Arhitectul Ernest Pafka: "Este o luptă să pui mâna pe un meseriaş serios"

În ultimii şase ani arhitectul Ernest Pafka a coordonat lucrările pentru 10 hectare de parcuri din oraş, ceea ce, spune el, este o dovadă că edilii înţeleg importanţa arhitecturii peisagistice. De asemenea, împreună cu echipa sa, a semnat proiecte pentru reabilitarea mai multor clădiri emblematice ale Oradiei, inclusiv a Teatrului, la care a ţinut cel mai mult. În timpul lucrărilor la cel din urmă, Pafka n-a putut să nu observe că meseriaşilor de acum le-au trebuit 5 ani să renoveze un imobil ridicat acum un secol în 16 luni...

Parcuri cu dichis

- Sunteţi autorul proiectării a două parcuri noi: Arena, în Şanţul Cetăţii, şi Salca II, în Nufărul. Cum vor arăta acestea?

- Proiectele sunt făcute de un colectiv de arhitecţi şi ingineri de la ProArh, firma la care eu sunt director. Parcul Arena l-am coordonat eu, iar Salca soţia mea, Carmen Pafka, arhitect specializat în peisagistică. Ambele parcuri sunt continuarea unora deja existente. Arena, de 1,4 hectare, este a treia etapă din Şanţul Cetăţii, unde deja sunt realizate 5 hectare. Dacă celelate două sunt de loisir zilnic, acesta e un parc tematic: va găzdui Serbările Cetăţii, aşa că dăm posibilitatea organizării activităţilor cu specific medieval. Denivelarea existentă spre strada Griviţei va sluji ca zonă de belvedere, pe alei se va putea face turnir şi va exista şi un ţarc pentru cai. Parcul Salca va avea în final 5,5 hectare, din care 3,2 sunt gata. Dacă în prima etapă s-a realizat un lac, acum vom crea un pârâu cu o mică cascadă. Am profitat de un dezavantaj: zona a fost folosită ca depozit de deşeuri de construcţii, deşeuri din care am realizat o movilă acoperită cu pământ şi vegetaţie.

- Credeţi că edilii acordă suficientă atenţie arhitecturii peisagistice?

- Specialitatea de arhitect peisagist nu e cunoscută în România. Oradea stă mai slab decât Timişoara, de exemplu, dar nu şi faţă de alte oraşe. Doar firma noastră a reuşit să realizeze în ultimii 6 ani aproape 10 hectare de parc. Asta înseamnă că există interes al oraşului. Probabil că problemele financiare nu permit mai mult.

Cartiere precum machetele

- Un concept tot mai discutat este regenerarea urbană. Ce presupune acesta, în mod particular pentru Oradea?

- Politica de regenerare urbană trebuie dictată prin planul urbanistic general. Noi avem unul foarte vechi, iar cel nou se naşte de 3 ani. PUG-ul trebuie să prevadă liniile directoare pe baza cărora se dezvoltă oraşul: trebuie să avem un sistem de reţele edilitare foarte bine puse la punct, iar cartierele de blocuri să nu fie anoste. Or, cartierele noi arată ca nişte machete, fără plantaţii în jur.

- Amenajarea Pieţei Unirii, un proiect important al oraşului, a fost intens contestată, chiar şi de colegi de breaslă ai dvs. Personal, sunteţi mulţumit de varianta finală?

- Faptul că devine o piaţă pentru pietoni e benefic. Oradea avea nevoie de o agoră. Marea problemă este că nu există un studiu de circulaţie şi nimeni nu ştie ce repercusiuni va avea devierea traficului.

- Pasajul Vulturul Negru are şi acum mozaicul nerefăcut. Cum credeţi că ar trebui rezolvată problema?

- Lucrarea a fost greşit pornită, pentru că s-a început cu pavajul. În sfârşit, s-a ajuns la concluzia că prima dată trebuie făcuţi pereţii şi acoperişul. Există şi un proiect de modificare a pavajului, cu o altă tehnologie şi cu un model simplificat.

Mai bine nu repar, decât să repar prost

- Aţi conceput mai multe proiecte cunoscute: reabilitarea Cetăţii, a Teatrului, prima parcare supraetajată, parcul dendrologic din Cetate, Parcul Salca... Sunteţi mulţumit de execuţia lucrărilor?

- Un arhitect care se respectă nu este mulţumit niciodată pe deplin. Dar cel mai mulţumit am fost cu clădirea Teatrului. Este şi premiată, a luat locul I la un concurs "Faţada Anului".

- Se spune că România nu mai are meseriaşi. E adevărat că specialiştii în lucrările de fineţe sunt tot mai rari?

- E adevărat. În primul rând, pentru că la noi nu au existat lucrări de reabilitare şi restaurare. Dacă sunt meseriaş şi nu am lucrări, fie plec, fie mă specializez în altceva. E o luptă enormă să pui mâna pe un meseriaş serios.

- În urmă cu mai mulţi ani, unii proprietari şi-au "renovat" clădirile spoindu-le în culori ţipătoare şi "amputându-le" ornamentele. Cât de mari sunt pierderile?

- Există distrugeri care se pot reface şi care nu se mai pot reface, acestea din urmă fiind cele mai grave. Cred că o treime din vitralii au dispărut din Oradea şi acum le găsim pe clădiri în vest. O clădire zugrăvită într-o culoare ţipătoare e cea mai mică problemă. E mai de iertat că nu repar o clădire fiindcă nu am bani, decât să o repar prost când am bani.

- Oradea se mândreşte cu arhitectura de acum un secol. Cu ce credeţi că se va remarca peste încă o sută de ani?

- Nu cu multe. Din păcate, nivelul arhitecturii orădene şi româneşti nu este la nivel european. O mare greşeală este că în România nu se fac concursuri internaţionale şi că mulţi arhitecţi încearcă să imite stiluri după cum vor investitorii. Nu există vreun oraş care să aibă un caracter arhitectural contemporan de calitate.