URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Septembrie 2014, 13:07

Să câştigăm împreună! O mare bancă dezvoltă la Oradea un centru de business destinat întreprinderilor mici şi mijlocii (FOTO)

Să câştigăm împreună! O mare bancă dezvoltă la Oradea un centru de business destinat întreprinderilor mici şi mijlocii (FOTO) PE UN MUNTE DE BANI. Specialiştii Volksbank sfătuiesc companiile bihorene să profite de creditarea ieftină pentru a investi în proiecte capabile să genereze profit. "Bancherii stau în acest moment pe un munte de bani pe care, dacă nu îi plasează în economie, îi pierd", a ecplicat directorul Ziarului Financiar, jurnalistul Cristian Hostiuc
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vremea în care antreprenorii fugeau după bănci pentru a primi credite a trecut. Acum bancherii caută proiecte credibile pe care să le finanţeze. Volksbank îşi deschide la Oradea un centru de business pentru a se apropia de mediul de afaceri.

"Este momentul să sprijinim întreprinderile mici şi mijlocii, care sunt motorul dezvoltării", spune Bogdan Neacşu, vicepreşedintele Volksbank România, cel care a anunţat deschiderea centrului.

"România pe profit"

150 milioane euro rezervate pentru creditarea firmelor anul acesta, 940 milioane euro bugetate în acelaşi scop până în 2018! Volksbank România pregăteşte relansarea creditării corporate, adică pentru firme, prin înfiinţarea a 10 centre de business care să apropie sistemul bancar de mediul de afaceri în oraşele cu potenţial de dezvoltare. Între acestea e şi Oradea, unde facilitatea Volksbank va fi lansată în noiembrie, pentru a intermedia relaţia dintre oamenii de afaceri şi conducerea băncii în vederea adoptării celor mai bune soluţii şi în cel mai scurt timp.

Lansarea centrelor corporate Volksbank este precedată de conferinţe regionale cu tema "România pe profit", în cadrul cărora bancheri şi oameni de afaceri caută împreună soluţii de sprijire a companiilor româneşti. La conferinţa desfăşurată săptămâna trecută la centrul Millesime au luat parte vicepreşedintele Volksbank, Bogdan Neacşu, directorul Diviziei Corporate, Răzvan Bădălicescu, şi cel al Diviziei Finanţări Structurate, Romulus Andrei. Moderată de Cristian Hostiuc, directorul publicaţiei Ziarul Financiar, întâlnirea a reunit reprezentanţii a 65 de mari companii bihorene din toate domeniile, de la RDS&RCS, Optimedia şi Pankarpathia la Emerson, Faist Mekatronic şi Benvenuti.

"Există lichidităţi!"

08_Bogdan_Neacsu_bihoreanul.jpgBancherii sunt cât se poate de limpezi: bani sunt, afaceri să fie! "Anul 2014 are premisele să fie anul relansării creditării, având în vedere scăderea succesivă a dobânzilor până la minime istorice. Există lichidităţi, costul creditelor scade, avem nevoie doar de proiecte credibile pe care să le putem finanţa", a arătat vicepreşedintele Bogdan Neacşu (foto).

Potrivit specialiştilor, băncile româneşti stau pe un surplus de bani pe termen scurt, de până la şase luni, cât este durata de maturizare a unui depozit mediu. Din acest motiv dezvoltarea unor investiţii pe termen lung necesită surse suplimentare de finanţare. "Dacă aveţi proiecte care se întind pe ani de zile uitaţi-vă şi la alte surse de finanţare, cum ar fi posibilitatea emiterii de obligaţiuni, fondurile de garantare, fondurile europene sau altele", a spus Răzvan Bădălicescu.

Deşi atractive, fondurile UE nu sunt însă o garanţie a succesului. "Înainte să depuneţi proiectele europene, veniţi să discutăm cât sunt de bancabile, să nu ne trezim că odată aprobate nu pot fi finanţate fiindcă nu sunt viabile", a atenţionat, la rându-i, Romulus Andrei. În acest sens, Volksbank nu doar că va credita companiile, dar le va şi acorda consultanţă pe marginea unor proiecte.

Reconstruirea încrederii...

Prima condiţie pentru iniţierea de parteneriate o constituie însă reclădirea încrederii între mediul de afaceri şi cel bancar. "În timpul crizei a existat o perioadă dificilă, în care băncile s-au îndepărtat de clienţi pentru a se proteja, iar clienţii au simţit asta. Este momentul să reconstruim împreună această încredere", a spus şeful Diviziei Finanţări Structurale.

08_Ovidiu_Codoban_bihoreanul.jpgCele 10 centre de business Volksbank au misiunea de a veni în întâmpinarea aşteptărilor mediului de afaceri. "Vrem să promovăm parteneriate în care ambele părţi să obţină plusvaloare. Vom fi inclusiv consultanţii companiilor partenere şi vom oferi soluţii complete, adecvate businessului pe care îl dezvoltă", promite Ovidiu Codoban (foto), managerul Centrului de afaceri Oradea. Pentru că până la urmă, la fel ca într-o prietenie, într-un parteneriat e nevoie întotdeauna de doi. Fiecare dispus să câştige doar alături de celălalt...


10 PENTRU ROMÂNIA
În centrul afacerilor

Fondată în anul 2000, Volksbank România este una dintre cele mai importante 10 bănci din ţară, cu peste 190.000 clienţi şi active de 3,1 miliarde euro. Banca oferă produse şi servicii pentru toate categoriile de clienţi, de la persoane fizice la corporaţii, prin intermediul a 135 de sucursale.

Pentru perioada următoare, banca vizează consolidarea sectorului corporate prin înfiinţarea a 10 centre de business, din care două în Bucureşti şi câte unul în Ploieşti, Braşov, Constanţa, Sibiu, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Oradea.

Volksbank şi-a crescut anul trecut numărul de clienţi corporate cu 12% faţă de 2012 şi vrea să dezvolte în continuare acest trend. La sfârşitul lui 2013 banca gestiona credite de aproximativ 507 milioane euro, reprezentând 20% din portofoliu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
o banca tzepara...condusa de tzepari...
volksbank o banca alunecoasa, care a incercat tot felul de tertipuri pentru a-si acoperi ilegalitatile din trecut. mult mai periculoasa decat camatari, care cel putin sunt transparenti spre deosebire de volksbank.
Postat 25 Septembrie 2014, 14:45 de oradean
Alin
Volksbank " o mare banca" ce bine am ras:-) ...daca si aia ii banca atunci ce sa mai zic
Postat 25 Septembrie 2014, 14:33 de Alin
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON