URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 August 2010, 11:27

Absolvenţii care au ratat Bac-ul din prima îşi încearcă din nou norocul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A doua sesiune de examen de Bacalaureat a debutat prin evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi limba maternă, probă care se desfăşoară luni şi marţi. Pe 24 şi 25 august, absolvenţii de liceu vor susţine proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă, iar pe 26 şi 27 august a competenţelor digitale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Ramona Bacter, pentru această a doua sesiune s-au înscris în Bihor 1.268 de elevi. "La proba de evaluare a competenţelor lingvistice la limba română s-au înscris 273, la limba maternă 1, la limbi moderne 318, iar la competenţe digitale 327", a explicat Bacter. Aceste probe le susţin doar elevii care nu s-au prezentat la prima sesiune.

Probele scrise încep pe 30 august cu examenul la limba şi literatura română, şi continuă pe 31 august la limba maternă, respectiv în 1 septembrie cu proba obligatorie a profilului. În 3 septembrie elevii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării, urmând ca în 5 septembrie, până la ora 16, să fie afişate rezultatele. În aceeaşi zi, între orele 16 şi 20, absolvenţii vor putea depune contestaţii, rezultatele finale urmând să fie afişate în 9 septembrie.

La prima sesiune a Bacalaureatului, Bihorul a avut o rată de promovabilitate de peste 86%, cea mai mare medie fiind 9,96.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON