URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 August 2016, 15:13

Poveşti sub clar de lună: Parcul Cetăţii se va transforma în luna august într-un cinematograf în aer liber

Poveşti sub clar de lună: Parcul Cetăţii se va transforma în luna august într-un cinematograf în aer liber LUNA CINEFILILOR. Succesul proiecţiilor organizate anul trecut în parcul Cetăţii, cu ocazia caravanelor TIFF şi NexT, i-a determinat pe responsabilii cu evenimentele locale să programeze de data aceasta o lună întreagă cu pelicule româneşti, europene şi producţii de Hollywood
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Oradea, luna august va fi una a poveştilor spuse pe peliculă. În premieră, municipalitatea organizează proiecţii de filme în aer liber pe parcursul unei luni întregi, în urma unor parteneriate cu DigiFilm, respectiv caravanele TIFF şi NexT.

În Parcul Cetăţii, orădenii vor putea urmări producţii care s-au bucurat de succes la critică şi public, între care "Youth", cu Michael Caine şi o apariţie provocatoare a româncei Mădălina Ghenea, thrillerul "Child 44", cu Tom Hardy, şi comedia "Danny Collins", cu carismaticul Al Pacino.

Cinema Cetate

Fiindcă orădenii au dovedit anul trecut, cu ocazia caravanelor TIFF şi NexT, că le plac proiecţiile de filme în aer liber, mai ales dacă acestea sunt programate, romantic, într-un parc, reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR) au dedicat în acest sezon o lună întreagă (perioada 4-28 august) peliculelor văzute sub cerul liber.

Mihai Jurca"De anul trecut am început discuţii cu posibili parteneri pentru amenajarea unui cinematograf de vară în Parcul Cetăţii. Ni s-a alăturat DigiFilm, care va asigura cea mai mare parte a peliculelor. De asemenea, vor opri din nou în Oradea caravanele festivalurilor TIFF şi NexT", spune Mihai Jurca (foto), preşedintele APTOR.

Filmele vor rula în zona dinspre strada Griviţei a parcului, cele oferite de DigiFilm pe un ecran LED, iar cele propuse de TIFF şi NexT pe ecranele organizatorilor acestor caravane, cel mai probabil din pânză. "Ecranul LED ne permite să proiectăm şi înainte de lăsarea întunericului şi, astfel, să programăm două filme pe seară", adaugă Jurca.

Parcul Hollywood

Oferta propusă este una bogată, care acoperă mai multe genuri cinematografice şi, deci, o paletă largă de gusturi. Proiecţiile vor debuta cu o selecţie DigiFilm programată în perioada 4-7 august (joi - duminică), în fiecare zi începând cu orele 19.30. În prima seară, cinefilii sunt chemaţi să vadă filmul de acţiune "Wild Card" (Joc periculos), cu Jason Statham şi Sofia Vergara, iar apoi thrillerul "Child 44" (Crime trecute sub tăcere) cu Tom Hardy.

Pe 5 august, prima peliculă a serii va fi animaţia "Trollz", urmată de drama romantică "A little chaos" (Haos la Versailles), cu Kate Winslet. În seara următoare, vor rula "Self/less" (Transfer de viaţă), cu Ryan Reynolds, şi "Sicario", un crime-thriller, nominalizat la Oscar şi Palme D’Or, despre lupta dintre FBI şi cartelurile mexicane de droguri. Primul weekend de proiecţii în aer liber se va încheia cu animaţia "Action Man" şi cu comedia "Mortdecai", care-i are în rolurile principale pe celebrii Johnny Depp şi Gwyneth Paltrow.

"De ce eu?" la TIFF

Cinema Cetate se va redeschide în perioada 11-13 august, când la Oradea va opri Caravana TIFF, în cadrul căreia filmele vor rula începând cu ora 21. În prima seară, orădenilor le va fi prezentată producţia "De ce eu?", regizată de Tudor Giurgiu şi inspirată din povestea tânărului procuror Cristian Panait care s-a sinucis după ce fusese trimis la Oradea să-l ancheteze pe colegul său de breaslă Alexandru Lele.

Pe 12 august, în parcul fortăreţei va fi proiectată drama de război "Son of Saul" (Fiul lui Saul), regizată de Nemes Laszlo, care a primit anul acesta Oscarul pentru Cel mai bun film străin. În fine, pe 13 august, TIFF le aduce cinefililor pelicula "Youth" (Tinereţe) a regizorului italian Paolo Sorrentino, cu Michael Caine şi Harvey Keitel în rolurile principale, dar şi cu o apariţie provocatoare a româncei Mădălina Ghenea.

Weekend-ul următor, între 19 şi 21 august, pe ecranul din Parcul Cetăţii vor reveni filmele Digi. Vineri au fost programate animaţia "Inspectorul Gadget" (ora 20) şi filmul de acţiune "Drive hard" (Şoferul) (ora 20.30), sâmbătă, începând cu ora 19.30, thrillerele "John Wick" şi "Nightcrawler" (Prădător de noapte), iar duminică, tot de la 19.30, animaţia "Sabrina’s Secret Life", urmată de comedia cu nuanţe dramatice "Danny Collins", cu Al Pacino în rolul unui rock-star bătrân. 

Vizionare pe baloţi

În zilele următoare, mai precis pe 22 şi 23 august, la Oradea va ajunge Caravana Filmelor NexT, care anul acesta cuprinde o selecţie de 24 de scurtmetraje realizate în România şi în lume. Scurtmetrajele vor începe de la ora 19 în ambele zile.

Cinematograful provizoriu din aer liber îşi va încheia programul în weekend-ul 26-28 august, când cinefilii vor fi tentaţi din nou cu fimele Digi, în fiecare seară începând cu ora 19.30.

Pentru seara de vineri, au fost programate animaţia "Trollz" şi SF-ul "The Giver" (Darul lui Jonas). O seară mai târziu va fi reluată comedia "Danny Collins", urmată de o alta, intitulată "The Love Punch" (Loviţi de dragoste), cu Pierce Brosnan şi Emma Thompson. În fine, duminică seară, orădenii vor putea vedea filmul de animaţie "Inspector Gadget", urmat de drama cu accente comice "Rudderless", despre un tată care încearcă să-şi revină după moartea filului său înfiinţând o trupă rock.

Pentru cinefilii care se vor aduna în Parcul Cetăţii organizatorii vor să asigure standuri cu răcoritoare şi gustări, precum şi circa 500 scaune de plastic şi 100 de baloţi de paie. Bineînţeles, cei mai "rebeli" sunt liberi să meargă în parc cu păturile de acasă, ca la un picnic mai neobişnuit, cu invitaţi tocmai de la Hollywood...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON