URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Octombrie 2017, 16:36

Primăria vrea o parcare supraetajată în spatele muzeului Iosif Vulcan (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitea va construi o parcare supraetajată cu peste 100 de locuri în curtea interioară delimitată de clădirea Muzeului Iosif Vulcan şi fostul bloc Romtelecom. Investiţia va fi finanţată din bugetul local.

"Intrarea în parcare ar putea fi prin gangul muzeului Iosif Vulcan, unde o anexă va dispărea, iar ieşirea se va face peste drum de casa Darvas la Roche", a anunţat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, parkingul va fi cu acces dublu. "Urmează să facem drumuri astfel încât parcarea să poată fi folosită atât cu acces din Iosif Vulcan, cât şi din Aurel Lazăr. Noaptea, parcarea va fi folosită de riverani, iar în cursul zilei va rămâne la dispoziţia şoferilor care vin în zona centrală", a spus edilul.

În paralel cu construirea imobilului, municipalitatea va desfiinţa locurile de parcare de pe strada Libertăţii, pe porţiunea delimitată de străzile Nicolae Grigorescu şi Iosif Vulcan. Spaţiul eliberat va fi amenajat astfel încât să rămână la dispoziţia pietonilor şi bicicliştilor.

La fel, strada Aurel Lazăr va intra de anul viitor în reabilitare, urmând să fie pietruită şi transformată în arteră pietonală, fără locuri de parcare.

Potrivit edilului, construirea viitoarei parcări va implica doar exproprieri de terenuri şi nu va presupune demolarea de clădiri. Costurile estimative ale investiţiei vor fi cunoscute abia după finalizarea studiului de fezabilitate. Acestea vor oscila în jurul sumei de 300 de euro pe metrul pătrat de construcţie.

Lucrările la noua parcare vor începe anul viitor pe fonduri de la bugetul local şi vor dura până la sfârşitul anului 2019.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
ma ce copaci suntem
da de puscaria din ditamai centru orasului nu se pomeneste sa le fie rusine
Postat 31 Octombrie 2017, 06:55 de Rumanu
Trezirea!
Se ingroasa gluma! Alooo, domnule Lucian Silaghi unde sunteti? Pana va treziti din somnul de Alba ca Zapada, vrajitorul cel rau demoleaza tot ce nu-i convine din centrul istoric. O sa avem un oras cu blocuri, palate spectaculoase in centru, eventual Cetate si in rest parcari. Iar tu, domnule elev stai jos, ai nota patru! Ai ramas repetent la disciplina istoria orasului Oradea, dar cred ca nici nu esti din Oradea ci din ceva satuc. Deci nu pot sa-ti pretind sa iubesti acest oras!
Postat 30 Octombrie 2017, 22:13 de Cucubau82
@crisdumi
"Academiciene".....este destept nevoie mare, cu pilde din strainatate. Te pomenesti ca esti vreun roman neaos, americanizat, revenit pe plaiurile mioritice plin de frustrari. Iti multumim pentru genialele sfaturi si pilde, iti dorim noapte buna. Hai pa
Postat 30 Octombrie 2017, 21:28 de elev
De ieri imi frec mintea sa aflu cine foloseste curtea viitoarei parcari si care e destinatarul ei !?!
Pai cine sunt vecinii muzeului, in cladirea aia mare care aproape se darama, unde candva in curte era un cinematograf in aer liber ... de care unii mai batrani poate isi amintesc !?! Clanul Micula e proprietar, casoiul se autodemoleaza in curand si ce sa faca pe locul gol? O parcare supraetajata ar fi tocmai buna pentru primii angajatori ai edilului sef inainte ca acesta sa fie uns, tot de ei, prefect !?! Primaria ridica o parcare, cu intrari, iesiri, bariere, semafoare, instalatii, etc ... dupa care se lipeste si clanul doar cu niste stalpi si niste placi din beton, la nivelurile aferente, unde se va parca venind in lungul celei publice !?! Diferenta e ca, daca PMO va cheltui 2-3 milioane EURO ... clanul nu va da nici jumatate, ca nu are nevoie de accese decat din cea a orasului, jici finisaje ca oricum la ei merge si asa, dar cu acelasi tarif si, de ce nu, cu acelasi administrator care ar putea fi privatul Micula - parcagiul de la Cacaceni !?! Modelul e acelasi ca la Aqua Park, unde urmeaza ca Mudura sa ridice un hotel langa, cu tunel direct la bazine !?!
Postat 30 Octombrie 2017, 20:35 de WinDos
E "unu", cam tolomac de felul lui, pentru care unitatea de masura la statul autovehiculelor, cand nu circula, e metrul patrat, nu locul de parcare.
Costurile noii parcari vor fi corespunzatoare vremurilor liberale din Oradea, unde KM de alee, zisa "drum expres" au fost de 5.500.000 Euro, in conditiile in care spaniolii spre exemplu, de misca undeva intre 5-7 milioane la kilometrul de autostrada cu parcari, spatii de recreere, balustrade si amenajari de lux. Din cate se vorbeste prin curtea edilului sef, noua parcare supraetajata cu demolari, constructii, instalatii si tot tacamul de dotari, va costa aproape 2,2 milioane Euro, ceea ce inseamna aprox. 20.000 Euro/locul de parcare. Aproape atata costa si prin SUA, ultra dotat la Washington DC impreuna cu spalatul gratuit inclus si abonament la liber pe primii doi ani la riverani, diferenta de principiu fiind ca acolo cam atat se da in medie pe o masina achizitionata, in timp ce in Romania media e inca sub 10.000. Cu toate astea, ar fi primul proiect interesant pe care l-ar scoate primaria din putul propriu al gandirii, vreme de trei mandate de primar. Bravo, Bolojane, fa o gaura mare intre strazi, ca nu sunt locuri libere in oras.
Postat 30 Octombrie 2017, 20:20 de CrisDumi
UITE CA NU
@unu: Ei uite că nu! Podurile, parcarile, pasajele sunt binevenite! Chit că aia din spatele TB.....Personal aș fi agreat ca întreaga Piață a Unirii să fie un imens pasaj subteran! Atunci da pietonala! Nu ma pot referi cum se putea realiza tehnic dar sunt convins ca se putea!
Postat 30 Octombrie 2017, 20:00 de TDS
Si opozitia va striga "jos bolojan"
Iar in cluj costa 37.000 euro pe mp cand fac aia parcari etajate
Postat 30 Octombrie 2017, 17:26 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON