URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
19 Ianuarie 2010, 11:26

Universitatea din Oradea, între plusuri şi minusuri

Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a făcut public raportul privind planul operaţional pe anul 2009, în care sunt notate, structurat, toate obiectivele atinse sau nu în anul ce s-a încheiat.

Fără Bibliotecă, dar cu parcări

În ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii proceselor educaţionale şi administrative, Universitatea se laudă cu realizarea a 96% din acţiuni, printre care se numără asumarea prin reglementări interne a criteriilor de moralitate şi a incompativilităţilor, elaborarea Cartei Universităţii din Oradea, aprobarea a opt regulamente şi 12 proceduri, precum şi investigarea statistică a cerinţelor studenţilor şi angajaţilor.

O realizare pe care conducerea Universităţii o consideră importantă este îmbunătăţirea aparatului administrativ.

Pe partea de construcţii, Antal spune că s-au realizat numeroase vizite pe şantier, derularea lucrărilor fiind urmărită în permanenţă. Cu toate acestea, Biblioteca nouă nu a putut fi încă inaugurată, deşi termenul final era 30 decembrie 2009. Aici, Universitatea a achiziţionat mobilier în valoare de 300.000 de lei şi urmează să cumpere echipamente IT şi aparatură telefonică de 500.000 de lei.

Nici Facultatea de Muzică nu s-a putut muta, anul trecut, într-un nou sediu, însă pentru construirea acestuia s-a realizat licitaţia. Însă, conducerea a reuşit să reamenajeze şi să construiască noi parcări pentru angajaţii Universităţii şi să înfiinţeze Serviciul Patrimoniu Administraţie Centrală, care are sarcina de a inventaria patrimoniul instituţiei.

Prea multă apă şi prea mult curent

În 2009, Senatul Universităţii a elaborat şapte regulamente, printre care şi cel privind activitatea profesională a studenţilor în baza Sistemului European de Credite Transferabile, dar şi alte patru proceduri, precum cea de implementare a programului Lifelong Learning.

Un lucru care în acest an trebuie îmbunătăţit este managementul administrativ, unde, datorită unor întârzieri la achiziţii, conducerea Universităţii consideră necesară procurarea unui soft pentru urmărirea şi verificarea activităţii.

Şi lipsa diriginţilor pe şantiere este un minus pentru Universitate, cu consecinţe negative asupra calităţii lucrărilor. De asemenea, raportul concluzionează şi că licitaţiile pentru lucrări se derulează greoi, cu întârzieri.

O altă problemă din 2009 sunt cheltuielile mari la încălzire, datorate unor pierderi la apa geotermală, pentru care se impune echilibrarea instalaţiei de încălzire. Această operaţiune a început, de altfel, în decembrie.

Totodată, în 2010, rectorul vrea să scadă consumul de curent şi să urmărească consumurile de materiale la confecţiile metalice efectuate de Atelierul mecanic, dar şi consumabilele de la facultăţi.

În 2009, Universitatea a derulat 88 de proiecte, decontate în valoare de peste 13.600.000 de lei şi 138.000 de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON