URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iulie 2016, 07:30

Oradea în vacanţă: Turiştii evrei sunt surprinşi de cât de ieftin este oraşul, dar se plâng de faptul că orădenii nu vorbesc engleza

Oradea în vacanţă: Turiştii evrei sunt surprinşi de cât de ieftin este oraşul, dar se plâng de faptul că orădenii nu vorbesc engleza "A GOOD DEAL". Printre turiştii care şi-au încheiat săptămâna trecută sejurul în Oradea s-au numărat Amal Elein (stânga) şi fiica ei adolescentă. În căutarea unei vacanţe relaxante, israeliencele au mărturisit că Oradea a fost o alegere bună. "Poate vom reveni", a spus Amal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă până acum turiştii străini ajungeau în Oradea doar în tranzit sau aduşi în plimbare de la hotelurile din staţiunile balneare vecine, oraşul de pe Crişul Repede a devenit în sine, din această vară, destinaţie de vacanţă. Pentru că aeroportul a fost reabilitat, o agenţie din Tel Aviv aduce săptămânal turişti, cu avioane mari, estimând că până la finalul verii aproape 2.000 de evrei vor pune piciorul pe pământ orădean.

Mulţi dintre cei care vin în vacanţă aici nu au mai fost niciodată în România şi sunt încântaţi să descopere cât de frumoasă este Oradea. De asemenea, turiştii evrei spun că oraşul este o destinaţie ieftină şi în care nu se plictisesc. În schimb, le reproşează orădenilor că nu cunosc suficient de bine limba engleză şi, astfel, nu-i pot îndruma cum s-ar cuveni.

Destinaţie: Oradea!

Din 6 iulie până pe 31 august, în fiecare miercuri, la Aeroportul Oradea este agitaţie. Singura cursă externă regulată, operată de compania Blue Air, aduce la orele prânzului circa 150 de turişti israelieni. Câteva zeci de minute mai târziu, acelaşi avion îi duce acasă pe turiştii care îşi încheie sejurul românesc.

Vacanţele sunt intermediate de agenţia Meshek Wings din Tel Aviv, al doilea cel mai mare oraş din Israel. Numărul total al turiştilor evrei care vor veni în această vară la Oradea nu se cunoaşte, întrucât nu toate pachetele au fost vândute. Agenţia are o capacitate maximă de 2.000 de locuri, dar e greu de crezut că le va comercializa pe toate. Fiecare sejur durează 7 zile, turiştii fiind cazaţi la hotelurile Ramada şi DoubleTree by Hilton, respectiv la President în Băile Felix.

Nu toţi turiştii care aleg Oradea ca destinaţie de vacanţă rămân cele 7 zile numai aici. Agenţia le oferă şi excursii la Budapesta sau chiar Viena, iar mulţi optează pentru ele. "Din numărul total al turiştilor, cei care vor sta numai în Bihor estimăm că va fi de 40%", spun cei de la Meshek Wings.

Ieftin şi distractiv

Pentru vacanţa petrecută la Oradea, fiecare turist plăteşte între 500 şi 700 euro, bani care îi asigură transportul şi cazarea în regim de demipensiune, acces la serviciile SPA ale hotelurilor, un tur ghidat în municipiu şi o excursie la Peştera Urşilor. "Mi s-a părut foarte ieftin", a spus Tomer (foto), un tânăr israelian, de 19 ani, care a fost în vacanţă în Oradea cu alţi trei prieteni, pentru prima oară. S-a întors miercurea trecută acasă, cu gândul că ar putea reveni.

Pe lângă vizitele în Oradea, Tomer a fost încântat de Peştera Urşilor, de ştrandurile din Felix, dar şi de Salina Turda, unde s-a dus într-o excursie de o zi. "Nu ne-am plictisit deloc. Am fost la aquapark în Felix, am călărit în pădure, ne-am plimbat prin Oradea", a povestit el. Mâncarea locală l-a interesat mai puţin, preferând pastele ori pizza. În schimb, spune că i-a fost greu să se descurce în oraş: "Chelnerii şi localnicii nu vorbesc bine engleza, aşa că a fost dificil să obţinem îndrumări".

Shopping toată ziua

Şi turiştii mai în vârstă s-au distrat. O doamnă trecută de 50 de ani a povestit, înainte de a se îmbarca spre casă, că s-ar fi dus în Lotus Center în fiecare zi! "Am făcut foarte multe cumpărături, nu se vede?", a spus femeia, arătând spre bagajele pe care le căra spre check-in. Preţurile din mall, ca întreaga excursie de altfel, i s-au părut foarte ieftine, aşa că nu este exclus să revină pentru o sesiune de cumpărături. "Totul este foarte ieftin, am făcut o bună afacere alegând acest pachet".

Aceeaşi părere a avut-o şi Amal Elias, o turistă din Acra, care a venit la Oradea cu soţul şi cu fiica adolescentă. "Am căutat o vacanţă relaxantă şi am venit pentru prima oară în România. Totul a fost ieftin şi ne-a plăcut. Un oraş mic şi cochet", a spus Amal. Mai puţin încântată a fost, însă, de oamenii întâlniţi aici: "Nu zâmbesc, sunt toţi foarte trişti. Şi când le-am vorbit în engleză a părut că i-am deranjat şi nu m-au înţeles. Sau nu au vrut să mă înţeleagă".

Oameni şi obiceiuri

Fără doar şi poate, faptul că Oradea a ajuns pe harta destinaţiilor de vacanţă este un beneficiu pentru oraş şi pentru industria hotelurilor şi restaurantelor locale. În acelaşi timp, însă, vizitatorii evrei sunt şi o bătaie de cap. Cu jumătate de gură, hotelierii recunosc că israelienii lasă mare dezordine în urmă. Cameristele povestesc cum mulţi dintre ei nu se obosesc să arunce mizeriile la gunoi, ci preferă să le lase pe lângă coşuri, şi murdăresc aşternuturile şi prosoapele cu pete care greu mai pot fi curăţate. Nu degeaba şi-au creat reputaţia că sunt printre cei mai neglijenţi şi comozi turişti din lume...

Bineînţeles, însă, niciunui patron sau angajat din hoteluri nu i-a trecut prin cap să riposteze faţă de neplăcutele gesturi, dimpotrivă, cu toţii s-au străduit să le ofere turiştilor o vacanţă cât mai plăcută. Doar-doar se vor întoarce şi la anul...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
sa le lamureasca cineva pe doamnele
Ca limbile straine sunt obligatorii, dar oamenii le uita repede, asta in timp ce fac doua facultati, doua masterate si un doctorat.Asta e, fetelor, ati gresit tara. Ma intreb daca au gasit undeva in oras inscriptii in engleza, care sa ii ajute pe turisti.Cu banii aceia stateati o saptamana in alta tara civilizata, dar v-ati pacalit. Chestia cu mizeria lasata de turistii straini eu nu o cred, e o minciuna.
Postat 30 Iulie 2016, 11:57 de User anonimizat
@ anti
Ce legatura are engleza cu plimbaretii de pe centru? De mai mult de 10 ani muncesc in multinationalele din parcul industrial si pot sa-ti spun ca de la nivel de muncitor cu liceu terminat (ma refer la oradeni sub 40 - 45 ani) cam toti se descurca cat de cat cu engleza. Daca tot au stat turistii la Ramada si au vizitat locatii renumite (salina Turda, Stana de Vale, aquapark Felix..) nu cred ca nu a fost nimeni sa-i indrume.. in engleza..
Postat 29 Iulie 2016, 22:27 de User anonimizat
@bihoreanoradean
Se descurca pe dracu'. Uite, pentru linistea ta, fa un test si du-te pe centru intr-o zi obisnuita si abordeaza trecatorii in engleza. Dupa, vino si impartaseste cu noi, rezultatele! O sa ai o mare surpriza!
Postat 29 Iulie 2016, 19:52 de User anonimizat
SA VINA IN TIMPUL ANULUI UNIVERSITAR
CAND E PLIN DE STUDENTI CARE VORBESC ENGLEZA!!!
Postat 29 Iulie 2016, 19:06 de ADINA
asa o fi?
S-au minunat ei de preturi, da sa vezi ce se vor minuna cand vor afla ce salarii au oradenii.. Ca despre vorbit limba engleza, nu stiu unde au nimerit dar in general oradenii se descurca cu engleza... Articol de doi bani.. de fapt daca tot am aflat ca Oradea e un oras ieftin, propun sa mai umblam la preturi..
Postat 29 Iulie 2016, 15:25 de User anonimizat
Poligloti
Daca noi aici nu vorbim limba engleza, atunci le recomand turistilor sa mearga in Ungaria. Acolo chiar nu se vorbeste deloc limba engleza. Este un miracol sa gasesti pe cineva care sa te indrume in limba engleza... nem tudom si merge mai departe. Caz confirmat! Cine stie ce baba sau mos au oprit si turistii astia, de n-au stiut aia sa-i indrume!
Postat 29 Iulie 2016, 13:41 de Bubu
Pai nevorbitorii de engleza
sunt aia care se minuneaza pe aici, ca nu primesc salarii de mii de euro pe la multinationalele din parcurile industriale.
Postat 29 Iulie 2016, 13:25 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON