URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Mai 2012, 14:01

Cinci inspectori şcolari au demisionat în două zile!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce liderii USL au pus Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor într-o situaţie penibilă, schimbându-i doi şefi în trei zile, apele în instituţie nu se liniştesc. Numirea lui Daniel Negrean în funcţia de inspector şcolar general a declanşat un val de demisii din rândul angajaţilor IŞJ Bihor.

Tonul demisiilor a fost dat, marţi, de inspectorul şcolar general adjunct Nicolae Ungur. Contactat de BIHOREANUL, acesta nu a dorit să-şi comenteze gestul.

Apoi, însă, şi alţi inspectori de specialitate şi-au scris demisiile. Potrivit unor surse neoficiale ale BIHOREANULUI, este vorba de Aurelia Bodea (inspector responsabil cu învăţământul preşcolar), Raluca Şereş (responsabil cu proiectele şi mentoratul), Adela Porge (inspector de limba română) şi Călin Bacter (inspector în cadrul compartimentului de Resurse Umane).

Potrivit aceloraşi surse, mai sunt inspectori care intenţionează să-şi dea demisiile, fiind vehiculat numele inspectoarei Violeta Taichiş şi al unui alt angajat al compartimentului Resurse Umane, Pataki Arpad.

Sursele neoficiale mai susţin că valul de demisii a fost declanşat taman de numirea lui Negrean la conducerea instituţiei. Liberalul a mai lucrat în Inspectoratul Şcolar înainte de 2008 dar nu a lăsat o impresie tocmai bună colegilor. "Nu e specialist în învăţământ, dar pretinde că este", susţin sursele BIHOREANULUI.

Pe de altă parte, Negrean nu crede că din cauza lui şi-au dat demisia inspectorii. "Există un articol în deciziile de numiri pe post, care spune că dacă eşti numit pe o perioadă determinată, deci nu vii prin concurs, poţi fi revocat oricând. Cred că au preferat să îşi dea demisia pentru a nu fi în situaţia de a fi demişi", a declarat Negrean, joi, pentru BIHOREANUL.

Pe de altă parte, şeful IŞJ Bihor susţine că nu s-a gândit încă la concedieri, în această perioadă ocupându-se doar de evaluarea fiecărui compartiment din cadrul Inspectoratului.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor este în atenţia opiniei publice încă de vineri, de când PDL-istul Dorel Luca, fost inspector şef, a fost înlocuit de pe funcţie cu PSD-istul Dan Matei, printr-un ordin de ministru. Ulterior, liderii USL Bihor au cerut ministrului să-l revoce pe Matei, întrucât acesta nu avea susţinerea nici din partea PNL Bihor, nici din partea PSD Bihor, organizaţii care stabiliseră ca la şefia IŞJ Bihor să fie instalat liberalul Daniel Negrean.

Citeşte mai multe pe această temă în articolul "Să râdem cu USL: Un funcţionar din Minister l-a pus şef pe Matei în locul lui Negrean"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
60 Comentarii
Comentariu
Sunt si eu de aceeasi parere cu voi. Sa plece toti din sistem. Sunt niste gunoaie!
Postat 02 August 2012, 15:13 de Bombonica
Comentariu
Am fost astazi la examenul de titularizare. Cum nu am mai predat, subiectul mi s-a parut greu si am iesit afara din sala, cerand sa nu mi se corecteze lucrarea. De ce nu se tine cont putin si de experienta? Macar sa nu fi schimbat structura examenului in mai putin de o luna de la data in care trebuia dat. Acum s-a axat doar pe metodica. Cu siguranta unui incepator ii este greu sa rezolve astfel de subiecte. Cel mai nasol e cand altii te iau in suturi fara sa aiba habar despre ce vorbesc! Din partea mea pot pleca toti si de la inspectorat si de la minister. Daca ar veni altii mai buni poate s-ar mai alege ceva de tara asta. Acum toti umbla sa-i bage in sistem pe ai lor, iar de restul ii doare in cot.
Postat 02 August 2012, 15:05 de Flori
COMENTARIU
felicitari USListului care a scris com. din data de 2 iunie tot respectul ,mare adevar ati spus dle ,sa va ajute D-ZEU ,sunteti un OM ADEVARAT fara linsaturi ,sunt total de acord cu ce ati scris , noi oamenii de rand nu putem lupta cu mafia ,dar dvs . cei care sunteti in USL sunteti m ai multi si aveti un cuvant de spus.Cu respect.
Postat 19 Iunie 2012, 15:29 de ANA
Afara PDL!!!!!!
D-nule inspector ,ma rog la d-zeu sa fiti sanatos ca sa puteti face curatenie in tot sistemul acesta impanzit cu Pdl-isti. Aveti mare grija la Scoala Vascau(d-na Mateuta -invatatoare, sotie de un infumurat PDL), mai exista cativa la Universitate-fam Sebesan,care este sora cu Mateuta, s.a.m.d. Va doresc multa putere de munca ! Dumnezeu sa va ajute!
Postat 19 Iunie 2012, 01:44 de MARA
decenta
Nu stiu daca veti aduce un plus de valoare sau de competenta dar macar sa aduceti un plus de decenta!Institutia asta ajunsese in ultimul timp,un imens malaxor de r...t,incat trebuia sa te tii bine sa nu vomiti cand intrai acolo!Poate ar trebui sa se odihneasca putin si relicva aia comunisto-securista,madam Red,nu de alta dar o fi obosit de atatea lucraturi,dedesubturi,intrigi,spagi,perversitati!
Postat 10 Iunie 2012, 22:08 de mangusta
are nevoie de bani
Lasati-l sa fie inspector , ca are nevoie de bani, poate ne explica si noua din ce bani isi permite luxul acela strigator la cer sotia lui, sarmana bugetara-pensionara.Masina, bijuterii, vacante in Italia, haine scumpe, parfumuri Kenzo.Plus facultate facuta la batrinete, ca trebuia sa ajunga programator.
Postat 10 Iunie 2012, 15:46 de Popa
@ POP
Invatatoarea asta de la scoala din Popesti este sustinuta de P.S.D si nu conteaza ca nu are performante in invatamant. Important e ca are performante in primarie si pe plan politic. Anul viitor cand isi va depune dosar de gradatie de merit va avea cel mai mare punctaj tocmai pe performanta didactica de la clasa !! Cumplit, nu ???????
Postat 07 Iunie 2012, 00:59 de Maria
Salvati Scoala din Uileacul de Beius!
Din povestile parintilor ai caror copii sunt elevi la S08 UIleacul de Beius in aceasta scoala domina haosul, minciuna,barfele ,etc! Amanta blonda vine cand are chef la ore deoarece este plecata ba in Ungaria cu colegele,ba la Bucuresti cu Directorul(Amantul) dupa laptopuri ( a plimbat o ca si colega,nu altceva)!Cand este in scoala in timpul orelor nu prea face ore ,fiind foarte ocupata cu \"povestirile adevarate\" iar in timpul pauzelor este NON STOP in biroul DIRECTORULUI pt \"meditatii\"!Din aceste motive parintii isi inscriu elevii in alte scoli!NU LASA TI SCOALA UILEACUL DE BEIUS SA FIE MANIPULATA DE UN DIRECTOR INCOMPENTENT,CURVAR SI INTERESAT DOAR DE AFACERILE PERSONALE SI ALE AMANTEI LUI!
Postat 06 Iunie 2012, 23:45 de anonim
Negrean
Negreane nu -ti fa planuri mari ca dupa alegerile parlamentare pleci de unde ai venit.
Postat 05 Iunie 2012, 21:57 de ghiusi
RUSINE
Daca domnul Daniel Negren este o persoana capabila si pregatita din punct de vedere profesional ,atunci cum de a pus o fufa inspector de specialitate la invatamantul primar. Oare in tot judetul nu a existat o invatatoare cu performate care sa merite acesta functie . In USL nu exista cadre didactice bine pregatite ? Aceasta persoana este o invatatoare la o scoala din mediu rural ,care de ani de zile isi petrece timpul la primarie ca consilier personal al primarului si uita ca e si invatatoare. Ce performante a obtinut ia intr-o scoala cu cls simultane care majoritatea nu frecventeaza scoala .
Postat 05 Iunie 2012, 20:50 de POP
RUSINE
Daca domnul Daniel Negren este o persoana capabila si pregatita din punct de vedere profesional ,atunci cum de a pus o fufa inspector de specialitate la invatamantul primar. Oare in tot judetul nu a existat o invatatoare cu performate care sa merite acesta functie . In USL nu exista cadre didactice bine regatite ? Aceasta persoana este o invatatoare la o scoala din mediu rural ,care de ani de zile isi petrece timpul la primarie ca consilier personal al primariei si uita ca e si invatatoare. Ce performante a obtinut ia intr-o scola cu cls simultane care majoritatea nu frecventeaza scoala .
Postat 05 Iunie 2012, 20:48 de POP
diferente
Daniel Negrean este un profesionist si o persoana capabila si pregatita din punct de vedere profesional.Consider ca este printre singurele persoane calificate pentru acest post. Succes!
Postat 05 Iunie 2012, 01:05 de 201b
@ parinti suparati
De care Tifor vorbiti ?? De inchipuita aia de invatatoare de la Iosif Vulcan sau de unchiu-sau batranul Tifor de la Gojdu ? Tifor de la I. Vulcan nu stiam ca e PNL-ista ca in ultimii 4 ani a fost mana dreapta a lui Taichis, pe care a premarit-o si a sters-o peste tot ...
Postat 03 Iunie 2012, 17:56 de Ion
Mizerabilele Eva si Raluca
Cel cu . nu am fost eu. Doamnisoara raluca mi-a fost si mie profesoara si fratelui meu colega si din punct de vedere profesional este un esec total ca sa nu mai zic ca e un esec al naturii din punct de vedere estetic. Ce profesor e tacsu? Toata viata a fost pe langa profesia de dascal, preferand sa conduca tabara de elevi de la Nucet si inspectoratul, functii din care a furat pana nu a vazut bine. Deci un mafiot notoriu, care e PDSR-ist nu PNL-ist. Da vad ca esti pe dinafara rau, dar te pronunti. Eva, mai bine ia-o de mana pe Raluca Seres si mars pe centura Oradiei ca sa faceti ceva la care s-ar putea sa va pricepeti, caci in rest nu sunteti bune de nimic. Mars javrelor ordinare!
Postat 03 Iunie 2012, 14:33 de Razvan
razvan
daca nu ai treaba atunci de ce jignesti?vrei nu vrei face parte din fam.PNL,chiar daca e numai simpatizant.(nu stiu exact daca e membra).stiu ca tatal ei este membru vechi si cu coloana,felicitari dansului si ei.Domnisoara Raluca mi-a fost profesoara si ne-a demonstrat ca are multe calitati profesionale,deci am invatat doar lucruri bune de la dansa.comunista nu sunt.ti-am scris doar ceea ce eu cred ca ai gresit.scuze daca te-a suparat adevarul.eva
Postat 02 Iunie 2012, 17:22 de eva
comunista
eva nu am treba cu raluca dar cand o bagi in familia pnl ma apuca dracii.
Postat 02 Iunie 2012, 16:49 de .
mizerabilul razvan
iti lipsesc cei sapte ani de acasa stimate RAZVAN.Cine te-a invatat sa vb.asa despre o domnisoara si sa jignesti un DOMN PROFESOR?Ai trecut pri scoala degeaba daca vb asa!Nu ai limitele bunului simt,iar despre domnisoara Raluca sa sti ca profesional ii baga pe multi in buzunar ,in special pe cei de la PNL.Face parte din fam PNL,dar stie ea ce stie,daca si-a dat demisia .Vezi Negrean ca nici PNL-isti nu toti vor sa colaboreze cu dumneata Ce sa mai zicem de PSD,ca vreti sail schimbati inspectorul de mate PSD-ist cu Nicoara PNL-ist !Oare de ce?
Postat 02 Iunie 2012, 16:42 de eva
PALMA LA UN...RAHAT
Nu pot intelege cum, sub obladuirea lui C.Popa, a fost posibil gestul impardonabilei erori, de revocare a lui Dan Matei, urmata de numirea acestui ilustru NIMENI DE NICAIERI, care, culmea se si considera indreptatit la functia de inspector scolar general ! ( În fond, prostul ne e prost destul, daca nu e şi fudul ).... Daca acest rusinos exercitiu preelectoral va continua, cu siguranta, mirosul raspandit de palmuirea rahatului, ne va indeparta pe toti cei care, mai speram ca USL va fi altceva decat PDL... Dar, vai, pupincurismul si impostura, raman , pe mai departe, singurele repere morale ale \\"felului\\" pe care ni-l serviti, netinand cont de faptul ca NOI chiar, NE-AM SATURAT ! Pacat de acest mizerabil troc politic ! Cu Negreanu vostru - frunte / Ne - aratati ce - aveti in minte / Cum sa mai conteze harul ? / Mai de pret e ... gainarul !/ Care linge si - n *, / Spre - a ajunge nesperat / Peste scoala, aruncat. / Si - n umila lui simbrie, / Va mai linge...., - atata stie ! / Morala : \\"Voi, ce astăzi funcţii vreti, lingeţi, nu va prefăceţi ! Iar de vreţi să rămâneţi, lingeţi, daca mai puteţi !\\"
Postat 02 Iunie 2012, 15:45 de un alt U(s)L
mafia PNL
vorbiti de adevaratii PNL-sti,care sunt aceia?toti si-au schimbat culorile,ba au fost galbeni,ba rosii,ba portocalii,un adevarat tablou de arta.eu am fost simpatizant pnl pana cand intr-o zi Negrean si bolojan s-au gasit sa inchireze scoala Octavian Goga unde e fiul meu unor firme de constructii turcesti,iar elevii sa plece la liceul personal al doamnei rugea(director liceu Transilvania).va rog sa va puneti in locul parintilor de la Octavian Goga! dupa lungi altercatii rugea-parinti,bolojan-parinti,negrean (in calitate de bagator de seama si mafiot)-parint ni s-a promis ca arondarea nu va avea loc ,iar sc.va ramane cu pers.juridica de la1 09 2012.DL.negrean va veti razbuna si pe acesti elevi ca si pe inspectorii scolari lasand cadrele didactice fara inspectori ?bihoreni isj bihor e institutie de mult ravnita de pnl,vedeti vreun inspector psd care sa planga dupa functii in isj bihor,asa cum plang pnl-isti negrean,curta,martin,tifor,nicoara,vancu etc.?au mai fost ei la putere si tot asa smecheri au fost,si-au facut plinul si au pecat ca sa revina acum cu forte proaspete sa distruga inv.bihorean.nici pdl-isti nu au fost extaordinari de buni dar au stiut sa se retraga elegant si sa nu f
Postat 02 Iunie 2012, 13:28 de parinti suparati
asa da
sa vina PNL-isti adevarati cu ani buni de vechime in PNL nu toti traseistii care schimba partidul in fiecare an doar doar ajung inspectori
Postat 02 Iunie 2012, 00:26 de profesorul
Felicitari domnule Negrea
Felicitari domnule inspector general pentru curatenia facuta. Va rugam sa continuati pana la ultimul PDL-ist. Ne-ai convins de buna credinta si valoarea dumneavoastra. Va felicitam domnilor Cornel Popa si Ilie Bolojan pentru excelenta nominalizare la ISJ Bihor in persoana domnului Negrean. Va multumim pentru dreptatea facuta si ne vom revansa la alegeri. Toti colegii mei din scoala sunt satisfacuti si pentru aceasta vom merge la vot ca sa va votam.
Postat 01 Iunie 2012, 23:34 de profesorul
Mizerabila
Raluca Seres esti o mizerie ordinara. Dute invartindu-te dupa excrocul de taicatu care te-a infipt in inspectorat.
Postat 01 Iunie 2012, 23:22 de Razvan
competente
A mai ramas nepomenit in comentarii paznicul de noapte de la inspectorat. Cred ca asta este competent si necorupt asa ca va ramane pe post.
Postat 01 Iunie 2012, 20:56 de a
Mang+Pop=Gunoaiele societatii
Mang cu Pop doua gunoaie care conduc PSD-ul.Mang , demisia !
Postat 01 Iunie 2012, 20:41 de IOAN
felicitari
Felicitari celor 7 inspectori care si-a dat demisia si au refuzat sa lucreze cu un farfaron incompetent si arogant ca Daniel Negrean prieten bun cu o alta incompetenta ca Luci Curta care nu face fata nici claselor ei de la Gojdu unde a renuntat la dirigentie dupa primul an !!!! Oare cum va face fata la ISJ fara Luca care i facea treaba la resurse umane cat a fost inspectoare si nu stia alceva sa faca decat sa ceara directorilor sa-i cumpere mancare si tigari?
Postat 01 Iunie 2012, 18:10 de profesor
DEMISIA
Cucoana TAICHIS din Buntesti ... cand iti dai demisia ?? O asteapta toti invatatorii din judetul asta !! Bineinteles mai putin neamurile, prietenele si finele pe care le- ai titularizat in oras sau la care le-ai dat gradatie de merit ... de 4 ani incoace.
Postat 01 Iunie 2012, 17:39 de Maria.n
:)
Oamenii pe care USL`ul ii numeste pe functii cheie in diferite deconcentrate sunt oameni profesionisti in pozitiile pe care le ocupa.Tocmai de accea au sprijinul politic a partidelor din care fac parte si acesta este garantul profesionalismului lor !!! doar PDL`ul numeste pe functii oameni incompetenti .
Postat 01 Iunie 2012, 16:49 de Rustyi
Uf matematica bato vina
Si eu stiu ca Ungur este un impostor in ceea ce priveste matematica.Nu se poate face nimic, are diploma. Noroc ca a scapat de patima bauturii.
Postat 01 Iunie 2012, 16:19 de Adi
Tent si ceilalti nababi din sindicat
Mai fratilor tot vorbim de incompetenti si corupti dar cei care asigura continuitatea acestor rele in inspectorat este sindicatul din invatamant pe care il platim prin cotizatii babane, condus de mafiotul TENT a carui venituri legale sau nu as dori sa le cunosc si de unde provin acestea. Cred ca o sa va cruciti.
Postat 01 Iunie 2012, 15:51 de Antisindicat
prea putini demisionati
Raluca nu despre tine este vorba in propozitie tu faci parte dor din cifra 5 intamplator sau nu.
Postat 01 Iunie 2012, 15:34 de .
Potrivit legii
Mi-am dat demisia din funcție pentru ca mi-am exprimat public si in partid o opinie si anume ca nu sunt de acord cu numirea si atitudinea razboinica a noului Inspector Şcolar general.
Postat 01 Iunie 2012, 15:29 de Raluca Seres
prea putini demisionati
Ebine ca si-au dat demisia 5 inspectori, dar dupa cum cunosc eu situatia inspectoratului trebuia sa demisioneze mai multi. Sper sa o faca cat mai repede. Trebuie ajutati asa cum a fost ajutat si domnul \"matematician\" Ungur. \"Matematician\" doar pentru ca stia numara bine spaga. Anda esti intro eroare. In 2008 directorii au fost pusi in guvernarea PNL dar informeaza-te ca in majoritate sunt \"apolitici\" inregimentati cu acte in regula la alte partide decat PNL.
Postat 01 Iunie 2012, 15:26 de .
Despre demisii
Demisiile sunt acte de onoare la care o persoana poate apela.Oricum ,,domnii" acestia noi vor pune postacii lor. Asa e mereu.Apoi stimabililor,daca nu stiti, 60-70% din directori sunt pusi de PNL in 2008 cand erau la putere,iar acum a venit ''salvarea "lor pentru continuitatea postului ,chiar daca unii nu merita acest lucru. Unii dintre cei care au mai multe mandate poate au demonstrat profesionalism.NU TOTI SUNT CORUPTI asa cum afirmati.Dar sa nu uitati ca in politica NU EXISTA BUNUL SIMT!,aici toti au interese.Pacat ca si scoala se politizeaza.ca la noi ,NICAIERI.
Postat 01 Iunie 2012, 13:55 de anda
Vesnicie
Sunt inspectori si directori pe care ii stim de o vesnicie oare altii nu mai sunt in tot Bihotrul? Numai astia pot si stiu gandi asa bine?
Postat 01 Iunie 2012, 13:41 de Florita
primenire
Mare atentie la inspectorii vechi care au trecut prin doua sau mai multe partide. Acestia sunt cei mai corupti. Inlocuieste-i cu inspectori tineri de buna calitate profesionala si morala.
Postat 01 Iunie 2012, 11:35 de un prieten
aoleu
toti cei care sunt directori si inspectori si toti care vor sa devina directori si inspectori sunt la fel niste kkati de oamenii si niste interesati de propriul lor bine
Postat 01 Iunie 2012, 11:17 de oradeanca
curatenie generala
Daniele fa curat acolo la inspectorat. Schimba inspectorii care sunt intermediari pe ruta spagilor. Se cunoaste asta in inspectorat si cred ca si tu ii stii. Daca faci curat acolo la inspectorat vor fi rezolvati si directorii de scoli corupti si incompetenti.
Postat 01 Iunie 2012, 10:22 de un prieten
Mafiotii
Schimba-i domnule si pe mafiotii de la scoli, cu e Hava de la scoala Dacia si Filimon de la colegiul Mihai Viteazul
Postat 01 Iunie 2012, 09:57 de o mama
.
Duca-sa pe pustie nulitatile de PDL-isti, ca toti cei cinci au furat pana nu au vazut bine. Extraodinara pierdere daca nu mai sunt portocalii. Sunt destui oameni onesti si inteligenti care ii pot inlocui cu succes pe handicapatii care au demisionat. Da-i inainte Daniele cu curatenia de primavara daca vrei sa fie bine si sa ne convingi sa venim la vot ca sa va votam.
Postat 01 Iunie 2012, 09:32 de .
care oameni de calitate?
Despre care oameni de calitate vorbiti?Toti au fost pdl-isti.Sa mai vina si altii.Roata se invarteste.
Postat 01 Iunie 2012, 09:04 de bihorean
Adevar
Poate ca acesti inspectori nu au vrut sa le fie descoperite ilegalitatile , drept urmare au plecat de buna voie
Postat 01 Iunie 2012, 08:15 de Carmen
Lasi
Daca nu ar avea nimic de ascuns , nu si-ar fi dat demisia un inspector scolar nu se concediaza asa usor trebuie sa aduse argumenete pentru o concediere , dar in acest caz poate au facut cel mai lucru si nu au mai lasat sa ajunga presa la informatie . Daca ma intelegeti ;)
Postat 01 Iunie 2012, 08:12 de Adi
@postacii pedelisti
vad ca postacii pedelisti au gasit o oportunitate sa-si verse veninul si n-au scapat ocazia. sa fie clar: bolovan nu-i usa de beserica si are o multime de defecte, dar macar nu-i pedelist. sa-mi ****** **** toti
Postat 01 Iunie 2012, 07:11 de xfiles
jossssss bolojaaaaaaaaan
bravo PDL, singurul partid cu profesioniiiiiiiiiiiisrti din romania! USL egal comunismmmmmmmmmmmm/ Cine voteaza USL trebuie dat afara din Bihor. POcaitu bolojan trebuie dat afara din Oradea. Traisca Tirle, orttttoooooooodoooox
Postat 01 Iunie 2012, 00:45 de ortodoxu Tirle
de unde-i asta?
baiatu asta, inspectoru general, nu-i cumva tot un pocait pus de Bolojan? ca astia ii cam baga in fata pe toti pocaitii.
Postat 01 Iunie 2012, 00:30 de ionica
Salvati Scoala din Uileacul de Beius!
Din povestile parintilor ai caror copii sunt elevi la S08 UIleacul de Beius in aceasta scoala domina haosul, minciuna,barfele ,etc! Amanta blonda vine cand are chef la ore deoarece este plecata ba in Ungaria cu colegele,ba la Bucuresti cu Directorul(Amantul) dupa laptopuri ( a plimbat o ca si colega,nu altceva)!Cand este in scoala in timpul orelor nu prea face ore ,fiind foarte ocupata cu "povestirile adevarate" iar in timpul pauzelor este NON STOP in biroul DIRECTORULUI pt "meditatii"!Din aceste motive parintii isi inscriu elevii in alte scoli!NU LASA TI SCOALA UILEACUL DE BEIUS SA FIE MANIPULATA DE UN DIRECTOR INCOMPENTENT,CURVAR SI INTERESAT DOAR DE AFACERILE PERSONALE SI ALE AMANTEI LUI!
Postat 31 Mai 2012, 23:51 de profesor
JOS USL
OAMENII DE CALITATE ISI DAU DEMISIA PT CA ORICUM SUNT DATI AFARA DE USL-ISTI VAI DE VOI..EU ZIC SA ÎI LASATI FARA SUPRAVEGHETORI LA BAC
Postat 31 Mai 2012, 23:06 de fellix
negresti
asa e cand numesti pe cine nu trebuie. va dati seama ce rau poate fi privit negrean daca toti si-au dat demisiile si au preferat sa plece in loc sa mai stea pana ii trimitea acasa ponta. urat v-ati mai dat cu firma in cap usl-istilor
Postat 31 Mai 2012, 20:53 de negresti
tantalai
.va mai amintiti ce urlau partidele anti romanesti PSD COMUNISTI RADICALI SI PENALI LUI GAGAUZU ANTONOOVICI FIUL LUI FELIX DE CE PEDELACI AU SCHIMBAT OAMENI LOR DIN FUNCTII ACUM ACESTI RUSOFONI DE CE FAC LA FEL DIFERENTA ESTE CA ACESTI NENOROCITI NU PUN SPECIALISTI CI PUN OAMENI GEN POPA ,GEN XEROX MANG GEN POP GEN TUTE COMUNISTE FARA SCOALA SAU CU SCOLI LA MOSCOVA HAI USL GUVERN PUR TIP PROSTU DE PONTAC BOMBONEL .VOTATI USL VOTATI INTOARCEREA IN COMUNISM USL ADUNATURA DE GUNOAIE COMUNISTE .
Postat 31 Mai 2012, 20:47 de ROMAUL
MANG?
DE MANG VORBITI ,MISTER COPY PASTE, marele profesor universitar daca MANG ar fi fost ministru era extraordinar poate pentru BIHOR da pentru restu jale macar daca nu stiti vedetiva de treaba voastra nu vorbiti prostii a fost senator sau deputat nici nu mai stiu ce a facut pentru BIHOR nimic asta a facut bravo lui.SI LA MAI MARE CEVA BA CEVA ORICAT DE PUTIN DA NIMIC CHIAR NIMIC.
Postat 31 Mai 2012, 20:22 de MINISTRU
luca matei negrean...next ?
CREDETI CA LUCA ERA MAI BUN SA FIM SERIOSI la fel ca asta toti o apa si un pamant asa ca nu va inpacientati vin alti la fel ca cei care au plecat la fel va jur si tot asa ROMANIA se invarte tot dearoata ca proasta noi tot mai saraci ei tot mai bogati azi LUCA maineMATEI poimaine NEGREAN nu vati saturat faceti ceva sa scimbam o data nebunia asta pdl usl udmr etc aceasi mizerie afara odata cu toti nenorociti. in strada
Postat 31 Mai 2012, 20:13 de haideti la circ
Gibonul are rude printre alte primate
Foarte slab comporatament are Mang care, cedeaza la orice cerere a lui Bolojan ... Daca Mang ar fi fost ministru la educatie nu ar fi fost nimic anormal ca la Bihor sa fie un Negrean. Asta ar fi insemnat respectarea scarii valorice din p.d.v. ierarhic. Dar in conditiile de acum, sa dai invatamintul local varului gibonului, pentru ca primata se si vede la al doilea mandat ... vai de inspectoratul acesta ...
Postat 31 Mai 2012, 19:57 de Carp III
un prost alt prost BALAMUC
fiecare tre sa inteleaga ca a fost numit pe o perioada politic bine inteles s-au umplut sacosele si acum valea stiu ei de ce s-au dat demisiile sigur ca acum o sa vina alti la fel ca ei ca de 8 ani e foame mare intelegeti in legatura cu NEGREAN sigur asta e ROMANIA din pacate lucrurile nu se scimba cu nimic moral sau costructiv unul vine altul pleaca si noi tot cu saracia ramanem din pacate un sistemuzat di toate punctele de vedere absolut toate la fel si sanatatea ect.daca va-ti saturat faceti ceva daca nu sunteti complici si va convine situatia .
Postat 31 Mai 2012, 19:49 de PROFESORUL
clientelism fara bariere
imi pare rau ca nu ma pot plasa de-o parte sau de alta ! nu pot fi solidar cu nulitati care nu au alt merit decat acela ca sunt inregimentati politic. cea mai buna solutie ar fi DESFIINTAREA INSPECTORATELOR SCOLARE. dar stiu ca inca nu se poate face pentru ca nu ar putea fi satisfacuti politrucii , mancatorii de kkt si pupincuristii.
Postat 31 Mai 2012, 19:37 de titel
oradeanca
pentru prima data, atunci cand se schimba puterea, fostii ocupanti ai fotoliilor isi dau demisia/. felicitari lor!
Postat 31 Mai 2012, 17:24 de oradeanca
alt incompetent
Ati vrut USL. au venit alti flamanzi dupa functii, mai infometati ca ceilalti. sa pui in fruntea invatamantului bihorean un om titularizat la mihai bravu, cu o nota de 5 si ceva, si ajuns doar prin sprijinul arogantului primar in cea mai inalta functie din invatamant. Vede domn` primar si senator popa .. tot voturi de la profesori. Mai luati contact domnilor, cu parerile maselor de profesori inainte de a promova pe cineva. Atentie PSD ... nu va lasati ! e singura sansa sa va salvati voturile
Postat 31 Mai 2012, 17:04 de o profesoara
competentul ungur
ce tot vorbiti voi era mai competent Ungur care din ivatator a devenit inspector. iar acuma este profesor de matematica. ce matematica stie asta dupa ce a terminat un liceu cu profil uman a facut matematica nici el nu stie unde si cand. asta nu stie din matematica decat sa numere.....ce??? hai mai lasatima.
Postat 31 Mai 2012, 16:48 de vio
CUM E TURCUL ASA E PISTOLUL
Numirea unui inspector general contestat pana si de colegii lui de partid nu-i pune semne de intrebare presedintelui PNL Bihor -Cornel Popa candidat la presedentia judetului.Domnule profesor Cornel Popa cunoasteti proverbul:"Spune-mi cu cine te insotesti ca Negrean esti" Sa nu-ti para rau ca vei pierde voturi si judetul
Postat 31 Mai 2012, 15:19 de alt profesor
RUSINE BOLOJAN SI PNL
bai Negrean din cauza incompetentei tale si-au dat demisia cei cu moralitate esti un profesor mediocru substinut de un arogant de Bolojan care e varul tau Pana acum numirile erau politice acum se numesc dupa rudeniesi nicidecum pe competenta Domnule Negrean cati copii ai pregatit pentru olimpiade si ce rezultate au avut Din punctul meu devedere esti rusinea invatamantului
Postat 31 Mai 2012, 15:07 de profesor
USL esti de toata cacaua
USL ne faceti de toata rusinea!!! Plecati odata din tara asta sa nu va vada nimeni!!! O sa intram in faliment din cauza voastra o sa fim mai rau decat Grecia!!!
Postat 31 Mai 2012, 14:25 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON