URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Mai 2010, 09:33

Oradea, cel mai bun centru de certificare ECDL din România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cadrul Forumului Naţional ECDL (European Computer Driving Licence, adică Permisul European pentru Conducerea Calculatorului), Asociaţia InstruIT, singurul centru ECDL acreditat din Oradea, a fost premiată cu locul I pe zona Crişana - Maramureş şi acelaşi premiu pe ţară pentru activitatea desfăşurată anul trecut. Această premiere este cu atât mai importantă cu cât numărul centrelor ECDL acreditate din România trece de 500.

"Considerăm că acest premiu este o răsplată binemeritată obţinută în urma eforturilor depuse de membrii Asociaţiei în 2009. Am ajuns cei mai buni din ţară în condiţiile în care, pe lângă activităţile economice, am acordat o deosebită atenţie şi proiectelor de responsabilitate socială, dintre care cel mai important a fost "Prietenii mei de la ADOR", proiect realizat în parteneriat cu Asociaţia Down Oradea, Primăria Oradea şi trei licee orădene", a spus vicepreşedintele Asociaţiei instruIT, Iosif Curta.

Asociaţia instruIT a avut în anul 2009 peste 600 de cursanţi certificaţi ECDL. Portofoliul Asociaţiei este format în proporţii sensibil egale din persoane fizice, elevi şi studenţi, dar şi de angajaţi din importante instituţii şi companii din zona de vest a României.

Permisul european de utilizare a calculatorului este cel mai răspândit standard de certificare din Europa, standard care atestă că deţinătorul lui posedă cunoştinţe de bază despre Tehnologia Informaţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
competente digitale
sau poti sa iei calificativul Expert la proba de competente digitale la bacalaureat in mod lejer si esti considerat la fel de destept, dar pe gratis.
Postat 20 Mai 2010, 10:28 de mogos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON