URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Martie 2010, 18:30

Să ne purtăm frumos!

Să ne purtăm frumos! AŞA DA. Cum ar trebui să arate o domnişoară care merge la un examen sau la interviu? În niciun caz cu fustiţă până-n fund şi cu pletele rebele. "Trebuie să ai o ţinută decentă. Părul prins la spate şi fusta până la genunchi sunt ideale. Respectul faţă de cei din jur se dovedeşte şi prin ţinută", spune Graţiela Gherman
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lumea a luat-o razna. Nu mai sunt reguli şi parcă bunul simţ s-a uitat de tot...

Pentru că vede mereu tinere machiate strident şi adolescenţi care habar nu au să se comporte în societate, orădeanca Graţiela Gherman s-a gândit să iniţieze un curs de conduită, bune maniere şi sfaturi practice. Ea a ales o metodă interactivă, folosind puterea exemplului, fotografii, excursii şi divertisment.

Ce lume!

13 gratiela.jpgCa proprietară a unei agenţii de modeling şi de formaţie profesoară, Graţiela Gherman (foto) a intrat în contact cu sute de tineri. A observat, astfel, că unii aveau serioase probleme la capitolul imagine: fete de 14 ani cu machiaj exagerat, tineri cu unghii murdare, cu păr neîngrijit, cu blugi "peticiţi", tatuaje agresive şi piercinguri în nas, care nici măcar nu ştiau să salute. "Nu te poţi prezenta aşa la un examen sau la un interviu", spune orădeanca. De ce? Pentru că n-ai şanse să te vrea nimeni...

Graţiela e supărată pentru că gesturi simple precum punctualitatea, politeţea, gesturi ca acela de a ceda scaunul în tramvai unui bătrân, au dispărut de mult din obiceiurile adolescenţilor, lăsând, în schimb, loc liber violenţei.

Ca la carte, dar nu numai

Graţiela şi-a spus că lucrurile nu trebuie să rămână aşa astfel că, împreună cu prietena ei, Virginia Ritchie, fostă moderatoare la TVS, a gândit un curs de conduită. Nu e vorba de un curs teoretic, reprodus ad literam din Codul Bunelor Maniere. Suportul de curs va consta în filmuleţe şi fotografii anume alese, cu explicaţii ce vor rula pe o plasmă, la Casa de Cultură a Tineretului. "Vom folosi puterea exemplului, pentru că tematica este totuşi una sensibilă. Va fi ceva interactiv. Când vom vorbi despre vestimentaţie, de exemplu, vom pune în antiteză o celebritate care se îmbracă nepotrivit şi una care s-a îmbrăcat cu gust", explică Graţiela.

Pentru ca unele subiecte să fie mai bine înţelese, vor fi invitaţi şi specialişti din diverse domenii, ca de pildă un make-up artist când se va vorbi despre machiaj. Şi excursiile tematice, dar şi distracţia îşi vor avea locul lor. "Când un copil va vedea un obicei urât sau va auzi un cuvânt urât îşi va aminti că nu e bine, pentru că a râs de acel ceva, la curs", promite Graţiela.

Cu sau fără reguli?

Copiii care au împlinit 8 ani şi de a căror educaţie părinţii nu prea au timp, dar şi adulţii până la orice vârstă, vor avea posibilitatea să înveţe de la noţiuni de igienă, cum se salută sau cum se vorbeşte la telefon, până la arta unei conversaţii plăcute ori cum se ia masa. Comportamentul în societate, cum să completezi un CV şi cum te prezinţi la un interviu sunt şi ele în "programă". "Unele gesturi pot părea penibile, ca de pildă şi sărutul mâinii sau oferirea unui buchet de flori. Sunt frumoase, dar nu se pretează în orice situaţie. Nu săruţi mâna unei doamne când eşti pe stradă", exemplifică orădeanca.

Ideea cursului este salutată şi de sociologul Floarea Chipea, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, care e de părere că societatea "pune prea puţin accent pe educaţie". "Studiile sociologice scot în evidenţă că oamenii manifestă, la nivel global, o atitudine de a contesta regulile şi de a se opune. Nu mai ascultăm de nimeni, vrem mai multă libertate... Fenomenul a apărut încă din anii ‘60, odată cu postmodernismul, dar s-a accentuat în anii ‘90, odată cu dezvoltarea internetului. Şi mass-media are un mare rol", afirmă Chipea, adăugând la favorizarea comportamentului tinerilor de azi şi educaţia deficitară din şcoli.

Conduită superioară

De o altă parte, sociologul Adrian Hatos consideră că bunele maniere diferă în funcţie de clasa socială, dar şi de standardele impuse de evoluţia societăţii: "Bunele maniere sunt specifice clasei superioare, n-au fost niciodată atribuite clasei muncitoreşti. Nu sunt independente de context şi nici nu sunt singurele standarde comportamentale". Altfel spus, nu e de ajuns să fii manierat dacă nu te comporţi bine...

Până una-alta, cursul de conduită şi bune maniere organizat de Graţiela Gherman va demara în 12 aprilie, se va ţine de două ori pe săptămână, vreme de două luni, şi va costa 300 lei. Totuşi, şi cei care nu-şi permit dar îşi doresc au posibilitatea să participe gratuit la şedinţe tematice, o dată pe lună, dacă se înscriu la telefon 0744.956.312. Pentru că, se ştie, cheia succesului stă în comportamentul potrivit...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
cam gresit!
si mie imi plac tatuajele ,am una discreta si frumos executata pe umar ,asta nu cred ca ma face sa fiu nesimtita sau nu ma compot civilizat,exact articolul asta dovedeste ca habar nu are de bun simt si judeca din prisa propie si uniforma fara sa tina cont de calitatile reale umane!
Postat 05 Ianuarie 2011, 18:34 de crina dumitrescu
tatuaje
Fac parte din categoria fetelor tatuate si cu pircing in nas.... de ce aveti impresia ca persoanele tatuate sau cu picing .... nu stiu sa salute sau sa se comporte civilizat .... am impresia ca generalizati ... pe mine nu ma afecteaza in mod deosebit afirmatiile dvs despre comportamentul neadegvat a unor persoane pe care dvs le gasiti mai mult sau mai putin vulgare pt ca desi am cateva chestii pe care dvs le considerati probleme serioase la capitolul imagine...pe mine nu m-au afectat ,nici tatuajele nici pircingul in nas. Nu poti judeca o persoana fara sa o cunosti.
Postat 07 Aprilie 2010, 14:49 de Anamaria
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON