URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2011, 17:00

Nemuritorul: Secretul bihoreanului care a ajuns la 100 de ani (VIDEO)

Nemuritorul: Secretul bihoreanului care a ajuns la 100 de ani (VIDEO) GREU DE UCIS. Atanasă Paşca spune că a supravieţuit războiului de teamă să nu fie îngropat ca păgânii. "Dacă mă "puşcau" în ţară muream pe locul meu, dar pe pământul lor n-am putut muri. Ruşii se rugau numa' la Stalin şi aruncau morţii unul peste altul într-o groapă mare fără cruce. Asta n-aş fi răbdat nici mort...", spune bătrânul
Nemuritorul: Secretul bihoreanului care a ajuns la 100 de ani (VIDEO) PUŞCA ŞI CUREAUA LATĂ... În anii '30 Atanasă a fost gardian în serviciul de Pază al Societăţii Anonime Române din Galaţi. "Eram tot timpul cu pistolul la brâu, pentru că o bandă dădea cu jaful la docuri", se făleşte omul
Nemuritorul: Secretul bihoreanului care a ajuns la 100 de ani (VIDEO) SINGUR CUC. Soţii Ana şi Atanasă Paşca au trăit împreună 67 de ani. Rămas văduv în 2004, bătrânul s-a dat în îngrijire unui vecin. "Nu avem "următori" şi-i tare greu. Nu lase Dumnezeu pe nimeni să vadă ce boală grea-i singuratatea!", filozofează bătrânul.

Când a deschis ochii nu-i venea a crede. A început să se "caute" cu mâinile. "Brânci am, slavă Domnului, picioarele mi-s la loc", a inventarit el în gând.

S-ar fi ridicat, dar o ameţeală îl ţintuia. "Hei, sanitar!", dădu să strige. Dar vocea îi suna ca un şuier. Lovit în gât de un brand rusesc, soldatul Atanasă Paşca poate spune că s-a născut a doua oară. Pe 20 august 1942, undeva la poalele Caucazului. Pentru ca astăzi să ajungă la 100 de ani...

Moşoiu'

Apropiaţii îi spun Moşoiu', cu respect! "Amu', ce să zic, dacă nevastă-mea o fost moaşa satului, eu sunt Moşoiu", râde bătrânul. Înfundaţi în faţa uscată de vreme, ochii îi strălucesc precum păstrăvii în apa care taie satul.

Atanasă Paşcă din Sighiştel împlineşte centenarul pe 4 octombrie, dar bătrâneţea parcă i s-a "defectat". Calcă vârtos şi vorbeşte cu mintea trează fără să cotrobăie prin amintiri. Povesteşte apucându-şi ascultătorii de braţ. "Nu mai văd aşe bine...", se scuză în faţa orăşenilor surprinşi de intimitatea gestului.

"Omorâţi puiul de român!"

Atanasă era să moară la 7 ani când, beţi, soldaţii din gărzile roşii ale comuniştilor unguri au dat buzna în casă. "Să omorâm puiul de român!", ziceau pe limba lor", povesteşte bătrânul ce-a trăit în noaptea de 3 martie 1919. Ungurii împuşcaseră deja doi săteni. Copilul a scăpat la rugăminţile mamei. "I-a arătat la cel mai treaz cărţile trimise de tata de pe front. Plecase de patru ani cu armata austro-ungară şi n-a mai venit. "Haideţi, mă, că aici nu-i nimeni acasă", le-a spus ăla ortacilor", zice bătrânul.

Astăzi, un monument cu dalele ştirbe stă mărturie victimelor terorii roşii şi războaielor mondiale. "Cum vedeţi, amu-i stricat. Nu-i mai pasă nimănui...".

Privind înapoi cu mân(dr)ie!

Atanasă a făcut armata între anii '33 şi '35 la  Regimentul 5 Roşiori Oradea, oraş "mare şi frumos". După cătănie s-a însurat cu Ana, dar nu s-a bucurat mult de pace. În ‘39 a fost trimis pe front dincolo de Prut. "Ştiam că va fi rău, dar n-am vrut să fiu fugălău...", zice el. După trei ani s-a răzgândit. Venit în permisie în ianuarie '42, s-a ascuns cinci luni ca muncitor în mina de molibden. A fost dat dezertor, arestat şi trimis înapoi pe front. De data asta cu pedepsiţii. "În Kuban, la poalele munţilor Caucaz, era stuf cât vezi cu ochii, iar nemţii au ordonat să descoperim poziţiile ruşilor. Pe 14 august, un sublocotenent a plecat în misiune cu patru oameni şi nu s-a mai întors. A doua zi a plecat unul cu alţi patru oameni. Pe 16 am fost trimis eu..."

Misiune imposibilă

Atanasă spune că l-au ţinut în viaţă doar rugăciunile mamei. "Când am plecat seara în misiune era o lună de se vedea ca ziua. Am intrat în stuf pe burtă, ca şerpii. Eu eram în faţă, iar oamenii mei veneau aliniaţi la cinci metri unul de altul. Pe la 1 noaptea, când am ieşit pe partea cealaltă, am încremenit. Cât vedeai cu ochii, numai ruşi! Au început să tragă şi minune a fost că am ajuns dimineaţă înapoi întregi", spune bătrânul. Seara următoare a fost obligat să repete misiunea. Grupa de cercetaşi a refuzat să plece fără el. "Ziceau că numa' io îi aduc vii înapoi", povesteşte bătrânul. Şi i-a adus. Pentru asta, a fost decorat cu "Serviciul credincios". Avea să fie ultima sa luptă. Pe 20 august, o lovitură de brand l-a schilodit pe viaţă. "Mâncam într-o groapă de obuz când au năvălit ruşii. O schijă m-a izbit la pământ. I-a rupt o coastă neamţului care era cu mine, iar mie mi-a trecut prin gât până în coloană. Medicul mi-a spus: "Camarade dacă rămâi cu ea poate scapi, dar dacă te operez sigur mori", povesteşte bătrânul.

"Trăiască opinca!"

Trecut în rezervă, Atanasă şi-a recăpătat vocea abia în 1946. Deşi invalid, comuniştii nu i-au dat pensie. Îi ziceau "să-ţi dea bani cine te-a trimis în Rusia!". În ‘64 şi-a călcat pe mândrie şi s-a înscris în PCR. "A trebuit, că altfel nu puteam face nimic". Aşa a ajuns, "boldaşul" satului, apoi viceprimar şi primar.

Bătrânul e convins că politica a fost şi va fi curată înşelătorie. "Când eram copil, la alegeri veneau liberalii în sat încălţaţi cu opinci. "Trăiască opinca! Să fie 500 de lei maja de grâu!", strigau ei. Oamenii se bucurau, că la noi nu se prea făcea grâu şi trebuiau să cumpere. În oraş i-am văzut tot pe ăia, da' cu cizme. "Trăiască cizma! Să fie 1.500 maja de grâu!", spuneau acolo...". Pare-se că de atunci nu s-a schimbat nimic...

Cu inima curată...

Privind înapoi peste un veac întreg, Atanasă spune că secretul longevităţii e viaţa trăită cuviincios. "N-am băut, n-am fumat şi nu m-am certat niciodată cu nevasta", zice el. De ani de zile mănâncă fără grăsimi, sărături, dulciuri şi alcool. "Aşa îmi pică bine şi uite că la 100 de ani pot umbla prin curte să dau mâncare la galiţe şi să grijesc de vacă", se bucură bătrânul, împănându-şi povestea cu alta: "Era demult un om cam la 40 de ani. Şi inima îi zicea: "Ce-i cu tine Ioane?!". "Ce să fie? Simt că mor", zicea omul. Atunci inima i-a spus: "Ioane, ascultă vorbele mele! Cât îi trăi pe mine să nu mă îneci în băutură, să nu mă îngropi în grăsimi şi să nu mă otrăveşti cu supărare. O să ajungi la o sută de ani". Şi aşa a fost...


"Noi, românii, suntem de bai şi cu ruşii, şi cu nemţii, şi cu ungurii. Cu ungurii de la Ardeal, cu nemţii ne-am stricat omenia în Rusia, iară cu ruşii nu cred să se aibe nimeni bine. Dea Dumenezu să ne-nţelegem măcar între noi..."

Atanasă Paşca


LA MULŢI ANI!
"Carte" pentru Atanasă

Din cei 126 de veterani de război câţi erau în Câmpani, în prezent mai trăiesc doar trei. Foştii combatanţi se luptă cu anii şi cu bolile, aşa că nu au puterea de a-l sărbători pe Atanasă. Membrii Asociaţiei Veteranilor de Război din Oradea sunt şi ei prea bătrâni ca să-l mai poată vizita, iar organizaţia nu are fonduri pentru a-i organiza o festivitate la împlinirea sutei de ani.

Moşoiu' a primit totuşi din partea camarazilor o scrisoare de felicitare şi o diplomă de onoare, ca să nu se simtă uitat...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@.
Pana una alta, pe cladirea Primariei flutura drapelul Romaniei si nu al ungariei. Ca unele mintii bolnave ar vrea altceva, e o alta problema.
Postat 08 Octombrie 2011, 09:19 de pip
Ce huni, avari ?! Ungurii sunt adevaratii barbari !
,,...soldaţii din gărzile roşii ale comuniştilor unguri au dat buzna în casă. "Să omorâm puiul de român!", ziceau pe limba lor"...Si aia de la Ip, Traznea, s.a.m.d. erau ,,unguri horthisti'' (?!). Nu exista comunisti unguri sau horthysti unguri ! EXISTA DOAR UNGURI ! Si acestia, ungurii, au fost de secole dusmanii romanilor si ai romanismului ! Si sunt si azi si vor fi atata vreme cat le vom permite. Numai micimea si tradarea unor romani ii mai tine pe aici ! Si nu oricum, II CONDUC PE ROMANI ! Nu stim sa luam exemplul altor popoare, sarbii, slovacii...Cel putin slovacii ii tin ,,drepti'' pe unguri, despre sarbi nu mai vorbesc !
Postat 07 Octombrie 2011, 11:31 de .
Destepta-te romane si culca-te la loc !
Zici ca "Mosoiu" n-a primit pensie de veteran din cauza comunistilor, dar nu l-ai intrebat ce pensie are in ultimii 20 de ani de cand securistii au ajuns parlamentari. Am vazut cuponul de pensie al altui veteran si acolo scria 75 Ron ! Atata datoram noi unor oameni cu "coloana vertebrala", in vreme ce tot acum generalii de securitate pensionari au cuponul de pensie cu peste 10.000 Ron ! De aia traim mizeria de acum, pentru ca respectam javrele si uitam eroii !
Postat 07 Octombrie 2011, 10:37 de Jeanne D'arc
La multi ani!!!!!!
La multi ani si toate cele bune!!!!!
Postat 06 Octombrie 2011, 23:54 de mircea
La multi ani!
faina varsta sa traiesti bacea meu...pfu in ziua de azi...100de ani!!!
Postat 06 Octombrie 2011, 22:26 de La multi ani!
La multi ani cu sanatate!
Cand toti din jurul tau ravnesc la ce ai tu, nu poti sa te ai bine cu ei. Asa a fost dintotdeauna. Cat despre nemti, astia s-au luat de nebuni sa puna tunurile pe toata lumea. Au inceput cu belgienii si olandezii si au vrut sa faca la fel cu toata lumea, plus ca au furat jumatate din petrolul Romaniei. Niste nenorocti.
Postat 06 Octombrie 2011, 20:00 de xyz
sa traiesti...
la multi ani, nea Atanasa. nu te cunosc dar am senzatia ca tot ce spui e...adevarat.acest om ar trebui trimis in parlament, si lasat sa spuna ce are pe suflet. traiasca romanii si Romania.
Postat 06 Octombrie 2011, 18:25 de romanul complicat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON