URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 17 DECEMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La actualul nivel de dezvoltare, Oradea are nevoie de ajutor de la Bucureşti în tot mai mică măsură. Probabil cel mai mare cadou ar fi să fie lăsată în pace. Dacă sistemul de redistribuire a  veniturilor nu ar fi fost bulversat de "revoluţia fiscală", lucrurile ar fi mers, în continuare, decent.
Zic şi eu
Adrian Cris
La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În aprilie 1972, Charlie Chaplin se întorcea în America după un exil de 20 de ani. Fusese alungat în 1952 de senatorul McCarthy din pricina unor presupuse simpatii comuniste. Charlie Chaplin n-a fost cetăţean american - era născut în Londra - însă americanii l-au iubit ca pe unul de-al lor. Dar, cu toată dragostea, nu l-au putut salva atunci când urgia statului s-a stârnit împotriva sa. În aprilie 1992, Regele Mihai se întorcea în România după un exil de 45 de ani. Fusese alungat în 1947 de noul regim comunist, condus de Petru Groza...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În ultimii 30 de ani marile firme producătoare de ţigări au scăzut continuu cantitatea de tar (adică agregatul de particule existent în fumul de ţigară după înlăturarea nicotinei şi deshidratare) şi de nicotină din produsele lor. Azi, cele mai vândute ţigări sunt cele cu filtru şi cele cu conţinut scăzut de tar sau nicotină. Cancerul pulmonar şi cel laringian apare cu o frecvenţă mai mică la  fumătorii de ţigări cu conţinut scăzut de tar şi de nicotină, comparativ cu cei care fumează ţigări obişnuite...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Acum că se apropie Crăciunul, iar magazinele vor fi acoperite cu funde roşii şi globuri argintii, nu strică să discutăm puţin despre tehnicile folosite de magazine pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la cumpărători.
03 Decembrie 2017, 16:03

Primăria Oradea supune dezbaterii publice noile zone unitare rezervate exclusiv Termoficare

Dacă vreţi să scăpaţi de Termoficare, acum s-ar putea să aveţi o şansă! Primăria Oradea supune dezbaterii publice noile zone unitare de încălzire rezervate exclusiv operatorului centralizat de încălzire.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, proiectul, postat deja pe portalul Primăriei la rubrica "Informaţii de interes public", va fi dezbătut public pe 19 decembrie, de la ora 17, în sala mare a Primăriei.

Materialul prevede, printre altele, desfiinţarea a 12 puncte termice şi abandonarea unui număr de circa o mie de gospodării, Termoficare urmând să se concentreze pe zonele de blocuri.

Orădenii pot face propuneri în scris pe marginea proiectului până pe 18 decembrie prin intermediul Centrului de Informaţii cu Publicul, în format electronic la adresa doru.bara@oradea.ro sau prin fax la numărul 0259.440.746.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Legea?! Vorba moșului, se pișă pe ea!
Exista decizii ale instantelor de judecata care au stabilit ca acele hcl-urile prin care s-a stabilit zona unitara incalca legea! E drept ca aceste decizii se aplica ,,punctual" (asa e justitia romaneasca, originala!), dar la fel s-a pronuntat si Consiliul Concurentei inca din 2013!!! Ma intreb si-i intreb pe primar si pe ai lui din consiliul local, majoritatea toxica, ce ar zice daca ne-am pișa pe ea de hotarare de majorare a taxelor si nu le-am plati nimic?! Scrie in Constitutie ca toti cetatenii sunt egali in fata legii! Si potrivit principiului simetriei, daca suntem egali in fata legii, suntem egali si in fata faradelegii (sau a tupeului fara margini, cum zicea birtinezul!), asa ca daca ei pot incalca legea, noi de ce nu putem?!
Postat 05 Decembrie 2017, 08:15 de pinonel
Iese adevarul la iveala
Se stia ca avionul cu reactie nu face fata. De aceea a cerut Malan sa fie cumparat un nou cazan. Si da de aceea vor sa schimbe zona unitara - sa fie si mai unitara - adica mai mica. De ce vor sa ramana blocurile? Simplu, deoarece aici pot fura in voie. Anul asta au schimbat senzorii, cu unii care vor inregistra un consum mai mare de gigacalorie. Dar hei, noi l-am ales pe Bolo. Azi avem asa: gigacalorie mai scumpa, un consum mai mare de gigacalorie inregistrat in fals de aparatele noi, plus o centrala care nu face fata daca temperatura sta sub 8 grade mai mult de 2 saptamani (sa ne amintim de luna ianuarie din acest an, cand am avut 18 grade in casa). Iar peste toate, tevile de termie vor fi inlocuite la Sf. Asteapta. Cum am ajuns aici? Nu era vorba ca vom produce curent cu noua centrala si ca preturile vor scadea? Azi gigacaloria este mai scumpa. Si nu prin prisma faptului ca Bolojan a redus subventia - cum voit dezinforma Chirila in materialul lui Impozitele lui Bolojan - ci pur si simplu a crescut pretul acesteia cu 15 lei. Vai de noi, stam pe o punga de apa termala, avem gaz in oras - dar am urcat in top 3 pret gigacalorie din tara - ca doar subventia nu o plateste Bolojan din buzunarul lui.
Postat 04 Decembrie 2017, 10:11 de OradeanADN
Termocentrale... Gluma
Pai mă poate o obliga sa le plătesc lor? Vine, îmi sigilează țevile, îmi plătesc redevență că trec țevile lor prin casa mea și gata. Trec pe încălzire electrică, 8kw ajunge la un apartament și e ok pe monofazic. Casa de 170mp o încălzesc electric cu 900 de lei pe lună, prețul pe mp e mult mai mic decât la cet. Deci nu te poate obliga nimeni daca stai la bloc sa te încălzești de la ei.
Postat 04 Decembrie 2017, 07:59 de poiu
Tds
Tu nu esti afectat te doar-n BASCĂ ( GÂNDIRE PSD-ISTA). Dar dacă Bolojan construiește un pod un pasaj rutier , sau un drun, esti afectat?
Postat 03 Decembrie 2017, 22:35 de Sandu1201
??????
O tampenie! Au oprit introducerea gazului si acum fac pe desteptii! O mizerie TEROFICARE SA , o firma neputincioasa, plina de "pretenii" gagicile nomenclaturii locale conduse de actualul primas! 80 de muncitori si 280 de TESA!!! Privatizarea ar rezolva cateva problem incusiv de costuri!
Postat 03 Decembrie 2017, 21:01 de scortosul
???
Nu sunt afectat dar...ce e aceea zonă unitară?
Postat 03 Decembrie 2017, 16:12 de TDS

FOTO BIHOREANUL

  • 'Revoluţia în imagini': Fotografii inedite cu Oradea la Revoluţie, expuse în Cetate (FOTO)
  • Luaţi exemplu! Agricultorii bihoreni au atras în judeţ 141 milioane euro (FOTO)
  • Accident cu trei răniţi lângă Beiuş: Şoferul unui BMW a ratat o depăşire, s-a lovit de o dubiţă, iar cele două maşini au ajuns în şanţ (FOTO)
  • Accident cu maşina Poliţiei în Oradea, în faţă la hotel Ramada (FOTO)
  • 300 de amenzi într-o zi: Poliţiştii români şi maghiari au împânzit şoselele de pe graniţă (FOTO)
  • Creştini… pe jumătate: După ce au ascultat colinde, consilierii judeţeni din Bihor şi-au reluat bătăliile obişnuite (FOTO)
  • Sute de fapte bune pe un singur hol: Târg de Crăciun la Celestica Oradea, susţinut de companie pentru ONG-urile din oraş (FOTO)
  • Fundaţia Pyramid Learning Center şi-a inaugurat cel de-al doilea centru pentru copiii cu autism şi AD-HD (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a jucat slab şi a pierdut cu 81-87 în faţa timişorenilor. Achim anunţă măsuri în cadrul lotului! (FOTO)
  • Casa de Pensii Bihor, închisă: Toţi angajaţii au declanşat un protest spontan din cauza salariilor mici (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON