URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Noiembrie 2010, 08:26

Scandalul Babylon: Manechine scoase la produs (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandalul iscat după destrămarea celei mai spectaculoase reţele de proxenetism de lux care acţiona prin intermediul unor agenţii de modeling pentru a plasa fotomodele unor politicieni, oameni de afaceri sau în saloanele Babylon, cel mai luxos bordel al Europei, este departe de a se stinge.

Fotografiile a cel puţin zece fotomodele orădence provenind de la agenţiile Amiart, patronată de Amelia Toth, şi Amalia Judea Art&Fashion au fost descoperite de BIHOREANUL pe pagina de internet prin care bordelul austriac îşi promovează fetiţele, deşi manechinele pretind că au fost acolo doar ca să pozeze pentru calendare şi reclame. La fel spun şi patroanele celor două agenţii, în ciuda faptului că numele lor apar într-un dosar de proxenetism întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), tocmai ca furnizoare de prostituate pentru Babylon...

Sex-Models

Întreaga urâţenie a modelingului românesc a ieşit recent la iveală într-un rechizitoriu-fluviu, de 300 de pagini, întocmit de DIICOT împotriva constănţeanului Cornel Costan, patronul Diva Models, şi a lui Ion Tămârjan - Star Models, originar din Slobozia. Cei doi au fost arestaţi şi trimişi în judecată pentru trafic de persoane după ce procurorii au probat că îşi foloseau agenţiile ca paravan pentru a plasa, pe bani grei, tinere pe piaţa prostituţiei de lux din România, în cluburi sau la locuinţele unor VIP-uri, precum deputatul PSD Robert Negoiţă, dar şi în cel mai vestit bordel al Europei, Babylon.

Tinerele erau alese din rândul celor care proveneau din familii modeste sau cu probleme. Nu erau puse la treabă cu forţa, ci li se promiteau bani şi alte favoruri în schimbul partidelor de sex pe care urmau să le "joace":  participări la emisiuni TV, titluri de miss, avansări în cariera de model sau chiar partide bune în măritiş.

La şedinţe în Austria

Aşa cum arăta BIHOREANUL săptămâna trecută, dintre fetele pomenite în rechizitoriu, patru erau orădence. Daniela Ruscaş, Simona Dâncuş, Raluca Plaştin, modele ale Agenţiei Ami Art, şi Simona Lungu, o bârlădeancă mutată la Oradea, au ajuns la Viena în perioada 2006-2008, sub pretextul unor şedinţe foto cerute de Peter Bretterklieber, patronul clubului Babylon.

Bretterklieber scotea cataloage cu care îşi promova clubul şi în care apăreau nu numai modele profesioniste, ci mai ales tinere care lucrau acolo. Potrivit anchetei, şedinţele erau făcute însă nu numai în scop de reclamă, ci şi ca modelele să aibă ceva serios de arătat acasă, dar mai ales ca un mijloc de a obţine încrederea fetelor care nu erau încă hotărâte să lucreze în club. Asta şi pentru că participarea presupunea încasarea unei sume destul de mari, de regulă 300 de euro. Între şedinţe, fetele erau ameţite cu cadouri şi convinse să presteze şi servicii sexuale clienţilor bordelului, în schimbul unor onorarii generoase. Evident, nu înainte ca cei doi proxeneţi să le testeze personal, iar apoi să le paseze şi lui Bretterklieber.

Pentru fetele livrate la Babylon, românii erau plătiţi regeşte. Patronul clubului a stabilit că din sumele încasate de la clienţi fetele să le dea celor doi proxeneţi câte 3000 de euro. Ulterior, însă, în urma unor reclamaţii făcute de clienţii tinerelor, cărora acestea s-au plâns, austriacul a acceptat să achite el comisionul, însă numai după al doilea sau al treilea "sejur" al fetelor, când suma s-ar fi justificat economic.

"Angela nu ştie, o să vadă"

08 amelia toth_1.jpgDeşi aveau date că patroana agenţiei Ami Art, Amelia Toth (foto), cu care fetele din Oradea aveau contract de colaborare, era implicată în afacere, procurorii au menajat-o şi nu au formulat acuzaţii împotriva ei, menţionând că era însărcinată pe perioada anchetei. Totuşi, convorbirile telefonice pe care ea sau soţul ei, Dan, le-au purtat cu proxeneţii, interceptate de procurori, demonstrează nu doar că a colaborat cu ei, ci chiar că a livrat personal fete bordelului austriac. Una dintre cele mai elocvente e cea dintre Amelia Toth şi Ion Tămârjan, zis Terra, din 10 aprilie 2008.

TIV (Tămârjan) - Aşa, Daniela, (Daniela Ruscaş, n.r.), am vorbit azi cu ea.

AMI (Amelia) - Da.

TIV - Pentru a merge în partea cealaltă, duminică.

AMI - Îhî, da.

TIV - Şi am zis că până la urmă o să meargă cu mine cu maşina, am înţeles că tu nu poţi să mergi.

AMI - Eu nu pot să merg weekend-ul acesta. Şi după ea o să merg nu în week-end, în timpul săptămânii, în 21 o să mă duc luni. (...)

TIV - Am înţeles. Ai mai vorbit, tu o duci pe Angela, fata aceea?

AMI - Da, pe ea vreau să o duc, că de-asta vreau să mă duc.

TIV - Bravo, bravo! Foarte bine. Dar ea ştie despre ce este vorba acolo?

AMI - Nu ştie, o să vadă.

"Te ajutăm să-i explicăm"

TIV - Am înţeles. Bine, hai că mai ţinem legătura atunci! Vrei să te ajutăm cu ceva acolo, dacă e să-i explicăm câteva lucruri, sau întelege ea despre ce e vorba?

AMI - Măi, nu ştiu, Peter (Peter Bretterklieber, n.r.) la un moment dat mi-a zis că o să, că are pe cineva care să vorbească cu ea, acum eu sincer, nu vreau să vorbesc. Nu ştiu cum să procedez.

TIV - Am înţeles. S-ar putea să încerc, să vin şi eu atunci în perioada aceea, dacă e, că acasă mai am pe cineva de adus, dar tot aşa sunt două persoane foarte dificile şi le-aş aduce decât pentru poze şi nu aş dori să se sperie şi să rămână şocate.

AMI - Că de-asta şi eu numai cu Angela mă duc. Şi eu am zis că poate mai iau încă o fată, să văd, mă mai gândesc eu pe cine, că na, mi-a zis Peter şi...

TIV - În afară de Angela tu mai duci pe cineva atunci?

AMI - Da, aş mai duce încă o fată! Că aşa a zis Peter, ca să aduc, să fie măcar două fete, că dacă tot plăteşte fotograful, na!

TIV - Cu echipa care m-am dus acum de la Iaşi am avut două care erau mai aşa, ele au fost OK, cealaltă, a treia a stat, s-a gândit şi uşor, uşor, adică trebuie să avem multă răbdare. Acum ele m-au sunat: Terra, ne pregătim peste o săptămână să plecăm, nu ştiu ce, una alta!

AMI - Super bine! Voi altfel puteţi să vorbiţi, eu nu!

TIV - Da, la tine e un pic mai dificil, d-asta mă gândeam, cum să-i spui tu ei acolo. Dar până să fie la faţa locului acolo, dacă vede...

AMI - Da, mergem, facem pozele şi apoi, ştii tu. De-acolo încolo, na, să vedem cum...

Exportatoarele din Oradea

Chestionată de BIHOREANUL pe marginea convorbirilor telefonice, Amelia Toth susţine că a fost o neînţelegere şi că discuţia despre plecările la Viena, la fel ca şi celelalte purtate cu Costan şi Tămârjan ar fi fost doar "la nivel declarativ" şi ca să nu-i supere pe cei doi. "Nu aveam intenţia să mă cert cu nimeni, dar nici să trimit pe nimeni la Viena. Eu am avut grijă să nu fiu nici măcar cazată acolo, la bordel. Noi făceam pozele şi veneam acasă", spune Amelia. Cât despre cele patru modele ale agenţiei dovedite că s-au prostituat, patroana Amiart susţine că erau doar colaboratoare ale agenţiei. "Ştiam cu ce se ocupă, dar nu m-a interesat. Eu nu am reguli stricte decât pentru cele care au contract ferm cu mine. Nu pot să le controlez".

În rechizitoriul DIICOT se specifică faptul că nu doar fetele Ameliei Toth au "vizitat" Babylon-ul, ci şi cele ale agenţiei Amalia Judea Art&Fashion, fără însă să se dea alte amănunte: "Cei care aduceau fete în club au fost inculpaţii, un anume Saho, din Bulgaria şi, în ultima perioadă de timp, Amalia Judea din Oradea".

Fetele Babylon

Că e aşa, BIHOREANUL s-a convins singur descoperind pozele orădencelor postate pe secţiunea din site-ul bordelului restricţionată publicului larg. Fotografiile sunt vizibile doar pentru cei care achită o taxă de 20 euro şi care devin astfel clienţi VIP. În contul sumei, ei primesc pentru 180 de zile un cod de acces spre paginile care conţin fetele disponibile din bordel, fotografiate în ipostaze cu tentă erotică, în lenjerie intimă sau topless.

Potrivit site-ului, fetele se tarifează de la o jumătate de oră, preţurile fiind diferite la cele trei saloane ale clubului: 400 de euro în Viena, 320 la Salzburg şi 350 la Klagenfurt, din care 150 de euro e tariful fetelor, iar restul partea firmei, pentru asigurarea condiţiilor. Fotografiile fetelor sunt împărţite în trei rubrici: "Girls", care se vrea cu pozele actualelor fete disponibile, "Archiv", în care sunt postate cele cu vechime, şi "Specials", care conţine calendare editate de clubul Babylon şi poze de grup.

Rubrica "Girls" prezintă şi fotografiile provocatoare a trei orădence de la Amalia Judea Art&Fashion. N.R, studentă în ultimul an la Medicină Dentară în Oradea, apare semidezbrăcată în fotografii publicate sub pseudonimul "Karina". Despre ea se spune că poate fi găsită la clubul din Klagenfurt, la fel ca L. C. alias "Estha", şi I.A.P, sub pseudonimul "Marina". Cea din urmă, studentă la Facultatea de Drept din Oradea şi reprezentanta României la Miss Bikini World în 2009, apare în nu mai puţin de trei seturi de pictoriale, în unele chiar afişându-şi sânii dezgoliţi.

Alte şapte fete, tot ale Amaliei Judea, au fost identificate de BIHOREANUL la rublica "Girls Specials", într-o serie de pictoriale fie de promovare a bordelului, fie în calendare editate de Babylon. E.B. pozează într-un pictorial de prezentare al noului bar al bordelului din Viena, D.P. şi A.B., învăţătoare suplinitoare, respectiv studentă la Facultatea de Arte Vizuale, se dezvăluie într-un pictorial numit "Penthouse Viena", R.P. îşi dezgoleşte sânii într-un shooting pe terasa clubului din Kalgenfurt, dar apare şi în lenjerie intimă într-o serie de poze din interior făcute alături de colege precum D.C., A.M.P. şi A.F.

"Nu le vede toată lumea"

Contactate de BIHOREANUL, toate modelele au declarat că au "vizitat" bordelul doar pentru a participa la şedinţe foto şi nicidecum pentru a presta servicii ca prostituate de lux. "Nu ni s-a cerut nimic. Am ajuns seara, dimineaţa am făcut şedinţa foto şi am venit acasă", spune N.R.

Totodată, fetele susţin că n-au avut cunoştinţă nici despre faptul că patronii bordelului se folosesc de fotografiile lor ca şi când ar fi angajatele stabilimentului. "O să cer Amaliei să vorbească acolo şi să fie scoase", afirmă A.I.P.

08 Amalia Judea.jpgAmalia Judea (foto) susţine că a dus modele la Viena doar pentru şedinţele foto destinate unui calendar şi ca reclamă pentru energizante şi pretinde că nu ştie nimic despre faptul că patronul bordelului a folosit pozele în cu totul alt scop. "Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva. Am găsit fete şi pe site-uri matrimoniale", spune Amalia, care nu vede o aşa mare tragedie în ce s-a întâmplat, căci "nu le vede chiar toată lumea". Patroana agenţiei pretinde că modelele ştiau unde merg, însă locul a fost ales de fotograf pentru că "este unul deosebit şi nimic altceva".

Legat de menţiunile inserate de procurori în rechizitoriu, Amalia susţine că nu sunt reale. "Sunt sigură că a fost o confuzie. Eu nu am dus fete decât pentru contracte, şedinţe foto, am fost de 5-6 ori. Au venit cu mine, au plecat cu mine. Niciuna nu a rămas să lucreze în club".

Femeia recunoaşte că a primit propuneri pentru a-şi trimite fetele la diverse petreceri private "deochiate" atât în ţară cât şi dincolo. "Sunt şi în Oradea destui care ar vrea aşa ceva. Dar nu am lăsat niciuna. Eu nu sunt Amelia şi Ami Art", punctează ea. Dar oare care o fi diferenţa? 


BORDEL DE LUX
Distracţie scumpă

Babylon, care se laudă cu "unele dintre cele mai frumoase femei din lume", e cunoscut în Austria şi nu numai, lanţul de bordeluri fiind considerat de presa europeană drept cel mai luxos din Europa. Clubul de noapte are stabilimente impunătoare în trei oraşe: Viena, unde ocupă palatul feudal Ringroad, Salzburg şi Klagenfurt, unde a fost amenajat în grandiosul castel Freyenthurn.

Toate au un interior decadent, cu tapeturi şi zugrăveli în culori aprinse, cu candelabre şi baldachine imense, cu restaurant şi camere cu mobilier stil şi băi welness. Doar ca să intri, trebuie să scoţi din buzunar 150 de euro, bani cu care poţi sta la bar de cu seară până a doua zi în zori, mâncarea şi băutura fiind incluse în taxă. Pentru şampanie şi vinuri trebuie să plăteşti suplimentar, fiind considerate produse de lux. Cea mai ieftină sticlă, de Moet Chandon, costă 290 de euro.

Fetele au tarif separat, de 150 euro pentru o jumătate de oră, la care se adaugă preţul camerei, între 170 şi 250 euro. Pentru o noapte întreagă, adică 8 ore, tariful ajunge la 1.900 de euro. Potrivit portalului, fetele sunt de toate naţionalităţile şi pot satisface toate gusturile, fiind învăţate să nu agaseze clienţii, să nu le facă invitaţii indecente ori să le pretindă plata consumaţiei.


SEX PENTRU FHM
Fotograf sau peşte?

Printre fetele care apar pe site-ul bordelului Babylon apare şi A.F. fosta asistentă a fotografului orădean Cristian Boroş, care, la rândul său a fost implicat, în urmă cu trei ani, într-un scandal sexual cu modele.

BIHOREANUL dezvăluia atunci cum Boroş, colaborator al revistei FHM, era acuzat de o orădeancă ce urma să apară în revistă, Gabriela Cosma, că i-a sugerat, atât ei cât şi altei fete, să facă sex cu angajaţi ai FHM sosiţi la Oradea pentru realizarea pictorialului, la Casa Albă. Localul era cunoscut ca un stabiliment de unde se puteau procura "fetiţe", aparţinând mătuşii lui Boroş, Emiliei Indrieş, care a şi fost cercetată într-un dosar de proxenetism.

Cele două tinere au refuzat, motiv pentru care fotograful a sunat un alt model, pe Carmen Boroş, mai dispus la compromisuri. La fel ca şi Cristi Boroş, Carmen a respins categoric dezvăluirile, punând totul pe seama invidiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
159 Comentarii
ATENTIE
Atentie, domnilor!!!! Acest club BABYLON s-a deschis si in Bucuresti !!! Pericol mare de proxenetism tineti-va copiii, prietenele, iubitele, fiicele si mamele aproape. Acest club privat va aduce cloaca de infectie si coruptie odata cu el. Recomand inchiderea lui si rog ziaristii acestui ziar sa faca un articol pe tema deschiderii acestui club in BUCURESTI, sa faca investigatii si sa expuna lumii cazul care o sa ne afecteze pe toti !!!
Postat 06 Mai 2013, 23:43 de Boga
:(
sunt de acord cu tine dinu...o stiu pe una dintre fete....si care urmeaza sa se casatoreasca si isi iseala prietenul la greu:(..nu stiu cum sut restul da pe care o cunosc ii o usuratica si nu mar mira sa faca asemenea lucruri
Postat 14 Martie 2012, 10:24 de thia
Precizare
Nu se vorbeste prea frumos despre femeile din Oradea,desii par unele dubii se c-am adeveresc anumite relatii extraconjugale.
Postat 14 Martie 2012, 09:54 de Dinu
esti o curca :))
Draga Amelia Toth, din prima clipa in care te-am cunoscut mi-am dat seama ca nu-ti stateau ochii bine in cap :)) si s-a adeverit...
Postat 17 Iunie 2011, 19:09 de penal
era de asteptat
PFFF Daniela Ruscas... nu te credeam in stare de asa ceva!! daca incerci sa-ti introduci numele in google si dai enter te sperii cand vezi ce apare... vai si amar...
Postat 17 Iunie 2011, 19:05 de penal
..
Cei/cele care le tot iau apararea la fetele "frumoase" care au pozat ori sunt prosti si cred ce spun ele ori sunt si ei/ele curve sau pesti si nu recunosc. Nu inteleg ce e asa greu pt o fata sa recunoasa ca suge pentru bani din moment ce toata lumea stie.
Postat 04 Ianuarie 2011, 16:50 de eu
..
Dracu sa le ia pe toate de curve ordinare k toata Oradea e plina de ele. Niciuna din orasu acesta si nici din alt oras de la noi din tara care a pozat intr-o revista gen FHM nu a ajuns acolo pentru frumusete sau pentru un corp extraordinar. Toate au supt sa-si puna silicoane si sa se dezbrace in reviste sa le gasesca un frustrat cu bani si sa le ia de neveste. Sunteti niste jeguri toate "fotomodelele"din Romania.
Postat 04 Ianuarie 2011, 16:41 de eu
mda
Da asta asa e!!!! Iti dau dreptate!!! Plus ca oamenii comenteaza fara sa aiba habar!!! Nici nu le cunosc pe fete! si nu stiu ce fel de persoane sunt!!! In fine! Eu le cunosc si nam de ce sa le judec!
Postat 10 Decembrie 2010, 15:02 de Laura
adevarul este relativ.....;)
da pe me nu ma intereseaza ce au facut...:)):)) eu am comentat gandirea pe care o avetzi...JUDECATI OAMENII!!!...si o faceti plini de egoism si intr-un mod foarte ETIC...iar in comenturile acestui articol se reflecta foarte bine acest lucru....
Postat 09 Decembrie 2010, 22:24 de thia
da.. in fine
Cum sa nu!!! eu stiu!!! Pt ca stiu adevarul!!!Fetele au facut poze si atat! nimic altceva!!!
Postat 09 Decembrie 2010, 18:19 de Laura
"in fine"
"Deci oricum nu parerea ta conteaza draga Thia"08.12.2010, 09:42] sau "stiu ca nu tiai dat cu parerea asta am inteles"[09.12.2010, 10:29].....nici tu nu stii ce sa crezi!!!:)):))...."DeCi?".....
Postat 09 Decembrie 2010, 14:54 de thia
.;.;
Binenteles ca ma afirm ca nus vinovate daca stiu asta si le cunosc!!!! Si sunt acuzate foarte drav, pt ceva ce nici nu au faptuit... deci..?....in fine, te inteleg si pe tine, stiu ca nu tiai dat cu parerea asta am inteles..
Postat 09 Decembrie 2010, 10:29 de Laura
pe putzin parafrazare..:)):))))
eu nici macar nu mi-am dat cu parerea!!!:)))) ...nu am zis daca au facut bine sau nu...pana la urma u le judeci ca s-au dezbracat :p....eu am lasat comm. pt simlu\' fapt ca mi se pare o aberatie ce scrietzi...eu nu am zis in nici un comm ca sau prostituat sau ca is curve...am vorbit despre gandirea voastra in care pledatzi pt vinovat sau nu,intr-un articol in care nimeni nu acuza, prezentadu-se pe larg un dosar...atat!!!!ce este asa greu de intzeles........
Postat 08 Decembrie 2010, 22:58 de thia
:)(
Daca fetele au ajuns pana acolo sa se gandeasca sa isi ia viata, asta nu inseamna ca chiar sunt vinovate, s-a ajuns asa departe din cauza oamenilor rai, care le atacau permanent fara cunostinta de cauza!!! Deci oricum nu parerea ta conteaza draga Thia, dar aceste fete chiar nu sunt vinovate, le cunosc de ani de zile, pe majoritatea, si eu oricand as baga mana in foc pt unele, si da Mary bine a zis, poate nu trebuia sa se dezbrace unele, si acum si ele regreta! dar a fost doar si numai pt POZE!!! si atat!
Postat 08 Decembrie 2010, 09:42 de Laura
what ever..
hello....daca au ajuns acolo in punctul de as-i lua viatza inseamna ca intradevar au o problema!!...eu nu am acuzat pe nimeni ca au facut sau nu au facut!!ii vorba sa nu fie judecate, ca ii probelema lor ce fac, iar daca nu au facut nimic nu are dece sa se ajunga asa departe....nu ai de unde sa stii adevarul iar adevarul absolut despre care vb u nu exista...exista doar adevar relativ..asa ca nu disculpa pe nimeni ca eu nu am acuzat....eu vb de etichete si de cum judeca lumea fara stie sau sa fie convinsi daca sa intamplac cv sau nu...ORICUM NU AI INTZELES MAI NIMIC DIN TOT CE AM SCRIS!!!.....
Postat 07 Decembrie 2010, 23:45 de thia
STIU SIGUR
FETELE au fost numai pentru POZE *sedinta foto)! nu stiau de fotograf ca este cu probleme! NU stiau unde vor ajunge pozele!au gresit cele care apar dezbracate! NU TREBUIA!.....poate de aceea s au dezbracat ca asa au primit mai multi bani decat celelalte si au intrat in capcana, TOATE FETELE din agentia Amaliei inclusiv si ea! Ele au ce arata! sunt fete frumoase! corp frumos....ar putea sa ia exemplu toate fetele! sa mearga la sala...sa aiba grija la alimentatie...sa nu credeti ca e asa usor sa iti mentii silueta si frumusetea!pentru astea iti trebuie si bani...abonament sala,cosmetica, manichiura, creme, ..... In fiecare zi apar poze cu fete dezbracate in ziare, pe internet si in emisiuni tv cu gramada! Acum au vazut si ele care oameni le sunt alaturi!si au trecut prin COSMAR ajungand la EPUIZARE PSIHICA din cauza acestui articol si acestor comentarii si chiar in situatia disperata de asi lua VIATA !!!!!!!!!!!!!!
Postat 07 Decembrie 2010, 21:10 de MARY
sanda
...nu baga u mana in foc pt nimeni...ele aveau cat de cat cunostintza de cauza cand au mers acolo..stiau ca fotograful a mai fos cerecetat in privintza asta SA ISI ASUME RESPONSABILITATEA!!!...ce au facut ele acolo nu ai de unde sa stii!!!...si zearu' nu a redacta decat o ancheta a unor oameni care au totsi o pregatire mult mai laborioasa decat tine PT AI CRITICA U!!!...si nu ar arunca vorbe in vant...ca pana la urma lor li se rupe ca is fetele de la ami art, amelia judea sau gratziela.....asa ca nu mai dramtizatzi daca nu is de vina nu au dece sa faca valva ca adevarul tot iese la iveala....
Postat 07 Decembrie 2010, 18:30 de thia
...
Daca ar fi mers acolo pt prostitutie nu ar fi facut nicio poza! e clar! cele care lucreaza acolo nu isi fac poze, si nu numai pt ca nu au timp, ci pt faptul ca nu vor ca lumea sa afle ce fac ele si unde... e clar ca fetele au avut sedinte foto, asta se si vede... acum ca pozele au fost folosite pe acel site la atragerea clientilor, fara stirea fetelor e partea a doua! de aici o buna intrebare, de ce fetele de la Ami art(Amelia), nu au poze? oare?... pai probabil ca ele sunt cele care au mers pt altceva acolo! Fetele de la Amalia Judea nu sunt fetele despre care vbiti voi... Ele fac doar un singur lucru, pozeaza, si prezinta haine... atat(ce penali sunteti voi de la bihoreanul, asta e comentariul care lam adaugat azi dimineata si acum trebuie sa il mai adaug odata ca l-ati sters!!! sa va fie rusine!)
Postat 07 Decembrie 2010, 12:44 de sanda
nu cred
Eu o cunosc pe Loredana din scoala generala. Nu cred asa ceva despre ea. Sper sa fie puternica si sa treaca peste acest scandal . Eu stiu ca este fata buna si imi pare rau pentru ea. Oamenii sunt rai si judeca fara sa se gandeasca la saracele fete. Pana la urma, chiar daca ar fi adevarat , fiecare are dreptul sa faca ce vrea cu viata sa.
Postat 06 Decembrie 2010, 18:34 de andreea
...
...se plateste cursul...200 de euro...ama..spune la inceput..ka primiti bani din prezentari`..va spun eu k nu se intampla asa ceva..nici macar 1 leu..nici macar atata....asta e.. 200 de euro..spune la fiecare ka e cu redecere cika.. wsm.. trimite fete la PRODUS..nu krd..sincer...adica nu stiu`...asta e... dk si ele au vrut..desi nu krd.. cert e..ka ea face fff muti bani pe urma noastra....si a lor../ deci.. :-j..
Postat 06 Decembrie 2010, 18:23 de una
cretini...
pt ce le judecati?...atzi tzinut cumva voi curu' cand si-au tras-o ele??...ii fix problema lor ce fac.....nu avetzi nici un derept sa vb sau sa le catalogatzi in'vreun fel...nu shti-tzi nimic mai mult se eticheta-ti pe cand voi de multe ori nu aveti dupa ce bea apa..SI VA DATIZI IN FILIZOFII!!!.....si pana la urma problema in tzara asta NU sunt ele...ci sunt cei pe care ii votatzi la fiecare 4 ani...:(
Postat 06 Decembrie 2010, 15:01 de thia
stoarfe de inchiriat
zdrentelor e vai de capul vostru.
Postat 05 Decembrie 2010, 17:25 de prostituate
ai dreptate!!!
Ai dreptate! Asa ar fi frumos! Oamenii care inca si acuma pun paie pe foc si continua e clar ce fel de persoane sunt!!! Nu ca Mosul nu va veni la ei :) dar nici la lucruri bune sa nu se astepte! oamenii rai sunt pedepsiti de Dumnezeu! Se stie!!!
Postat 05 Decembrie 2010, 14:32 de adina
TACEREA
TACEREA ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................are PUTEREA GANDURILOR POZITIVE pe care vreau sa le transmit!
Postat 04 Decembrie 2010, 21:42 de Suflet
ce tampenie!
Ce tampiti sunt toti cei care se leaga de aceste fete si de aceasta agentie... vbiti si voi fara sa stiti nimic! Vai si amar!!!
Postat 04 Decembrie 2010, 21:09 de adina
Horea
si toti care la iau apararea sunteti si voi niste fraeri hahaha ! zerourilor .. suntetzi vai si amar .. ultimii oameni si tarfele astea si voi care le tin partea !!!! m-i mila de voi
Postat 04 Decembrie 2010, 17:53 de Ciortin
Horea
da-le naibii de curve hahahaha
Postat 04 Decembrie 2010, 17:50 de Ciortin
FOAME DE BANI !
SA NU VA FIE RUSINE SI ASATA ESTE O MESERIE SA FI CURVA DE LUX SAU ESCORTA STITI BINE CINE E AMALIA SI FETELE STIA PT CARE LUCRA,NU E CEVA NOU SE STIE CE FACEA SI EA ,DAR EA ESTE UZATA SI ACUMA E COMISIONARA
Postat 04 Decembrie 2010, 15:19 de MARKO
un gand
faorte dureros si neplacuta situatie pentru toata lumea ..cand ne gandim ca se apropie Craciunul ,poate ar trebui sa uitam toate gandurile rele ,invidiile ,rautatile,razbunarile si sa lasam linistea dragostea sa isi faca loc in sufletele noastre.............sa devenim .oameni !
Postat 03 Decembrie 2010, 21:43 de eu
laura gal
ce treaba are laura gal ea doar a scris despre traficul de carne vie si despre niste fete ce apar pe niste siteuri care au pozat in lenjerie intima, si langa ele:DE INCHIRIAT!si un pretz pus....daca nu sunteti vinovate nu are dece sa va luati de ea..sau cine stie...
Postat 03 Decembrie 2010, 20:22 de hmm
?
da amalia asta are autorizatie de functionare?......nu stiu ce sa zic...numai ca acum cati va ani o fata de la amalia care era placata ce stiu eu pe unde a sunat acasa plangand ca ea vrea sa vina acasa(de ce? ce sa intamplat?- nu se stie)...si fetelor nu mai accepti toate astea doar ca sunteti superficiale...mai bine fiti sincere..nu o cerem sa o faceti publc ca doar este problema voasta daca vati traso sau nu pe acolo...i vb sa fiti sincere cu voi inshiva...de onoare, pt ca sunt oamenii care tzin la voi si ii ranesc injuriile aduse la adresa voastra...p-oate mai mult decat pe voi...
Postat 03 Decembrie 2010, 20:11 de hmm
pt diana
CENZURAT
Postat 03 Decembrie 2010, 18:21 de cineva:)):)):))
Adevarat
O cunosc personal pe manechinul Aniela Filimon, nu are familia situatie financiara buna si acum dupa ce a mers la produs in Austria a reusit sa isi cumpere masina, ea mi-a zis ca lucreaza animatoare intr-un club din Austria si face 1500 euro pe luna, dar se pare ca e bordel nu club !!!!
Postat 03 Decembrie 2010, 18:04 de Mishu
redactia prostilor!
BIHOREANUL SUNTETI CEI MAI PENIBILI... ASA ZIAR DE CACAT NAM MAI VAZUT! CELE MAI MULTE MINCIUNI APAR IN ZIARUL VOSTRU... CU ASA CEVA VA CASTIGATI VOI PAINEA... VA BATETI JOC DE NISTE FETE CARE AU POZAT PT FOTOGRAFI RENUMITI... VAI SI AMAR!!!!! IMPUSCATI-VA!!! PANA NU VA IMPOUSC EU!!! LAURA GAL... OOO E DE AJUNS NUMELE... NU MAI ESTE DE COMENTAT NIMIC... E O PENALA SI O PROASTA DE BUBUIE... IAR RESTU DIN REDACTIE? OOOO.... GOD! DAN CARE BAGA NUMAI CHESTII RELE... ASTEA II PLAC... SI LA COMENTURI VAD CA CELE MAI URATA LE SCRII TU... OARE DE CE? E CLAR! AICI DEMONSTREZI MULTE! NU TREBUIE SA TE CUNOASCA CINEVA ASA CUM TE CUNOSC EU!
Postat 03 Decembrie 2010, 09:21 de alessa
rusine sa va fie putorilor!
la munca, nu la desfacut cracii.
Postat 03 Decembrie 2010, 01:26 de matrix
esti ZERO!
Bai idiotilor dar de ce sunt curve??ptr ca scrie proasta de Laura Gal ceva gata .Toti prosti cred :))!bai daca aia nu e informata bine si scrie orice ,voi o credeti.daca ar scrie ca basescu ar fi gay voi repede ati crede.nu mai fiti asa naivi si nu mai credeti toate tampeniile ce se scriu in presa.au si ei nevoie de rating si de vanzari la ziare , ca doar e criza..presa din romania si mai ales cea din oradea unde nu prea sunt multe evenimente duce lipsa de rating si de cele mai multe ori incearca din minciuni sa faca subiecte de prima pagina care le-ar putea aduce vanzari la ziare.Iar sa nu mai vorbim de laura gal:)).toata lumea o cunoaste si stie ca AR FACE ORICE,indiferent de urmari ,sa scoata un articol bun dar prea multe adaugari din partea ei.DECI ziarele noastre dragi = 99% minciuni.deci conducerea bihoreanul e de kkt
Postat 02 Decembrie 2010, 22:28 de pt laura gal
stoarfe
am avut dreptate cand am zis prima data sa mai \'sapati\' ca mai gasiti si alte \'coarde\' pe site-ul acela.
Postat 02 Decembrie 2010, 20:51 de purcimalia
prostituate
niste taraturi lacome si proaste.
Postat 02 Decembrie 2010, 20:42 de ouch
file
ziua-i ziua, pana-i soare/curva-i curva, pana moare!
Postat 02 Decembrie 2010, 20:15 de greenwich
nevinovate!!!
nu va mai legati de fetele astea ca nu sunt ceea ce ziceti voi!!!!!!!!!!! sunt modele si doar atat! pe marea majoritate le cunosc personal! si sunt fte cumsecade, au prieten, si nu ar face asa ceva niciodata pentru majoritatea bag mana in foc!!! Iar de Amalia Judea... este o femeie respactabila! si serioasa! cititi si voi ziaru aparut saptamana asta... drept la replica... pagina 11!!! sa vedeti si voi cine a gresit... iar voi... ziar de kaka...documentati-va inainte de a scrie ceva!!!
Postat 02 Decembrie 2010, 14:52 de alina
=))nu este de mirare
CENZURAT
Postat 02 Decembrie 2010, 13:38 de cristina
sunteti ceea ce sunteti
deci ce va tot mirati atat? toate fetele pe care le cunosc cele de la babylon "sunt niste rebuturi" de dinainte sa fie la babylon doar ca acum a venit tzaranca la oras :)) si face banileeee multeeeee ! asa ca sunteti niste fete de 2 lei mi-e rushine ca faceti parte sin municipiul oradea :D dar ce sa facem "patzashti" feteleeee cochetele vreti sa facetzi seeeeeeeeeeeeeeeex aaa ps!: BUCURATZI-VA CA V-AU PLATIT !!!! CA DOAAAMNEE NICI UN SCUIPAT NU AS DA PE VOI ! va meritatzi soartaaaaaaaaaaaa!!!!! Paaaa :D voi si alea de la taraf :D :))
Postat 01 Decembrie 2010, 15:48 de axi
fost model
nu va stresati fetelor s-a deschis o agentie f buna in oradea,IMPERIAL models acolo santeti in siguranta!
Postat 01 Decembrie 2010, 10:31 de fost model
subiectul de atac! la adresa voastra l ati sters?BIHOREANUL!
RUSINE - REDACTIEI BIHOREANUL- A STERS COMENTUL IN CARE LI SE ATRAGE ATENTIA CA POZELE NU SUNT FACUTE DE EI!!!! NU AU DREPT SA ETICHETEZE FOTOGRAFIILE CU SIGLA - BIHOREANUL- nu va placut cand va face lumea CURVE MASCULINE!!!!!!
Postat 30 Noiembrie 2010, 19:47 de CREAM!!!
SI EU MAM SATURAT!!!!! hooooooo!!!!
SI EU M-AM SATURAT!!! MAI CAUTA-TI SI ALTE SUBIECTE DECAT SA VA TOT LUATI DE FETELE ASTEA CARORA DEJA LI S-A ACORDAT ATATA ATENTIE DIN CAUZA UNOR POZEEEE!!!!! O MY GOD!!!! NICI MACAR NU AU FACUT NIMIC! DOAR POZE! DEJA CRED CA A INTELES TOATA LUMEA! IAR CINE CREDE ALTCEVA TREABA LUI! WHO`S CARES? AAAAAAAAAAAAA INNEBUNIM DEJA CU TOT SCANDALU ASTA ISCAT DINTR-UN KKT!!!!
Postat 30 Noiembrie 2010, 18:19 de LAVI
altceva mai bun?
gata MAM SATURAT !!!!!!
Postat 30 Noiembrie 2010, 17:07 de me
BIHOREANUL pagina 11 DREPTUL LA REPLICA nesimtitii de la Bihoreanul repede v/ati eschivat de eroare!
Ati oferit publicului imarginea falsa asupra activitatii Agentiei si a Modelelor! Ca sa stiti ! Amalia nu are dosar la DIICOT si nu a fost citata! CITITI ARTICOLUL! care trebuia sa apara pe prima pagina, dar nesimtirea e mare la bihoreanul! a aparut la PAGINA 11 ! Fara sa isi ceara scuze! mentioneaza bihoreanul fara autor de articol caci * (erorile nu ne apartin noua!)* la bihoreanul sunt niste gunoaie in frunte de Laura Gal! si toti care si au dat acceptul pt a edita articolele care au reusit sa imbolnaveasca sa distruga viata FETELOR! .........sa va fie rusine LAURA GAL..............SI TOTI DELA BIHOREANUL!!! o sa platiti voi pentru asta!!!! va doresc ca toti banii castigati din acest articol sa-i dati pe medicamente!
Postat 30 Noiembrie 2010, 14:24 de DREPTUL LA REPLICA
nevinovate, la fel si amalia
nici fetele si nici Amalia nu are nici-o vina. Amalia doar le-a dus la sedinte foto, a mers cu ele a venit cu ele... nu s-a intamplat nimic, a avut grija de ele, faptul ca aia s-au folosit abuziv de fotografiile realizate este partea a doua... deci la faza asta Amalia nu are nicio vina!
Postat 30 Noiembrie 2010, 10:05 de anonim
nevinovate
fetele astea nu au nici o vina ca amalia e o nesimtita.......iar jurnalistii ar face bine sa verifice inainte sa scrie un articol... nu sa se gandeasca numa banii pe care vor scoate de pe urma saracelor fete.....cunosc cauzul si saracele sunt nevinovate...asa e cand ai incredere in persoane nesrioase care vor numa sa profite de pe seama altora......
Postat 29 Noiembrie 2010, 18:19 de anonim
prostituate
vai de capul vostru (ala sec), curvelor. lacomia bat-o vina, v-a adus in situatia de a va prostitua.
Postat 28 Noiembrie 2010, 17:33 de uncompromised
ceva normal
FRATILOR FITI REALISTI...SE INTAMPLA SA MEARGA FEMEILE ..BARBATII LA PRODUS...DAR E O RUSINE...INTREADEVAR ...DAR E O MUNCA SI ASTA... CRIZA I`A INDUS IN EROARE PE TOTI...ASA CA...NU UITATI...E CE MAI VECHE MESERIE...SI CEA MAI PLATITA...
Postat 28 Noiembrie 2010, 16:41 de je
cel mai dureros e sa fi acuzat pe nedrept si sa nu ai cum demonstra minciuna...cel putin deocamdata
draga Remy..,chiar daca acest om detine un bordel nu inseamna ca nu poate avea si nu are o viata personala care sa includa si o iubita... pt.el asta e o afacere cum ar fi pt altii croitoria sau stiu eu ce... N-o sa-ti vina sa crezi cand iti voi spune ca a trait multi ani cu o tipa cu care a infiintat aceasta afacere si inca sunt asociati in asta, muncesc impreuna fiind f.buni prieteni... Referitor la intrebarea ta, iti spun doar ca oamenii se pot cunoaste in diferite ipostaze si locuri...,nu am muncit niciodata in acel loc sau in acel fel..,deci poti lasa suspiciunile de genu deoparte...
Postat 28 Noiembrie 2010, 14:12 de miha
NEVINOVATE!!!
bai voi v-ati gandit ca alea care merg acolo sa presteze "servicii" is asa de proaste sa se lase pozate...n-au alea timp de machiaje si sedinte foto...e la mintea copilului..si nu mai acuzati fetele astea fara dovezi.....fetele acestea au fost acolo doar sa faca o sedinta foto si atat. cine le cunoaste stie ca nu ar face asa ceva... fetelor sa fiti tari si sa luptati pentru adevar pana in panzele albe..
Postat 28 Noiembrie 2010, 13:08 de anonim
...
ba astea si-au luat-o pe toate directiile... pai de ce is fotomodele? care fotomodel DOAR pozeaza?!
Postat 27 Noiembrie 2010, 23:26 de toti
?
deci si-au luat-o?
Postat 27 Noiembrie 2010, 23:22 de asda
!
Amalia Judea is the best!!!!! She d`ont lie!
Postat 27 Noiembrie 2010, 22:02 de P.
Pt Ioana
Ioana te ador esti superba si buna! E clar ca Miha stie adevarul si e sincera! Era evident ca nu ati facut altceva decat poze acolo! Si da multi vbesc dar putini stiu!!!!! Love you Ioana! You are a good girl!
Postat 27 Noiembrie 2010, 22:01 de anonim
asta e adevarul!
Miha ai perfecta dreptate! ma bucur ca s-a gasit cineva cine stie adevarul! Eram sigura ca fetele nu au facut nimic altceva in afara de poze! Miha iti multumim pt explicatii! Este groaznik prin ce au trecut fetele! Din cauza unui grosolan si un ziar gen `cancan`
Postat 27 Noiembrie 2010, 21:43 de Eu
me
sunt ingrozita de aceste articole... si eu am pozat pentru ziare, reviste, etc... dar nu am avut de a face cu asa ceva... si ma bucur! am luptat sa obtin respect, apreciere si popularitate pentru a mi se deschide cat mai multe usi pentru a munci si a castiga cinstit niste banuti! insa ma tem ca fotomodelele cinstite pot fi catalogate ,,curve''! \sa nu mai judecati ca numai cel de Sus poate judeca! imi pare rau pentru acele fotomodele ca au fost avut de a face cu asa ceva!
Postat 27 Noiembrie 2010, 17:27 de cineva
:)))
mai frate...de unde naiba le-ati scos si pe nasoasele astea? Adica chiar nu au produs destui bani la babylon ca sa isi faca naiba o operatie la nas...e maxim 2000 de euro una
Postat 27 Noiembrie 2010, 17:21 de doc
Yep...
Exact Miha, nu te cunosc dar sunt in totalitate de acord cu tine. Cred ca toti si toate si-ar dori sa aiba prietene sau sa arate ca fotomodelele din imagini, rautatea si invidia sunt mari, de parca nu s-ar uita pe internet la chestii de genu sau de parca nu le-ar placea cand vad pe strada o astfel de femeie - care arata bine. Eu consider ca cei care au postat aici sunt niste frustrati fata de propria persoana care au idei preconcepute si care judeca inainte de a cunoaste-ceea ce inseamna prostie. Si eu cunosc situatia personal dar consider ca daca Amalia il va da in judecata pe Peter Pan asta, are sanse mari sa piarda procesul, din cauza faptului ca el este cine este...
Postat 27 Noiembrie 2010, 17:08 de Cristina
cel mai dureros e sa fi acuzat pe nedrept si sa nu ai cum demonstra minciuna...cel putin deocamdata.
iar necunoscatorii atat de "pudici" care se intreaba:"de ce posteaza astea atat de despuiate"? raspunsu e caaa.., asta s-a cerut...adica nu pozezi pt un calendar, vara, in iulie-august, in haine de blana cu manusi, cisme de cauziuc sau casti de scafandru... Haideti oamenilor, nu mai fiti ipocriti si nu mai pozati in Maica Tereza la manastire, cand cu totii beliti ochii in reviste despuiate si va imaginati iubitele fotomodele (sau pe voi insiva, in cazul fetelor) ... Este ceva normal, majoritatea fotomodelelor internationale pozeaza astfel, in lenjerie intima, nud sau sexi... Dar de la a poza pana a fi prostituata e o cale lunga despre care multi vorbesc dar f. putini stiu...
Postat 27 Noiembrie 2010, 16:14 de miha
cel mai dureros e sa fi acuzat pe nedrept si sa nu ai cum demonstra minciuna...cel putin deocamdata.
fetele au semnat un contrac la Klagenfurt pt sedinta foto,cand li s-au dat banii.. contract in care nu se specifica faptul ca pozele vor fi postate ci doar ca vor fi folosite in scopuri publicitare, in calendarul pt 2010.. dupa sedinta foto, toate fetele,impreuna cu Amalia au plecat spre casa.. Daca e vr-o una care lucreaza acolo e pt.ca asa a vrut ea, fara a fi pusa sau trimisa sa faca asta(referitor la Aniela Filiomon,sau oricare alta) Nimeni nu stia nimic referitor de postarea pozelor, tocmai pt ca nu se putea intra doar cu acest card,cont... Nimanui nu i-a trecut prin cap ca nesimtitu ar face asa ceva... In ticalosia lui acest Peter a postat pozele la rubrica VIP pt a scoate niste bani frumosi din cei 20 de euro, pt.acces, de la fraierii care doar privesc pe net si nu stiu ca fetele nu muncesc acolo... acum pozele sunt scoase pt. ca a fost contactat pt a i se cere explicatii la care \"domnul\" a raspuns... aaa,daaa, ne cerem scuze, o sa le scoatem\"..apoi a trimis scrisoarea de scuze pt.ca se simte cu musca pe caciula.. Cunosc situatia pesonal, din prim-plan, si sunt convinsa ca daca ii va da in judecata Amalia va castiga..,chiar voi insista in fata prietenei mele sa faca asta..
Postat 27 Noiembrie 2010, 15:56 de miha
cel mai dureros e sa fi acuzat pe nedrept si sa nu ai cum demonstra minciuna...cel putin deocamdata.
draga Amalia, imi pare extrem de rau pt tot ceea ce ti se intampla... nu sunt din Oradea, dar o cunosc pe Amalia Judea, mi-e o prietena f buna si apropiata, stiu cu ce se ocupa si mai stiu cu o f.mare certitudine ca nu cu asa ceva.... Totodata celor care vorbesc in necunostinta de cauza si folosesc adjective de genu "curva", "prostituate", etc, isi pierd vremea jugnind nejustificat..,observ ca marea majoritate din rautate si invidie... Nu stiu situatia celorlalte agentii dar o stiu cu certitudine pe cea a Amaliei Judea. Il cunosc personal pe acest Peter din Austria, detinator al acestui bordel..,am fost impreuna o perioada de timp... Va asigur cu mana pe suflet ca nu are o parere prea buna despre romani, tigani si alte natii mai sarace... este genul de om ce considera ca i se cuvine tot si orice doar pt ca are bani... acesta a fost motivul pt care m-am si desartit de el... avea texte de genu "ceee...,voi romanii sunteti niste tigani, cersiti prin Europa, si din cauza voastra criza a venit si in Austria, pt.ca bancile austriece au investit la voi si nu avet sa ne dait banii inapoi... este un om josnic, ce ar face orice pt bani... fetele au semnat un contrac la Klagenfurt pt sedinta
Postat 27 Noiembrie 2010, 15:26 de miha
Amalia nevinovata!
Draga Amalia nu te stresa pt ce zice lumea si nu te implica emotional, pt ca nu merita si lumea stie ca esti nevinovata! Restu` sunt rai! Te iubim Amalia!!!
Postat 27 Noiembrie 2010, 14:03 de Rahela
pt gabi
draga gabi! sa fie arestata cea care a scris acest articol ordinar! Fara sa se documenteze, sau sa incerce macar sa afle adevarul!
Postat 27 Noiembrie 2010, 14:00 de bebe
o curva ordinara
draga amalia - meriti sa fii arestata esti o ordinara sa-ti fie rusine
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:39 de gabi
o curva ordinara
draga amalia - meriti sa fii arestata esti o ordinara sa-ti fie rusine
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:39 de gabi
afaceri.marghita
tati ti-ai vazut oare fetitza pe site? fii mindru de ea
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:36 de adina
curve de lux_marghita
ce marfa are oraselul nostru___ asa fetelor luati exemplu ca va veti casatori cu bordeele -tare- 150 euro mi se pare mult fetelor.........
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:34 de tudor_marghita
rusine mare
fetelor ati ratato rau nu asa se cladeste un viitor bani faci din munca nu din ceea ce va dotat dumnezeu rusinicaaaaaaaaaa
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:30 de gigi marghita
asta este criza
mare durere ptr. parinti vostri mare de tot ma pun in situatia lor
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:28 de nicu
asta este criza
mare durere ptr. parinti vostri mare de tot ma pun in situatia lor
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:28 de nicu
asta este criza
nu le vad ca niste curve le vad ca niste fete disperate sa-si faca si ele niste bani. ce ai vrea sa faca? locuri de munca nik cum poti sa te mentiii ? sincer traim o epoca foarte grea
Postat 27 Noiembrie 2010, 09:25 de nicu
:))) Ma faceti sa rad :)))
:)))))))))) Vorbiti de darea in judecata a bordelului Babylon....Daca voi ati fi in locul acestor fete, puneti-va intrebarea: ati da in judecata acest bordel, adica pe patronul acestui bordel care in mod sigur dispune de persoane influente care sa ii sara in ajutor in orice moment si de un portmoneu consistent cu care probabil ar ingropa in bani orice avocat, oricat de bun ar fi el????? :))))))))) Asa ca va mai intreb o data...are vreun rost ca acest bordel sa fie dat in judecata de catre aceste trei fete??? :))))))) Marea lor greseala a fost ca au avut prea mare incredere in fotograf.
Postat 27 Noiembrie 2010, 01:59 de Anna
explicatii de doi bani
da-ti bordelul in udecata daca aveti dreptate altfel toate scuzele nu sunt decat asa de ochii lumii.
Postat 26 Noiembrie 2010, 22:52 de 007
Natalia
cu siguranta, Natalia Rusu e o fata serioasa si nu cred ca a facut altceva, in afara de poze....imi pare rau ca ai cazut si tu in scandalul acesta, Natalia....dar cine te cunoaste, stie cum esti....
Postat 26 Noiembrie 2010, 22:15 de tatiana
WOw
Ce tari sunt pozele !!!! Sunteti toate niste frumoase cu corpuri si fetze frumoase ! Se vede ca ati lucrat cu fotografi profesionisti. Bravo, superbe poze
Postat 26 Noiembrie 2010, 21:03 de Gia
foame de bani
ati muscat-o curvelor ! ahhahahahaha..... v-au bunghit astia de la bihoreanu' ! aahahahahaha.....
Postat 26 Noiembrie 2010, 17:29 de ronaldo
da, sigur
mah voi sunteti mai naivi decat un prunc mic ! babylon nightclub este un bordel, fetele au postat care mai de care in ipostaze sexy, unele fara sutien ! pt ce mama dracului credeti ca ar face cineva asa poze ? pt prezentare, eh ? siguur. mai ganditi-va voi astia care ziceti ca ati cunoaste domnisoarele in cauza (si cica ar fi de treaba :)) ) ce poze "si-au tras". :)
Postat 26 Noiembrie 2010, 17:04 de blackout
CE S AR FACE PARLAMENTUL FARA ucenice
woow cate nu ar vrea sa fie in locul lo sa linga OSUL inscrieti va in PSD si PNL si nu ve ti fi arestate numai sa lingeti in continuare:)) VEM NEVOIE DE CURVE ASA CUM SUNT SI ANIMALE PRINTRE NOI SI ZIUA II respectam:))
Postat 26 Noiembrie 2010, 17:02 de TRAIaSCA CURVVVV
niste PROSTITUATE
Cu ce apelativ ar trebui sa ne adresam unor asa zise "manechine" care presteaza ce au prestat ele prin bordelurile din Austria daca nu cu cuvantul CURVA? Ok, poate e putin mai aspru, poate curve sunt cele de pe centura, ele se numesc PROSTITUATE , adica si-au vandut corpul pentru o suma de bani, ele nu o faceau in cabine de TIR, ci in asternuturi de matase, de aceea sa le numim de azi inainte prostituate si nu curve...aveti dreptate cei care ati scris mai jos, cuvantul curva e prea grosolan pentru aceste pipitze...prostituate e mai ok.
Postat 26 Noiembrie 2010, 13:05 de adi
pfuuui!
doar atata stii? bogat vocabular ai! esti invidios ca fetele arata bine, si at te iei de ele, ce mai conteaza pt tine ca ele sunt nevinovate! probabil esti si tu f invidios cine stie ce femei ai in familie, ceva hidoase grase si urate!
Postat 26 Noiembrie 2010, 10:21 de Bear
NEVINOVATE!
Se stie clar ca cel care scrie asemenea lucruri o singura persoana poate fi, cine nu stie sa spuna altceva decat apelativul `curva` probabil ca este obisnuit din familie cu asta! e nasol cand omul pune inainte de toate lucrurile negative, sa ai o viziune negativa asupra a tot ce se intampla in jur! Probabil nu vrei sa accepti adevarul, pt ca iti place minciuna! Asta zice tot despre tine! Apelativul acesta ar trebui mai mult sa-i adresezi femeilor din familia ta, sau probabil ca aia si faci, doar ca te-ai saturat de ele si mai cauti si alte femei de care sa te legi! esti un penibil! Fetelor nu va lasati, Dumnezeu de sus vede tot! El stie care e adevarul! Tot raul se va intoarce la persoana care o creaza! Asta e sigur! Dumnezeu face sa fie asa!
Postat 26 Noiembrie 2010, 10:17 de Luci
Curve
Nu vor da in judecata bordelul, sunt niste curve, nu vor avea curajul acesta pentru ca ele stiu ce au facut, atat amalia judea stie cat si cea de la ami art, care pe deasupra a fost si inregistrata...asa ca fetelor nu va mai compromiteti cu nimicuri, sunteti niste curve si gata, prestati in continuare pentru ca asa veti castiga bani si veti face fericiti toti bosorogii lumii...continuati, nu va speriati ca v-au descoperit
Postat 26 Noiembrie 2010, 10:11 de dinu
NEVINOVATE!
daca bordelul v-a fi dat in judecata nu v-a fi de ochii lumii, ci pt ca fetele sunt implicate in ceva ce nu are legatura cu ele! Vad ca sunt persoane care nu vor sa inteleaga nevinovatia lor! Este greu de priceput?
Postat 26 Noiembrie 2010, 10:07 de Luci
Curvele nu vor castiga procesul
Aceste curve stiu ce au prestat la bordel asa ca vor da locatia in judecata doar de ochii lumii, ele stiu ce au facut, nu vor avea nici un castig de cauza...Bordelul e prea tare sa se compromita punand poze cu niste\"manechine\"daca acestea nu ar fi prestat acolo...Asa ca fetelor nu veti avea nici un castig de cauza, asta daca veti da in judecata bordelul .. si voi stiti asta...imi pare rau ca vi s-a inchis robinetul...chiar si Amaliei Judea care va ducea la produs prin toate colturile lumii, asta se stie
Postat 26 Noiembrie 2010, 10:05 de Bob
NEVINOVATE!
ce ciudati sunt oameni, pe Ami art nu o ataca nimeni, nimeni nu scrie nimic la adresa ei, desi este dovedit faptul ca ea este vinovata alaturi de fetele ei! De Amalia Judea in schimb toata lumea se ia, pt ca fetele ei au fost gasite pe site, dar nimeni nu vrea sa accepte adevarul care e atat de simplu si clar, ca fetele au fost postate acolo fara ca ele sa stie! Pozele folosite provin din sedinte foto pt un simplu calendar si atat! AmeliaToth sta in banca ei, la fel si fetele de la agentia ei, e evident ca ele nu au mers acolo pt poze, si la munca! Deacea cu ele nu exista poze! Amalia Judea nici nu ar avea ce cauta in acest scandal, femeie mai serioasa si mai responsabila ca ea nu prea se putea gasi, nu ar trebui sa sufere oamenii nevinovati! Ma bucur ca bordelul v-a fi dat in judecata! Asa si trebuie!
Postat 26 Noiembrie 2010, 10:03 de Luci
Sunt curve
Aceste curve nu vor da niciodata bordelul in judecata...pot paria treaba asta, sau si daca il vor da...vor face acest lucru doar de ochii lumii, ele nu vor castiga niciodata acest proces pentru ca se stiu cu musca pe caciula, ele stiu ce au prestat acolo si nu pot demonstra contrariul. Ar trebui date in judecata si matroanele lor - Amalia Judea si cea de la Ami art...si ele au o vina mare, adica ele sunt cele care furnizau si furnizeaza bordelului \"marfa\"...asa ca fetelor sunteti penibile cand dezmintiti ceea ce ati practicat, durerea este ca nu sunteti singurele, mai sunt o groaza care nu au aparut inca...
Postat 26 Noiembrie 2010, 09:59 de Dan
bordelul v-a fi dat in judecata!
da site-ul a specificat ca sunt de inchiriat dar acest lucru l-a facut fara sa stie fetele! Au aparut acolo pozele lor fara sa se stie acest lucru! Si repet inca odata bordelul v-a fi dat in judecata! Si la fel si restul fetelor au aparut pe site fara a fi intrebate!
Postat 26 Noiembrie 2010, 09:33 de ...
bordelul v-a fi dat in judecata!
BORDELUL V-A FI DAT IN JUDECATA!! pentru ca a folosit imaginea fetelor pe acest site fara stirea lor! Fetele nu au nici o vina!
Postat 26 Noiembrie 2010, 09:30 de ...
explicatii de bordel
explicatii de doi bani. de ce nu dau individele astea bordelul in judecata, daca sustint ca nu sunt prostituate ?
Postat 25 Noiembrie 2010, 23:13 de cpt
-
nu va luati dupa gura lumii! noi care va cunoastem stim ca sunteti nevinovate!!
Postat 25 Noiembrie 2010, 22:16 de Luci
Babylon
S/a intamplat, faptul e consumat. Un sfat cat se poate de prietenesc: atat patroana agentiei cat si fetele nu au altceva de facut decat sa dea in judecata administratia stabilimentului. Astfel isi vor putea dovedi nevinovatia si vor putea privi lumea in fata. Pana atunci, planeaza asupra lor vina. Hartia asta cu scuzele patronului Babylon, nu valoreaza absolut nimic. Este frectie la picior de lemn.
Postat 25 Noiembrie 2010, 18:36 de judecator
pacat
Pacat ca aceste fete au ajuns in asa scandal, care le-a patat rau imaginea, ele nu au absolut nici-o vina! Sunt fete cumsecade, pe Loredana o cunosc, si pe mai multe altele, sunt asa fete bune, si dragute, si mereu au avut joburi serioase in modeling, nu au de ce sa minta, si nu au fost prnse cu nimica, cei din austria sunt de vina, ca le-au folosit imaginea in scopuri negative fetelor, ele nici nu au stiut! Si da firma austriaca din cate am inteles v-a fi data in judecata! Fetele fac tot posibilul sa isi apere imaginea cat se mai poate, pt ca totul e o minciuna!
Postat 25 Noiembrie 2010, 16:37 de Lau
stoarfele
.....au luat tzeapa !!!!!!!
Postat 25 Noiembrie 2010, 15:15 de hahahahhaha
zdrentelor
curvelor vi s-a infundat....
Postat 25 Noiembrie 2010, 15:05 de sisi
sunt niste curve
Aceste pitipoance de Oradea daca s-ar simti curate, ceea ce nu e cazul la ele..., ar da in judecata bordelul din Austria pentru ca le-a patat imaginea cu afisarea pozelor indecente pe site-ul bordelului. Dar ele...stiindu-se cu musca pe caciula, adica stiind ca au practicat prostitutia in camerele bordelului si nu numai, nu vor actiona in judecata niciodata acest bordel...asa ca "fetitelor" vedeti-va de treaba si bagati capul cat mai adanc in nisim, sau mutati-va din acest oras, lumea va va arata pe strada cu degetul tot timpul de acum inainte...imi pare rau pentru voi, dar acesta e adevarul...si imi pare si mai rau ca nu sunteti singurele si voi stiti lucrul asta , dar voi ati cazut ca gastele in acest scandal...sorry
Postat 25 Noiembrie 2010, 14:16 de dan
pfff
e vreo noutate in articolul asta?....toata lumea sti ca agentiile de modelling sunt de fapt paravan pentru prostitutie. Nu numai in oradea, si nici macar doar in romania. Peste tot. Oricum...cine se uita l apozele astea isi da seama ca fetelor respective le-ar trebuie ceva operatii ca sa ajunga modele de top...adica chiar sa faca bani din modelling. Care mai un nas taiat, care niste botox, care o liposuctie....si tre sa faca si ele bani de asa ceva. Daca altfel nu au cum...macar pe p..izda sa faca bani
Postat 25 Noiembrie 2010, 11:25 de doc
Dar fetele bihoreanu cu ce se ocupa?
Ma tot intrebam cand vedeam toate concursurile de miss si manechine unde vor lucra fetele? Am inteles ca este nevoie permanent de fetze noi si asfel procesul de recrutare era continuu, dar totusi. Dupa acest articol vom putea pune semnul egal aproximativ intre model si prostituata. Nu le condamn pe fete care ajung sa se prostitueze, cine poate acela sa arunce cu piatra primul, dar cea ce fac nu e bine. Revin cu intrebarea adresata si in titlu atunci fetele bihoreanu sau fetele bihon ce reprezinta oferte pentru industria porno si a sexului? Traim intr-o lume perversa (pentru ca asa suntem noi) si credem in iluzii desarte. Atentie fetelor, miera e buna dar atrage si mustele.
Postat 25 Noiembrie 2010, 11:18 de RA
...
Natalia imi pare rau ca te-am gasit in scandalu asta urat! Tu chiar nu ai ce cauta aici, si deasemenea nici restu fetelor de la Amalia Judea... Trebuie sa plateasca cele care sunt cu adevart vinovate in toata treaba asta!! Dar nicidecum fetele de la Amalia JUdea!!
Postat 25 Noiembrie 2010, 11:13 de Sandu..
...
Amelia toth e cea care e cu adevarat vinovata in toata treaba asta, cica detine o agentie de modele, care defapt se ocupa de alte chestii, mda ele s-au ascuns bine acum ca s-a aflat adevarul, cu ele nu apare nici-o poza, de ce? Pentu ca ele sunt cele plecate la locu de munca in austria, si nu isi pierd vremea cu poze cand au alte de facut. Fetele de la Amalia Judea iar au avut de suferit de pe umra lor, desi ele chiar nu sunt vinovate, au avut doar sedinte foto si atat. Hm... intotdeauna cel bun sufera si cel rau rade din ascunzis...!!! Dumnezeu vede tot!!!
Postat 25 Noiembrie 2010, 11:10 de anonim
...
Bagaboanta e mata!!! Iar tu estu un fraier!!
Postat 25 Noiembrie 2010, 11:07 de anonim
?
cine e amelia toth?
Postat 25 Noiembrie 2010, 03:35 de marius
Rusine !
sa va fie rusine bagaboantelor......
Postat 25 Noiembrie 2010, 01:36 de xxxxxxx
nashpa
ma, si io am fost o prapadita dar m-o scos babacu'(taica-meu). mi-o dat "fonctie" si bani, ca si io am fost ca voi, moarta dupa chestiile astea. acuma, ma stiu si pe mine cei care ma cunosc dar voi v-ati facut de cacao, v-or pus astia la ziar.
Postat 25 Noiembrie 2010, 01:30 de veterana
pt daniela ruscas
daniela se pare ca nu mai e nevoie sa le combini pe fete sa si-o traga ca si tine ..sa iti fie rusine.ai ajuns si peste ,nesimtito
Postat 24 Noiembrie 2010, 23:29 de dia
rusine sa va fie !
in loc sa invatati, sa va faceti o meserie si sa va intemeiati o familie, voi ati ales sa stati cu cracii desfacuti in fata unora si altora. sunteti o rusine. proxenetii vostrii, trebuie sa faca parnaie, indiferent ca e vorba de barbati sau femei.
Postat 24 Noiembrie 2010, 23:04 de ag. de plasat curve
prostituate
ce smechere se credeau astea inainte de a fi descoperite. cand veneau prin cate un club, ziceai ca ele au inventat mersul pe jos si gaura la macaroana. acum s-a dovedit ca sunt prostituate. bleahhh...
Postat 24 Noiembrie 2010, 22:55 de clubing
agentii de modeling
Este foarte urat: 1. pentru fete care sper ca vor avea curajul si responsabilitatea sa-si asume faptele PUBLIC...pacatul recunoscut e pe jumatate iertat ! 2. pentru cea care arunca cu gunoi asupra Gratielei, desi nu era deloc in vizor cu astfel de implicari "necurate"...dar nu e nimic altceva decat mutarea reflectorului de pe propria-i persoana...falsa iluzie, nu mai scapa 3. pentru comentatorii care nu au decenta unor comentarii de bun simt, indiferent de gravitatea situatiei 4. pentru ca (daca e adevarat tot ce se comenteaza) ...inca o pata neagra asupra universitatii... de parca nu ar fi destule 5. pentru comunitatea oradeana care sustine si promoveaza astfel de persoane cu activitati dubioase si denigratoare Sa auzim de bine !...pentru oamenii de bine...pentru ceilalti, fie precum merita !
Postat 24 Noiembrie 2010, 22:49 de ioan
KLAGENFURT
CERTARETZILOR:))!!!haidetzi sa ne mai amuzam putin..:)))!!!Acuma se intelege de ce nationala de fotbal a Romaniei a tinut mortis sa joace 2 meciuri amicale la Klagenfurt (Austria ).Macar asa au mai f* si ei ceva nou...:)))!k in tara numai de BOMBE SEXY au parte....:))!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 22:48 de microbistul
aviz amatoarelor de mizerii
multe fete proaste, au ajuns curvele unora si altora datorita dorintei lor de a straluci social, de a se capatui rapid. datorita lacomiei lor, acestea au ajuns de rasul lumii ! aviz amatoarelor... invatati din patania lor.
Postat 24 Noiembrie 2010, 22:47 de Life
O PARERE
Si nu uita ca pana la urma urmei numele tau si al agentiei pe care o conduci e implicat in scandal...!!!Degeaba incerci sa muti atentia in alte parti...!!!POATE VEI INTELEGE CE-AI FACUT DOAR DACA AI TRECE SI TU PRIN ACELEASI MOMENTE PRIN CARE AU TRECUT " FETELE TALE "...!!!(sau cine stie....?!)Sti proverbele...: " Pestele de la cap se impute"!!!sau...,: " Cum e turcu' si pistolu'!!!.ORICUM....,FRUMOS EXEMPLUL dna prof. universitara..
Postat 24 Noiembrie 2010, 22:18 de jann
@aurel
@aurel prin limbaj si felul cum pui problema le faci pe fete sa para cu adevarat vinovate de ceea ce scrie articolul, dar atata te duce capul probabil
Postat 24 Noiembrie 2010, 21:31 de pilif
ziar de CACAT
In primul rand Idioata de laura gal sa stea in banca ei si sa nu scrie porcarii fara a avea dovezi reale si clare, prin care face de * o agentie de modele.Fraiero documenteaza-te mai bine inainte sa publici ceva sau mai bine ai publica ce ai facut tu prin facultate .In al doilea rand nu o mai protejati atat pe Gratiela cu agentia ei .Sigur a pus ea ceva la cale sa ii faca ceva rau Amaliei.E mare concurenta deoarece Gratiela are vreo 3 prezentari pe an in Lotus si ar vrea sa mai treaca si ea saraca granita ,dar nu stie probabil in ce parte sa o ia.E penibil ce sa intampla.Iar sefu de la bihoreanu probabil e bolnav mintal ca publica un articol cu asa nume.O fi obisnuit cu CURVELE in familie sau cine stie.O fi ceva kakat cu ochi asta si publica ce vrea el.Lasati idiotilor de la bihoreanu fetele astea in pace si gasiti subiecte mai serioase si mai reale sau probabil duceti lipsa de asa ceva.Luati .....
Postat 24 Noiembrie 2010, 21:25 de aurel
daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
bine amu, stie laura gal ca fetele sunt curve.pe bani.ea are dovezi, a luat declaratii de la fiecare personaj implicat, a anchetat, a cercetat si apoi a scris un articol impecabil din punct de vedere deontologic.apoi a trimis materialul spre aprobare sefilor ei: alcoolicii si onanistii de cris, chirila,ciucas, simai.care au hotarat in unanimitate: le facem curve in ziar apoi ne umplem si de bani de la amalia judea si poate ne pica si vreo bucata la pat ca deh, la ce fetze au, numai asa merge. va doresc sa va rupa boturile careva, intr-o seara!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 21:24 de fantoma de la opera
RUSINE pt ziarul Bihoreanul
E REVOLTATOR şi total nedeontologic din partea tuturor celor care au contribuit la acest ARTICOL!Sigur, bani frumoşi, din scandaluri cu fete frumoase!!!!!!! Însă nu e de aprobat atitudinea unor astfel de jurnalişti!D/na Gal Laura aveti copii?daca s ar fi intamplat asa ceva copilului dumneavoastra! V ati gandit?????Daca e adevarat ce spun fetele???Mediatizarea va avea repercusiuni atât asupra carierei lor profesionale, fiindcă li s-a afectat grav credibilitatea şi imaginea, cât şi pe plan psiho-social. Apar TRAUME, DEPRESII care pot să le afecteze întreaga viaţă, pe plan afectiv, social şi familial. Stigmatul ruşinii apasă întrucât trăim într-o societate în care contează ce spune lumea chiar daca nu e adevarat. De suferit au însă şi părinţii, fraţii, surorile şi toţi cei apropiaţi!!!!!!SA VA FIE RUSINE TUTUROR!!!!!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 21:12 de oradean
......
din cate am inteles eu in articol este vorba despre fetele de la amalia care au facut lucruri nu tocmai ortodoxe.ce nu inteleg eu este:ce legatura are gratiela cu asta?de ce va legati de ea? si daca sunt manechine bune fetele de la amalia, sa iasa in fata cu ce au facut ele in ale modeling-ului.ca un model bun trebuie sa aibe reclame facute si in altceva imbracate.nu numai in lenjerie intima. sa-mi arate cineva un model care a facut poze numai in chiloti.
Postat 24 Noiembrie 2010, 21:07 de anonim
MINCINOASA
Amalia....te stie tot orasul...!!!de data asta nu prea mai ai cum sa o dai la intors...!ERA SI TIMPUL SA FI PRINSAAAA!!!!MA MIR CUM DE A DURAT ATATA....!DECI TE POTZI CONSIDERA NOROCOASA CA A MERS PANA ACUMA...!ESTI CEA MAI VINOVATA....,APROPO...!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 21:06 de jann
...
Imi pare nespus de rau ca s-a ajuns pana acolo, incat sa calci in picioare tot ce e frumos ,doar de dragul de a iesi "tu" basma curata.Din fericire stiu exact tot ce se intampla in agentia Graziela Models si pot sa spun cu certitudine ca daca as avea 3 fete si nu una, le-as da pe mana acestei agentii.(Graziela Models) Ca o mama responsabila,am verificat inainte unde imi trimit copilul si cred cu toata fiinta mea ca este unica agentie din oras corecta din toate punctele de vedere, inclusiv legal(precizand ca este singura autorizata). Si inca ceva:fetele de la Graziela pot justifica prin poze,cataloage si reclame video munca lor spre deosebire de altele.si nu facute intr-un singur loc ,ci in tari diferite la firme cunoscute si cu renume international.
Postat 24 Noiembrie 2010, 19:52 de o mama
attila hunul
cine este aceasta amelia toth de unde vine mie imi pare o figura cunoscuta
Postat 24 Noiembrie 2010, 19:42 de dor
pentru Laura Gal
Scuze,corectie : ("ca sa-l parafrazez pe Armstrong")
Postat 24 Noiembrie 2010, 19:32 de Jude
pentru Laura Gal
Draga Laura, Nu te cunosc, dar nu pleca urechea la strigatul disperatei. Bine ai facut ca ai scris acest articol, se intampla multe lucruri in spatele si cu sustinerea unora care pozeaza drept corecti si far de pata !!! Daca fiecare dintre noi facem un pas cat de mic, poate fi un pas mare pentru societatea romaneasca aflata in declinul prostitutiei de toate categoriile (ca sa-l parafrazez pe Napoleon). Nu te lasa intimidata, suntem multi alaturi de tine si de partea dreptatii si a corectitudinii ! Sa se termine odata cu fatarnicia, minciuna. Iar fetele, da, au picat in plasa, dar cu buna stiinta. Samanta nu rodeste decat in terenul prielnic. Asa ca nu le mai plangeti de mila. Eu ma intreb ? Parintii lor ce faceau in tot acest timp ? Cum au putut sa aiba incredere in acesti impostori, traficanti de carne vie ? O recomandare...nu mai permiteti postarea de comentarii a necunoscatorilor gramaticii limbii romane !!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 19:12 de Jude
...
Ce parere sa aiba rectorul cind are acasa propria parasuta? Apropo, Dania nu apare si ea in portofoliul austriacului? Ea presteaza numai pentru localnici si italieni? E vinovata Laura ca prezinta c-urvasaraia sau c-urveturile ca nu-si asuma ceea ce fac?
Postat 24 Noiembrie 2010, 19:04 de PESTE
PORCARIE
eu le cunosc pe fete..departe de a fi curve si prosituate,va r place voua! INVIDIOSILOR cu ziarul vostriu de scandal ati facut fetele de rusine ,cautai pe borsului curve si alea s ale puneti in ziar,doar cas nasopale si nu va puteti vinde fitzuica!:)))felicitari fetelor SANTETI FRUMOASE!
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:49 de BRADU
A.
CINEVA care nu are ocupatie, sta si scrie mesaje in apararea ei....si le scrie singura, ca venind din partea altora. Ce josnic. Dar acolo, undeva, cineva, vede si mai ales STIE !!! Asteptam dreptatea ! si corectitudinea cu care aceasta CINEVA nu are nimic a face ! Si tu stii foarte bine asta, dar esti prea disperata. Nu-i asa ?
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:47 de fosta....
Pt Amalia
Amalia esti o femeie deosebita si buna! Nu baga in seama rautatile scrise aici! E plin orasul de oameni rai! si invidiosi! Si tu stii asta! Nu ii lasa sa te doboare! Mergi mai departe cu capul sus! Toate fetele tare sunt superbe, sunt fete bune si serioase, asa cum esti si tu, au de la cine sa ia exemplu, esti un exemplu bun! Trebuie sa stie lumea ca tu nicioadata nu i-ai permite nici uneia dintre fetele tale sa faca prostii! Chiar din contra daca ar prefera asa ceva ar zbura din agentia ta! Capul sus si mergi mai departe! Nu ai cu cine sa iti pui mintea! Iar cei care aduc asa acuzatii grave la adresa ta si a fetelor cu siguranta vor plati!
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:36 de D.
penibil!
cei care sunt penibili sunt cei de la Bihoreanul! in primul rand titlul acesta e f exagerat despre oricine ar si fi vorba! Laura asta care a scris articolul cred ca are probleme mari probabil acasa, sau cu capu` ! De aici se vede cat de invidioase sunt unele! Amalia este cea mai serioasa femeie pe care o cunosc! Iar fetele ei sunt fete destepte si bune nu se ocupa de prostii, doar de modeling! e interesant ca fetele bune sunt cele ecuzate, si fetele care chiar sunt penale si curve nici nu sunt observate! cum ar fi cele de la gratziela!
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:30 de Adriana
esti o proasta!
tu cu siguranta esti o parasuta! si daca vrei sa iei legatura cu cineva cine sa iti caute joburi cu siguranta nu la Amalia Judea trebuie sa apelezi, incearca si tu Gratziela sau Ami art! ele sigur te rezolva, scoti ceva bani. Amalia este profesoara si designer cunoscut! NU are absolut nici-o treaba cu PARASUTELE CA TINE! :)))))))))))))
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:26 de pt pamela
...
ASA CEVA NU SE ACCEPTA! FETELE AMALIEI JUDEA SUNT FETE FOARTE SERIOASE, CARE ISI FAC TREABA CA MODEL SI DOAR ATAT, ELE AU FOST IN AUSTRIA DOAR PENTRU SEDINTE FOTO, PENTRU UN CALENDAR SI ATAT, AU POZAT PENTRU UN FOTOGRAF CELEBRU DE LA REVISTA VOGUE( asta in cazul in care stiti ce este ). POZELE LOR APARUTE PE SITE-UL BABYLON AU APARUT FARA STIREA LOR! ABSOLUT NU AU NICI-O VINA! SUNT DOAR MODELE SI ATAT. OAMENII SUNT FOARTE RAI SI INVIDIOSI! IAR LAURA ASTA E O PENALA! MAI BINE AR STA ACASA CU COPILU!
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:22 de Anonim
...
AMALIA JUDEA ASTA E SI PROFESOARA LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA! ISI ALEGE PARASUTELE DE PE BANCILE UNIVERSITATII SAU FACE DIN PARASUTE STUDENTE? RECTORUL CE PARERE ARE?
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:17 de pamela
....
ATI FACUT ORASUL DE RUSINE!!!!!ZIAR IMPUTIT DE SCANDAL!!!MAI ALES GAL(marea scriitoare de articole) SA STEA ACASA CU COPILUL NU SA PRODUCA ASEMENEA SCANDALURI!!!SI SA DISTRUGA VIETILE ALTORA PE NEDREPT!!!MA MIR CUM ARE EA CURAJ SA IASA DIN CASA .........NESIMTITA
Postat 24 Noiembrie 2010, 17:55 de anonim
@Dan, @Darius, @Bodo, @Alex
Hotul striga "hotii" nu ? Asadar, nu mai aruncati cu pietre in Gratiela, pentru ca nu faceti altceva decat sa va autoincriminati (de fapt...sa te autoincriminezi !!!! stimata d/na......)
Postat 24 Noiembrie 2010, 17:52 de darius
Mesaj pt Bodo
Draga Bodo, ciripesc pasarelele si pasaroii ca la graziela a ajuns ceva marfa noua si mai exact din italia!!!!numai buna de impins!!!!:))))))))))
Postat 24 Noiembrie 2010, 17:41 de Dan
Nu e corect
Orice ar fi facut aceste fete, nimeni nu are dreptul sa le judece. Ati uitat pilda aceea: Cine e fara greseala sa arunce primul piatra. E o rusine demna de evul mediu felul in care fetele au fost expuse inaintea publicului.
Postat 24 Noiembrie 2010, 17:33 de N.B.
@Dan, @Darius, @Bodo, @Alex
Rusine sa va fie ca luati in deradere numele Gratielei. Este o doamna, ceea ce nu s epoate spune si depsre celelalte patroane de agentii de manechine. O stiu de ani de zile si stiu cat de corect lucreaza. Sub aceste nume se ascunde se pare aceeasi persoana disperata, care ca sa iasa din mocirla ii trage pe altii...nejustificat...
Postat 24 Noiembrie 2010, 17:30 de cristiana
Publicitate
Fetele de la Amalia nu se dau mari top modele in schimb cele de la graziela se considera si asa le momeste aceasta femeie ca sa merga la agentia ei...ca apoi, in loc sa participe numai la prezentari mai presteaza si alte servicii la Hotelul Ramada!!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 16:25 de Dan
circ ...
Ce inseamna pt voi curva??? de ce jigniti fetele?? cu ce drept ?fiecare are dreptul de a alege ce face cu viata ei.. de ce nu va ocupati de cazuri cu adevarat care ne intereseaza..traficantii de droguri care ascund in biserica ''marfa'' se scrie 1 zi ?? apoi se uita ..V-au furat banii de reactionati asa???Lipsa imaturitatii isi spune cuvantul.. O FEMEIE E CURVA SI DACA NU SI-O PUNE.. E CURVA PT ORICE BARBAT ..
Postat 24 Noiembrie 2010, 16:19 de Andreea
ce simplu poti practica PROSTITUTIA
e mai usor sa imbini utilul cu placutul trebuie banii fiscalizati adica dati sub forma prestatiei de TOP model cu bonus suplimentar carnal sexxx bravoooo dar cum dovediti? trec 5 ani si se prescriu faptele:)))
Postat 24 Noiembrie 2010, 16:07 de bravooo
CURVE
cred ca le e rusine sa iasa din casa acum sau au plecat din nou in austria???? :)))))
Postat 24 Noiembrie 2010, 15:45 de EU
HAHAHAA
DRAGUT ARTICL,DRAGUT TITLU,LA NIVELUL COMUNEI ORADEA UNDE NE JOGNIM TOTI UNUL PE ALTUL,EU LE STIU PE FETE ASTEA SI NU MERITAU APELATIVUL PE CARE LE-ATI DAT,AR TREBUI S AVA CERETI SCUZE DE LA ELE!
Postat 24 Noiembrie 2010, 15:34 de DARIUS
HAHAHAA
DE FETELE DE LA GRATIELA GHERMAN NU ZICETI NIMIKA? STIU CATVA PARASUTE BUNE DE TOT PE ACOLO:))))))
Postat 24 Noiembrie 2010, 15:29 de DARIUS
laura gal
Studenta care a picat de cele mai multe ori examenul de drept penal - din intreaga istorie a Facultatii de Drept din Cluj-Napoca - este sefa biroului de combatere a criminalitatii organizate si terorismului din Bihor. Ca sa intre in parchet, in 1993, ea s-a declarat “victima a fostului sistem”, care ar fi pedepsit-o fiindca “a umblat” cu studenti negri si arabi. Publicatiile Trustului Gazeta cer deconspirarea trecutului ei de potentiala colaboratoare a Securitatii. Magdi Chirculescu, fosta Racz, este “sursa” ziaristei Ileana Laura Gal, fosta Birtalan, alta “colaboratoare” a mai noilor servicii. Redutabilul cuplu are rolul de a compromite persoanele incomode. Daca “tine”, asa cum a procedat “colega” Liliana Sime, se poate pune si de un santaj. In justitia si presa din Romania, Kafka este mai actual ca oriunde. Cum ati reactiona daca - asemeni eroului Gregor Samsa, care “intr-o dimineata s-a trezit in patul sau metamorfozat intr-un gandac urias” - ati citi in ziarele locale, fara sa aveti absolut nimic in comun cu acuza, ca sunteti proxenet? O ziarista infractoare, un procuror imbecil si abuziv - urmati apoi, cu versiune proprie, mult adaugita cu alte elucubratii, de idiotii de la fituica infecta a fugarului Tarau - mi-au preparat, zilele trecute, o asemenea surpriza. Este adevarat ca, dupa ce, de cateva luni, am demonstrat - cu probe materiale confirmate chiar de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - toate celelalte facaturi indreptate de cativa ani impotriva mea si a familiei mele, precum si implicarea serviciilor secrete romanesti in protejarea afacerilor ilegale ale derbedeului Tarau, trebuia sa ma astept la asemenea reactii si acte de denigrare. Era un raspuns previzibil, foarte viclean, dupa o metoda dusa aproape de perfectiune de catre urmasii fostei securitati. Nu si-au permis sa nege gravele acuzatii de conspiratie, crima si subminare a economiei nationale - pe care le-am adus in mod public - si atunci “lucreaza” la imaginea celui care i-a aratat cu degetul.
Postat 24 Noiembrie 2010, 14:53 de ha, ha, ha
@anca
da dar ele au venituri never nu vor fi acuzate de PROSTITUTIE mascata, asa este societatea unele o fac franc dar legea le permite si altele care sunt obligate din motive financiare sunt eliminate de pe piata
Postat 24 Noiembrie 2010, 14:48 de ha, ha, ha
de nightclub Continental
cand veti lua si fetele de la continental, hotel President si altii?
Postat 24 Noiembrie 2010, 14:45 de ha, ha, ha
care indries?
Emiliei Indrieş, care a şi fost cercetată într-un dosar de proxenetism. cea care are localul ATLANTIC ? un alt bordel renumit, frumoasa viata traieste Oradea
Postat 24 Noiembrie 2010, 14:43 de cetateanul roman
ma faceti sa rad
aveam 22 de ani si pentru mine era o noutatate toate " ccccccc" nu folsesc cuvantul au niste fumuri care le scot in evidenta in comparatie cu cele care nu presteaza nu conteaza profesia: juriste, avocate, doctorite, ospatare, e suficient sa le lasi sa se manifeste sa si faca reclama ca pe urma urmeaza negocierea, o fata FRUMOASA si desteapta nu iese in evidenta voit NICIODATA decat daca prestatia o OBLIGA :)) traim intr o jungla in care fiecare are dreptul sa faca ce vrea dar daca se dovedeste ca incalca legea asta este : pedeapsa pentru a putea fi reabilitata social:)) invatati din PROSTIA altora nu merita sa i copiati toti se distrug in timp, devin depresivi
Postat 24 Noiembrie 2010, 14:26 de anca
sunteti niste ratati
sa va fie rusine celor care comentati despre fetele astea fara sa le cunoasteti. sunt fete serioase care doar si-au facut meseria pt care au fost platite, anume aceea de MODELE PT UN CALENDAR si nimic mai mult. adevaratii vinovati sunt cei care au folosit pozele in alt scop fara stirea lor. cum va permitati sa judecati o persoana dupa ce scrie intr-un ziar de scandal???le cunoasteti voi pe fete???? va dati cu presupusul ca niste idioti in loc sa va uitati in gradina voastra. asa sunteti voi, marea masa a societatii romanesti. ati foti invatati sa loviti in stanga si-n dreapta dupa niste spuse fara o dovada elocveta. iar tu MYA esti o nenorocita.cum iti permiti sa aduci in discutie viata ioanei? numai ea stie ce e in sufletul ei...cum e sa cresti fara mama.sa iti fie rusine!!! probabil esti o hidoasa si mori de ciuda ca nimeni nu te vrea!!! intradevar viata bate filmul...si..mai mult decat atat..INCULTURA BATE VIATA
Postat 24 Noiembrie 2010, 13:14 de asi
ANONIM
sa va fie rusine celor care comentati fara sa stiti nimic!!!aveti vreo dovada?doar vorbe goale!!!habar nu aveti!!!invidia din voi vorbeste.nici macar nu ati fost la baylon vreodata sau nu ati interactionat cu lumea voi ce care comentati.ati ramas la nivel de oradea......mai umblati si voi un pic prin lume probabil in 2 vieti o sa aveti un nivel de cultura mai ridicat si nu o sa va mai bateti capul cu ce fac altii.de ce nu va vedeti de viata voastra de ce nu faceti ceva constructiv in loc sa va bateti capul cu altii?se vede clar ca aveti lipsa de ocupatie!!!iar pt Mya care a postat mai jos acel comentariu atat i transmit sa-i fie rusine pt ce a scris referitor la cuvantul 'MAMA' nu cred ca ar vrea sa simta pe pielea ei ce a simtit si simte ioana.Tu MYA DAI DOVADA DE FAPTUL CA INTRADEVAR ESTI O MARE INCULTA FARA PIC DE EDUCATIE PE CARE CLAR NU TI-A DAT-O MAMA TA DIN MOMENT CE TE LEGI DE ACEST LUCRU.FOARTE MURDAR AI SCRIS.
Postat 24 Noiembrie 2010, 13:06 de ANONIM
o proasta, o inculta
ioana frumos iti sta...mai mergi prin club la petid si te dai mare ?nu iti e rusine ca apari in ipostaza asta ?cine naiba o sa te mai ia de nevasta ?...........doar ce-i ca tine.................pacat de tine.............ar fi trebuit sa dai dovada ca esti o fata cuminte si ca ai crescut fara mama.......................nu stie tatal tau de tine si nicu fratele tau,nu ?.................probabil merita sa-ti faci familia de res ?................cum crezi...........de fapt,esti tot o BLONDA.......ce mai...?
Postat 24 Noiembrie 2010, 12:45 de mya
mda
Am luat teapa ca am platit 20 de euro pe situl babylon.com si nu mai apar fetele. Numai in ceva calendar mai apar alea din poza de grup.. nustiu ce sa zic. Citesc aia de la Babylon bihoreanul? sau Amalia Judea se simte cu musca pe caciula si s-a vorbit sa le scoata. Amalia cred ca face bani grei pe spatele fetelor.. asa din auzite...
Postat 24 Noiembrie 2010, 12:18 de bobo
fetitele din oradea
ehh,,multe curve sant si pe la alte agentii gratiela gherman le trimite subtil la produs cu acoperiere:))) am futt si eu cateva pe acolo..oooo..ce puicuteee..mai bune ca astea!
Postat 24 Noiembrie 2010, 11:51 de Bodo
raspuns
Unele au familie, maritate!!!nu s au f...t pt bani !!si in articol este vorba de niste poze nenorocite care aveau alt scop nu site ul Babylon!!!iar de fetele de la Graziela de ce nu se spune nimika?ca primesc contracte numai cu conditia sa se futa!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 11:47 de alex
Felicitari pt articol
De ce sa fie titlul jignitor, cum spunea cel de mai jos, cand s-au f...t pe bani nu le-a fost rusine?Bravo pt. articol. Si cele de la Amalia Judea sunt majoritatea niste curve, mai ales cele din articol. Bravo celui care a scris articolul, ai aratat orasului care sunt curvele.
Postat 24 Noiembrie 2010, 11:24 de Boby
........
Titlul de articol este jignitor!!!! foarte urat !!!!sa va fie rusine!pe laura gal o cunosc multi si prin tribunal...*
Postat 24 Noiembrie 2010, 11:20 de alex
astea curve nu gluma
De ce se supara saracele curvulite ca au aparut in articolul acesta...dar cand s-au prostituat prin Austria nu s-au suparat?...Nu pentru ca atunci castigau bani pentru o seara de...Imi e sila de asemenea pramatii, ar trebui sa dispareti din orasul asta...o sa va arate lumea pe strada cu mana...vai si amar de voi fetitelor, va faceti familiile de rusine
Postat 24 Noiembrie 2010, 11:18 de viena
e adevarat...ne e prostie
Daca ai sti cine sunt fetele din articol nu ai vorbi ca e o prostie...eu le stiu ...si stiu cu ce se ocupa...si nu sunt doar ele, adica nu sunt doar singurele, mai sunt o gramada, dar doar de ele s-a aflat...asa ca articolul e cat se poate de real...
Postat 24 Noiembrie 2010, 11:15 de eu
curve curve
cum dracu sa nu fie curve???bine ca le stie tot orasul acuma si asa le stia jumate!FELICITARI
Postat 24 Noiembrie 2010, 11:04 de ceusescu
ce prostie
Ce prostie!!! Fetele astea chiar sunt fete bune, sunt modele si doar atat, ele au fost acolo numai si numai pentru sedinte foto! Si da chiar sunt poze contrafacute, Ioana niciodata n-ar fi pozat in sanii goi! Ziarista asta nu cred ca are prea multa minte, o persoana care termina facultatea ar trebui sa aiba mai multi termeni in dictionar, titlul este strigator la cer! Pfuuuiii!!!
Postat 24 Noiembrie 2010, 10:48 de anonim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON