URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 19 FEBRUARIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doi orădeni au câştigat în instanţă dreptul de a beneficia de terenul lor după bunul plac. S-a demonstrat că atunci când mergi la Primărie pentru o autorizaţie de construcţie nu trebuie să donezi o porţiune din terenul de la drum. Metoda e cel puţin neelegantă, ca să nu spun incorectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, deşi nu are nici "calitatea" de orădean şi nici titlurile universitare ale predecesorului, merită privită cu încredere: e un om care a adoptat un copil şi un profesionist care a transformat un spital judeţean într-un aşezământ onorabil fără să aştepte bani din cer. Mai ales, însă, şi-a început mandatul cu un diagnostic onest, fără de care nu poate fi iniţiată nicio terapie: sistemul sanitar trebuie orientat rapid spre pacient.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Săptămâna trecută, în centrul Oradiei, chiar vizavi de monstruozitatea arhitectonică denumită Catedrala Ortodoxă „Învierea Domnului”, am surprins o scenă în trafic. În timp ce câteva zeci de mașini așteptau pe trei benzi să se facă verde la semaforul de la trecerea de pietoni, un șofer a aruncat pe geam ceva, cel mai probabil un pachet de țigări gol.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În Monitorul Oficial nr. 1000 din 18 decembrie 2017 a fost publicată Decizia nr. 651/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că pot face obiectul recursului în casaţie şi hotărârile pronunţate ca urmare a recunoaşterii învinuirii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Despre bullying am auzit cu toţii. Când spui "bullying" te gândeşti de obicei la instituţia şcolii şi ce se întâmplă cu adolescenţii de pe holurile liceelor. Adevărul este că bullying-ul este prezent nu doar în şcoală, ci şi în alte medii, chiar şi în cele predominate de adulţi. Bullying-ul are loc şi la serviciu, în facultate, la sala de sport ori între vecini sau membrii familiei. Atâta vreme cât o persoană se foloseşte de superioritatea sa faţă de o altă persoană pentru a o domina, vorbim de bullying.
20 Ianuarie 2010, 13:06

Senatul Universităţii a respins reducerea numărului de facultăţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Din cei 100 de membri ai Senatului Universităţii, reuniţi în şedinţa de luni, 18 ianuarie, doar 10 au votat propunerea pe care am făcut-o pentru comasarea a şase dintre facultăţile Universităţii", a declarat rectorul Cornel Antal, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate miercuri. "Este vorba despre revenirea la matcă, de fapt, a trei facultăţi care s-au desprins artificial de altele trei, încă din anii 90", a precizat Antal.

Conform propunerii rectorului, Facultatea de Muzică urma să fie re-înglobată în cadrul Facultăţii de Arte Vizuale, într-o singură facultate de arte, Facultatea de Textile şi Pielărie ar fi fost realipită Facultăţii de Mecanică, din care s-a desprins în urmă cu peste 10 ani, iar Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării urma să revină fie în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, fie în cel al Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale.

Rectorul Cornel Antal a precizat că reducerea numărului de facultăţi, care era o măsură de economisire a resurselor financiare şi umane ale Universităţii, a fost respinsă cu 90% din voturile membrilor Senatului: "În favoarea propunerii am votat doar noi, echipa de conducere (n.r. - adică rectorul, prorectorii şi secretarul ştiinţific), plus trei colegi de la facultăţi".

Rectorul a mai informat că, în schimb, conducerea colectivă a Universităţii a aprobat reducerea cu 17 a celor peste 100 de programe de studiu de la cele 18 facultăţi, "programe care nu mai aveau căutare pe piaţa muncii".

Cele 17 programe de studii desfiinţate începând din anul universitar viitor, 2010-2011, sunt: arte textile şi design textil, precum şi ceramică-metal-sticlă (de la Facultatea de Arte Vizuale), electromecanică (de la Facultatea de Inginerie Electronică şi Tehnologia Informaţiei), ingineria sudării, echipamente pentru agricultură şi industrie alimentară, mecanică fină şi nanotehnologie, utilaje petroliere şi petrochimie (toate din cadrul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică), istoria artei şi arheologie (de la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale), biblioteconomie, limba şi literatura italiană, teologie baptistă didactică (din cadrul Facultăţii de Litere), fizică nanotehnologică (de la Facultatea de Ştiinţe) şi economia comerţului, turismului şi serviciilor (din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice), pedagogia învăţământului primar (de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane) şi, respectiv, artă sacră (din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă).

Rectorul Cornel Antal a spus că Universitatea Oradea a înştiinţat deja, cu privire la desfiinţarea acestor specializări, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ne enervează: Lucrările făcute de mântuială pe strada Feleacului (FOTO)
  • D’ale porcului: 25 de echipe din Bihor şi de dincolo de graniţă se întrec la preparat cârnaţi, caltaboşi, toroş şi jumări (FOTO/VIDEO)
  • Campionatul câinilor isteţi: Cupa Braveheart Oradinum, cel mai mare concurs de mondioring din ţară, în şanţul Cetăţii (FOTO/VIDEO)
  • Percheziţii ale poliţiştilor antifraudă: Peste 400 de haine şi încălţăminte contrafăcute, ridicate din casa unui tânăr orădean (FOTO)
  • Premieră: Adunarea Generală a AJF Bihor l-a avut invitat special pe președintele Federației Române de Fotbal (FOTO)
  • Cel mai longeviv poloist român, Fejer Ivan, în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (FOTO)
  • Oazele termale: Cum au ajuns Băile Felix și Băile 1 Mai locul de tratament și relaxare preferat al românilor (FOTO)
  • Se anunţă şantier! Strada Universităţii se închide din martie, pentru construirea unui alt pod peste Peţa (FOTO)
  • Flamenco pe mal: Copacul 'îmbrăcat' în lalele s-a transformat într-o dansatoare (FOTO)
  • E gata vivariul de la Muzeu: Sunt expuse insecta-băţ, dragonul bărbos şi tarantula cu genunchii roşii (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON