URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2018, 16:31

LIVE TEXT: Ziua lui Neșu: Un teren plin cu vedete, momente emoționante și aplauze, la evenimentul „Uniți pentru Mihai” (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Triunghiularul „Uniți pentru Mihai” a adunat, sâmbătă, mii de bihoreni la Stadionul Municipal și zeci de vedete ale fotbalului, pe care primii le-au primit cu aplauze și urale.

Înainte ca Hagi, Popescu, Ilie, Dică și compania să înceapă primul meci, pe stadion a fost intonat Imnul Național, în fața unui Mihai Neșu vizibil emoționat. Imnul a fost interpretat de Iordache Basalic, solist al Operei Naționale din București.

Miile de orădeni au scandat apoi numele lui Neșu, iar ex-fotbalistul și toți prietenii lui s-au dus să-i salute pe copiii cu dizabilități pe care acesta îi îngrijește prin fundația care-i poartă numele. Vedetele fotbalului, Neșu și copiii au stat la o fotografie de grup. 

În tribune se află și Emeric Ienei, fost antrenor al Naționalei României și echipei Steaua, cu care a fost campion de trei ori.

De la eveniment lipsește Dries Mertens, prietenul lui Mihai și fost coleg cu el la FC Utrecht. Se pare că a fost convocat în naționala Belgiei.

Primul meci, început în jurul orei 16.20, se dispută între Naționala României și UEFAntasticii Stelei. Se joacă pe bune, ambele echipe atacând poarta adversă.


LIVE TEXT:

Ora 16.30 - Pe stadion plouă de-a binelea, iar zeci de spectatori au părăsit stadionul. Majoritatea, însă, urmăresc în continuare spectacolul

Ora 16.35 - Este 1-0 pentru Naționala României, după un gol al lui Adrian Ilie, supranumit Cobra. Alături de Hagi și Popescu, pe teren joacă și băieții acestora. Din selecționată mai fac parte Bogdan Stelea, Florin Prunea, Ionuț Lupescu, Iosif Rotariu și Cosmin Contra, actualul antrenor al selecționatei României. 

Ora 16.45 - Adrian Ilie a marcat al doilea gol, iar meciul dintre Națională și UEFAntastici s-a încheiat cu victoria primei echipe, cu scorul 2-0.

Ora 16.55 - A început meciul al doilea. Echipa Prietenii lui Mihai Neșu joacă împotriva UEFAntasticilor. Din lotul primei echipe fac parte, între alții, Claudiu Keseru, Rames Gado și Ricardo Fărcaș, iar din cea a UEFAntasticilor Stelei Petre Marin, Florin Lovin, George Ogăraru și ex-căpitanul Mirel Rădoi.

Ora 16.58 - Andrei Cristea de la UEFAntastici a înscris primul gol al partidei spre deliciul publicului. E 1-0. S-a oprit ploaia, iar orădenii privesc meciul mult mai relaxați.

Ora 17.00 - "Să-i spună cineva lui Cristea că e meci demonstrativ!", a exclamat Victor Mihalcea. Ex-stelistul a marcat al doilea gol!

Ora 17.07 - Orădeanul Claudiu Keşeru din echipa Prietenii lui Mihai Neșu a înscris un gol spectaculos, printr-o scăriță, în aplauzele publicului. E 2-1 pentru foștii Steliști, iar jucătorii fac spectacol, încercând lovituri din foarfecă, spre încântarea fanilor.

Ora 17.13 - George Ogăraru, prietenul cel mai bun al lui Mihăiță Neșu și principalul organizator al evenimentului, a înscris și el un gol pentru UEFAntasticii Stelei. E 3-1 în cea de-a doua partidă a triunghiularului. 

Ora 17.20 - În locul lui Andrei Cristea, a intrat pe teren micuțul Marco Dică, băiatul ex-stelistului Nicolae Dică. Victor Mihalcea a încurajat publicul să scandeze celebrul îndemn: "Du-te, Dică!".

Ora 17.25 - Meciul dintre UEFAntastici și Prietenii lui Mihai Neșu s-a încheiat cu scorul de 3-1. O parte dintre spectatori se înghesuie lângă gardurile terenului, sperând să obțină autografe de la jucători în pauza dintre meciuri. În fiecare pauză, jucătorii șutează mingi în tribună pentru spectatori. 

Ora 17.35 - În pauză, Mihai Neșu a intrat pe teren pentru a primi un cadou din partea comunității "Eu sunt 12", înmânat de Bogdan Stelea și de Mitză de la Bere Gratis. E vorba despre un tricou cu mesaje de încurajare. Mitză l-a numit pe Neșu "cel mai curajos român". Într-un scurt discurs, "Bichonul" le-a mulțumit prietenilor lui pentru organizare, iar fanilor le-a spus: „Sper să ne vedem peste doi ani și mai mulți, și mai bucuroși, și mai sănătoși!”. Orădenii au scandat apoi: "Neșu, Neșu!"...

Ora 17.38 - A început meciul al treilea între Naționala României și Prietenii lui Mihai Neșu. Naționala a înscris imediat prin Adrian Ilie, care a primit pasa de la Gică Popescu. Spectatorii îi încurajează pe jucătorii Generației de Aur. 

Ora 17.44 - Claudiu Keşeru a marcat un gol pentru Prietenii lui Mihai Neșu. Scorul este de 1-1. Înainte de golul orădeanului, Adrian Ilie a fost și el aprope de gol, trimițând spectaculos cu capul spre poarta adversă.

Ora 17.47 - Meciul are un ritm alert. Ionel Dănciulescu a marcat pentru Naționala României, pe care a dus-o în avantaj, scor 2-1. "Era imposibil să nu se lipească Danciu de gol, că doar așa îi e porecla "Danciu-gol"", a comentat Mitză.

Ora 17.49 - Golgheterul triunghiularului, Adrian Ilie, a marcat din nou. E 3-1 pentru Naționala României! Comentatorii glumesc că va fi convocat la selecționata actuală a României, la peste 40 de ani.

Ora 17.50 - Orădeanul Ramses Gado s-a dus până în poartă cu mingea, marcând golul al doilea pentru Prietenii lui Mihai Neșu. 

Ora 17.58 - Scorul este egal, 3-3, după un gol dat de echipa formată din Prietenii lui Mihai Neșu, în poarta lui Bogdan Stelea. 

Ora 18.01 - Vedetele din Naționala României nu se lasă. Adrian Ilie a marcat încă un gol, iar scorul este acum 4-3.

Ora 18.03 - Și băiatul "Regelui" Hagi, tânărul Ianis, a înscris pentru Naționala României, care conduce acum cu 5-3. Meciul este aproape de final. 

Ora 18.05 - Ianis Hagi, încă un gol! La îndemnul lui Victor Mihalcea, suporterii strigă "Hagi!".

Ora 18.06 - Meciul al treilea s-a încheiat și odată cu el și evenimentul Uniți pentru Mihai. Suporterii, îndemnați de moderatori, îi strigă numele lui Neșu. Echipa câștigătoare este Naționala României, care și-a învins ambii adversari în triunghiular. Înainte de plecare, orădenii încearcă să obțină autografe pe ultima sută de metri de la vedete, încântaţi de după-amiaza magică petrecută pe stadion.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON