URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2011, 11:32

Liber la obsedaţi!

Liber la obsedaţi! POFTIM CULTURĂ! Când în urmă cu doi ani BIHOREANUL a încercat să-i afle varianta, Mircea Isoc (foto) a răspuns în stilu-i caracteristic: "Nu discut cu oameni inculţi! Scrieţi ce vreţi. Nu aveţi pic de respect pentru oamenii culţi şi pentru meseria de dascăl". Absolvent de Mecanică, de profesie inginer, Isoc predă de 7 ani la Grupul Şcolar Industrial, fiind titular la catedra de discipline tehnice. Mereu a fost excepţia de la regulă, făcând glume nesărate chiar şi cu profesoarele, drept pentru care e izolat de colectiv
Liber la obsedaţi! VINOVAT ŞI NU PREA. Şeful Parchetului Marghita, Dorel Moţiu (foto), consideră că scoaterea de sub urmărire penală nu îl scoate pe profesor nevinovat. Dimpotrivă. "Noi am stabilit că faptele există, dar este o culpă administrativă şi nu una penală. El va putea fi sancţionat pe linie administrativă. Asta e treaba Inspectoratului Şcolar"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profesorul Mircea Gheorghe Isoc, de la Grupul Şcolar Industrial din Suplacu de Barcău, va rămâne cu siguranţă în memoria elevilor săi. Fetele şi-l vor aminti ca fiind monstrul care le băga mâinile pe sub bluze ca să le atingă sânii, le trăgea de chiloţi şi le chestiona despre filme porno şi poziţii sexuale, iar băieţii nu vor uita cum îi lovea şi îi scotea de la cursuri ca să se poată dedulci cu formele colegelor lor...

Trist e că individul poate sta mult şi bine la catedră, ascuns pe după chichiţe legislative, dar mai ales datorită anchetei penale fuşerite, care i-a permis să persifleze pe toată lumea. După ce l-a scutit de o anchetă psihiatrică, procurorul Alexandru Mintaş, un individ controversat la rândul lui, i-a dat obsedatului doar o amendă administrativă, motivând că nu prezintă pericol social. Iar Isoc are acum tupeul să se plângă şi de ea, cerând justiţiei să fie scos curat ca lacrima!

Teroristul

Povestea a fost dată în vileag în 2009, după ce una din victimele abia trecute de 15 ani, elevă în clasa a X-a de la profesională (Şcoala de Arte şi Meserii), nu a mai suportat ieşirile profesorului şi l-a spus dirigintei. "Mi-a băgat mâna la bluză şi m-a prins de sâni. M-a ridicat din bancă şi m-a strâns în braţe", povestea fata şi BIHOREANULUI.

Profesorul Mircea Isoc avea pe atunci 52 de ani dar, în ciuda vârstei, se purta ca un adolescent în călduri: îi ridica haina şi o pipăia, încercând să o sărute. De scârbă, fata n-a mai dat o vreme pe la orele lui. Cum însă s-a trezit cu note de 2 şi 3, fiind ameninţată cu corigenţa, s-a dus din nou. De fiecare dată era la fel: dascălul îi scotea pe băieţi din clasă şi, dacă vreunul nu se executa, îl trimitea în curte, cică să-i aducă pe ceilalţi înăuntru. Apoi se năpustea asupra fetei, imun până şi la ameninţările cu Poliţia. "După vreo două săptămâni de practică, mi-a zis că i-a fost dor de mine şi m-a luat iar în braţe. A încercat să mă pupe pe buze, dar mi-am tras capul. Îmi tot cerea să-l îmbrăţişez", povestea eleva.

Ulterior avea să se descopere că şi cu altele făcea la fel. "Mi-a băgat mâna la spate pe sub pantaloni şi m-a tras tare de chiloţi. A fost foarte dureros!", povestea o fată dintr-a IX-a. Scenele în care proful fugea prin clasă după eleve să le atingă sau după băieţi să-i pişte ori să îi strângă de gât zicându-le "I'll kill you" erau obişnuite. Dacă se opuneau, Isoc îi ameninţa cu corigenţa şi devenea violent. Edificator e exemplul unui băiat care a stat paravan între el şi o colegă pe care dascălul voia s-o pipăie. "M-am aplecat sub bancă, să iau ceva de pe jos, iar când m-am ridicat mi-a dat două palme şi m-a trântit cu capul de bancă", descria adolescentul.

Pe mâna legii

Declaraţia sa şi cele ale altor trei eleve au ajuns pe masa poliţiştilor. Adolescentul i-a făcut lui Isoc plângere penală pentru lovire, iar fetele pentru hărţuire sexuală. "În timpul orelor, circa 40 de minute ne vorbea despre sex, prezervative şi poziţii sexuale, ne întreba dacă suntem pregătiţi pentru sex, ce fel de prezervative cumpărăm şi doar la urmă, 10 minute, ne preda din materia şcolară", dezvăluia acelaşi băiat. "Măcar să fie schimbat", spera el.

În final, la fel ca o altă colegă care îndrăznise să declare împotriva lui, a avut de suferit pentru îndrăzneala sa. "M-a lăsat corigent la ambele materii predate de el, spunându-mi pe faţă adevărul, că de ce l-am reclamat", se arăta într-o declaraţie dată câteva luni mai târziu de băiat. "Aproape ne-a bătut când a aflat că am dat declaraţii", completa o elevă aflată în aceeaşi situaţie.

Pro şi contra

Şi alte fete au mai mărturisit că au fost pipăite, dar nu au depus plângere. O parte dintre adolescenţi susţineau declaraţiile elevilor care l-au denunţat, alţii afirmau că nici n-au văzut şi nici nu ştiau de isprăvile lui Isoc. Majoritatea au confirmat însă că profesorul îi strângea de gât şi că fugea după fete prin clasă.

La "rugăminţile" profesorului, trei fete de liceu susţineau că nu cred în reclamaţiile colegilor lor, deoarece Isoc "este un profesor foarte bun, care se comportă foarte frumos". "Eu aş vrea să rămână în şcoală, pentru că e un profesor extraordinar", susţinea una. "La noi în clasă nu a pipăit pe nimeni şi nu a lovit niciun băiat", spunea alta. "Nu cred că îi abuzează pe elevi"...

În dosar se află, în schimb, alte zeci de mărturii făcute sub protecţia anonimatului de elevi, la îndemnul psihologului şcolar, care a vrut să afle părerile lor despre Isoc. Copiii l-au descris ca fiind un obsedat sexual şi un neîngrijit care le vorbeşte despre filme porno şi despre frustrările lui. "Nu-şi schimbă niciodată hainele, pute şi îi miroase gura a alcool. Se dă la fete pentru că n-are femeie şi zice că pe femeia lui a bătut-o", scria un elev. "Dă înţeles obscen cuvintelor pe care le predă", spunea altul. Pe lângă faptul că fetele primeau note mai mari, doar din cauză că stârneau poftele profesorului, elevii erau nemulţumiţi şi că, din cauza "lecţiilor" de sex, Isoc îi ţinea şi în pauză, iar astfel cei din alte sate pierdeau autobuzele.

Care expertiză?

În ciuda evidenţelor, Isoc a tot tergiversat mersul anchetei, legându-se de chichiţe şi refuzând să se prezinte la Poliţie când era chemat, pe motiv că avocatul lui nu era disponibil. Individul a mizat şi pe faptul că, fiind la profesională, elevii puteau fi priviţi ca fiind mai puţin inteligenţi, iar ca atare credibilitatea lor era scăzută. El a şi declarat, în susţinerea nevinovăţiei sale, că, pe lângă faptul că nu îi frecventau orele, fetele care îl acuzau de hărţuire erau indisciplinate, una era gravidă în luna a 6-a, iar alta fusese scoasă la careul şcolii, după ce a fost prinsă furând un ruj...

Isoc şi-a sfidat pe faţă anchetatorii. Deşi a trecut cu bine de detectorul de minciuni, a refuzat să se prezinte la Medicina Legală, pentru a efectua examenul psihiatric dispus de poliţişti şi de procurorul care a supravegheat la început cazul, Marinela Ciupergher. Mai mult, agentului şef Constantin Morariu i-a făcut plângere cerând recuzarea, pentru "purtare obstructivă". "A cerut cu totul abuziv o expertiză psihiatrică pe care o consider nerelevantă, făcută doar în scopul de a mă discredita şi de a-mi murdări imaginea", susţinea Isoc, prelevându-se de o adeverinţă eliberată de medicul de familie potrivit căreia nu figura în evidenţe cu nicio boală psihiatrică.

Actul nu avea însă relevanţă, o dată pentru că nu era făcut de un medic specialist şi apoi pentru că vorbea de o situaţie din trecut, care s-ar fi putut schimba oricând. Dar Isoc a zis nu, şi aşa a rămas deşi, potrivit Codului de Procedură Penală, atunci când e dispusă de un organ de cercetare penală, expertiza psihiatrică "este executorie şi se duce la îndeplinire, în caz de opunere, de către organele de Poliţie".

Nu e un pericol

Acest fapt nu i-a sărit în ochi procurorului care a finalizat cazul, Alexandru Mintaş, de la Parchetul Marghita. Apreciind că Isoc nu a săvârşit hărţuirea sexuală, având în vedere că nu a ameninţat sau a constrâns pe cineva pentru a obţine satisfacţii de natură sexuală, şi având suspiciuni legate de lovirea elevului, deoarece doi dintre martorii care au dat declaraţie nu fuseseră la şcoală în ziua cu pricina, procurorul a schimbat încadrarea juridică în purtare abuzivă. Apoi, în aceeaşi zi, a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi i-a dat doar o amendă administrativă de 1.000 de lei, motivând că "fapta nu a produs urmări grave", şi că "s-a adus o atingere minimă valorilor apărate de articolul de lege".

Culmea e, însă, alta: că până şi Isoc s-a declarat nemulţumit de ancheta care l-a favorizat. El a făcut plângere atât la prim-procurorul Parchetului, Dorel Moţiu, cât şi apoi la Judecătoria Marghita, susţinând că Mintaş a greşit când a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe motiv că fapta nu prezintă pericol social. În viziunea profesorului, procurorul trebuia să îl absolve de orice vină!

Procurorul e suveran

Contactat de BIHOREANUL, procurorul Mintaş a refuzat o discuţie lămuritoare, declarându-se mulţumit de soluţia dată. "E cu dus-întors, pentru că sunt şi declaraţii forţate de la copii", s-a rezumat el să spună, susţinând în continuare că Isoc "nu pune problema de pericol social". Întrebat dacă ar avea curajul să îşi lase propriul copil în prezenţa unui asemenea profesor, a tăcut chitic. "Până la urmă, e o părere pe care mi-am dat-o, care poate fi atacată. În măsura în care se va ajunge la o soluţie definitivă, vom vedea dacă mi se dă dreptate sau nu".

08 Motiu (mare).jpgLa fel zice şi şeful Parchetului, prim-procurorul Dorel Moţiu, care a respins plângerea făcută de Isoc şi a menţinut decizia procurorului, dar nu s-a pronunţat mai departe cât de dreaptă este ordonanţa lui Mintaş. "Procurorul e suveran în deciziile pe care le dă", zice Moţiu (foto), apărându-şi colegul şi susţinând că expertiza psihiatrică nu era obligatorie de vreme ce la cercetări anchetatorul "nu a avut indicii" că inculpatul ar fi sărit de pe fix! "Adeverinţa de la medicul de familie este un act oficial, care trebuie luat în considerare. Expertiza psihiatrică e obligatorie în cazul unui infractor minor sau la infracţiunile contra vieţii", susţine Moţiu.

Îl contrazice un medic cu experienţă în expertizele psihiatrice, consultat de BIHOREANUL, care susţine că, la prima vedere, "profesorul are un instinct de psihopat, adică nu îşi poate înfrânge instinctele", fiindcă "foarte mulţi bărbaţi au asemenea porniri, însă nu le dau curs pentru că respectă limitele de etică, sociale, legale; asta face diferenţa între un om normal şi un psihopat".

Fără obiecţii?

Prim-procurorul afirmă că Mintaş a stabilit totuşi vinovăţia celui pe care l-a cercetat, dar faptele nu sunt de natură penală, ci administrativă. "În baza soluţiei noastre, Inspectoratul Şcolar poate lua o decizie administrativă. Dacă din conţinutul dosarului procurorul şi-ar fi conturat o convingere că respectivul poate fi condamnat, ar fi trimis dosarul în instanţă", a spus Moţiu, explicând de ce, în loc să lase judecătorii să se pronunţe, Mintaş a preferat să închidă cazul.

O altă ciudăţenie e că niciuna din victime nu a făcut plângere împotriva soluţiei, deşi prim-procurorul susţine că li s-a trimis tuturor rezultatul anchetei. "Eu nu ştiam că s-a dat o soluţie în dosar şi bănuiesc că nici familiile copiilor. Or fi zis că ei au depus declaraţie la Poliţie şi că mai departe se rezolvă. Ştiu doar că în timpul cercetărilor, Isoc şi avocatul său au mers de mai multe ori acasă la băiat şi au vrut să se împace, dar nu pot spune ce s-a întâmplat mai departe", afirmă fosta dirigintă a reclamanţilor, Gabriela Olar.

Cu susu-n jos

Trist e că, la fel ca procurorii, şi conducerea şcolii unde predă Isoc a ezitat să ia măsuri împotriva lui. Din... milă! Deşi, la fel ca acum, bărbatul era un izolat şi nu se înţelegea cu colegii, în urmă cu doi ani, când a izbucnit scandalul, consiliul profesoral a decis să-i dea doar un avertisment, ca nu cumva să îl încurce-n carieră, apreciind că în rest e treaba Parchetului să tragă concluziile.

08 Tripon.jpg"Nu am mai avut reclamaţii de la copii, l-am scos de la clasele unde erau cei care l-au reclamat, ca să nu-i mai lase corigenţi, iar din acest punct de vedere situaţia s-a îmbunătăţit. Totuşi, el e în continuare un răzvrătit şi nici măcar contractul colectiv de muncă nu l-a semnat", afirmă directorul Octavian Tripon (foto), adăugând că Isoc are calităţi incontestabile în ce priveşte lecţiile la clasă, dar ca om lasă de dorit şi nu le face bine copiilor.

Nu e de mirare că, pe fondul indeciziei şi îngăduinţei şefilor săi, Isoc e cel care "dă tonul". De exemplu, în loc să-l fi ţinut din scurt, conducerea şcolii l-a ajutat pe profesor să-şi pună orele aşa încât să aibă şi o zi liberă pe săptămână, ca să-şi rezolve problemele de acasă. Asta fiindcă e divorţat şi are un copil pe care nu l-a recunoscut. Cu toate că testul de paternitate a dovedit că e al lui, Isoc a refuzat să plătească pensia alimentară. Şi, deşi Judecătoria a trimis notă şcolii ca să-i oprească din salariu, contabila nu a avut curaj. Mai mult, deşi avea două dosare penale pe rol, Isoc a dat şi şcoala în judecată, fiindcă pe anul şcolar 2008-2009 a primit doar calificativul "bine", şi nu "foarte bine"!

"Am făcut tot ce se poate, dar legal nu ştim ce îi mai putem face. Am primit şi de la Parchet o hârtie că faptele lui nu se pun în evidenţă şi să îi dăm o sancţiune administrativă, dar înainte a fost sancţionat de consiliul profesoral. Nici nu ştiu ce să fac, pentru că o să ne dea în judecată, iar Inspectoratul zice că noi suntem de vină", se teme directorul, vizibil depăşit de situaţie.

Aşa-i sistemul!

Ramona Bacter.jpgJurista Ramona Bacter (foto), purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, întăreşte culpa colegilor lui Isoc. Conducerea şcolii a dat greş că nu l-a pedepsit mai aspru atunci când a trebuit, iar acum lucrurile se răzbună.

"Conform Legii privind statutul cadrelor didactice, trebuia să facă o comisie de cercetare disciplinară în 30 de zile de la comiterea faptei, iar consiliul profesoral să propună una din 6 sancţiuni: observaţie scrisă, avertisment, diminuarea salariului de bază, suspendarea dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare, destituirea din funcţia de conducere, dacă ar fi fost cazul, sau chiar desfacerea disciplinară a contractului de muncă", afirmă Bacter. Aceeaşi conducere putea dispune inclusiv efectuarea unei expertize psihiatrice în cazul lui Isoc, ceea ce nu s-a întâmplat. "Până la o soluţie definitivă şi irevocabilă, Inspectoratul nu poate face absolut nimic. Profesorul va practica în continuare, pentru că e o adevărată tevatură să dai afară un cadru didactic", zice jurista, revoltată, la rândul ei, de caz.

Acum, mingea e în terenul judecătorilor, care pot îngropa definitiv dosarul sau pot cere procurorilor să-şi facă treaba pe îndelete. Rămâne de văzut dacă instanţa va da dreptate anchetatorului, victimelor sau, de ce nu, lui Isoc...


CONTROVERSAT
Pe-o mână cu hoţii

Alexandru Mintaş, procurorul care l-a cercetat pe Isoc, nu e nici el uşă de biserică, fiind acuzat în trecut inclusiv de faptul că ar proteja hoţii de combustibili de la Suplacu de Barcău. În 2000, din cauza acestor suspiciuni, a şi fost destituit din funcţia de prim-procuror al Parchetului Marghita.

Potrivit unor surse judiciare, la acel moment Parchetul Curţii de Apel Oradea a organizat un flagrant, la informaţia că Mintaş ar fi facilitat unor hoţi intrarea în rafinăria de la Suplac, dar până la urmă faptele nu au putut fi dovedite. "Am primit informaţia că el urma să fie cu maşina premergătoare hoţilor, dar nu s-a mai putut dovedi, pentru că a făcut un accident. El a declarat că venea de la o petrecere şi nu au existat alte dovezi. De altfel, consumase alcool în seara aceea şi, pentru asta, a fost sancţionat contravenţional", au spus sursele BIHOREANULUI.

De cealaltă parte, Mintaş susţine că a fost o înscenare. "A fost un joc. Nu mai discutăm acuma, că nu îmi vine să discut despre asta", a tranşat el chestiunea.

Pe de altă parte, potrivit unor relatări de presă, Mintaş a avut de-a face şi cu Securitatea, în 1989 fiind elev la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa. Revoluţia l-a împiedicat să urmeze o carieră în aparatul represiv, aşa că după 1990 s-a făcut procuror.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Asta merita o corectie neoficiala
Nu poate primi de la o gasca de parinti, intr-o noapte, o batuta sora cu moartea? sau o bâtă in cap? una care sa il bage in spital catva timp? ca justitia nu isi face treaba oricum.
Postat 26 Ianuarie 2011, 07:32 de azeroth
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON