URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Martie 2017, 10:34

Un specialist în material săditor dezvăluie secretele grădinilor roditoare: "Oamenii caută ambalajele frumoase, nu soiurile gustoase"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fie că este vorba de curţile şi grădinile caselor sau de spaţiile verzi care înconjoară blocurile, toate prind din nou viaţă primăvara. Ca să crească frumos, dar şi să aibă randament, plantele trebuie însă întreţinute cu grijă. Daniel Boţa, administratorul magazinelor Danvert, specializate în comercializarea materialului semincer şi a altor produse agricole, explică lucrările necesare în această perioadă pentru ca toate să meargă din plin.

Munci de primăvară

- A venit primăvara şi grădinile renasc. Ce trebuie să facă în această perioadă un grădinar?

- În primul rând, resturile vegetale trebuie scoase din grădini. Terenul trebuie săpat şi pregătit pentru însămânţările de primăvară, deşi ideal ar fi fost să fie lucrat cu cazmaua încă din toamnă, iar acum doar nivelat şi mişcat. Pomii se plantează cât mai devreme posibil, imediat după ce se dezgheaţă pământul. Tot acum se tund pomii, arbuştii fructiferi (zmeurul, murul, coacăzul) şi trandafirii. Mai este necesară administrarea de îngrăşăminte.

- Care sunt cele mai eficiente soluţii pentru curăţarea grădinilor: incendierea sau tratamentele chimice?

- Cea mai eficientă este curăţenia bine făcută. Adică să adunăm toate resturile vegetale şi să le transformăm în compost.

- Care sunt regulile la plantarea de puieţi primăvara?

- Gropile trebuie săpate cu cât mai mult timp posibil înainte de plantare, fără "economie" la mărimea acestora. Apoi, puieţii trebuie fasonaţi, adică tăiaţi din înălţime, din creşterile laterale mari, din rădăcinile prea mari sau rupte, astfel încât să echilibrăm dimensiunea rădăcinii cu partea aeriană şi să încercăm dezvoltarea armonioasă a plantei. Urmează mocirlirea, adică prepararea unui amestec din pământ, apă şi balegă proaspătă de vacă, iar apoi aşezăm puieţii în groapă, împreună cu un fertilizant.

- Copacii toaletaţi trebuie obligatoriu şi trataţi?

- Toate speciile care rezistă peste iarnă ar trebui tratate în această perioadă, cu atât mai mult acele plante care au suferit răni. Aceste locuri sunt nişte puncte slabe, care trebuie protejate.

Românesc vs. din import

- La ce ar trebui să fie atenţi cei care cumpără seminţe, butaşi, bulbi sau alt material semincer?

- La seminţe nu se poate face mare lucru, doar verificarea termenului de expirare. La butaşi trebuie să verificăm să nu fie uscaţi, când zgâriem rădăcina să aibă o culoare albă şi să fie elastică, iar partea aeriană să aibă sub scoarţă o culoare verde şi să nu se rupă uşor. La pomi, ideal ar fi să nu aibă rădăcină ambalată, să nu fi stat la căldură, ci în pământ.

- Este adevărat că nu se mai găsesc seminţe şi răsaduri de legume din soiuri româneşti?

- Se găsesc, ba chiar tot mai multe în ultimii ani, dar într-adevăr, ponderea lor faţă de cele de import este mult mai mică. La fel de adevărat este, însă, că majoritatea clienţilor caută mai degrabă un ambalaj frumos decât un soi mai gustos.

- Ce preferinţe au bihorenii când vine vorba despre florile de primăvară?

- Internetul şi oferta variată ne-au determinat să plantăm specii a căror origine nu este potrivită acestui gen de climat, astfel încât şi reuşita lor este şubredă. Totuşi, pe primul loc au rămas muşcatele, petuniile, panseluţele, crăiţele, cârciumăresele, florile de miere, begoniile.

"Ajutoare" pentru plante

- Îngrăşămintele sunt obligatorii pentru reuşita grădinăritului?

- Nu putem avea o plantă sănătoasă fără îngrăşăminte, fie că folosim din cele chimice, fie alternative naturale, din ce în ce mai multe şi mai accesibile ca preţ.

- Când şi cum se aplică pesticidele? Orice plantă are nevoie de pesticide?

- Problema pesticidelor este complexă. Dacă ne referim strict la această perioadă, toate plantele din grădină ar trebui stropite cu un insecticid uleios şi la 10-15 zile cu un fungicid pe bază de cupru sau polisulfură de calciu. Aceste stropiri sunt cel mai puţin toxice şi ar trebui făcute şi toamna, după căderea frunzelor. La speciile sensibile la băşicarea frunzelor, cum sunt piersicii, de exemplu, trei stropiri pe bază de cupru în perioada de repaus vegetativ reduce semnificativ această problemă.

- Ce facem dacă dorim să cultivăm legume bio?

- În cultura bio, pe lângă folosirea exclusivă a unor produse de origine ecologică, este necesar ca în sol să se facă lucrări de prevenţie pentru combaterea dăunătorilor şi a bolilor, ceea ce presupune o documentare laborioasă.

- Cum putem avea în curte un covor de gazon cât mai bun?

- Pentru un gazon frumos este obligatorie folosirea îngrăşămintelor, fie chimice, de preferat cele cu eliberare controlată, fie naturale. La fel de necesare sunt şi lucrările specifice: scarificare (afânare cu scarificatorul, care permite pătrunderea aerului la rădăcină), aerare, tundere, aplicarea de îngrăşăminte foliare şi de fungicide, de preferinţă preventiv.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON