şi mai mult.

Condriplasmă şi sandviciuri

Ca să ilustreze fundătura, Mihai dă exemple concrete, de manuale cu o adevărată beţie terminologică pe care, poate, nu o stăpânesc nici specialiştii. Culegerea "Fii inteligent la matematică" le pune elevilor de clasa a IV-a următoarea problemă: "Andrei şi Călin vor să-şi cumpere mingi pentru antrenament. Câte mingi poate cumpăra fiecare dacă o minge costă 3 lei, iar 1/5 din suma lui Andrei e cu 3 mai mică decât 1/3 din suma lui Alin. Dacă Andrei ar avea cu 9 lei mai mult, atunci dublul sumei celor doi copii ar reprezenta costul unei biciclete, adică 436 lei". "Mie mi-au trebuit 19 operaţiuni ca să găsesc soluţia", recunoaşte profesorul.

În fine, universitarul nu se sfieşte să aducă vorba şi despre impostura departamentelor de pedagogie care ar trebui "să ia măsuri", exemplificând cu extrase dintr-o "Culegere de materiale despre politeţe" cu care însuşi directorul departamentului de profil al Universităţii din Oradea, Vasile Marcu, şi-a câştigat pe vremea când era inspector şcolar unul din titlurile care i-au permis să ajungă ditamai "prof.univ": "Sandviciurile mici se duc la gură cu ajutorul mâinii, cele mari se taie cu cuţitul pe farfurioară. Prunele şi caisele se deschid cu mâna, se scot sâmburii şi se mănâncă apoi fiecare parte". Altfel spus, în timp ce elevii sunt sufocaţi cu pretenţiozităţi, adică "ţara arde", pedagogii "se piaptănă": în loc să rezolve problemele, produc la rându-le alte inutilităţi, pe măsura "ştiinţei" lor!

"Olimpici" şi rataţi, "reformă" şi resemnare

Urmarea e că şcoala produce câţiva "performeri", iar grosul absolvenţilor ies din bănci total nepregătiţi. "Şcoala creează discriminare, şi e straniu că nicio instituţie specializată în combaterea discriminării nu observă acest lucru", spune Mihai Maci. "Evident, acolo unde există, talentul se cere încurajat şi susţinut. Dar a-l normativiza sub pretextul "performanţei" înseamnă a-l ucide", argumentează el.

În final, rămân două întrebări. Prima: de ce situaţia nu constituie o preocupare în interiorul sistemului? "A auzit cineva de un specialist în pedagogie care să avertizeze asupra exceselor programelor, a caracterului ininteligibil al manualelor sau asupra corelaţiei dintre nesfârşitele "reforme", pe de o parte, şi scăderea continuă a calităţii învăţământului?". Nu, pentru că "dascălii" sunt târâţi la "traininguri" şi "şcoli de vară", mai nou pe fonduri UE, unde sunt "prelucraţi" de "reformatori" de meserie fără nicio legătură serioasă cu şcoala.

Şi a doua întrebare: Statul nu cunoaşte situaţia? Ba da, dar o acceptă. "Problema ultimă e cea a salarizării profesorilor. Profesorii sunt atât de mulţi încât creşterea salariilor lor ar greva radical bugetul, lucru aproape cu neputinţă în condiţii normale, iar în vremuri de criză de-a dreptul de neimaginat". Aşa că soluţia, o programă minimalistă şi manuale clare, ar fi în contra intereselor de zi cu zi ale "corpului profesoral". Căci atunci din ce s-ar mai "descurca"?...

Ce-i de făcut?

Mihai Maci nu pretinde că are alt "leac" pentru însănătoşirea sistemului decât simplificarea lui, şi nici măcar că ar fi făcut o listă completă a tarelor acestuia. "Am vrut să descriu starea de fapt, fără să am o vedere de ansamblu asupra lui. Nu mă pot pronunţa, de pildă, asupra situaţiei imobiliare a şcolilor. Dar pentru că toţi propun "reformă" fără să inventarieze problemele, am considerat util să avansez eu o listă", şi-a motivat profesorul demersul.

Pe de altă parte, crede el, numai dacă toţi cei implicaţi în sistem, de la părinţi şi profesori până la înşişi elevii şi studenţii, vor conştientiza cât de grave îi sunt hibele, se va atinge masa critică necesară pentru ca decidenţii, "tehnocraţii" din Minister şi politicienii din Guvern, să ia taurul de coarne. Până nu va fi prea târziu, iar sistemul nu va fi asfixiat de propria-i greutate...

DOUĂ SOLUŢII
Descentralizare şi stabilizare

Membru al comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, Szabo Odon (foto) e deocamdată singurul politician bihorean care s-a arătat interesat atât de analiza făcută sistemului de către profesorul Mihai Maci, cât şi de soluţiile prin care acesta ar putea fi "însănătoşit". Un prim pas, spune Szabo, ar fi stabilizarea, pentru că toţi miniştrii au vrut să "reformeze" sistemul, dar l-au bulversat continuu, iar efectele pozitive pe care au mizat nu au avut timp să se facă simţite. Un al doilea pas e descentralizarea, transferarea de la Minister a deciziilor şi a resurselor, întrucât comunităţile locale îşi cunosc cel mai bine nevoile, inclusiv educaţionale.

În optica parlamentarului, inspectoratele şcolare ar trebui să rămână doar cu atribuţii de control, nu şi de normare, iar autorităţile locale ar putea administra şcolile astfel încât acestea să "producă" cu adevărat pentru societate. Tot autorităţile locale ar putea investi în materiale didactice şi laboratoare ori în stipendierea cu burse a elevilor, astfel încât învăţarea să fie cât mai practică, dar şi să reducă discriminarea de acum dintre şcolile din mediul rural şi cel urban. La fel, autorităţile locale ar putea suplini proasta salarizare a profesorilor acordând celor meritorii scutiri de taxe şi impozite, iar pe elevi i-ar putea premia dacă au rezultate bune şi dacă se implică în viaţa comunităţii, responsabilizându-i ca viitori cetăţeni.

"De exemplu, autorităţile locale ar putea da premii dacă la o şcoală profesională elevii creează un soi nou de plantă, sau ar putea organiza concursuri gen "Monopoly", în care "obiectele" să fie clădirile oraşului şi serviciile lui. Tinerii ar înţelege mai bine istoria comunităţilor, dar şi cum funcţionează ele, şi ar deveni mai responsabili", spune Szabo Odon. Condiţia e ca "activităţile să fie susţinute constant, iar sistemul astfel descentralizat să nu sufere schimbări de la un ministru la altul, de la un primar la altul".