URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Noiembrie 2015, 12:53

Invitaţie la Traviata: Profesionişti ai muzicii clasice aduc unul dintre cele mai faimoase spectacole de operă la Oradea

Invitaţie la Traviata: Profesionişti ai muzicii clasice aduc unul dintre cele mai faimoase spectacole de operă la Oradea VOCI DE POVESTE. Între protagoniştii "Traviatei" orădene vor fi doi orădeni, Florin şi Florina Mariş Hinsu, solişti de muzică clasică demult consacraţi. În timp ce soţia sa a mai jucat în "Traviata" inclusiv pe scena Operei din Viena, baritonul s-a pregătit special pentru acest rol în Statele Unite, cu celebra Virginia Zeani
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi Oradea nu are propria Operă, sau poate tocmai din acest motiv, orădenii au o apetenţă uriaşă pentru spectacolele de operă. 

La finalul acestei luni, publicul de aici are ocazia să asiste la reprezentarea unei capodopere a genului: "Traviata" lui Giuseppe Verdi. Unul din rolurile de calibru e asigurat de un concitadin, baritonul Florin Mariş Hinsu, care s-a pregătit special cu o fostă "prima donna assoluta" a Teatrului de Operă din Roma, Virginia Zeani.

Dama cu camelii

Producţia "Traviata" (curtezană, în limba italiană) este realizată la Oradea de Asociaţia Culturală Opera Vox, căreia i se datorează şi alte spectacole de operă puse în scenă recent pentru publicul de aici, ca de pildă "Aida" şi "Nabucco", acesta din urmă fiind chiar reluat datorită cererii mari de bilete.

Compusă în urmă cu mai bine de 160 de ani, "Traviata" este inspirată de romanul autobiografic al lui Alexandru Dumas fiul, "Dama cu camelii", fiind considerată o bijuterie a muzicii universale. Concepută în trei acte, lucrarea prezintă povestea Violettei Valery, care la vârsta de numai 8 ani era cea mai căutată şi scumpă curtezană din Paris, dar care se îndrăgosteşte de tânărul Alfredo Germont. În calea iubirii lor va interveni, însă, tatăl acestuia, care vrea să-i despartă pe cei doi îndrăgostiţi din cauza trecutului păcătos al fetei.

Examen pe scenă

Invitaţii speciali ai spectacolului de la Oradea sunt tenorul Alfredo Pascu (în rolul lui Alfredo Germont) şi soprana Sunyoung Park, din Coreea de Sud. "Alfredo Pascu vine de la Teatrul Naţional de Operetă din Bucureşti şi este considerat cel mai bun tenor verdian din ţară. Soprana locuieşte şi cântă la Milano, şi se va afla pentru prima oară pe o scenă din România", spune preşedintele Opera Vox, Ioan Vrăşmaş.

Alături de cei doi, orădenii îi vor putea vedea în roluri principale şi pe concitadinii Florin şi Florina Mariş Hinsu, cadre didactice la Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea. Baritonul Florin Mariş Hinsu îl va juca pe tatăl lui Alfredo, Georgio Germont, prestaţia făcând parte, de altfel, din examentul său pentru doctorat. "Mi-am ales ca temă «Rolurile paterne din creaţia verdiană» deoarece am vrut să abordez o temă inedită despre creaţia compozitorului. Ca orice tată, Georgio Germont îşi iubeşte fiul şi nu vrea să ajungă rău cu Violetta", spune artistul. Ca să-şi facă mai bine rolul, orădeanul s-a pregătit în Statele Unite, alături de Virginia Zeani, artista de origine română considerată una dintre cele mai prestigioase soprane lirice ale anilor ’50, ’60 şi ’70, "prima donna assoluta" a Teatrului de Operă din Roma de-a lungul a 25 de ani.

La mare căutare!

Artistă de prestigiu internaţional, soţia baritonului, soprana Florina Mariş Hinsu va apărea în rolul Florei Bervoix, prietena Violettei, pe care l-a mai jucat inclusiv pe scena Operei din Viena. În alte roluri sunt distribuiţi Marius Chiorean, Filip Ion Sandu, Sandu Marcovici şi Ioan Vrăşmaş.

Alături de solişti, pe scena Teatrului Regina Maria vor fi şi orchestra, corul şi ansamblul de balet Opera Vox, spectacolul regizat de Horia Ballint avându-l ca dirijor pe Leonard Dumitriu. "În sfârşit, vedem şi la Oradea mai multă operă. Dar tot nu este suficient, oamenii sunt foarte interesaţi de asemenea spectacole", se bucură Florin Mariş Hinsu.

"Traviata", o producţie ce se anunţă spectaculoasă atât din punct de vedere muzical, cât şi scenografic, este programat la Teatrul Regina Maria pe 29 noiembrie, de la ora 19. Deşi biletele s-au pus în vânzare la agenţia instituţiei doar în urmă cu câteva zile, la preţuri între 30 şi 70 de lei, publicul orădean a confirmat încă o dată apetitul pentru operă, cea mai mare parte a lor fiind deja vândută. "E un paradox că trec atât de bine şi noi nu avem operă la Oradea. Publicul, însă, este avizat şi nu te poţi prezenta oricum în faţa lui", e convins Florin Mariş Hinsu.

Aşa că, dacă vor să vadă "Traviata" pe viu, pasionaţii ar trebui să se grăbească…

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ARTISTII SORBONICII
Facultatea de muzica din Oradea pe care eu am botezat-o " facultatea pentru folclorisit " da astfel de doctorate ? WOW ! Si daca distinul cantaret de muzica populara o ia pe aratura? Ce se intampla ? Nu ia doctoratul ? Eu nu pot sa inteleg cum cei doi soti nu se decid ce vor sa faca? Sa cante muzica populara ( de-asta compusa / gen Generalul sau Mates sau mai stiu eu cine / ca folclorul a ramas doar pentru Grigore Lese si Sofia Vicoveanca ) sau sa se dedice operei si operetei ? Imi e o LEHAMITE de " artistii " facuti de Sorbonica de MA DOARE ! Desi ADMIT ca s-ar putea ca unii sa fie " entuziasmati " si sa vrea sa fie vazuti la astfel de evenimente ! Pai fratilor, nu e totuna sa mergi sa o asculti pe Angela Gheorghiu sau sa te multumesti cu familia Hinsu! Dar " gusturile " oamenilor sunt cum sunt ! Sunt curios daca Virginia Zeani i-a dat lectii pe bani sau din convingere ?
Postat 10 Noiembrie 2015, 18:44 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON