URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Stradivarius la Oradea: Cel mai bun violonist român al momentului, Alexandru Tomescu, va concerta gratis pentru orădeni

Stradivarius la Oradea: Cel mai bun violonist român al momentului, Alexandru Tomescu, va concerta gratis pentru orădeni COMOARA DRUMEŢULUI. Violonistul Alexandru Tomescu a câştigat în 2008, prin concurs, dreptul de a folosi timp de cinci ani celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu aparţinând Patrimoniului Naţional al României. De atunci susţine în fiecare an câte un turneu prin întreaga ţară pentru a promova muzica clasică
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 16 mai, melomanii vor avea o întâlnire de gală cu muzica clasică şi cu unul dintre cei mai de seamă mesageri ai săi. Tânărul violonist Alexandru Tomescu vine la Oradea în cadrul celui de-al şaselea turneu naţional Stradivarius, pentru a concerta într-un spaţiu deosebit, Basilica Romano-Catolică din curtea Palatului Baroc.

Cel mai cunoscut violonist român al momentului va interpreta Integrala Sonatelor şi Partitelor lui Johann Sebastian Bach la o vioară Stradivarius din 1702, Elder-Voicu, într-un spectacol de lumini ce se anunţă cu adevărat de zile mari.

De colecţie

Debutant la doar 9 ani ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanţa, Alexandru Tomescu a avut de atunci o carieră fulminantă, cu sute de concerte susţinute în 26 de ţări. După ce a studiat la Conservatorul din Bucureşti, în Statele Unite şi în Elveţia, artistul, considerat cel mai bun violonist român în viaţă, a urcat pe scene de glorie precum Carnegie Hall din New York şi Théâtre des Champs Elysées din Paris. Talentul i-a adus şi nenumărate titluri, în palmaresul său aflându-se premii obţinute la festivaluri de prestigiu, între care Niccolo Paganini (Italia) şi George Enescu (România).

Ajuns azi la 36 de ani, artistul şi-a propus însă să extindă aria ascultătorilor de muzică clasică, astfel că s-a implicat şi chiar a iniţiat o serie de proiecte inedite. Spre exemplu, în 2006 s-a încumetat să organizeze primul turneu naţional de muzică clasică finanţat exclusiv din fonduri private, iar în 2008 a câştigat de la Ministerul Culturii şi Cultelor dreptul de a folosi timp de cinci ani celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu, astfel denumită după muzicienii Charles Elder şi Ion Voicu, care au folosit-o de-a lungul anilor.

Inscripţionată încă din 1702 ca fiind meşteşugită de Antonio Stradivari din Cremona, vioara a intrat în Patrimoniul Naţional al României în anul 1956, când statul român a cumpărat-o pentru celebrul Ion Voicu. Instrumentul a fost evaluat în 2007 la 1,2 milioane de dolari, fiind considerat una din cele mai bine conservate piese produse de cel mai faimos lutier italian al tuturor timpurilor.

Clasic pentru toată lumea

Încredinţat că fiecare român ar trebui să asculte măcar o dată sunetele viorii fermecate, Alexandru Tomescu a pornit în fiecare an în turnee prin întreaga ţară pentru a o promova. În primele trei ediţii, turneul a avut un "format" clasic de recital cameral, cuprinzând 30 de oraşe. Din 2011, însă, artistul a optat pentru concerte neconvenţionale, turneul de atunci fiind polivalent, în sensul că a interpretat cele 24 de Capricii ale lui Niccolo Paganini însoţindu-şi recitalurile cu tot atâtea scurt-metraje special concepute, iar la ediţia de anul trecut a îmbinat cele Şase Sonate de Eugene Ysaÿe cu teatrul non-verbal.

Anul acesta, Alexandru Tomescu se întoarce pentru a patra oară la Oradea, cu un spectacol intitulat "Bach to Basics", itinerat între 10 şi 29 mai în 12 oraşe, pentru a interpreta, aşa cum şi denumirea turneului o sugerează, integrala Sonatelor şi Partidelor lui Johann Sebastian Bach. "Când vine vorba despre compozitori care-mi plac, am o listă întreagă. Bach e undeva deasupra acestei liste. El a scris "Biblia" violoniştilor, iar cele Şase Sonate şi Partite pentru vioară solo e singura partitură pe care aş lua-o cu mine pe o insulă pustie", îşi descrie maestrul preferinţa pentru această capodoperă.

Spectacol de lumină

Toate concertele actualei ediţii a turneului Stradivarius Elder-Voicu au loc în catedrale şi basilici, iar asta fiindcă, spune violonistul, sunt locurile în care muzica lui Bach rezonează cel mai bine. La Oradea, recitalul a fost programat la Basilica Romano-Catolică din curtea Palatului Baroc. Aşa cum deja şi-a obişnuit spectatorii, Tomescu a pregătit şi pentru acest an un "bonus", muzica urmând să fie însoţită de un spectacol de lumini special conceput pentru acest eveniment.

În premieră, la concertul programat pe 16 mai de la ora 20, intrarea va fi gratuită. Dar,  fiindcă artistul este implicat de mai mulţi ani în proiecte caritabile, a dedicat turneul din acest an Fundaţiei Hope and Homes for Children, care militează pentru desfiinţarea orfelinatelor de tip vechi din România şi înlocuirea lor cu centre moderne, astfel încât spectatorii orădeni sunt îndemnaţi să facă donaţii pentru această cauză. Nobilă precum muzica magicei viori...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON