Ieşiţi din "ţigănie": O fundaţie din Oradea a construit 11 grădiniţe pentru copiii romi, unde sunt educaţi şi părinţii acestora (FOTO)

Cine n-ar vrea ca ţiganii să nu mai pută, să nu mai cerşească, să nu se mai ţină de furtişaguri? Dorinţa e unanimă, dar puţini sunt conştienţi că "minunea" nu se poate întâmpla peste noapte.

Cei care încearcă s-o transforme în realitate sunt încă şi mai puţini, dar hotărâţi. Sfidând prejudecata că ţiganii nu pot fi civilizaţi, o mână de români şi romi şi-au pus laolaltă voinţa, experienţa şi timpul, iar un guvern european şi o sumă considerabilă de bani, pentru a ajuta sute de familii din această etnie să se emancipeze, frământând cel mai moale aluat: copiii. Reuşita e chiar mai mare, căci le sunt scoşi din ignoranţă şi părinţii.

Raiul pruncilor

Dimineaţă de dimineaţă, 40 de puradei ies din cocioabele ţigăneşti ale Ineului şi se îndreaptă spre staţia de autobuz, de unde sunt duşi spre centrul comunei. Se întâmplă de lunea până vinerea, dar puţini dintre ceilalţi locuitori ai comunei îi văd. Pentru ei, locul de unde pornesc pruncii romilor e, de fapt, "ultima staţie", la marginea aşezării. Capăt de lume.

Supravegheaţi de două femei, copiii - toţi curaţi şi, ciudat, voioşi - urcă în autobuz. Când intră în grădiniţa anume modernizată pentru ei salută şi îşi ocupă locurile în ordine. După ce educatoarele fac prezenţa şi primesc o gustare, care pentru unii rămâne singura ori cea mai bună masă a zilei, urmează puţină joacă, iar apoi "programul". Asistate de cele două femei, educatoarele îi învaţă să se spele, să vorbească româneşte, să deseneze, să cânte, să facă cerculeţe şi bastonaşe, ba pe cei mai mărişori şi să buchisească.

Pentru pruncii romilor, grădiniţa e raiul pe pământ: localul are pereţii albi ca spuma laptelui chiar şi la un an după darea în folosinţă, podelele nu-s din pământ bătătorit, ca în casele lor, ci cu parchet curat, e cald şi luminos, iar Doamna le vorbeşte cu răbdare. Nu-i repede şi nu-i strigă pe porecle, cum erau obişnuiţi.

Amintiri din ţigănie

La fel ca altele două din Şilindru (comuna Şimian) şi Dumbrava (Holod), grădiniţa din Ineu face parte din cele 11 construite ori, după caz, extinse printr-un program a cărui denumire n-o cunosc, poate, nici primarii - "Ready, set, go!" (Pe locuri, fiţi gata, start!). Din 2014, Guvernul Norvegiei i-a alocat 2,8 milioane euro, fiind derulat de Roma Education Fund, o organizaţie cu sediul la Budapesta, în parteneriat cu filiala din Bucureşti, cu Ministerul Educaţiei şi cu alte ONG-uri autohtone, între care Ruhama din Oradea, care a răspuns de cele trei construcţii din Bihor şi de încă una din comuna sălăjeană Crasna.

Fondatorul Ruhama, Marian Daragiu (foto), ştie din experienţa personală că investiţia în educaţie e singura care ajută cu adevărat comunităţile de romi, pe termen lung. Născut într-un cartier ţigănesc din Turnu Măgurele, acolo ar fi rămas dacă în viaţa sa nu ar fi existat "o apariţie providenţială". Văzându-l mai ascuţit la minte, învăţătoarea a insistat ca părinţii săi să se mute din colonie. "Nimeni din Tabon nu ajunsese vreodată la liceu, iar doamna Loghin le zicea alor mei că eu eram capabil. După trei ani, i-a convins". Urmarea? A făcut liceul la Bucureşti şi apoi facultatea de sociologie.

După ani şi ani, Marian a vizitat locul copilăriei şi a înţeles şi mai bine rolul educatoarei: "Mi-am revăzut tovarăşii de joacă, pe Pinţe, Ministru, Dalida, Făgăraş... Toţi arătau mai bătrâni ca mine. Când i-am întrebat din ce trăiesc, unul s-a lăudat că are cal şi căruţă, altul că are doi cai. Mi-am dat seama că, dacă rămâneam în ţigănie, oricât de deştept aş fi fost, aş fi avut, poate, patru cai. Plecând, am câteva zeci la maşină, am familie, casă, profesie... Datorită învăţătoarei şi şcolii".

Bărbatul mai primise o lecţie de viaţă în tinereţe, când lucra voluntar într-o comunitate de romi din Covasna. "Nişte olandezi au venit într-o primăvară cu materiale pentru acoperişuri, dar după ce-au plecat, ţiganii le-au vândut. Toamna, olandezii au adus altele. I-am întrebat de ce şi mi-au spus că o vor face până acoperişurile rămân pe case. După trei ani, romii au început şi să-şi repare singuri casele". Morala? Nu ajunge să ai intenţii ori să faci câte o faptă bună, ci trebuie să perseverezi, chiar dacă roadele apar mai târziu.

Lupta cu birocraţia

Ruhama s-a alăturat proiectului la invitaţia Roma Education Fund, după ce în trecut a participat şi la altele, cel mai important fiind "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I", prin care au fost ajutaţi să frecventeze grădiniţe de vară 8.400 de copii romi, iar 4.000 înscrişi în clasa I.

Proiectul "norvegian" e şi mai amplu, având două componente: una de infrastructură, pentru construirea a 6 grădiniţe noi, de la zero, şi extinderea altor 5 clădiri vechi, iar cealaltă de "resurse umane", pentru instruirea unor membri ai comunităţilor rome. Localităţile au fost selectate după criterii riguroase, de la ponderea ţiganilor în totalul populaţiei la proporţia copiilor cu vârste preşcolare, între 3 şi 6 ani, în rândul celor romi. Aşa a fost ridicată grădiniţa din Şilindru, aşa a fost transformat vechiul cămin cultural dărăpănat din Dumbrava, aşa a fost extinsă grădiniţa din Ineu, astfel că 100 de copii romi din Bihor sunt educaţi acum în cele mai moderne condiţii.

"Cel mai mare obstacol a fost birocraţia. Într-un caz, din fericire nu în Bihor, s-a emis autorizaţia de construcţie abia astă-toamnă, pentru că primăria nu-şi intabulase imobilele. Am început demersurile în decembrie 2014, iar proiectul se încheie vara aceasta, dar totuşi am finalizat tot ce aveam de construit. Şi nu de mântuială!", spune Marian.

Nu ne furăm căciula

De mare ajutor a fost asistenţa tehnică a Băncii Mondiale, care a contribuit cu jurişti, experţi în achiziţii, ingineri, dar şi evaluatori care să măsoare eficienţa proiectului. "Statul român a raportat sute de milioane de euro cheltuite pentru romi, dar banii au fost risipiţi fără rezultate serioase", spune Daragiu. În schimb, în acest proiect, evaluatorii măsoară progresele cu repere clare, comparând evoluţia copiilor care urmează cursurile preşcolare atât cu a celor care nu au ajuns la grădiniţă, cât şi cu a copiilor din comunităţile româneşti sau maghiare majoritare. "Nu ne furăm căciula. Scopul nostru nu e ca nişte copii de ţigani să fie un pic mai răsăriţi decât alţi copii de ţigani, ci să ajungă la nivelul celorlalţi copii", explică Marian.

Cum obiectivul nu poate fi atins fără participarea comunităţilor, în fiecare au fost angajate două persoane care să asigure prezenţa copiilor la grădiniţă şi să le ajute pe educatoare: aşa-numiţii facilitatori comunitari şi mediatori preşcolari. Primii conving părinţii să-şi dea copiii la grădiniţă, îi preiau dimineaţă şi îi însoţesc până acolo, iar după program îi duc acasă şi discută cu mamele. Ceilalţi asistă educatoarele, făcând oficii de traducător şi îndeplinind sarcini de doică, duc copiii la toaletă, îi învaţă să se spele şi să rămână curaţi, să se poarte frumos...

"N-a ieşi avocaţi din ei"...

La început n-a fost uşor, recunosc cele două angajate din Ineu, dar proiectul a ţinut cont şi de părinţi şi felul lor de-a fi. Fiecare familie primeşte lunar un voucher socio-educaţional de 100 lei cu condiţia ca prezenţa copiilor la grădiniţă să fie de minimum 90%, aceştia au programe precum "Toy Library", prin care pot împrumuta acasă jucării educative şi cărţi, iar mamele sunt angrenate în programe ca "Your story" (n.r. - Povestea ta), prin care sunt stimulate să le spună poveşti din cărţile împrumutate, la început după poze, apoi, învăţând alfabetul, prin citire.

"Când le-am zis părinţilor să-şi dea copiii la grădiniţă şi la şcoală mulţi m-au întrebat la ce folos, că n-or ieşi avocaţi din ei. Le-am răspuns «De unde ştii dacă nici nu încerci?»", povesteşte facilitatoarea Cordovan Etelka. Şi, încet-încet, i-a convins. La început, spune mediatoarea Violeta Haraga (foto), părinţii n-au acceptat nici ca pruncii să aducă acasă jucării şi cărţi. "Se temeau că le strică şi vor fi puşi să le plătească. Le-am dus noi, au prins gustul, şi-au dat seama că devin mai deştepţi, că li se deschide lumea, iar acum iau singuri".

Alfabetul şi internetul

Cele două programe, dar şi altele, prin care mamele le ajută prin rotaţie pe educatoare la grădiniţă ori organizează evenimente comunitare, de la serbări până la vizite la Grădina Zoologică şi chiar drumeţii la munte, au ajuns să-i facă pe romi să simtă, cu adevărat, că intră în rândul lumii.

BIHOREANUL a vizitat familia Lindei Lingurar taman în timp ce se ocupa de prunci, iar mama le citea o poveste celor de grădiniţă, Marcu şi Samira. "Preferata lor este «Nu vreau la culcare», dar le plac şi «Capra cu trei iezi» şi altele. Le citesc în fiecare zi", spune femeia, care a urmat opt clase şi, ce-i drept, n-a luat citirea de la zero.

Altele, însă, cum e Varga Carmen (foto) nu înţelegeau deloc alfabetul până cu un an în urmă. Acum nu doar că şi-a dat copiii la grădiniţă şi le citeşte poveşti, dar şi-a văzut îndeplinit un vis vechi. "Io îs pocăită (n.r. - penticostală) şi am vrut să ajung cândva să citesc Biblia. Am învăţat să citesc, da’ şi să folosesc internetu’. Mi-am scos versuri şi mi-am scris un caiet de cântări", se mândreşte femeia.

Nu ni-i totuna

Educatoarea Dana Tonţ spune că rezultatele proiectului sunt absolut pozitive: "Participarea copiilor şi a părinţilor la programe le-a ridicat foarte mult nivelul". La fel şi primarul comunei, Dumitru Togor (foto): "La început am verificat personal prezenţa copiilor, să nu trişeze nimeni. M-am convins că-i treabă serioasă".

De altfel, afirmă edilul, şi pretenţiile comunităţii rome s-au ridicat, aşa că încearcă să le satisfacă pentru că de emanciparea lor depinde, cât se poate de concret, şi viitorul românilor şi ungurilor din Ineu. "Din 4.470 locuitori, aproape 2.000 sunt romi. În 20 de ani vor fi majoritari şi nu ni-i totuna dacă se integrează sau nu. Le băgăm apă, electricitate, le punem asfalt, am convins chiar şi firma de salubritate să intre şi în cartierul lor. Deja 70 dintre ei au contracte de salubrizare", spune primarul.

Cum proiectul finanţat cu fonduri norvegiene se încheie anul acesta, la fel ca omologii săi din Şimian şi Holod, edilul vrea să îl continue prin preluarea în organigrama Primăriei măcar a uneia din cele două persoane angajate ca facilitator şi mediator. Altfel, e conştient că sămânţa lucrată cu atâta trudă se va risipi, şi nimeni nu vrea ca semenii lor să se înece, vorba ceea, ca ţiganul la mal...

PILDA DE APROAPE
Profesor model

"Educaţia nu se dobândeşte peste noapte, e rezultatul unui proces care durează ani şi ani. O investiţie în aceşti copii este o investiţie în viitorul nostru. Da, marea majoritate nu vor fi ingineri, dar vor munci ceva, nu vor sta cu mâna întinsă", spune Ionel Cordovan (foto), directorul adjunct al şcolii din Ineu, în subordinea căreia funcţionează grădiniţa pentru romi.

De altfel, întreaga "ţigănie" din comună are în Cordovan un model viu: el însuşi rom, s-a ţinut de carte, a făcut liceul la Oradea şi apoi a intrat la Drept la Bucureşti, şi încă fără să profite de locurile rezervate tinerilor romi. După un an, preocupat de istoria şi cultura propriului neam, a renunţat la Drept şi a absolvit Literele, fiind considerat acum cel mai de vază "produs" al comunităţii. Bărbatul este nu doar director de şcoală, ci şi colaborator al Ministerului Educaţiei şi autor de manuale, iar anul trecut, în colaborare cu un universitar din Bucureşti, al unui ghid de conversaţie român-rom-englez-maghiar.