URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Februarie 2014, 08:30

Doctorul Ham-Ham: Copiii cu deficienţe de la un centru special din Oradea sunt trataţi cu ajutorul câinilor (FOTO)

Doctorul Ham-Ham: Copiii cu deficienţe de la un centru special din Oradea sunt trataţi cu ajutorul câinilor (FOTO) PRIETENIE FĂRĂ FRONTIERE. La fel ca micuţii sănătoşi, copiii cu dizabilităţi se împrietenesc mult mai uşor cu necuvântătoarele decât cu oamenii. "Prezenţa câinilor îi face să se deschidă", explică dresorul Szabo Zoltan
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 din Oradea învaţă peste o sută de copii, de la preşcolari la adolescenţi, cu diverse deficienţe mintale. Pentru mulţi, terapia a început de ani buni, dar rezultatele se obţin anevoios.

La fel cum fac şi părinţii, dascălii nu se dau însă bătuţi. Alături de două ONG-uri, profesorii au obţinut finanţare pentru introducerea în şcoală a terapiei asistate de câini, o metodă alternativă renumită în străinătate, dar nemaifolosită până acum în Oradea.

Pe banii MOL

Terapia asistată de animale este recunoscută în Occident pentru efectele benefice asupra persoanelor cu probleme de comunicare, motricitate, echilibru ori cognitive. De obicei, această formă de terapie foloseşte câini, iar pacienţi sunt copiii cu deficienţe mintale, care interacţionează greoi, nu răspund la stimulii ori comenzile adulţilor şi, în multe din cazuri, nici nu pot spune ce simt ori ce nevoi au. Animalele, însă, îi înveselesc şi îi ajută să interacţioneze cu cei din jur, mai ales dacă sunt anume dresate.

După ce au învăţat despre terapia asistată de animale, patru profesoare de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) nr. 1 au decis, alături de Asociaţia Down Oradea, să implementeze această terapie şi în Oradea. Au cooptat în proiect şi Angel Dogs, o asociaţie din Satu Mare cu experienţă în dresarea câinilor pentru terapie, şi au obţinut o finanţare de 20.000 lei prin programul "MOL pentru Sănătatea Copiilor", derulat de Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România.

Jocuri în doi

08_Ramona_Kiss_bihoreanul.jpgDin ianuarie până la vară, în iunie, 30 de copii din Centru, bolnavi de autism, de sindrom Down sau cu alte forme de deficienţe mintale, au parte, o dată la două săptămâni, de o şedinţă de terapie cu doi căţei aduşi din Satu Mare. "Am împărţit copiii în trei grupe, pentru ca şedinţele să fie mai eficiente. Fiecare ţine aproximativ 45 de minute", explică Ramona Kiss (foto), psihopedagog şi logoped la CŞEI nr. 1 şi membră a echipei de proiect. La primele şedinţe, pentru a se familiariza cu animalele, copiii au fost îndemnaţi să mângâie căţeii şi să le identifice lăbuţele, ochii, urechile sau gura.

Treptat, micuţii vor fi puşi să se joace cu patrupedele, jocurile fiind şi ele anume concepute. De pildă, dresorul va cere câinelui să sară, iar apoi copiii vor face la fel. "De asemenea, copilul va primi comenzi de imitaţie: fă ca mine, şi vom atinge amândoi lăbuţa căţelului", explică Ramona Kiss. Toate aceste activităţi îi vor învăţa pe copii să asculte de adulţii din jur, dar şi să-şi coordoneze mişcările. Cel mai important, însă, e că animalele îi vor face să-şi exprime mai uşor sentimentele şi să devină mai sociabili.

Înainte de debutul terapiei, profesoarele au diagnosticat starea exactă a fiecărui copil, urmând să facă acelaşi lucru şi la finalul celor 6 luni. Sunt încrezătoare că rezultatele vor fi vizibile. "Vom căuta şi soluţii să finanţăm în continuare această terapie", spune Maia Indrie, coordonatoarea proiectului.

Câine cu nervi buni

Preşedintele Asociaţiei Angel Dogs, Szabo Zoltan, a ales pentru terapia de la Oradea un Labrador şi un Golden Retriever. Dar nu doar câinii de rasă pot fi folosiţi în tratament. "Pot fi dresaţi chiar şi câinii care nu sunt rasă pură. Noi am pregătit şi câini de la adăpostul nostru. Este apt orice patruped care are sistemul nervos stabil", spune Zoltan, precizând că animalul trebuie să fie docil, deloc violent şi să aibă răbdare cu copiii.

Unii părinţi n-au avut destulă încredere în această terapie neconvenţională. "Ne-au spus că lor le este frică de câini, aşa că nu-şi lasă copiii în preajma animalelor", explică Ramona. Majoritatea părinţilor, totuşi, au privit cu interes noul proiect, având speranţa că terapia le va ajuta, oricât de puţin, copiii. În final, niciunul dintre micuţi nu are nimic de pierdut. Şi chiar dacă terapia cu căţei nu-l va vindeca, fiecare se va alege măcar cu un tovarăş sincer şi devotat...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON