URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Martie 2018, 10:07

Se actualizează, dar nu cresc! Primăria Oradea supune dezbaterii publice taxele şi impozitele pe 2019

Vestea proastă este că taxele şi impozitele datorate de orădeni în 2019 trebuie actualizate cu inflaţia, vestea bună este că acestea totuşi nu se vor majora!

Primăria Oradea supune dezbaterii publice proiectul de taxe şi impozite pentru anul viitor. Aparent prematură, în condiţiile în care nu a fost epuizat nici măcar primul termen de plată a taxelor şi impozitelor pe 2018, procedura este impusă de lege.

"Conform noului Cod Fiscal pentru anii în care se aplică actualizări cu rata inflaţiei taxele şi impozitele aprobă de Consiliul Local până la sfârşit lunii aprilie", a explicat directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Potrivit raportului de specialitate postat pe portalul municipalităţii www.oradea.ro la secţiunea "Dezbateri publice", rata inflaţiei calculată de Ministerul Finanţelor pentru anul 2017 şi care trebuie aplicată obligaţiile fiscale din 2019 este de 1,34%.

"Propunerea administraţiei locale este de a aplica rata inflaţiei, aşa cum cere legea, dar de a compensa creşterea de 1,34% prin diminuarea cotelor adiacente pe care le stabileşte Consiliul Local pentru că acestea au fost majorate anul acesta. Astfel, obligaţiile fiscale ale orădenilor vor rămâne anul viitor tot la nivelul din 2018", a mai spus directorul Florea.

Proiectul poate fi consultat pe portalul municipalităţii www.oradea.ro, la secţiunea "Dezbateri publice". Contribuabilii pot transmite propuneri pe adresa de email primarie@oradea.ro până pe 30 martie, dar procedura de dezbatere publică va continua până pe 26 aprilie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Speed
Doar pe februarie inflatia a fost 4% iar pina in decembrie se mai aduna. Oradea merge pe "full throttle": impozite, gigacalorie, bilete&abonamente.Problema e ca la turatia asta s-ar putea sa ni se aprinda la bord "engine fault".
Postat 20 Martie 2018, 22:32 de excalibur
!
Şi CET Oradea a fost "băgată" în faliment. Sumele daorate creditorilor adunate cu amenzile (deocamdată) fentate sunt echivalente cu fondurile europene supte şi adsorbite.
Postat 20 Martie 2018, 13:49 de eutanasiu
firea
La Bucuresti trebuie sa analizezi 2 aspecte. Primul ar fi ca Bucurestiul nu creste impozitele si are cel mai scazut pret pe gica-calorie, desi prin asta a bagat RADET-ul in faliment. Si cel de-al doilea aspect este declaratia dnei Firea prin care a amenintat conducerea PSD ca daca guvernul nu sustine proiectele Bucurestiului isi da demisia din toate functiile detinute in partid. Pt ca e importanta pt imaginea partidului, i se va face pe plac. Asa ca isi permite chiasr si sa reduca taxele pt ca pt proiecte va primi bani de la buget. La noi cine ameninte? Bolojan? Mang? Niciunul dintre ei nu e bagat in seama.
Postat 20 Martie 2018, 10:52 de andy
Care e vestea buna totusi?
Ce ironie sa prezinti astfel o informatie - ca si cand ar fi o veste buna sa ai taxe si impozite mai mari ca in Cluj si Timisoara (sa nu zic de loc 1 pe tara). Pai oricat de mult ar creste inflatia in urmatorii ani - Bolojan a crescut taxele si impozitele intr-un procent foarte mare. Si in plus le-a mai dat cu tifla si celor buni platnici, reducand bonificatia la 5%. No da, suntem liberali, nu comunisti ca Firea si primariile din Bucuresti (unde cota de impozitare a ramas neschimbata, la fel ca procentul de bonificatie). Si sincer nu cred ca nu vor fi modificari - poate punem de o noua amenajare a la Ciuperca.
Postat 20 Martie 2018, 10:29 de OradeanADN
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON