URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2016, 18:05

Nimic la vedere: Sute de orădeni îşi aruncă de acum gunoaiele în containere subterane, amenajate pe cheltuială proprie de RER Ecologic Service (FOTO)

Nimic la vedere: Sute de orădeni îşi aruncă de acum gunoaiele în containere subterane, amenajate pe cheltuială proprie de RER Ecologic Service (FOTO) COLECTAŢI SELECTIV! Locatarii asociaţiilor de proprietari pentru care au fost amenajate platformele subterane trebuie să respecte colectarea selectivă a deşeurilor întocmai ca în cazul ţarcurilor de la sol. Adică să arunce deşeurile menajere numai în recipientele inscripţionate cu "fracţie umedă", iar reciclabilele în cele pe care scrie "fracţie uscată"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De săptămâna trecută, câteva sute de orădeni sunt părtaşi la o revoluţie a sistemului local de salubritate. RER Ecologic Service a finalizat o investiţie de peste 140.000 euro de amenajare a zece platforme subterane pentru colectarea deşeurilor.

În fiecare astfel de incintă, containerele au fost îngropate sub pământ, iar la suprafaţă au rămas doar nişte recipiente mai discrete, prin care orădenii aruncă deşeurile. Scutindu-i pe locatari şi trecători deopotrivă de o dublă neplăcere: disconfortul vizual şi cel olfactiv.

Sub pământ

O platformă subterană înseamnă, de fapt, o cuvă betonată în care sunt introduse patru recipiente mari pentru colectarea deşeurilor şi care la suprafaţă au doar nişte containere mici de inox, asemănătoare unor coşuri stradale de gunoi. Prin capacele rotative ale acestora (foto), orădenii pot arunca sacii cu deşeuri, care astfel ajung în containerul mare. Fiecare cuvă e dotată cu un sistem hidraulic ce ridică recipientele la suprafaţă atunci când muncitorii RER Ecologic Service trebuie să le golească.

"Acest sistem subteran are pe de o parte un avantaj de ordin estetic, în sensul că incintele pentru gunoi nu vor mai fi la vedere, iar pe de altă parte îndepărtează mirosul urât, întrucât contanierele subterane sunt închise etanş", explică şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Oradea, Mircea Stejeran.

Printre blocuri

În ultima jumătate de an, RER Ecologic Service a amenajat în Oradea zece platforme subterane, pe amplasamente alese de reprezentanţii Primăriei în cvartale înghesuite, unde amenajarea de incinte la nivelul solului era imposibilă, ţinând cont de distanţele faţă de locuinţe prevăzute de normele de sănătate publică. Astfel, containerele subterane se găsesc pe str. Aleea Călinului nr. 5-7, str. Leonardo da Vinci nr. 24B, str. Leonardo da Vinci nr. 33, str. Leonardo da Vinci nr. 11, Aleea Peneş Curcanul nr. 24 (două incinte), pe Aleea Zidarilor nr. 2, la intersecţia străzilor Xenopol cu Dimitrie Pompeiu, şi Aluminei cu Carpaţi, respectiv cu Sf. Apostol Andrei.

Noua investiţie a devenit funcţională săptămâna trecută, după ce toate containerele au fost  inscripţionate cu însemnele RER, dar şi cu tipul de deşeuri pe care îl "înghit". Din cele patru recipiente îngropate în fiecare incintă, două sunt dedicate fracţiei umede, adică resturilor menajere, iar două fracţiei uscate, adică PET-urilor, hârtiilor, cartoanelor, dozelor de aluminiu şi sticlelor.

Sistem cu upgrade

Toate noile containere au fost date în folosinţa asociaţiilor de proprietari pentru care au fost amenajate, însă RER Ecologic Service deja le îmbunătăţeşte! La una dintre platforme, cea de lângă Biserica Sf. Apostol Andrei, muncitorii firmei Euriteh, care au realizat, la comanda operatorului de salubritate, toate incintele, au montat un sistem electronic de deschidere a capacelor recipientelor de la suprafaţă. Mai precis, orădenii vor putea deschide containerul pentru a arunca deşeurile doar folosind o cartelă magnetică anume concepută.

Această dotare nu era prevăzută în proiectul iniţial, dar conducerea operatorului de salubritate a ales să o aplice pentru a se asigura că în fiecare containere vor arunca deşeurile doar locatarii asociaţiei de care aparţine platforma. Aşa că toate platformele subterane vor fi dotate, rând pe rând, cu acest sistem, iar cei cărora le sunt destinate vor primi cardurile de acces, fără a plăti vreun leu pentru această facilitate, toate cheltuielile fiind suportate de RER. Care, la fel ca toţi orădenii, îşi doreşte ca oraşul să fie curat şi plăcut vederii...


MAI URMEAZĂ

850.000 euro pentru curăţenia oraşului

Amenajarea platformelor subterane pentru colectarea deşeurilor face parte din planul de investiţii asumat de RER Ecologic Service anul trecut, când contractul de delegare a gestionării serviciului public de salubrizare al municipiului a fost prelungit până în 2020.

Pe lângă această inovaţie, operatorul licenţiat şi-a mai asumat securizarea a 530 de incinte metalice de suprafaţă cu sisteme de acces cu cartele magnetice, alimentate cu energie solară. De asemenea, lângă Cimitirul Municipal, RER va amenaja un punct de colectare a deşeurilor rezultate din lucrări de amenajări interioare care nu necesită autorizaţii de construcţie, unde orice orădean va putea să predea gratuit cantităţi mici de moloz. În total, compania va investi în toate aceste îmbunătăţiri uriaşa sumă de 850.000 euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
completare
Nici nu ma asteptam sa nu sara postacii sa critice si aceste lucruri. Ce uita sa spun gaura de dos este faptul ca RER-ul detine monopolul pe Oradea de pe vremea lui filip, cand el insusi era actionar la RER si au falimentat intentionat Urbana. In momentul in care Urbana i-a dat in judecata filip si-a vandut imediat actiunile dar situatia a ramas aceiasi. Tot atunci au facut si noua groapa de gunoi cu firma Keviep unde avea rozi biro niste interese si au cerut celor de la Urbana un tarif enorm doar ca sa o falimenteze, cu toate ca fosta groapa de gunoi putea sa mai functioneze mult si bine. Acum, cand se face totusi ceva si ceva benefic pentru oras trebuie sa sara postacii si carcotasii sa latre ca nu e bine nici asa...Ce mama naibii o sa va multumeasca si pe voi?
Postat 19 Decembrie 2016, 22:19 de hateretards
,,Metoda" e veche di mii de ani!
Se zice ca primul care a facut bani (multi!) din kkt a fost imparatul Vespasian. Acesta a umplut Roma cu wc-uri. Cand fiul sau si amicii lui au ras de el, imparatul le-a dat cateva monede de aur intrebandu-i daca miros. Aceasta au zis ca nu, de aici expresia banii n-au miros. Asa si cu gunoiul, e o mina de aur. Doar ca oradenii sunt minerii. Pe adevaratii beneficiari i-a numit PARTIAL @wind, doar ca el a numit cativa hoti marunti, nenumindu-l totusi pe ali baba!
Postat 19 Decembrie 2016, 17:31 de pinonel
Pe cheltuiala proprie?
Dar tariful incasat de la oradeni unde s-a varsat si adunat? Voi, la Bihoreanul, stiti ca municipalitatea oradeana este actionar la RER? Ca este o firma care incaseaza bani pentru serviciile prestate, supusa regimului serviciilor de utilitati publice? Investitia e din banii contribuabilului oradean, care are contract cu operatorul de salubritate, adica de la toti.
Postat 18 Decembrie 2016, 13:14 de WinDos
Lipseste ceva
As sugera ca dupa predare asociatiile de locatari sa informeze oamenii despre ce e vorba, sa-i sensibilizeze legat de avantaje ca sa se pastreze solutia in bune conditii si sa ii obisnuiasca cu selectarea deseurilor. Stiu ca pare banal si la mintea cocosului, dar nu e pt toata lumea, si tocmai aceia sunt problema in general.
Postat 17 Decembrie 2016, 23:38 de cchris26
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON