URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Septembrie 2015, 07:24

Jurnalistul Florin Budea şi-a dat doctoratul: Viaţa politică în Oradea şi Bihor, Decembrie 1989 – Decembrie 2000 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jurnalistul orădean Florin Budea este cel mai nou doctor în istorie al Şcolii Doctorale Orădene. Chiar de ziua sa de naştere, el şi-a susţinut, miercuri, în amfiteatrul Nicolae Iorga al Facultăţii de Istorie, teza de doctorat cu titlul "Viaţa politică în Oradea şi Bihor, Decembrie 1989 - Decembrie 2000".

În lucrarea care se întinde pe aproape 500 de pagini, Budea tratează majoritatea evenimentelor politice importante din Bihor pe care le-a trăit ca jurnalist în redacţiile orădene, dar şi perioada de dinaintea schimbării regimului Ceauşescu.

O parte din teza de doctorat tratează activitatea aleşilor locali pentru ultimul congres al PCR, al XIV-lea, dar şi metamorfoza acestora în politicieni după revoluţie. Bătălia politică de la sfârşitul lui decembrie 1989, primele alegeri locale şi naţionale libere, tensiunile interetnice din Oradea şi Bihor în primul deceniu de democraţie, accederea foştilor membri ai Partidului Comunist în noile structuri politice, a doua schimbare de regim, cea din 1996, lupta partidelor de a-şi impune oamenii în funcţii cheie, eşecul Convenţiei Democrate, dar şi multe episoade amuzante din activitatea politicienilor sunt relatate cu acurateţe.

Astfel, în paginile lucrării se întâlnesc nume care au marcat politica anilor 90, cum ar fi Gavril Coltău, Constantin Bozântan, Dan Bălaş, Mircea Negrău, Petru Filip, Florian Pantea, Mihai Sturza, Florian Hârcă, Silviu Odobasianu sau Octavian Bot.

Budea a povestit că, în munca sa de cercetare, s-a lovit şi de anumite obstacole surprinzătoare, un exemplu fiind refuzul Arhivelor Publice din Oradea de a-i permite accesul la anumite documente ale Comitetului Central al PCR: "Deşi obţinusem o aprobare de la sediul central al Arhivelor Naţionale de la Bucureşti, omul de la Arhivele orădene căruia m-am adresat a zis că el nu are curajul să facă asta. Mi-a întors pur şi simplu spatele şi a plecat. Am rămas perplex!", a povestit tânărul doctor în istorie.

Din Comisia Doctorală, condusă de conf. univ. dr. Gabriel Moisa, au mai făcut parte prof. univ. dr. Mihai Drecin, prof. univ. dr. Florin Muller, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, şi prof univ. dr. Ioan Horga, decanul Facultăţii de Istorie din Universitatea Oradea.

Acesta din urmă a considerat teza de doctorat drept "extrem de bine realizată şi solid documentată", în timp ce colegii săi de comisie l-au îndemnat pe Florin Budea să continue munca de cercetare şi pentru perioada de după anul 2000. Autorul speră ca să-şi lanseze teza de doctorat şi într-un volum, primind deja o ofertă de publicare din partea editurii Arca a omului de cultură Mircea Bradu, prezent la susţinerea tezei de doctorat.

Florin Budea este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Specializarea Jurnalism din Oradea, şi a activat în presă la cotidianele Crişana, Gazeta de Vest şi Jurnal Bihorean şi la săptămânalul BIHOREANUL, iar la posturile TVS şi  Antena 1 Oradea a moderat emisiuni pe teme civice şi politice. A primit un premiu de excelenţă pentru mass-media din partea Primăriei Oradea în anul 2007.

Budea a fost membru al Asociaţiei ProDemocraţia, dar şi consilier parlamentar în relaţia cu mass media de limba română al deputatului UDMR Szabo Odon.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitări!
Felicitări!
Postat 17 Septembrie 2015, 09:51 de vg
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON