URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce vrem în Piaţa Ferdinand? Dacă dorim un parc, putem să arăm zona din faţa Teatrului şi mai punem vreo 20 de tuia. Aşa vom avea şi noi un Tuileries, ca parizienii. E drept că, potrivit propunerii Primăriei, va dispărea vegetaţia, dar la 50 de metri avem lunca Crişului, pentru cei dornici de umbră şi de clorofilă. Sau nu contează proiectul propriu-zis, ci doar şansa de a-i pune nişte tălpi lui Bolojan, pe un nou câmp de luptă?
Zic şi eu
Adrian Cris
La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe drumul european din faţa mea există o lucrare ce nu se mai termină. Un pod stă eviscerat de câţiva ani, cu circulaţia curgându-i doar pe o bandă. Un semafor temporar, ce tinde să se permanentizeze, dă verde alternativ şoferilor. Chiar în faţa mea se face roşu, aşa că opresc şi eliberez banda pentru cei din faţă. Cel din spate face la fel, dar următorii şapte au o altă părere despre viaţă şi ne depăşesc în coloană.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât  nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Acum că se apropie Crăciunul, iar magazinele vor fi acoperite cu funde roşii şi globuri argintii, nu strică să discutăm puţin despre tehnicile folosite de magazine pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la cumpărători.

Jos pălăria

Inimi pentru inimi: 200 de elevi au marcat Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi în Parcul 1 Decembrie
Educatie
Aproximativ 200 de elevi au marcat Ziua Internaţională  a Persoanelor cu Dizabilităţi, la o acrtivitate desfăşurată în Parcul 1 Decembrie, în cadrul Proiectului "Inimi pentru inimi", organizat  de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Orizont" Oradea.
06 Decembrie 2017, 07:02
Dăruieşte o pătură, încălzeşte un suflet! Orădenii, chemaţi să facă o faptă bună
Jos pălăria
Pentru că a venit luna decembrie şi, implicit, şi temperaturile mai scăzute, un grup de tineri îi invită pe orădeni să facă o faptă bună şi să doneze o pătură sau un sac de dormit pentru oamenii străzii. Colecta se va face marţi şi miercuri, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
03 Decembrie 2017, 19:05
Super-pompierul: Când nu stinge incendii, un pompier orădean cucereşte medalii după medalii, la judo, lupte libere şi… canotaj (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Când nu stinge incendii, un pompier orădean cucereşte medalii după medalii, la competiţii naţionale şi mondiale de judo, lupte libere şi… canotaj. Dedicat profesiei, plutonierul major Adrian Bogoşel nu îşi uită pasiunea pentru sport, în câţiva ani adunând 18 medalii, cele mai multe de aur, la concursuri dedicate pompierilor şi poliţiştilor din întreaga lume.
Eveniment caritabil pentru 350 de persoane nevoiaşe din oraş, la Arcadia
Jos pălăria
Grupuri de colindători din mai multe licee orădene, precum şi din centre de zi şi centre de plasament vor susţine, pe 5 decembrie, la Sala Arcadia, un spectacol de colinde şi cântece de Crăciun în cadrul unei acţiuni de strângere de fonduri organizată de Fundaţia "Oradea Donează" pentru 350 de orădeni nevoiaşi.
02 Decembrie 2017, 16:00
Moment emoţionant la festivităţile de Ziua Naţională, la Oradea: Un tânăr militar şi-a cerut iubita în căsătorie! (FOTO / VIDEO)
Bihoreanul TV
Moment emoţionant, vineri dimineaţă, la festivităţile organizate de Prefectură în Parcul 1 Decembrie din Oradea, cu ocazia Zilei Naționale. După discursul prefectului, un militar de 24 de ani şi-a cerut iubita în căsătorie. "Vreau să depun jurământul iubirii", a spus el.
Regizoare de aur: La 26 de ani, orădeanca Cristina Haneş a impresionat juriul prestigiosului Festival de Film de la Locarno
Bihoreanul tipărit
La 26 de ani, orădeanca Cristina Haneş a impresionat juriul prestigiosului Festival de Film de la Locarno. După ce a obţinut Leopardul de Aur pentru scurtmetrajul "António e Catarina", despre propria relaţie cu un septuagenar portughez, Cristina a luat drumul Indiei pentru a filma un documentar despre o mişcare de gherilă.
01 Decembrie 2017, 08:03
Un grup de foşti beneficiari ai centrelor de plasament și elevi de la ”Mihai Viteazul” au pus murături pentru copii şi bătrâni, în scop caritabil
Jos pălăria
Gest inedit făcut de un grup de foşti beneficiari ai centrelor de plasamente din Bihor. Înainte de sărbători, aceştia s-au mobilizat şi, împreună cu elevi de la Colegiul Mihai Viteazul, au pus murături pentru ocupanţii unor centre de plasament şi aziluri de bătrâni.
30 Noiembrie 2017, 14:48
Toată lumea câştigă! Copiii orădeni îşi pot face poze cu Moş Crăciun, iar banii strânşi vor ajunge în orfelinate
Jos pălăria
Pentru al cincilea an la rând, Fundaţia Amia "Suflet de Copil" îi invită pe orădeni, părinţi şi copii deopotrivă, să-şi facă poze cu Moş Crăciun. Bătrânul cel darnic va putea fi întâlnit duminică, în centrul comercial Real din Episcopia, iar pentru o fotografie, doritorii vor plăti 10 lei. Toţi banii strânşi vor fi cheltuiţi apoi de fundaţie, pentru ajutorarea copiilor abandonaţi în orfelinate.
30 Noiembrie 2017, 12:00
Episcopul Böcskei László, în vizită la bolnavi (FOTO)
Jos pălăria
În zilele de 21 şi 22 noiembrie, episcopul romano catolic de Oradea, PS. Böcskei László, a vizitat pacienţi trataţi în Oradea şi Sălacea în cadrul programului de îngrijire la domiciliu al Asociaţiei Caritas Catolica. 
27 Noiembrie 2017, 19:05
Elevii Colegiului 'Constantin Brâncuşi' au donat alimente pentru cantina Caritas Catolica
Jos pălăria
Elevii Colegiului Tehnic Constantin Brâncuşi au organizat o colectă caritabilă de alimente în beneficiul oamenilor străzii şi familiilor sărace deservite de Cantina Socială a Asociaţiei Caritas Catolica din Oradea. Împreună, elevii au adunat aproximativ 214 kg de alimente constând în cartofi, ceapă, morcovi, varză, castraveţi, usturoi, gulii, ardei graşi, şi diferite fructe de sezon.
26 Noiembrie 2017, 14:40
'Dăruieşte-i un zâmbet Alessandrei'. Concert caritabil pentru o fetiţă diagnosticată cu cinci boli crunte
Jos pălăria
Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea organizează anul acesta ediţia a cincea a concertului caritabil de Crăciun "Dăruieşte un zâmbet". De data aceasta, tinerii strâng bani pentru Alessandra Lincar, o fetiţă de şase ani, care a fost diagnosticată cu cinci boli crunte, între care epilepsie şi paralizie cerebrală. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt Picky, Cosmin Tudoran şi Adrian Sînă.
26 Noiembrie 2017, 14:01
Cetăţeanul de la RER: O faptă bună l-a făcut pe un gunoier orădean vedetă pe Facebook
Oradea noastră
O păţanie povestită zilele trecute în grupul de Facebook "Oradea suntem noi" a adunat zeci de mesaje de felicitări. Numeroşi orădeni au lăudat un angajat al societăţii de salubritate RER Ecologic Service, care a făcut o faptă bună: a returnat un portofel găsit într-un coş de gunoi. "Făptaşul" - Nicolae Hendre - nici nu a ştiut câte aprecieri a primit. Nu doar că nu are cont pe reţeaua de socializare, dar nici nu ştie să citească. Dar gestul i s-a părut firesc...
22 Noiembrie 2017, 11:06
Containere cu speranţe: O organizaţie înfiinţată de un englez a transformat mai multe containere în locuinţe pentru sărmani (FOTO)
Bihoreanul tipărit
O organizaţie înfiinţată de un englez a transformat mai multe containere de marfă în locuinţe pentru bihorenii aflaţi în situaţii disperate. Container Village, cum l-au numit reprezentanţii Fundaţiei Smiles, găzduieşte gratuit 24 de bărbaţi, femei şi copii rămaşi pe străzi, dar ajutaţi să înceapă o viaţă nouă, mai bună.
Bilanţ Habitat în 2017: Peste 200 de elevi au construit 5 case pentru familii nevoiaşe
Jos pălăria
Asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş a făcut bilanţul voluntarilor din şcoli care au mers pe şantierele ONG-ului în acest an şi a constatat că peste 200 de elevi însoţiţi de dascălii lor au ajutat la construirea a 5 locuinţe pentru familii cu venituri mici din Beiuş şi Oradea.
04 Noiembrie 2017, 13:49
Olimpicii Oradiei au fost premiaţi de Primărie. Bolojan: Ei sunt cei care vor schimba faţa oraşului! (FOTO)
Educatie
65 de olimpici care învaţă la şcolile din Oradea au fost premiaţi de primărie, joi, în deschiderea şedinţei de Consiliu Local. "Elevii noştri olimpici sunt oamenii care peste 10-20 de ani vor performa în domeniul lor de activitate, vor schimba faţa oraşului nostru şi vor fi mândria întregii comunităţi. Sunt convins de acest lucru!", a declarat primarul Ilie Bolojan.
Peste 100 de voluntari, majoritatea localnici în Sîntandrei, au plantat o perdea verde în jurul unei ferme de vaci (FOTO)
Știri Bihor
La iniţiativa Asociaţiei Sântandrei Metropolitan Area, un ONG care reprezintă interesele localnicilor din comună, peste 100 de voluntari au plantat o adevărată perdea verde în jurul fermei Căminului Felix, de la marginea comunei. "Centura" verde este menită să ferească Sîntandreiul de duhoarea pe care ferma adăpostului pentru copii orfani o împrăştie în jur.
23 Octombrie 2017, 12:35
Patru locuinţe în 10 zile! Peste 200 de voluntari orădeni au ridicat case pentru sărmani (FOTO)
Foto Bihoreanul
Patru locuinţe au fost ridicate, în doar 10 zile, de peste 200 de orădeni, angajaţi ai companiei Celestica, pentru patru familii care au condiţii financiare precare. În cele 10 zile voluntarii au bătut cuie, au ridicat pereţi, au termoizolat, au acoperit cu ţiglă şi au pus tencuiala decorativă.
Mihai Neşu, la Balul caritabil organizat de notarii din Oradea pentru centrul său de recuperare: 'Fundaţia este bucuria cea mai mare din viaţa mea' (FOTO)
Jos pălăria
A fost multă emoţie, generozitate, dar şi distracţie, sâmbătă seară, la un bal caritabil organizat de notarii din Oradea pentru centrul de recuperare deţinut de Mihai Neşu, care ajută copiii cu probleme neuromotorii. Fostul fotbalist le-a împărtăşit celor prezenţi despre fericirea pe care el o simte când îi vede pe copii, despre greutatea tratamentelor şi a mărturisit că fundaţia sa este "cea mai mare bucurie" din viaţa lui. "Vă aşteptăm în vizită, să vedeţi centrul nostru, să-i vedeţi pe copii şi să vă bucuraţi şi dumneavoastră aşa cum mă bucur eu în fiecare zi când îi văd", a spus Mihăiţă.
15 Octombrie 2017, 10:07
Antrenorul austriac de origine română Raul Cristescu a predat, gratuit, lecții de tenis tinerilor bihoreni (FOTO)
Știri Sportive
Antrenorul austriac de origine română  Raul Cristescu, fondatorul Şcolii de tenis „Tennis 4 you”, s-a aflat în această săptămână la Vadu Crișului, unde a susținut un curs de tenis, pentru tinerii din comuna bihoreană. Aproximativ 30 de iubitori ai sportului alb, cu vârste cuprinse între 5 și 35 de ani, au luat lecții de la tehnicianul care a pregătit 20 de ani tenismeni în Austria.
12 Octombrie 2017, 15:58
Caz cutremurător în Tămăşeu: Nouă copii au fost găsiţi de un echipaj al Ambulanţei dormind pe o duşumea, în podul unei case (FOTO)
Știri Bihor
Doi adulţi şi 9 copii, dintre care cel mai mare are 13 ani, iar cel mai mic are 3 ani, au fost descoperiţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Bihor trăind într-o sărăcie lucie, într-o casă socială cu o singură încăpere, la marginea comunei Tămăşeu. La câteva săptămâni după ce l-au tratat pe unul dintre copii, salvatorii s-au mobilizat şi s-au întors cu o maşină plină cu ajutoare pentru familia care nu avea nici măcar mobilă. Dormeau, cu mic cu mare, în podul casei, direct pe duşumea!
Curăţenie de toamnă: Localnicii din Sântandrei au ieşit voluntar la adunat gunoaie (FOTO)
Jos pălăria
Aproape 50 de localnici din comuna Sântandrei au ieşit sâmbătă voluntar la curăţenie. Din arealul cuprins între malul Crişului Repede şi păşunea de lângă cartierul Tineretului din sat, oamenii au strâns peste o sută de saci de gunoaie.
30 Septembrie 2017, 16:55
Dascăl... din umbră: Din drag pentru elevi şi studenţi, un fost profesor de matematică a pus pe roate Asociaţia D’Apetresii
Oradea noastră
În cinci ani de existenţă, Asociaţia D’Apetresii a oferit burse lunare pentru 16 elevi şi studenţi orădeni, iar anul trecut a pus punct unei discriminări crase la care erau supuşi elevii români în notarea de la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională. Totuşi, a rămas aproape anonimă la ea acasă, în Oradea. "Nu vrem să creadă cineva că ne lăudăm", aşa explică discreţia Florin Rojan, unul dintre co-fondatorii ONG-ului. Fost profesor de matematică, bărbatul a rămas cu nostalgia orelor petrecute în mijlocul elevilor, de unde a plecat din pricina salariului mic.
24 Septembrie 2017, 10:12
Corina de la 'Gyógyszertár': O orădeancă a ajuns faimoasă în oraşul ungar Gyula, unde e singura farmacistă vorbitoare de română
Bihoreanul tipărit
O orădeancă a ajuns faimoasă în oraşul ungar Gyula, unde e singura farmacistă vorbitoare de română, ajutându-şi conaţionalii să-şi procure medicamente. Pe lângă ajutorul dat celor peste 3.000 de etnici români din Jula şi turiştilor din România care îi cer tratamentele în limba lor, Corina Neagu a ajuns să fie căutată şi de bihoreni şi arădeni pentru a le găsi medicamente şi vaccinuri de negăsit în ţară.
17 Septembrie 2017, 10:05
Militarii bihoreni, vicecampioni la concursul 'Cel mai puternic pompier' (FOTO)
Știri Bihor
Echipa ISU Crişana a câştigat locul II la proba pe echipe a concursului naţional "Cel mai puternic pompieri". Militarii bihoreni au participat pentru întâia oară la această competiţie.
10 Septembrie 2017, 09:02
A luat-o pe ulei! Un bihorean face uleiuri din in, muştar, varză, dovleac, floarea soarelui şi susan, pe care l-a aclimatizat, în premieră, la Girişu de Criş
Bihoreanul tipărit
Un bihorean face uleiuri din in, muştar, varză, dovleac, floarea soarelui şi susan, pe care l-a aclimatizat, în premieră, la Girişu de Criş. Uleiurile vândute de Teodor Tincău în sticluţe de 250 de mililitri sunt obţinute din recoltele proprii de seminţe, presate la rece pentru a-şi păstra subtanţele nutritive şi a rămâne proaspete.
Pompierii bihoreni, vicecampioni naţionali ai concursurilor de profil
Știri Bihor
Pompierii militari bihoreni au reuşit să câştige titlul de vicecampioni naţionali la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. Campioni ţării sunt pompierii din Iaşi.
25 August 2017, 14:26
Sclipitorul din Binş: Un adolescent din Beiuş este curtat de patru universităţi occidentale, inclusiv de Oxford
Bihoreanul tipărit
Un tânăr bihorean a câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică şi se pregăteşte să studieze la Oxford. Născut dintr-o mamă româncă şi un tată canadian de origine niponă, Tamio Vesa Nakajima a crescut la Beiuş, unde - înainte să triumfe la concursurile de informatică - a învăţat şi să cânte la pian, ba chiar să-şi compună propriile partituri.
25 August 2017, 08:06
Finish! Tânărul care a pedalat în scop caritabil de la Londra la Oradea a ajuns acasă (FOTO/VIDEO)
Jos pălăria
Dan Ghiţă, tânărul care a pedalat 3.400 de kilometri, de la Londra la Oradea, în scop caritabil, şi-a încheiat aventura joi seară. Dan a parcurs ultima mie de kilometri însoţit de unul dintre cei mai vechi şi buni prieteni ai săi, Rafael Hercuţ. Amândoi au fost întâmpinaţi în Vama Borş de părinţi, rude, prieteni sau simpli tineri care au aflat de călătoria lor şi au vrut să-i felicite.
24 August 2017, 20:40
Bihoreancă, la turneu de Mare Şlem: Tenismena Irina Bara, în turul al doilea al calificărilor la US Open!
Știri Sportive
Jucătoarea bihoreancă de tenis Irina Bara s-a calificat în runda a doua a tabloului preliminar de simplu din cadrul turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce franţuzoaica Myrtille Georges a abandonat la scorul de 7-5, 6-2, 3-0.
24 August 2017, 15:23
Grădinăreasa de la bloc: Orădeanca Maria Dochia a transformat spaţiul din jurul blocului într-o grădină de toată frumuseţea (FOTO)
Oradea noastră
Dacă vrei o schimbare, trebuie s-o declanşezi chiar tu! Este deviza unei orădence, Maria Dochia, care şi-a impresionat vecinii după ce a transformat spaţiul din jurul blocului unde locuieşte, plin de gunoaie şi buruieni, într-o grădină ca un colţ de rai.
 1 2 3 4 5 Pagina următoare > 

FOTO BIHOREANUL

  • Cina Porcului, în Cetatea Oradea (GALERIE FOTO)
  • Ne enervează: Indicatoarele de parcare din Piaţa Cetăţii se bat cap în cap (FOTO)
  • Curtea de Apel Oradea: Doctoriţa Călinescu trebuie să plătească 80.000 euro părinţilor Patriciei (FOTO)
  • Răsturnare de situaţie: Doctoriţa Georgeta Călinescu, condamnată la închisoare cu suspendare pentru moartea Patriciei Aktaa (FOTO)
  • „Orbi”: Bloggeriţa Petronela Rotar şi-a lansat la Oradea cea mai vândută carte românească din 2017 (FOTO)
  • De ce au sunat sirenele pe Şoseaua Borşului: 30 de muncitori, 'salvaţi' de pompieri, într-un exerciţiu de amploare al ISU Crişana (FOTO / VIDEO)
  • Ştefan Hruşcă a colindat la ERA Park în faţa a mii de orădeni (FOTO / VIDEO)
  • Sandu Lungu, întâmpinat cu aplauze de elevii Colegiului 'Mihai Eminescu' (FOTO)
  • Ocoliţi! Lucrările la reţelele de termoficare îngreunează traficul auto de pe strada Oneştilor (FOTO)
  • Catedrala Sf. Nicolae, plină de credincioşi: Şase episcopi şi doi arhiepiscopi au oficiat o Liturghie Arhierească la sărbătoarea seminarului greco-catolic din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON