URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2017, 17:20

Începe Bacalaureatul de toamnă: Aproape 1.200 de bihoreni înscrişi la examen

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru aproape 1.200 de tineri bihoreni absolvenţi de liceu reîncep emoţiile.

Luni debutează sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, la care s-au înscris 755 de absolvenţi din acest an şi alţi 443 din promoţii anterioare.

În total, sunt 1.198 de candidaţi înscrişi, care vor susţine examenele în patru centre, amenajate la Liceul Lucian Blaga Oradea, Colegiul Tehnic Traian Vuia Oradea, Liceul Teoretic Horvath Janos Marghita şi Liceul Vocaţional Pedagogic Nicolae Bolcaş Beiuş.

Calendarul acestei sesiuni de Bacalaureat arată că pe 21 august se va ţine proba scrisă la limba română, urmată pe 22 august de cea la limba maternă. Pe 23 august, candidaţii vor da examenul la proba obligatorie, iar pe 24 cel la disciplina aleasă. Între 25 şi 31 august se vor ţine evaluările de competenţe, pentru tinerii care nu au mai participat la aceste probe.

Notele vor fi afişate pe 1 septembrie şi în aceeaşi zi cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale se vor cunoaşte pe 6 septembrie.

În sesiunea din vară a Bacalaureatului, în Bihor s-au înscris 4.229 de candidaţi, din care s-au prezentat 4.078 de elevi, absenţi au fost 151, 10 fiind eliminaţi din examen. După stabilirea rezultatelor finale, au promovat 2.862 de elevi, adică 70%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON