URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 August 2013, 07:01

Drive test cu maşina anului: Golf 7 chiar face diferenţa! (FOTO)

Drive test cu maşina anului: Golf 7 chiar face diferenţa! (FOTO) DE TREI ORI GOLF. Preţul de pornire al modelului Golf 7 este de 12.563 euro fără TVA, iar maşina este disponibilă în 3 variante: Trendline, Comfortline şi Highline, care pot fi comandate şi testate la sediul D&C de pe Calea Clujului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oricât de deranjaţi ar fi bărbaţii, noul Golf seamănă mult cu femeia ideală: e o maşină frumoasă foc şi-n plus şi deşteaptă, şi devreme acasă, pentru că, da, este şi sprintenă, şi operativă.

Desemnat maşina anului 2013, în cadul ceremoniei de deschidere a Salonului Auto de la Geneva din luna martie, noul Golf s-a recreat din temelii, nu e un simplu "facelift" al variantei precedente. BIHOREANUL l-a testat la o plimbare prin oraş, urcând la volanul modelului Highline, care chiar îţi dă senzaţia de confort...

O maşină aleasă

De cum o priveşti, liniile fine, bine conturate ale maşinii îţi dau senzaţia de unicitate. Bine trasată şi echilibrată, precizia nemţească se vede cu ochiul liber pe caroserie - ca design, este cel mai reuşit dintre Golfuri.

Calitatea se simte încă de cum te aşezi. Reglabil atât pe lungime cât şi în înălţime, cu suport lombar ajustabil manual, scaunul se mulează perfect după şofer, iar cotiera chiar îţi dă senzaţia de relaxare la volan.

Nu trebuie să faci mişcări prea multe ca să te simţi în elementul tău când conduci. În volan (care e reglabil şi în profunzime şi în înălţime) ai toate comenzile utile, pentru muzică, computerul de bord sau telefon, iar schimbătorul de viteze (în 6 trepte) e mai sus comparativ cu alte modele şi e comod.

Rapid şi sileţios

Cu o viteză decentă de 50-70 km/h prin oraş, să te strecori prin traficul amiezii în toiul săptămânii e floare la ureche. Volanul e uimitor de fin. Atât de fin încât, la pornire, nici nu mai realizezi unde-ţi sunt roţile, deci atenţie la borduri!

Deşi n-ai zice, modelul de 1200 cmc, pe benzină, e "avion". În doar 5-6 secunde, ajungi lejer la 80 km/h, aşa că nu e greu să depăşeşti viteza legală fără să simţi. Funcţia turbo te face efectiv să uiţi că motorul e cam mic pentru "liniuţe".

Un şofer "tradiţional" n-are cum să nu fie surprins că frâna de mână e de fapt un buton, care se activează automat atunci când ai oprit la semafor şi pe care îl poţi activa atunci când ai oprit în pantă. Dacă pui frână brusc, avariile pornesc instant.

O altă chestie "cu schepsis" e atunci când stai la semafor şi iei piciorul de pe ambreiaj: motorul se opreşte şi intră în "stand by". Iar când ai apăsat din nou pedala, da, porneşte, fin. Motorul e atât de silenţios încât uneori nici nu îţi dai seama că ai pornit.

Maşina cu de toate

Având sub capotă 105 cai putere, Golful a făcut faţă cu brio traficului amiezii, pe traseul Calea Clujului, Centrul Civic, Centrul Oradiei, Centură şi din nou Calea Clujului.

Maşina are de toate. Aerul condiţionat e disponibil ca dotare standard încă de la varianta "basic", adică Trendline, funcţia de încălzire în scaune fiind în schimb opţională. Highline se deosebeşte de Trendline prin confort şi eleganţă, ceea ce se poate vedea încă de la tapiseria ce îmbină stofa cu un soi de catifea. Bordul e croit în linii elegante, silver, are în el un monitor cu diyplay comod, touchscreen, care, pe lângă navigator GPS, dă posibilitatea de conectare la telefon, iPaduri sau alte gadgeturi la modă, oferind şi sfaturi pentru "safe driving" sau pentru un condus ecologic. E foarte intuitiv.

Torpedoul, destul de încăpător, are prevăzute inclusiv locuri pentru CD-uri, memory-stick-uri sau carduri SD, iar în plafon există şi un compartiment pentru ochelarii de soare, la îndemână. Deloc de neglijat e faptul că maşina are priză în portbagajul încăpător.

Farurile au funcţie de autoreglare, aşa că nu mai trebuie să îţi faci griji că nu le-ai adaptat la condiţiile de drum, iar dispozitivul pentru reglarea automată a vitezei (cruise control) la Comfortline este în dotarea standard.

Funcţii fancy

Ţinând cont că nici la consum nu stă rău, cam 7 litri la suta de kilometri pe trafic intens, maşinuţa chiar te cucereşte. Unde mai pui că, dacă stai rău cu parcările, poţi să-ţi comanzi programul park assist, care practic preia toată "nebunia" strecurării maşinii între altele.

O altă opţiune e funcţia dynamic light assist, care asigură vizibilitatea optimă inclusiv pe timp de noapte şi prin care, cu ajutorul unei opţiuni de mascare, faza lungă poate fi parţial obturată, aşa încât să nu îi deranjeze pe ceilalţi şoferi în trafic. În plus, doritorii pot opta chiar pentru... masaj în scaune, pentru că are şi din acesta dacă îţi doreşti!

Curioşii pot simţi pe pielea lor calităţile noului Golf, încercându-l, în drive test, la dealerul D&C Oradea, pe Calea Clujului. Programările se fac la telefon 0259.47.88.47. De ce nu te-ai lăsa, măcar o vreme, cucerit?

(ADVERTORIAL)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON