URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2011, 15:03

Lecţia de chibzuială: Directorii de şcoli şi grădiniţe, puşi la economii de Primărie

Lecţia de chibzuială: Directorii de şcoli şi grădiniţe, puşi la economii de Primărie CONSUM RECORD. Anul trecut, la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, într-o lună de vacanţă consumul de apă a fost aproape dublu faţă de una obişnuită de şcoală. Pentru a ţine cifrele contoarelor sub control, fiecare şcoală va trebui să declare lunar ce şi cât consumă, astfel încât să fie stopată risipa şi nepăsarea

Se spune că ceea ce nu ştii nu te afectează. Cam aşa cred şi managerii şcolilor şi grădiniţelor orădene, în condiţiile în care toate facturile la utilităţi le sunt achitate de Primărie, iar lor nu le pasă defel să reducă valoarea acestor. Drept urmare, cei interesaţi să ţină sub control consumurile de apă ori de curent se pot număra pe degete.

Pentru a-i face pe directori mai gospodari, Primăria va impune două noi regulamente unităţilor de învăţământ. Din ianuarie, toţi directorii vor trebui să fie mai chibzuiţi cu consumurile de apă, căldură şi electricitate şi să ţină o evidenţă clară a acestora, dar şi să închirieze spaţiile din şcoli după criterii bine stabilite, nu "la negru".

08 Mihai Oaie.jpgVacanţă cu cheltuieli

Toate facturile de utilităţi ale unităţilor de învăţământ din Oradea sunt achitate de Primărie. Ca atare, nefiind în gestiunea lor, directorii de şcoli s-au obişnuit să nici nu fie interesaţi de cât costă aceste utilităţi. Aşa s-a ajuns, de pildă, ca într-o lună de vacanţă din 2010, la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul să se înregistreze un consum de apă dublu faţă de cel dintr-o lună obişnuită, când au loc cursuri. Consum care n-a putut fi explicat de conducerea şcolii nici până în prezent, astfel că Primăria n-a avut ce face decât să plătească factura uriaşă.

Municipalitatea vrea, însă, să întoarcă foaia. "Directorii trebuie să fie mai responsabili. Mulţi nici nu ştiu unde sunt contoarele în şcoli", spune Mihai Oaie (foto), şeful Biroului Administrativ şi Monitorizare Consumuri în cadrul Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO). Drept urmare, din ianuarie, prin două regulamente noi, Primăria îi va obliga pe directori să nu-i mai "doară-n cot" şi să fie riguroşi şi corecţi inclusiv la închirierea spaţiilor din interiorul unităţilor de învăţământ.

Închideţi robinetele!

Regulamentul privind monitorizarea consumurilor unităţilor de învăţământ are ca scop reducerea cheltuielilor lunare şi cuprinde reguli specifice privind fiecare tip de consum: energie termică şi apă caldă, energie electrică, apă rece şi canalizare, salubritate, respectiv de combustibil lichid şi solid pentru şcolile şi grădiniţele care au centrale termice proprii. Directorii vor numi persoane responsabile care până la data de 10 a fiecărei luni vor verifica toate contoarele, iar datele consemnate le vor trimite la AIO. Astfel, fiecare director va şti, vrând-nevrând, cât consumă şcoala sa lunar, iar în timp, după eventualele fluctuaţii, se va putea urmări dacă aceste consumuri reflectă necesităţile sau includ şi risipă.

De altfel, şcolile şi grădiniţele vor fi constrânse să facă economii. Când temperaturile exterioare vor fi mai mari de -2 grade Celsius, între orele 20 şi 5, în weekenduri şi în vacanţe robineţii caloriferelor vor fi închişi pe trei sferturi. În unităţile cu centrale proprii, directorii vor putea da drumul la căldură doar după ce AIO îşi dă acordul şi vor trebui să justifice fiecare litru de motorină ori bucată de lemn consumate.

Fără becuri aiurea

Totodată, pe timp de noapte şi la sfârşit de săptămână în unităţile de învăţământ nu trebuie să ardă nejustificat luminile, cu excepţia celor de supraveghere, iar pe durata vacanţelor şcolare nu se va folosi electricitatea decât strict pentru aceste lumini de supraveghere, activităţile fără elevi şi fără preşcolari urmând să fie desfăşurate exclusiv pe durata zilei, la lumină naturală. În privinţa consumului de apă, directorii de şcoli trebuie să se asigure că acesta nu se va produce decât pentru activităţile interne, nu şi de exemplu pentru spălarea maşinilor sau în alte scopuri.

Reprezentanţii AIO garantează că toate aceste măsuri nu vor rămâne doar pe hârtie, căci vor exista şi controale pentru a se verifica respectarea lor. "Periodic, vom verifica dacă cifrele din evidenţe corespund cu cele reale", precizează Mihai Oaie. Dacă se vor constata neconcordanţe, persoanele responsabile cu ţinerea evidenţelor vor fi trase la răspundere.

Chirie la vedere

Tot pentru responsabilizarea managerilor de şcoli, AIO a pregătit o metodologie de închiriere a spaţiilor din incinta unităţilor de învăţământ. "Am inventariat toate suprafeţele şcolilor şi numărul de clădiri şi de săli, iar din 2012 se va aplica şi această metodologie", spune Oaie. Directorii trebuie să ştie clar cum şi la ce preţuri pot închiria spaţii. "Vrem să prevenim situaţiile în care aceste venituri nu sunt declarate", zice şeful din AIO, fără să mai insiste că aceasta e o practică veche de aproape 20 de ani şi cunoscută de toată lumea.

Anul trecut, BIHOREANUL chiar a demonstrat că unii directori de şcoli sunt dispuşi să închirieze "neoficial" sălile de clasă, adică fără să declare banii încasaţi şi, ca atare, fără să existe vreun control în cheltuirea acestora. Metodologia pe care Primăria vrea s-o impună prevede tarife fixe pentru închirierea camerelor de internat, a sălilor de clasă, a terenurilor de sport ori a cantinelor, tarife ce urmează să fie stabilite în zilele următoare, astfel încât să fie aprobate în proxima reuniune a Consiliului Local. Regulamentul va mai prevede, de asemenea, ca toate contractele de închiriere să fie aprobate pe viitor de AIO, iar utilităţile consumate de chiriaşi să fie plătite de aceştia.

Atât regulamentul privind consumurile, cât şi metodologia vizând închirierile de spaţii vor fi supuse dezbaterii publice miercuri, de la ora 14, în sala mare a Primăriei.

Sceptici cu economiile

08 Maria Onita.jpgDacă despre metodologia de închiriere managerii de şcoli nu cârtesc, ba pentru a-şi demonstra probitatea zic chiar că e binevenită, în schimb nu privesc cu ochi buni proiectul de regulament pentru monitorizarea consumurilor. Nemulţumiţi că ar fi obligaţi la noi hârţogării, directorii afirmă că Primăria nu ţine cont de amănuntul că activitatea din şcoli nu se încheie în toate cazurile vinerea. "În week-end-uri avem pregătirile pentru Bac, nu putem opri căldura. În plus, şcoala e mare, nu cred că se va încălzi suficient pe când ajung copiii dimineaţa, dacă noi pornim căldura la ora 5", zice Maria Oniţa (foto), directoarea Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

Reprezentanţii Primăriei răspund, însă, că utilităţile vor putea fi folosite în sălile în care există activităţi şcolare şi la sfârşit de săptămână, dar regula de economie va fi valabilă pentru restul sălilor. 2012 nu se arată deloc mai bun decât anul care stă să se încheie, aşa că orice economie făcută acum va preveni eventuale tăieri...


AVANPREMIERĂ
Pregătire pentru descentralizare

Regulamentele nou-întocmite de municipalitate reprezintă şi o modalitate de a pregăti managerii de şcoli pentru descentralizarea cheltuielilor privind utilităţile. Ministerul Educaţiei are de gând ca în viitor să cuprindă aceste costuri în finanţarea pe cap de elev pe care o va acorda fiecărei şcoli în parte, aşa că facturile nu vor mai fi plătite de primării, ci de unităţile de învăţământ. Previzibil, directorii de şcoli se tem de o asemenea descentralizare, suspectând Ministerul că vrea să aloce mai puţini bani decât ar fi nevoie pentru acoperirea necesităţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Chibzuială de la oaie?
De acord cu cei care au mai scris. Mihai Oaie a înffinţat o spălătorie auto pe strada Sovata "rezolvând" nişte acte, tăind nişte arbori. Nu a plătit un leu impozit de când există firma şi a ieşit din firmă în 2011, dar tot acolo îşi spală maşinile el şi prietenii, dar firma tot nu a plătit niciun leu impozit pe salarii, profit, cifră de afaceri etc. Firma a fost amendată pentru munca la negru şi are datorii imense către CET, Primărie etc., dar are contract pentru spălarea maşinilor cu Poliţia Locală Oradea. Asemenea oameni vorbesc despre chibzuială?! Nişte avortoni care mint şi încalcă legea verifică aplicarea legii? Există decizie judecătorească definitivă împotriva firmei şi tot nu plătesc. E frumos ca nişte lupi deghizaţi în oi să aibă grijă de ordine şi lege, nu? Culmea e că am sesizat toate astea, dar nimănui nu-i pasă pentru că linge unde trebuie aşa cum scria cineva înaintea mea.
Postat 28 Ianuarie 2013, 15:30 de TK
ei
Toata famila OAIE "PARTE MASCULINA" o familie de ratati,lingai si prosti pe deasupra.Ling dupa cum bate vantul,cum este seful asa sunt si subalterni niste rebuturi ale societatii.SPALATORIE,SPALATORIE,CONSUM DE APA REDUS,CONSUM DE APA REDUS ..............................
Postat 14 Decembrie 2011, 13:42 de ei
voi
Misulica Economu ... le impune directorilor sa faca economie la apa, dar oare atunci cand ii spala masina directorului Beltechi la spalatoria proprie de pe Sovata, el face economie??
Postat 13 Decembrie 2011, 23:15 de voi
noi
POATE SPALA OAIE LA SPALATORIA AUTO PE CARE O DETINE CU RESTUL DE APA
Postat 13 Decembrie 2011, 16:21 de noi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON